Cognoscibil-necognoscibil, fluid-granit

.

Din categoria trucuri utile pentru tipul intelectual (deși mai corect este tipul cu neliniști metafizice decât intelectual, da’ suna prea înfricoșător). Daca vrea lângă el o tipa din categoria intelectuale are nevoie sa facă niște mici ajustări.

Fiindcă fără ele femeia intelectuala pe care o cauta îl crede – din cauza aparentelor – lipsit de forță, iar femeia... ne-intelectuala – pe care nu o dorește – il cauta pentru perioada scurta, pentru orgolii personale (uite ca nu sunt chiar proasta, io am ce împarți chiar și cu tipul ala extrem de deștept). Iar apoi il tot cauta pentru sex pur și simplu.

Este primul articol din categoria ‘io sfătuiesc’. Ma feresc insistent sa fac asa ceva. Pentru ca vad prea multi nestiitori sfătuind. Dar acest subiect cred / sper ca l’am rumegat suficient de bine încât sa spun ceva corect, încât fie realmente util. Si altora, dar mai ales mie – fiindcă îl tot uit. Si îl ‘redescopăr’ ai funcționează si nu mai am nevoie de el si il uit si iar nu mai merge căruța și iar îl redescopăr și tot asa.

-----

Când ești om al cunoașterii ai obișnuinta de a aborda necunoscutul.

 Necunoscutul este - firesc - de doua feluri: cognoscibil si necognoscibil. (banal, știu, dar trebuia o propoziție de introducere)

Chiar și necunoscutul necognoscibil trebuie abordat. (Chiar dacă știi ca nu poate fi cuprins de mintea umana.) Acel trebuie face referire la acea nevoie resimțita interior ca fiind mai importanta decât toate celelalte nevoi. E acel trebuie care iti vine din tine, nu e unul din am auzit / citit eu ca asa se face.

Firesc, contemplarea necunoscutului necognoscibil iti induce o stare de nesiguranță. Nu este nesiguranța prostănacului care nu stie dacă sa treacă sau nu strada pe trecerea de pietoni când se apropie o mașina creând o stare confuzantă și pentru el și pentru șofer. Ci este o nesiguranță de adâncime, despre esențele ființării. Si este o incertitudine care se simte de către cei din jur chiar dacă nu au habar de unde și pana unde se întinde.

Voi cauta textul în care castaneda spune despre abordarea necunoscutului ca om al cunoașterii. Simt ca mi’a scăpat ceva de acolo. Sau sper ca mi’a scăpat ceva de acolo – un sfat despre cum sa abordezi necunoscutul necognoscibil și sa ramai... hai sa zicem granitic.

Si mai este celalalt necunoscut, cel care poate fi cuprins de mintea ‘telectuală – cunoscutul cognoscibil.

 Chiar dacă reușești și îl transformi în cunoscut (sau în mai aproape de cunoscut) vei trece rapid la următorul lucru-obiect-fenomen încă necunoscut. Este o goana – uneori mai rapida, alteori intr’un ritm de’a dreptul tihnit – după lucruri-obiecte-fenomene necunoscute.

In starea de ‘cunoaștere’ te raportezi cu precădere la lucrurile din jur pe care nu le cunoști.

Si aceasta abordare ajunge din nou sa imprime în prezenta ta o stare de incertitudine. De asta data chiar mai apropiata de suprafață, ușor confundabila cu starea de nesiguranță a prostănacului nehotărât / nesigur la trecerea de pietoni. Uneori nici chiar tu nu o mai poți diferenția ușor, uneori chiar te și întrebi mirat atunci la ce îți folosește activitatea de a cunoște dacă ajungi în aceleași situații și stări ca și cei care...

Ori dintre toate lucrurile pe care o femeie le iubește la un bărbat, cel mai de preț este nesiguranța lui! Pe locul doi ar fi inactivitatea lui.

Este uimitor cat de rapid reacționează femeia la schimbarea de atitudine, de la nesiguranță la siguranță, la același bărbat. Același fizic, aceeași prezentare aceleași dotări materiale.

Trecerea în starea de siguranță se face ușor prin... autoinducerea unei stări de tâmpenie: autosuficiența. Schimbarea raportării de la cele necunoscute la cele cunoscute. Firesc, privind ceea ce cunoști deja și neprivind ceea ce nu cunoști ai starea dubitocului comun ‘eu știu cum merge lucrurile bai...!’. (exista și alte metode dar mult mai laborioase, mai dificile – poate mai bune, dar mai greu accesibile)

Si da, exista pericolul de a rămâne în aceasta stare. De a deveni ea starea ta comuna, obișnuită. Fiindcă este o stare care îți conferă siguranță, securitate, liniște, pace, energie pentru a face/obține lucruri (evident, lucruri materiale – adică superficiale). Si mai ales fiindcă este o stare care social te face brusc magnetic, împrejur chipurile încep sa îți zâmbească - în hora. Ele pentru ca le place pur si simplu ceea ce vad/simt, ei pentru ca spera sa fie mai degrabă de partea ta decât...

Dar riscul nu este chiar real decât dacă de fapt ființa ta nu este polarizata către cunoaștere. Daca intr’adevar ești un om al cunoașterii vei fi tras înapoi in feluri în care nu i te vei putea împotrivi. Iar dacă te vei încăpățâna nu vei face decât sa te transformi intr’un om nemulțumit de el însuși. Dar cu siguranță vei fi întors la căutările tale indiferent de efecte (link citat paler – viata pe un peron, al doilea).

Cel mai mare neajuns este stagnarea în cunoaștere. Singurul notabil.

In acest mod simplu (...bradul ajunge lângă perdea! toma caragiu) ajungi sa manifești aceeași forță de atracție pe care melteanul de rand o obține in mod natural prin atitudini taurine, de încăpățânare stupida, de siguranță, de convingeri ferme. El ajunge cu ușurință acolo pentru ca pur și simplu nu bănuiește  ca exista mai multe variabile în fiecare ecuație. El merge pe premiza ‘ceea ce nu cunosc nu exista’. Astfel ca nu are parte de acele sesiuni de întrebări ‘am luat totul în calcul? am interpretat corect ceea ce am văzut? alte explicații nu mai sunt cumva? șamd’.

Tot ce trebuie ținut minte este necesitatea basculării spre starea granitica din când în când. Nu foarte mult, nu abuzând, pentru ca exagerând întoarcerea la matca va fi însoțită de un recul violent.

ps. ceea ce încă nu am reușit este amețirea piticului pe care îl apuca uneori crizele de tipul ‘de ce’. Uneori in cele mai nepotrivite momente. Intr’un bar, în momente de distracție, când observ ca îmi place o anumita prezenta și trebuie făcut... cu totul altceva decât conștientizarea superficialității micilor acțiuni cotidiene. Pe piticul asta îl pot ameți cu băutură sau cu oboseala. Dar ambelor le trece efectul prea repede.

---------

Si sa spun care e povestea cu starea granitica. In opozitie cu starea fluida (azi mi’au trecut prin minte aceste denumiri asa ca banuiesc ca trebuiesc explicate putin).

In adolescenta am observat la tatal meu un pericol mare al inteligentei. Apare atunci cand stii ca stii. Si stii ca foarte rar cineva din jur spune ceva nou sau corect 100%. Asa ca stii dinainte ca deciziile le poti lua pe baza a ceea ce cunosti deja. Te’ai obisnuit sa stii dinainte ce va vrea sa spuna fiecare, te’ai obisnuit fii plictisit de asteptarea terminarii frazelor lor, te’ai obisnuit sa te plictisesti vazandu’i ca nu isi gasesc cuvintele, te’ai obisnuit ca sa ii ajuti sa’si spuna ideile lor cu conceptele pe care le oferi tu. Uneori ti se pare ridicol ca ei nu isi dau seama ca au pierdut timpul aiurea vorbindu’ti, nu au contributit in cunoasterea pe care o ai din moment ce tu i’ai ajutat sa formuleze ideile... inainte ca ei sa apuce sa iti explice despre ce vor sa vorbeasca.

Am vazut ca ma indreptam in directia asta, am avut norocul de a’l vedea pe tata la cap de linie. E un dead-end. Sau un naspa-being.

Trebuie sa’l lasi pe celalalt sa vorbeasca. De multe ori (de fapt de regula) vorbirea nu are rol de comunicare de idei. Ci de relationare. Prin vorbe oamenii obisnuiesc sa relationeze, nu sa isi transmita intelepciune unii altora. (avand o meserie tehnica inca mai gresesc considerand deseori ca macar aici comunicarea ar suferi o exceptie, macar aici comunicarea ar trebui sa fie preponderent legata de infomatie, nu de relationare).

Si... iar am ajuns povestind despre altceva.

Spuneam despre... mai intai starea fluida.

La un moment dat – nu mai povestesc de ce – am fost convins ca raspunsul este gasirea armoniei. Armonie de toate felurile: interioara, exterioara, profunda si superficiala. In planul ideilor in ganduri, in plan fizic in miscari... peste tot. Iar de la armonie la fluiditate nu este decat un pas.

Iar starea de fluiditate este lipsita in sine de greutate. Pentru a fi cat mai fluid trebuie sa renunti cat mai mult la greutate.

Ori ca barbat, pentru a fi functional / eficient in societatea de azi trebuie sa prezinti fermitate, hotarare, greutate. Granit.

Trecerea in aceasta stare (starea granitica) este relativ simpla. Uneori functioneaza reamintirea unei schite vazute cnadva pe toate drumurile in care se arata cum un corp afecteaza ceva in relatia spatiu-timp (ceva de genul asta). Alteori conectarea la... niste chestii (alta poveste lunga). Prima formula a fost cea din armata, indemnul unui ofiter superior ‘lasati’va pe coaie!’ – faceam repetitii pentru cantarea de la juramant si nu sunam suficient de masculini (cca 300 de soldati).

Acestea sunt trecerile pe care trebuie din cand in cand sa mi le amintesc sa le fac de la lucrurile necunoscute la cele cunoscute si de la starea fluida la cea granitica. Dus-intors, echilibrate.

Iar daca gasesc vreo cale de a le imbina – in acelasi timp si una si alta... apoi probabil imediat voi cauta alt necunoscut: sa gasesc cum pot levita ori cum pot trece prin pereti!

.