despre muzica

.

Prima atestare documentara a muzicii este din perioadele pre-memorie-continua (oricum nu am avut never memorie continua, dar de dragul discutiei…). Uneori ma incapatanam sa nu ma trezesc pentru a pleca la gradinita cu noaptea in cap daca nu canta woody (de pe o caseta alba). Uneori chiar de doua ori.

Temporal se sare direct la clasele primare. Unde muzica a capatat o puternica asociere  cu starea de securitate. Cand era muzica, era mama acasa, deci sotul ei nu prea ma batea. Ceea ce oricum era mai bine. Mult mai bine.

Dupa ce am plecat de acasa – la 14 ani – cel mai mult mi’a lipsit muzica.

Pe la 16-17 ani faceam teoretizari despre similaritatile dintre asocierile adolescentilor in jurul diverselor stiluri muzicale si asocierile adultilor mai tarziu in jurul convingerilor (politice, religioase juridice samd).

Pe la douazecisi…ummpic intrebam ce este muzica pe cei pe care ii gasisem capabili sa’mi raspunda intrebarilor interioare fara sa fie ingusti, limitati, fara sa’mi returneze platitudini…

N’am retinut raspunsul lor. Prea laborios probabil. Prea tehnic si nu atat de limpede cum simteam eu muzica.

In treacat am observat cum atinge subiectul celine (calatorie la capatul noptii) “nimeni nu rezista la muzica. n-ai ce face cu inima si-atunci o daruiesti bucuros.

cand esti prea beat de oboseala, inima iti bate in tample. bim! bim! face lovindu-se de catifeaua capului si a urechilor. asa o sa plezneasca intr-o zi. amin! intr-o zi cand miscarea dinauntru se va uni cu cea de-afara si toate ideile se vor imprastia si se vor duce sa se distreze cu stelele.”

Desi Patrik Suskind (le parfum) spunea ca omul poate rezista muzicii acoperindu’si urechile, insa nimeni nu poate rezista mirosului, pentru ca nevoia de a respira este de neocolit.

Saptamana trecuta a fost o coincidenta. O reciteala a catorva pagini din hesse si o reascultare a unui discurs al lui nenea Plesu – ingerii si muzica lumii (conferinta tinuta la Lucerna in 2000).

Le pun in ordine inversa, din motive retorice.

“…lumina devine muzica. Lumina sonora.”

“muzica nu e un ornament colateral al lumii, ci modul ei de a fi. Iar Ordinea inseamna proportie - raport corect - armonie.”

“Pus in miscare, marele mecanism al Universului devine un urias intstrument muzical, sursa a unei melodii perpetue. Aceasta este Muzica Sferelor de care vorbeau pitagoreicii, musica perennis, concertul cosmic. Daca nu il mai auzim este pentru ca prezent inca din clipa nasterii in urechile noastre, a devenit un mediu sonor indiscernabil, subinteles, asemenea luminii, care face posibil vazul, fara sa poata fi vazuta ca atare”.

Nu mai am rabdare sa mai scriu dupa dictare. Se ajunge la musica mundana, si mai apoi la muzica personala, muzica sufletului fiecaruia (da, manelistii ie inclusi).

“… dar e la fel de evident pentru toata lumea ca nu traim intr’un paradis. In muzica generala se aud des note false. Si oricat s’ar stradui politicienii de buna-credinta (care? unde? pe lumea asta? – nota personala) sa institutionalizeze exigenta armoniei sub nume solemne, de institutii globale, efectul general ramane precar. Umanitatea are frecvent aspectul unui cor in deriva, al unei orchestre prost sau deloc dirijate.”

Si asa il introduc pe Hesse.

"De altfel, relatia dintre cultura noastã si muzica mai are un model strãvechi si foarte venerabil, cãruia jocul cu mãrgele de sticlã ii poartã un respect profund. Ne amintim că in China legendară a „vechilor regi muzicii ii revenea un rol de frunte in viata de stat si de curte prosperitatea muzicii era identificatã pur si simplu cu aceea a culturii si a moralei, ba chiar cu aceea a imperiului, iar maestrii de muzicã aveau indatorirea sã vegheze cu strãsnicie intru apãrarea si metinerea in stare pură a „vechilor tonalităţi". Dacã decãdea muzica, aceasta era un semn sigur că şi guvernămantul şi statul vor intra in declin. Scriitorii istoriseau povestiri terifiante despre tonalitãti interzise, demonice si instrãinate de ceruri, ca de exemplu tonalitateaTzing Sangsi Tzin Tze, a „muzicii pieirii", la a cărei nelegiuită intonare in palatul regal bolta cereascã se intuneca deodatã, zidurile se cutremurau si se prãbuseau, iar monarhul si tara decãdeau. In loc de a cita multe alte cuvinte din autorii cei vechi, vom transcrie aici cateva pasaje din capitolul dedicat muzicii de cãtre Liu Bu-e în lucrarea Primãvara si toamna: „Obarsiile muzicii se aflã intr-un trecut indepãrtat. Muzica ia fiinţă din măsură şi-şi trage sevele din marele Unic. Marele Unic este genitorul celor doi poli; cei doi poli dau miscare puterii intunericului si luminii.

Cand lumea se bucurã de pace, cand toate lucrurile stau in linste si toate isi urmeazã in ale lor schimbãri mai-marele, atunci muzica isi cunoaste implinirea.

Cand dorintele si pasiunile nu se-ndreaptã pe cãi grsite, atunci muzica atinge desãvarsirea. Muzica desãvarsitã isi are sorgintea ce-o determinã. Ea provine din echilibru. Echilibrul provine din drept, dreptul provine din intelesul lumii. De aceea poti vorbi despre muzicã numai cu un om care a aflat inţelesul lumii. 

Temeiul muzicii rezidă in armonia dintre cer şi pămant, in impăcarea dintre intunecime şi lumină.

Fireşte, nici statele aflate in decadenţă şi oamenii in pragul declinului nu duc lipsã de muzicã, dar muzica lor nu este seninã. De aceea: cu cat muzica devine mai zgomotoasã, cu atat mai melancolici devin oamenii, cu atat mai in primejdie se aflã tara, cu atat mai jos decade principele, in felul acesta se pierde si fiita insãsi a muzicii Ceea ce au pretuit toti sfintii principi in muzicã a fost seninãtatea ei.

Tiranii Gyesi Giu Si au fãcut o muzicã zgomotoasã. Ei considerau frumoase sunetele forte si interesante efectele de masã. S-au strãduit sã descopere noi si ciudate efecte sonore, tonuri pe care nici o ureche nu le-a mai auzit; amandoi au cãutat sã intreacã si sã depãseascã măsura şi scopul.

Pricina deăderii statului Ci a fost faptul că s-a descoperit muzica magicã. O asemenea muzicã era destul de zgomotoasã, dar in realitate ea se indepãrtase de esenta muzicii. Deoarece se indepãrtase de

esenta adevãratei muzici, aceasã muzicã nu este seninã. Dacã muzica nu este seninã, poporul murmurã, iar viata e vãtãmatã. Toate aceste se datoreazã faptului cã se nesocoteste esenta muzicii si se pune pret numai pe efecte sonore zgomotoase.

De aceea, muzica unui ev de bunã randuiaã este linstitã si seninã, iar guvernãmantul, cumpãnit. Muzica unui ev nelinstit este agitatã si cumplitã, iar guvernãmantul lui, anapoda. Muzica unui stat in declin este sentimentaã si tristã, iar guverãmantul sãu, pandit de pericole.

Frazele acestui chinez ne indicã relativ clar originile si sensul real aproape uitat al oricãrei muzici, intocmai ca dansul si oricare altã practicã artisticã, muzica a fost in epocile preistorice un mijloc magic unul dintre vechile si legitimele mijloace ale magiei, incepand cu ritmul (bãtãi din palme, tropãituri, izbirea unor bucãti de lemn, arta timpurie a tobosarilor), ea a fost un mijloc puternic si verificat folosit pentru „a pune de acord" o multime mare si foarte mare de oameni pentru imprima acelasi tact respiratiei lor, bãtãilor inimii si sãrii lor sufletesti, pentru a-i stimula pe oameni sã cheme si sã conjure puterile eterne, sã danseze, sã se ia la intrecere, sã porneascã la rãzboi, sã intreprindã

acţiuni mistice.”

Muzica.

Bim-bim in timpane.

Rili!?

.