Povestea lui Manda

 .

L’am cunoscut in armata. Manda Nicolae, un tip din leatul meu. Muncise inainte in mina strangand bani sa’si deschida un atelier de reparatii electronice. Radio-tv. Mi se plangea uneori ca armata i’a rapit un an in care putea fie sa mai stranga bani fie sa isi deschida atelierul care era visul lui. Nu banuiam ca armata avea sa'i rapeasca mai mult decat un an.

  Un tip mai retras, linistit (dar nu insipid), fara dorinte superficiale de a fi cool, un tip moale si (astfel) cald ca prezenta. Cu o constitutie bine legata - tinzand spre rotofei.  Odata ce il cunosteai si vedea ca nu esti rau cu el (e in firea multora sa’si permita sa fie rai cu cei care stiu nu le vor raspunde la provocari) manda devenea chiar si vorbaret. Iti explica unde a vazut niste bobine si niste piese aruncate si cum ar vrea sa le ia sa le refoloseasca – oare mai are cineva nevoie de ele, ar putea sa le ia, mai sunt ale cuiva? Imi amintesc de cateva duminici in care ma inebunea de plictiseala cu povestile lui despre aparate si ma intrebam cum naiba m’am capatuit cu un astfel de prieten. Si nu il intrerupeam din jena. Si pentru ca imi dadeam seama ca eram singurul cu care manda schimba cate o vorba ‘de civilie’.

Imi devenise totusi simpatic. Vesnicul planton care este prea mototol sa primeasca o arma si sa iasa cu ea in post sa faca garda. L’am acuzat o vreme ca ocupa un post la caldurica si ii obliga pe ceilalti sa faca mai multa garda in frig in loc sa fie toti prin rotatie inauntru la cald. Nu intelegeam care ar fi greutatea in a reactiona prompt la ordine si a fi in rand cu ceilalti. Banuiam ca se si preface cand cu o arma in mana devine brusc atat de mototol incat se impiedica de toate iesiturile ei pe care noi nici nu le observam. L’am presat o perioada sa fie cinstit cu ceilalti, dupa care l’am lasat in pace. Cu cat deveneai mai insistent cu el cu atat incepea sa se retraga si sa roage sa fie lasat in pace. Am inteles ca nu ii facea placere sa fie mai impiedicat decat ceilalti, sa fie tinta ironiilor altora. Si totusi continua sa fie mototol. Nu era un troc pe care eu l’as fi facut asa ca mi’am zis ca trebuie sa aiba niste motive plauzibile pentru el. In plus mi'a explicat ca nu este un aranjament atat de confortabil, ca planton facea de doua ori mai multe ore decat ar fi facut in garda.
Trecand peste toate astea, tipul avea un suflet rar. N’ar fi facut rau unei muste si nu pe motiv de ‘mototol’ ci pentru ca era capabil sa depaseasca rautatile umane.

Intr’o dimineata ma trezesc ca de obicei pe ultima suta de metri si ma pregatesc rapid de drumul pe care il faceam zilnic pana la unitate. Cand sa ies din corpul de garda un soldat imi spune ‘vezi ca manda are probleme’. Eram sanitarul companiei - auzeam des asta. Strig dupa manda sa vina sa’mi spuna ce il doare. Niciun raspuns. Ei, inseamna ca nu il doare atat de tare. Si ma indrept iar spre iesire. Oricum ma intorceam in jumatate de ora. Imi spune cineva ca manda e la spalator. Ma intorc si iar strig dupa manda sa vina. Nimic. Cineva imi explica: nu vrea sa iasa de acolo, trebuie sa ma duc eu sa vorbesc cu el. Raman nedumerit. Cum adica sa nu vrea sa iasa?! Apare un caporal care imi cere sa ma ocup de situatie pentru ca ii deranjeaza pe oamenii lui care au iesit din schimb si… Manda sa deranjeze pe cineva?!? Il trimit la plimbare pe caporal, era unul dintre ‘fanii’ mei cu care aveam meciuri dese. Eram inca in hol cantaream daca am timp acum de o discutie cu manda, prezenta mea la unitate fiind ceruta la ora fixa,... cand s’a intamplat ceva ciudat. La vreo 4-5 metri  distanta apare de dupa tocul usii de la spalator o parte din capul lui manda, furisat. Si incercand sa imi atraga atentia cu “Psst! Psst!” in soapta, facandu’mi semn cu mana sa ma duc la el. Ma uit imprejur, eram aproape singuri. De ce vorbea in soapta? De ce nu poate sa vina el la mine? “hai manda, nu am timp de prostii acum, vino si zi’mi ce ai!” “psst! Sani’, vino incoace!”. Am dat din umeri si am inceput sa ma duc catre el “ai patit ceva, nu poti sa mergi, te’ai taiat?” (fiind la spalator si neputand sa iasa de acolo acestea au fost singurele idei care mi’au trecut prin cap – nu poate sa mearga sau ii curge sange si nu vrea sa murdareasca prin corpul de garda). Insa dupa cativa pasi incep sa vad mai mult. Manda arunca priviri speriate in toate directiile si se bataia pe picioare uitandu’se rugator la mine sa ma duc mai repede.

Cand am ajuns langa el mi’a fost clar ca fizic era in regula. Insa starea lui de spirit era iesita din comun. A inceput sa imi vorbeasca precipitat, in soapta, intrerupandu’se des ca sa se uite imprejur asigurandu’se ca… ca ce? Nu vroia sa’mi spuna decat ca nu poate sa’mi zica acum, sa iesim afara cat mai putem, sunt singurul care il poate scoate afara, sunt singurul in care are incredere.

Ma uitam la el incurcat. Nu puteam scoate un soldat din corpul de garda doar pentru ca el doreste acest lucru, si totusi era singurul mod prin care puteam afla ce s’a intamplat. Starea lui de agitatie nu il lasa sa vorbeasca coerent. Si nu il puteam calma decat oferindu’i o senzatie de securitate. Afara. M’am uitat la el si l’am cantarit din nou. Ar putea el in acea stare sa imi faca probleme daca iesim afara? Discernamantul ii era la pamant, reactiile puteau fi dintr’o gama cu totul noua decat cele ale lui manda cel vechi – prietenul meu. Mi’am zis ca nu pot sa il pierd decat daca ma loveste brusc cu ceva in cap si apoi fuge sau daca reuseste sa convinga trecatori sa il ajute sa scape de mine (pe vremea aceea oamenii necunsocuti erau mai solidari decat azi si manda era chiar foarte convingator pentru cineva care nu cunostea situatia reala).  Decid ca imi pot asuma aceste riscuri si ii promit ca ma intorc repede si iesim sa vorbim. Am stat cateva minute ca sa il linistesc, sa il fac sa ma creada ca ma voi intoarce. Am vorbit cu cativa soldati sa aiba grija sa nu se apropie nimeni de el si cu manda sa ii lase totusi sa inte pe cei care vor la spalator, sa nu’i mai ameninte.

Am plecat, m’am intors.

Am raportat capitanului ca il scot pe manda in oras pentru ca avem o situatie deosebita si trebuie sa incerc sa aflu ce s’a intamplat ca sa putem lua o decizie.

Am mers cu manda in cismigiu. Era aproape pustiu in timpul saptamanii la acea ora, deci scoteam din calcul trecatorii si eram foarte atent la toate miscarile mainilor lui. Si le freca constant una de alta. Era cald afara.

“ti’e frig?”

”da!” 

“hai stam pe banca la soare” 

“nu, nu ne putem opri, trebuie sa mergem cat mai departe”. Am respirat adanc. Daca va trebui sa il duc cu forta inapoi? Sa’l imobilizez nu mi’ar fi fost dificil, chiar si in acea stare de agitatie corpul lui nu stia sa lupte, dar sa’l car la corpul de garda… ok, va trebui sa nu ajungem la asta.

"hai sa ne incalzim si mai vedem. eu nu pot acum sa merg mai departe."

"bine. dar trebuie sa fumez."

Fuma tigara de la tigara, pana cand chistoacele ii ardeau buzele. Se foia de ma inebunea si era imposibil de determinat sa pastreze firul unei idei.

Doua ore am stat cu manda in cismigiu.

Dupa doua ore aveam doua rezultate.

Unu – manda imi spusese o poveste imposibila despre ei care il umareau si vroiau sa il omoare. M’am uitat la el sa imi dau seama daca fabuleaza, daca ma minte. Nu ma mintea. El chiar credea. Incercam sa il fac sa imi spuna din ce s’a intamplat noaptea trecuta doar elementele din realitatea fizica, dar cum ii poti cere unui om sa discearna intre lucruri care pentru el au acelasi grad de realism? Am luat cateva elemente din povestea lui si le’am tatonat cu el cautand sa vad unde facea el saltul din realitate si daca mai avea dubii asupra unor aspecte evident ireale. Nu avea.

Doi – l’am facut sa se linisteasca. Doar un picior ii mai bataia ritmic. Trupul, mainile si expresia fetei i’au devenit calme.

Iesit din starea de urgenta am inceput sa vad din nou situatia din perspectiva mea, de om simplu, de amic al celui de langa mine. Si i’am vorbit, dar nu lui, privind in departare, cu o voce mai mult pentru mine “manda, manda… te rog, revino’ti…”, “ce’ai facut mai manda, ce’ai facut tu inauntru acolo de ai ajus aici?”. Firesc, retoric.

Cu grija am inceput sa’i spun ca trebuie sa ne intoarcem. Starea de alerta a revenit. Si la el, si la mine. L’am vazut cum incet-incet incepe sa banuiasca ca si eu sunt dintre ei. Nu reusisem sa aflu cine sunt ei dar evident l’am asigurat ca sunt de partea lui. Dupa cateva tergivesrsari si promisiuni ca voi avea grija de el sa nu’i faca nimeni nimic a mers de buna-voie inapoi.

Ajuns in corpul de garda am inceput sa intreb in jur, sa caut martori ai experientelor ireale ale lui manda. Eu cautam fapte comune pe care sa le pot relationa prin amplificare cu povestea primita.

Insa am aflat chiar fapte incredibile.

Cu o seara inainte, un sergent angajat si’a pus in minte sa il faca pe manda spirt, sa il scoata din starea lui obisnuita de moleseala. L’a anuntat si pe manda de acest lucru, le’a spus si celor din preajma.

In consecinta, cand s’a intors de pe perimetru cu soldatii iesiti din schimbul de garda a scos pistolul, l’a pus la tampla lui manda si a apasat pe tragaci.

Manda a intepenit.

Sergentul angajat a ras, a spus "las' ca te fac eu sa te misti!" a lasat pistolul si a luat pistolul mitraliera al caporalului de langa el, proaspat intors de pe perimetru. A indreptat arma catre manda, a armat si din  nou a apasat pe tragaci.

Manda a scapat un strigat si a cazut jos.

Ambele arme ar fi trebuit sa contina munitie de razboi. Acei oameni se intorsesera de pe perimetru, abia intrasera in cladire, nu trecusera inca pe la rastelul de descarcat armamentul. Macar atata lucru stia si manda. Pana cand ei trec pe acolo au cu ei munitie de razboi, reala. Ei.

Deci convingerea ca incearca cineva sa il omoare nu aparuse deloc din imaginatia lui manda.

Din acel moment nimeni nu a reusit sa se mai inteleaga cu el pana a doua zi dimineata cand am fost singurul in care a avut incredere.

Se zbatea, urla si vroia sa iasa din corpul de garda. Ca sa treaca noaptea fara surprize sergentul l’a legat cu catusele de un pat. Nu intamplator acel pat era gol. Cineva lasase in apropiere niste salam care se imputise si mirosea groaznic.  Aerul era irespirabil. Asa am aflat de unde credea manda ca au incercat sa il sufoce si sa il otraveasca.

Iar fiindca nu tacea, din cand in cand sergentul mai venea si il mai lovea. Manda fiind incatusat de pat.

 Urletele lui manda au trezit intregul corp de garda… mai putin pe mine! Si astazi imi vine sa urlu de furie ca nu m’am trezit in acea noapte. I’as fi scurtat chinul, i’as fi redus perioada in care manda se departa de realitate minut cu minut.

Iarta’ma Manda! IARTA’MA!

L’am internat pe manda. Medicul care l’a primit a vorbit putin cu el, s’a uitat in dosar si a clatinat trist din cap “mai baiete, mai aveai doar 29 de zile si scapai de armata… mai aveai doar un pas…”.

Douazecisinoua de zile AMR. Nici o luna intreaga. Manda facuse un an de armata… aproape un an intreg!  Pana cand un sergent angajat s’a hotarat sa il faca spirt… mai avea doar 29 de zile… si ramanea om intreg. Nu un om chiar ca toti ceilalti dar in multe aspecte un om mai bun decat ei, un om bun, prietenos, un om functional social, care urma sa isi deschida un atelier de reparatii radio-tv. Probabil mai tarziu un atelier de computere.

Dupa doua zile am trecut sa ii duc valiza. Am fost intrebat daca nu cumva mai are si alte perechi de incaltari. Tenisii pe care ii avusese… ii terminase in 48 de ore! Mersese non-stop in camera in care era inchis. Cat de mult trebuie sa mergi ca sa rupi o pereche de tenisi?

 Dupa alte doua-trei zile au venit parintii sa il ia. Vroiau explicatii. Fiindca eu fusesem sanitarul lui si tulburasem apele cerand ancheta am fost trimis sa rezolv cu ei fiind avertizat ca nu am voie sa divulg ce s’a intamplat, in armata fiind sub incidenta codului militar.

Ce sa’i spui unei mame care isi plange fiul si te intreaba ce’ati avut cu el?

Cum sa’i spui unui tata distrus care te priveste manios, ca ai fost prietenul lui? Asa si?Nu zau!? …de ce sa te creada? Esti dintre cei care l’au nenorocit… esti dintre ei.

Armata a musamalizat totul. Sergentul a fost mutat in alta unitate… avansat… aflasem unde locuieste… dar dupa cativa ani i’am pierdut urma.

--------------------------------

Sunt oameni care considera violenta fizica un instrument-panaceu pentru diferentele psihologice, pentru modelarea psihicului… in bine (!!).

Istoria contemporana ne spune cum in inchisorile comuniste era aplicat acelasi tip de tratament pentru reeducarea ideologica.

Diferenta intre manda si cei din inchisori este ca ei stiau de ce li se intampla acel lucru. Avea sens. Erau principii puternice care sa’i tina legati structural. Pentru manda totul era neasteptat si neprovocat.

Cand un individ experimenteaza din senin un asemenea tratament – fara ca sa fie principii atat de puternice care sa’i justifice, sa dea un sens acelei suferinte, sa le faca echitabile… acest tip tratament nu face nimic decat sa creze noi traume la nivel psihic, sa le adanceasca pe cele vechi.

Manda, iarta’ma. Nu te’am auzit cand aveai nevoie.

.