citate

Asta e un articol fara forma finala. Se vor aduna vorbe pe masura ce voi mai gasi / regasi.

Octavian Paler - Viata pe un peron

Această pierdere a fost mai gravă decît celelalte, întrucît nu era vorba numai de o femeie, ci de dra­goste. Or, pierderea dragostei este, am descoperit atunci, răul cel mai mare care i se poate întîmpla unui om. Putem trăi fără Dumnezeu, dar nu putem trăi liniştiţi fără dragoste. Şi parcă numai eu am aflat că între Dumnezeu şi dragoste e o prăpastie? Im­portant nu e să-l găseşti pe Dumnezeu, chiar crezînd în el, ci să-l cauţi. În clipa în care îţi spui că l-ai gă­sit, de fapt l-ai pierdut pentru totdeauna. Nu există un mod mai sigur de a-l omorî, decît de a-i da un chip şi de a spune: iată-l în faţa mea. În vreme ce cu dragostea lucrurile stau tocmai invers. N-o ai de­cît dacă ai norocul s-o întîlneşti. Strîngînd în braţe aerul, reuşeşti cel mult să te sugrumi.

........................................................................................................................................

Cam în vremea aceea m-a părăsit şi ultima dintre femeile cu care am avut legături, după ce înfruntase cu stoicism zîmbetele altora şi ciudăţeniile mele. Mai bine zis am îndepărtat-o, aşa cum se întîmplase şi cu celelalte femei pe care le-am iubit. Firea mea era de vină. Vroiam să-mi studiez singurătatea, să o di­sec, să o pun sub lupă. Ca pe o algă. Sau ca pe un microb. Apoi, simţeam nevoia să fiu ca toţi oamenii. Atunci iubeam cu disperare şi cu recunoştinţă. Numai că, lungit lîngă femeia pe care o iubeam, aveam de­odată iarăşi nostalgia să mă uit prin lupă. Asta nu înţelegeau femeile la mine. Ele vroiau neapărat să mă vindece de singurătate, cînd eu nu le ceream decît să mă ajute s-o îndur. Îmi spuneau: "Nu ştii ce vrei". Dar, în realitate, ele nu înţelegeau ce vroiam eu. Dacă atunci cînd ardeam de nerăbdare să mă întorc la masa mea de disecţie, una dintre ele încerca să mă reţină, socotind nevoia mea de singurătate o ofensă şi o dovadă că n-o iubeam de ajuns, deveneam iras­cibil şi furibund. Îmi arătam colţii, căci n-aveam nici răbdarea, nici tactul de a obţine ceea ce doream fără să jignesc. Politeţea n-a fost niciodată punctul meu forte. Cu atît mai puţin îmi era accesibilă în clipele cînd nu doream decît să fiu lăsat singur şi, în schimb, mi se cerea să spun vorbe tandre. Amanţii cei mai comozi sînt, probabil, cei care rostesc fraze de-a gata, dar eu nu m-am priceput în nici o privinţă să fiu comod. Impulsurile mele au fost totdeauna mai pu­ternice decît mine. Mă transformau în jucăria lor. Ce mai conta că, pe deasupra, eram şi ingrat cînd în­căpăţînarea mea sumbră mă împingea să pierd totul? Nu eram în stare să spun nici unul dintre acele nimicuri de rutină care plac atît de mult femeilor şi pe care orice adolescent le cunoaşte. Mi se părea că aş maimuţări dragostea. Şi pe urmă am regretat me­reu prea tîrziu. În nouă cazuri din zece, dacă femeile de care m-am despărţit s-ar fi întors înapoi după ce plecaseră, poate le-aş fi căzut în genunchi. Sau, cine ştie? Poate, dimpotrivă, aş fi luat-o de la capăt.

.........................................................................................................................................

Ştiu ce credeţi despre mine, le-am zis, dar vreţi să vă dau cea mai bună dovadă că nu sînt nebun? Ei bine, eu nu sînt în stare să urmez exemplul nebunilor lui Shakespeare care spun adevăruri, greu de supor­tat altfel, printre tumbe şi plecăciuni. Amintiţi-vă: îşi pun făină pe obraz şi ne avertizează că moartea dă tîrcoale. La nevoie, cu puţin efort, şi eu aş reuşi să fac nişte giumbuşlucuri. Dar altceva mă împiedică să semăn nebunilor lui Shakespeare. Nu pot să fac giumbuşlucuri şi, în acelaşi timp, să spun un adevăr, aici e buba. Nu pot să turui adevăruri printre tumbe şi plecăciuni. Dacă am făină pe obraz, mi se pune un nod în gît şi trebuie să devin flecar, să zic lucruri de mîntuială, să treacă timpul, pînă cînd, ieşind din scenă şi rămînînd singur în faţa oglinzii, pot plînge fără să mă vadă nimeni. Şi mai e ceva, am adăugat. Ii admir pe nebunii lui Shakespeare, dar mi-a intrat în cap că adevărul nu poate dormi în haine de saltimbanc. Ar fi de ajuns ca el să devină privilegiul nebunilor pen­tru a fi compromis. Amestecat printre tumbe şi com­plicităţi, va fi spus fără urmări. Lumea va rîde în loc să se cutremure. De aceea îmi place să cred că mă­car unul din bufonii care zic lucruri usturătoare speră, continuîndu-şi monologul, că spectatorii i-au văzut lacrima sub fard. Şi, cine ştie, cînd ajunge în cu­lise, izbucneşte, poate, chiar în hohote cîteodată, sub privirile mirate ale valeţilor care încearcă să-l con­soleze: "De ce plîngi? Regele a fost mulţumit"... Nu, vechii mei prieteni, ― i-am liniştit ― nu vă temeţi. Eu nu voi plînge. Cel mult aş putea scrie şi eu ca Erasm Elogiul nebuniei. Dar sper că nu-l bănuiţi şi pe Erasm că a fost nebun...

nietzsche / asa grait'a zarathustra


Dar ce cauti tu la cei ce inca dorm?

Si nu ti'e teama ca fi'vei pedepsit precum acei care dau foc? (ref. la Prometeu, nu la pirmoani)

Caci ei se indoiesc de singuratici, si nu ne cred, cand vrem sa le dam daruri.

Feodor Mihailovici Dostoievski

"Mai tarziu, Sonia, am inteles ca, daca astepti ca toata lumea sa ajunga sa fie desteapta, ar trebui sa astepti un timp nesfarsit...Apoi, am mai inteles ca asta nu se intampla niciodata, ca oamenii nu se vor schimba, ca nimeni nu va putea sa-i transforme si ca degeaba ti-ai pierde timpul incercand acest lucru! Da, asa este! Asta este legea lor...Sonia! Stiam ca acela care are putere, care are mintea si sufletul tare, acela domneste peste ceilalti! Cine cuteaza mult, acela are dreptate in ochii lor. Cine ii infrunta si ii dispretuieste, acela ajunge la ei legiuitor, si cu cat cuteaza mai mult, cu atat e mai respectat. Asa a fost intotdeauna si asa va fi mereu! Trebuie sa fii orb ca sa nu vezi asta!"

sadov - creanga de aur.

“intr-adevar, daca cei care s-au adapat din izvorul intelepciunii nu-si pot stapani nalucirile amagitoare a trupului lor de pulbere, ce altceva pot face niste slujitori prosti, cu multa vartute si cu putina intelegere?”

“- Poate ma insel, pretine ? amaracinea domniei tale vine din alta parte. Lumea a fost totdeauna asa, supusa ispitelor si rautatii. De aceea spiritul isi cauta ostroavele. Intr-adevar aceasta viata e plina de dureri si de mahnire. Batranului domniei tale nu-i vei spune nimic nou.”

sadov – ochi de urs (?)

“… ca tu esti ajutorul celor fara de ajutor si nadejdea celor fara de nadejde. Iara mai mult decat toate, te rugam pe tine Dumnezeul milelor si a toata mangairerea, treci cu vederea si iarta gresalele celor slabi de suflet care, pentru nenorocire, reapatimire si necazuri, neputandu-le suferi, prea lesne cad intru deznadajduire si se fac mai rai decat cei necredinciosi …”

celine - calatorie la capatul noptii

“nimeni nu rezista la muzica. n-ai ce face cu inima si-atunci o daruiesti bucuros.

cand esti prea beat de oboseala, inima iti bate in tample. bim! bim! face lovindu-se de catifeaua capului si a urechilor. asa o sa plezneasca intr-o zi. amin! intr-o zi cand miscarea dinauntru se va uni cu cea de-afara si toate ideile se vor imprastia si se vor duce sa se distreze cu stelele.”

“trebuie sa profiti de balci ca sa calesti un caracter. nu-i niciodata prea devreme ca sa treci la o treaba de genul acesta. ei nu stiu inca mititeii ca totul se plateste. cred ca din bunatate acele persoane mari din dosul tejghelelor luminate ii indeamna sa guste din minunile pe care ele le ingramadesc, le stapanesc si le apara cu surasuri vociferante. copii nu cunosc legea. numai cu palmele ii invata parintii legea si-i apara de placeri.” J

“Mizeria haituieste implacabil si meticulos altruismul si cele mai amabile initiative sunt crunt pedepsite.”

“Nu exista nimic mai teribil in noi, si pe pamant si in cer, decat poate ceea ce n-a fost inca spus. Nu vom fi linistiti decat cand totul va fi spus, odata pentru totdeauna, atunci in sfarsit se va face liniste si nu ne va mai fi frica sa tacem.”

“Ajunsese si el la capat. Nu mai puteai sa-i spui nimic. Exista un moment cand ajungi singur de tot la capatul a tot ce ti se poate intampla. E capatul lumii. Suferinta ta proprie nu-ti mai spune nimic si trebuie sa te-ntorci inapoi, printre oameni, oricare ar fi ei. Nu trebuie sa faci mofturi, caci numai pentru a plange si tot trebuie sa te reintorci acolo unde reincepe totul, sa te intorci la ei.”

“Bogatii nu au nevoie sa ucida ca sa manance. Ii pun pe altii la treaba cum se zice. Nu fac raul cu mana lor, bogatii. Platesc. Se face orice pentru a le fi pe plac, si toata lumea-i multumita. In timp ce femeile lor sunt frumoase, femeile celor saraci sunt urate. Asta e rezultatul unor secole, ca sa nu mai punem la socoteala podoabele. Frumusele, bine hranite, bine spalate. De cand e viata viată, tot asa a fost.”

io - Nu vreau sa sustin ideea, mi se pare o evidenta simpla. Mai interesant mi se pare ceea ce rezulta din ea. Primo. Marea majoritate a femeilor frumoase se indragosteste de cei bogati. Adica femeia frumoasa are o programare genetica ce o "ajuta" sa follow in love with the rich guy? Altfel spus, oare de ce femeia frumoasa se indragosteste de tipul cu bani? Sau invers, femeia fie are o usurinta in a-si gestiona dorintele, fie pe lista ei de prioritati Materialul este in top? Secundo. Barbatii cu bani isi aleg cu precadere femei frumoase. Ceea ce duce la intrebarea – oare se poate observa daca statistic frumusetea fizica (exterioara) este legata de calitatile care fac dintr-o femeie o buna sotie? Curios, mie mi se pare ca ar fi taman invers. Ceea ce ne face sa ne intrebam cat de destepti sunt barbatii cu bani daca isi aleg femeile nepotrivite pentru casnicie, sau ce categorie de calitati apreciaza acestia. Terto. O calitate ce tine de portofelul barbatilor se contrabalanseaza cu o calitate ce tine de corpul femeilor - asa ca sa nu mai aud tipete de genul "noi nu suntem doar niste obiecte", fiindca acea contrabalansare de mai sus se intampla si la targul de vite, si la showroom-ul de masini. Ad literam. Si ca sa inchei cum trebuie, si eu doresc tot o femeie frumoasa!

”Cand te platesc cei bogati pari sluga, cand te platesc cei saraci, pari hot. … Nu-i usor. Lasi de la tine. Esti bun. Si trece.”

“Un patron e intotdeauna mai linistit de ignonimia personalului sau. Sclavul trebuie sa fie cu orice pret un pic si chiar mai mult demn de dispretuit. Un ansamblu de mici pacate cronice, morale si fizice, justifica soarta care-l copleseste. Pamantul se invarte mai bine atunci cand fiecare se afla exact in locul pe care-l merita.

Fiinta de care te folosesti trebuie sa fie inferioara, searbada, destinata decaderii, asta iti usureaza constiinta, mai ales ca el, Byrton, ne platea foarte prost. …

Renuntasem dealtfel de cand haul la orice fel de amor propriu. Sentimentul acesta mi s-a parut dintotdeauna mult deasupra conditiei mele, de o mie de ori prea costisitor pentru resursele mele. “

“Sa nu credeti niciodata din capul locului in nefericirea oamenilor. Intrebati-i numai daca mai pot dormi. Daca da, totul merge bine. Ajunge.”

“Cu doua sau trei luni inainte, tot ce-mi povestise Robinson despre aventura lui de la Toulouse nu prezenta pentru mine un pericol real. Oricat m-am straduit sa ma-nflacarez pentru cauza lui, cauza lui cam mirosea a mucegai. Orice s-ar spune si orice s-ar pretinde lumea ne paraseste mult inainte ca noi sa-nchidem ochii pentru totdeauna.

Despre lucrurile la care tii cel mai mult te hotarasti intr-o buna zi sa vorbesti din ce in ce mai putin, cu efort la inceput. Ti se face sila sa te tot asculti vorbind … O scurtezi… Renunti… . Sunt vreo treizeci de ani buni de cand tot vorbesti… Nu mai vrei nici macar sa ai dreptate… Te paraseste si cheful chiar de-a-ti mai pastra acel loc moderat pe care l-ai rezervat placerilor… Ti-e scarba… ti-ajunge sa halesti ceva, sa te dezmortesti un pic la caldura si sa dormi din rasputeri pe drumul neantului. Ca sa te mai intereseze ceva ar trebui sa gasesti alte strambaturi pe care sa le faci in fata celorlalti… Dar nu mai ai forta sa-ti schimbi repertoriul. Te balbai. Mai cauti trucuri si scuze ca sa ramai cu prietenii, dar…”

“Dupa un oarecare timp de viata comuna, noi eram desigur tot asa de fericiti s-o avem printre infirmierele noastre, dar nu ne puteam invinge teama ca intr-o buna zi ne va stanjeni ansamblul infinitelor noastre precautii sau pur si simplu ca va lua act intr-o zi de mizera noastra realitate… Ea nu cunostea inca Sophie, multimea stătutelor noastre renunţări! O banda de rataţi! O admiram, atat de vie pe langa noi, numai vazand-o cat de simplu se ridica sa vina la masa noastra sau plecand iar. Ne fermeca…

De fiecare data cand facea aceste gesturi atat de simple, eram bucurosi si surprinsi. Ca si cum ne-am fi apropiat din ce in ce mai mult de poezie, numai admirand-o, atat era de frumoasa si atat de mult mai inconstienta ca noi… Ritmul vietii ei ţâşnea din alte izvoare decat ale noastre… Târâtoare, ale noastre, pentru totdeauna si mâloase…”

+“niciodata nu esti prea prudent cu vorbele, par a nu avea nici o importanta vorbele, nu le poti crede in nici un caz periculoase, basinute, fasaieli ale gurii, nici calde nici reci, preluate cu usurinta de indata ce ajung la creier. Nu esti prudent cu vorbele si vine nenorocirea.

Vorbele sunt ca pietricelele, ascunse unele printre celelalte. Nu le recunosti numaidecat, dar iata ca ele iti tulbura toata viata pe care o mai ai de trait, toata, si in ce are ea slab si in ce are ea puternic… Si vine panica… O avalansa. Ramai asa ca un spanzurat deasupra emotiilor… A venit ca o furtuna, a trecut, mult prea puternica pentru tine, atat de violenta ca n-ai fi crezut niciodata ca se poate starni numai cu sentimente … Deci nu esti niciodata destul de prudent cu vorbele, asta-i concluzia mea.”

cand nu ai imaginatie,sa mori nu inseamna prea putin, dar daca ai, sa mori inseamna prea mult.

majoritatea oamenilor nu mor decat in ulima clipa; ceilalti incep a se deprinde cu moartea cu douazeci de ani mai inainte, cateodata chiar mai mult. acestia sunt nefericitii pamantului.

cum peste tot nu era decat un Teatru, trebuia sa-l joci si avea dreptate Brandelore; nimic nu-i mai idiot si nu irita mai mult, e adevarat, ca un spactator inert urcat din intamplare pe scena. cand esti acolo sus, nu-i asa, trebuie sa te decizi sa iei tonul, sa te insufletesti sau sa dispari de tot. femeile, ele mai ales, cereau spcctacol si erau nemiloase, afurisitele, cu amatorii dezorientati. razboiul, fara indoiala, prieste ovarelor, ele cer eroi si cei care nu erau trebuiau sa se prefaca macar sau, daca nu, sa se pregateasca sa suporte cel mai infam dintre destine.

la calitati egale, gasesti intotdeaunea, se pare, un pic mai multa neliniste la barbat decat la femeie, oricat de marginit, de clocit ar fi el. avea ceva de artist la urma urmei acest domn. multi oameni, in materie de arta, raman ca el pentru totdeauna la mania pulpelor frumoase.

… trebuie intotdeauna sa pari util cand nu esti bogat …

cand ura oamenilor nu comporta nici un risc, prostia lor se lasa repede convinsa, motivele vin singure.

atata timp cat nu ucide, militarul e un copil. il castigi usor. neavand obiceiul sa gandeasca, de indata ce-i vorbesti e obligat sa se hotarasca la eforturi coplesitoare ca sa inteleaga.

ceea ce trebuie in fond ca sa obtii un fel de pace cu oamenii, ofiteri sau nu, armistitu fragil, ce-i drept, dar pretios oricum, este sa le permiti in toate imprejurarile sa se etaleze, sa se tavaleasca in laudarosenii imbecile. nu exista vanitate inteligenta. vanitatea e un instinct. si nu exista om care sa nu fie inainte de toate vanitos. rolul de perituta admirativa este aproape singurul in care omul isi tolereaza semenul cu o oarecare placere.

n-ar fi chiar atat de lipsit de logica daca ar exista pe lumea asta ceva care sa-i deosebeasca pe cei buni de cei rai.

vrei sa inveti? dar stii si asa prea mult pentru ceea ce esti!

aurobindo

Nu incapacitea mintalã creeazã sãlbaticul, ci izolarea, sau faptul cã a respins timp îndelungat ocazia şi s-a sustras impulsului care putea sã-l trezeascã. Barbaria este un somn intermediar , nu o obscuritate originarã.

... Percepem deci trei etape în Naturã: o viaţã corporalã care este baza existenţei noastre pe pãmânt, în lumea materialã; o viaţã mintalã, cãtre care ne deschidem şi prin intermediul cãreia înãlţãm viaţa corporalã cãtre o folosinţã mai înaltã şi o lãrgim fãcând-o mai completã; şi o existenţã divinã, scop al celorlalte douã, care se întoarce asupra lor pentru a le elibera şi a le deschide celor mai înalte posibilitãţi. Considerând cã nici una din aceste etape nu este în afara posibilitãţilor noastre sau sub nivelul naturii noastre, şi cã nici una nu trebuie sã fie neapãrat distrusã ca sã se ajungã la împlinirea finalã, admitem cã aceastã eliberare şi aceastã plenitudine fac parte cel puţin – o parte largã şi importantã – din yoga şi din scopul sãu.

Acest lucru mai înalt – existenţa spiritualã – se ocupã e ceea ce este veşnic, dar din aceasta nu rezultã neapãrat cã este complet în afara tranzitoriului. Pentru omul spiritual, frumuseţea perfectã pe care o viseazã mintea se împlineşte într-o iubire, într-o frumuseţe şi o preafericire veşnice, care nu depinde de nimic şi care se aflã de asemenea în spatele tutror aparenţelor obiective; visul sãu de Adevãr perfect se împlineşte în Adevãrul suprem şi veşnic existent în sine, evident în sine şi care nu variazã niciodatã, dar care explicã toate variaţiile, cãci el este secretul şi scopul tuturor progreselor, visul sãu de acţiune perfectã se împlineşte în legea atotputernicã şi spontanã care sãlãşuieşte pentru totdeaunaîn inima tuturor lucrurilor şi care se traduce pe pãmânt prin ritmul lucrurilor. …

… Dar dacã este adeseori greu pentru viaţa mintalã sã se adapteze la aceastã activitate materialã necioplitã şi rezistentã, cât de greu îi va fi existenţei (pãrţii – io) spirituale sã supravieţuiascã într-o lume care pare plinã, nu de Adevãr, ci de toate minciunile şi de toate iluziile, nu de Iubire şi de Frumuseţe, ci de o discordie şi de o urâţenie generalã, nu de Legea Adevãrului ci de un egoism şi un pãcat trimfãtor? De aceea viaţa spiritualã tinde cu uşurinţã în cazul sfântului şi al sanyasinului sã se retragã din existenţa materialã şi sã o respingã pe plan fizic în totalitate, sau cel puţin în gândire. Ea vede lumea ca pe un regat al rãului sau al ignoranţei, iar veşnicul divin într-un cer îndepãrtat dincolo de lume şi de viaţã. Ea se separã de aceastã impuritate; afirmã realitatea spiritualã într-o izolare fãrã patã. Aceastã retragere face un seviciu inestimabil vieţii materiale însãşi obligând-o sã ia în considerare, şi chiar sã salute cu respect, un lucru care este negaţia directã a idealurilor sale meschine, a grijilor sale sordide şi a autosuficienţei sale egoiste.

Dar o putere supremã precum forţa spiritualã nu-şi poate limita astfel lucrarea sa din lume. … Refuzând sã se lase orbitã de dualitãţi şi de aparenţe, aceasta poate sã caute în toate aparenţele, oricare ar fi ele, viziunea aceluiaşi Domn, a aceluiaşi Adevãr Veşnic, a aceleiaşi Frumuseţi, a aceleiaşi Iubiri, a aceleiaşi Veşnice Fericiri. …

De aceea, alãturi de marii singuratici care au cãutat şi au atins eliberarea personalã, îi aflãm pe marii instructori spirituali care i-au eliberat şi pe ceilalţi şi, mai presus de oricepe marile suflete dinamice care, simţindu-se mai puternice prin puterea Spiritului decât toate forţele vieţii materiale la un loc, s-au aruncat asupra lumii şi au prins-o corp la corp într-o luptã de iubire pentru a o forţa sã încuviinţeze propria sa transfigurare.

Felul în care lucreazã Divinul nu este nici dorit şi nici mãcar aprobat de mintea egoistã cãci Divinul se serveştede eroare pentru a ajunge la adevãr, de suferinţã pentru a atinge beatitudinea şi de imperfecţiune pentru a obţine perfecţiunea. egou nu vede unde este condus, el se revoltã împotriva conducerii, îşi pierde încrederea, îşi pierde curajul.

Dar dacã este greu pentru un om sã creadã în ceva invizibil din lãuntrul lui, este mult mai uşor pentru el sã creadã în ceva în ceva pe care poate sã-l imagineze în afara lui. Progresul spiritual al celor mai mulţi oameni necesitã un suport exterior, un obiect de credinţã aflat în afara lor.

eliade

Fie cã alegem adevãrul, fie cã ne hotãrâm pentru expansiunea personalã – amândouã aceste formule nu sunt nimic altceva decât formule. Foarte mulţi se opresc aici, şi restul itinerariului lor e un cerc vicios. Asemenea oamen trãiesc aceeasi circumferinţã, iluminaţi de iluzia cã se apropie de o margine idealã. Poate cã primejdia unui om de a redeveni brutã nu-l aşteaptã in marginile unei existenţe in zig-zag (inconsistenţã), ci in fascinaţia dinamicã a invârtirii intr-un cerc minuscul. notã io : din moment ce alegerea adevarului ar fi ancorarea in mitic, in ideile generale de bine şi rãu, urmarea binelui din (prin) perspectiva inţelepţilor ai lumii, pot spune atunci doar cã cealalta formulã , expansiunea personala, ar rãmâne a fi magnificarea punctului de plecare – cu ceea ce subânţelege aceasta: structura interioarã bine-rãu neschimbatã calitativ, ci doar cantitativ. ceea ce evident duce la augumentarea tensiunilor.

Pãcatul cel mai greu este a se refuza armoniei, a trãi incoerent, bicisnic, abstract, ireal, dupã cum virtutea e armonie şi realitate . Pãcatul: inconsistenţã, rãtãcire, renunţare la voinţa de a fi altul, mai concret şi mai implinit. De-aceea pãcatul e satanic: pentru cã indeamnã la izolare, la disociere, la individuare (notã: cosmizare in opoziţie cu individuarea). Sigurul mijloc de a ne feri de demon este sã nu incercãm sã fim ingeri. Toate extremele incordate pânã la limita lor logicã – ascetism, pesimism, porcism – trãdeazã pe cei ce participã la ele cã au voit cândva sã fie absolut contratriul.

A ţine seama de om inseamnã tocmai a nu voi sã fi nimic altceva decât om. Dar aceasta nu insemnã cã trebuie sã rãmâi porc, aşa cum se nasc toţi oamenii. Pentru cã porcismul e, in orice caz, o concepţie degeneratã, adicã unilateralã. Si, ca atare, demoniacã. A limita omul la animal dovedeşte o concepţie pesimistã sau indiferenţã, amândouã satanice.

Oamenii activeazã numai intrucât sunt ispitiţi sau ignoranţi. Se mişcã numai pentru cã sunt ispitiţi de instincte sau de idei, amândoua exterioare omului, amândouã violentându-i libertatea. ... Cu cât occidentul e mai ignorant, cu atât e mai liber şi spontan in activitatea sa specificã. In timp ce libertatea orientalã e posibilã numai prin cunoaştere metafizicã.

... suntem fiinte umane formate din intamplari.

Nesmnificativul mi se pare antiuman prin excelenta. A fi om inseamna sa cauti semnificatia, valoarea...

„ – recitindu-va jurnalul, am fost miscat de o pagina in care spuneati cum o pisica va trezea mieunand intr-un fel foarte suparator; calea – ziceati – consta in...

- in a i u b i . da, asa este. E ceea ce spunea Christos. E poate regula fundamentala a tuturor ascezelor din lume, dar mai presus de toate e regula pe care o arata Christos. Numai prin aceasta comportare putem, cu adevarat suporta raul - in sfarsit, biata pisica, nu era raul! ... Vreau sa spun doar atat: sa raspundem cu dragoste la ceva care ne exaspereaza si ne terorizeaza. Si aceasta se poate verifica ...

- spuneati ca ditr-o data puteati sa va inchipuiti aceasta pisica odioasa ca pe o pisica nenorocita si atunci (dar aceasta nu vi se intampla pentru prima data), va simteati cu totul schimbat; acestea sunt roadele invatamintelor primite de la maestrii dumneavoastra spirituali. Intocmai si apoi am fost fericit ca o pisica mi-a amintit aceasta mare lectie pe care o invatasem de la acei „maestri spirituali”, si de la Isus, de la Christos. Dar iata, chiar si o pisica m-a silit sa inteleg acest lucru.”

„ – dar care a fost ratiunea ce v-a determinat sa luptati impotriva naturalului care consta in a intoarce loviturapentru lovitura?

- Prima, poate, a fost aceeaca ma simteam – cum spun atat de bine hindusii – un sclav, urmandu-mi instinctul. Ma simteam efectul unei cauze fiziologice, psihologice, sociale ... De unde revolta, poate si ea naturala, impotriva conditionarii. Conditionarea, dupa ce devii constient de ea, te exaspereaza. Atunci ca sa ma deconditionez, trebuia sa fac contrariul ...”

hesse

„în acei ani petrecuti la Waldzell (scoală de elită moral-culturala) asteptam fericirea si apogeul vietii mele de la vremea in care aveam să părăsesc scoala voastră, si să ma întorc acasă si, cu ajutorul superioritătii câstigate la voi, să cuceresc lumea de acolo. In loc să se întâmple asa, după ce m-am despărtit de voi a inceput pentru mine o epocă de controverse, care continuă si azi, si o luptă în care nu eu am iesit victorios. … Ei bine, oamenii de lume nu erau mai putin mândri de manierele lor grosolane, de cultura lor precară, de umorul lor grobian si zgomotos, de limitarea lor viclean-prostească la telurile practice si egoiste, în naturaletea lor de oameni cu fruntea îngustă se socoteau nu mai putin pretiosi, iubiti de Dumnezeu si distinsi decât ar fi putut s-o facă vreodată cel mai afectat elev-model de la Waldzell. Mă luau în râs sau mă băteau pe umăr, unii însă reactionau la ceea ce era străin, castalian (elevat) în mine cu acea ură vădită, fătisă pe care vulgaritatea o nutreste fată de tot ceea ce e nobil si pe care eram hotărât s-o accept ca pe o distinctie. …

- Nu stiu dacă viata mea a fost ceva inutil si doar o neintelegere sau dacă are vre-un sens. Dacă ar fi având un sens ar consta în aceea că un ins, un om concret al vremii noastre, a inteles si a trăit în modul cel mai clar si mai dureros … ce prăpastie există între trup si suflet, intre realitate si ideal, cât de putini stiu si vor să stie aceste lucruri … .Dacă mi-am propus în viată o misiune si un ideal, acestea au fost să relizez în persoana mea o sinteză a celor două principii, să devin între ele mijlocitorul, talmaciul si conciliatorul … Am încercat s-o fac si am esuat. … eu nu voiam să-mi păstrez pacea sufletească si linistea spirituală meditativă ca un om resemnat si în conditiile unui ermit, eu voiam să cuceresc lumea, s-o înteleg, s-o constrâng să mă înteleagă si ea pe mine, voiam s-o confirm si pe cât posibil s-o înnoiesc si s-o fac mai bună, da, voiam să alătur si să conciliez în persoana mea Castilia si lumea. Ori de câte ori,după o deziluzie, o ceartă, o iritare mă retrăgeam în meditatie, faptul acesta însemna la început o binefacere, o destindere, o respiratie profundă, o reintoarcere spre fortele binevoitoare, prietenesti. cu timpul însă am observat că tocmai meditatia, grija fată de cele sufletesti si exercitiile spirituale erau lucrurile care mă izolau acolo, erau lucrurile care mă făceau să apar în ochii celorlalti atât de incomod si străin si îmi răpeau capacitatea de a-i întelege cu adevărat. Mi-am dat seama că îi puteam întelege cu adevărat pe ceilalti, pe oamenii din lumea profană, numai dacă voi redeveni la fel cu ei,dacă nu-i voi mai depăsi cu nimic, nici chiar prin acest refugiu în meditatie. Fireste, se poate foarte bine întâmpla ca eu să înfrumusetez acum lucrurile, prezentându-le asa cum o fac. E posibil sau probabil că a fost ceva simplu ca în felul acesta, în lipsa unor camarazi cu studii similare si cu aceeasi mentalitate, în lipsa unui control exercitat de profesori, în lipsa atmosferei protectoare si salubre de la Waldzell, să fi pierdut treptat disciplina, să fi devenit lenes si neatent, si să fi căzut pradă neglijentei, iar in clipele în care mă mustra constiinta să mă dezvinovătesc, spunându-mi că neglijenta e în definitiv unul din atributele acestei lumi, asa că, lăsându-mă în voia ei, mă apropii de întelegerea mediului înconjurător. … Dar fie că încercarea de a mă încadra într-un mod rezonabil si inteligent a fost sau nu o închipuire a mea, în orice caz s-a întâmplat ceea ce era firesc, lumea a fost mai tare decât mine si încet m-a învins si m-a înghitit … .”

îmi permit in ce urmeazã să fac schimbarea de perceptie dintre un regim asupritor (ceea ce se întelege din text) si sistemul nonvaloare omniprezent ”parcă” voit promovat. „Cei mai multi au învătat să tacă, au învătat să sufere de foame si de frig, să cerşească si să se ascundă de poliţie, au murit prematur, iar cel ce murea era invidiat de supravieţuitori. Nenumăraţi dintre dânsii si-au pus latul de gât. Cu adevărat nu mai era o satisfactie si o cinste să fi erudit sau literat: cine se punea în serviciul celui ce deţinea puterea si al sloganurilor oficiale, acela obţinea, ce-i drept, slujbă şi pâine, dar şi dispreţul celor mai buni dintre colegii săi, … ,cine refuza să colaboreze trebuia să flămânzească, trebuia să trăiască la voia întâmplării, ca păsările cerului şi să moară în mizerie…”

„unii spun cã un bărbat nu trebuie să moară înainte da a fi sădit un pom şi de a fi lăsat în urmă un fiu.”

„… omul e o fiintă ciudată, putină încredere poţi avea în el, aşa că nu este cu neputinţă ca într-o vreme suferinţele şi zbuciumul să se năpustească din nou asupra ta şi sã încerce să te biruie.…Dumnezeu ne trimite deznădejdea, nu ca să ne omorâm, ne-o trimite ca să trezească în noi o viaţă nouă.”

„Toate acestea, simţi Dasa, tot ceea ce văd ochii, tot ceea ce aud urechile, ceea ce e frumos sau urât, ceea ce e plăcut sau înspăimântător, toate acestea nu se află în nici un fel de raporturi cu bărbatul cel sfânt, ploaia nu i-ar da senzatia de răceală şi nu l-ar necăji, focul n-ar putea să-l ardă, lumea toată din jurul lui devenise pentru el ceva superficial şi fără însemnătate. De aici i se născu bănuiala că, poate, întreaga lume va fi fiind în fapt doar un joc şi ceva de suprafaţă, doar o adiere de vânt şi o încreţitură de val deasupra unor adâncimi necunoscute…”

„Asa se întâmplă când un om şi-a concentrat întreaga capacitate de a iubi asupa unui singur obiect ; odată cu pierderea acestuia, totul se prabuşeşte şi el rămâne singur si sărac printre ruine.”

„Dasa vedea, desigur, cât de mult se împrietenise soţia lui cu acest Viswamitra, cât de mult îl admira şi se lăsa admirată de el, de acest ofţer vesel si viteaz, poate cam superficial, poate nu prea deştept, dar gata să râdă din toată inima, cu dinţii frumoşi şi puternici şi cu o barbă îngrijită.”

„Era sătul şi prea sătul de de toate aceste visări, de acest pãienjeniş diavolesc de întâmplări trăite, de bucurii şi suferinţe, care-i zdrobeau inima unui om si-i îngheţau sângele, apoi deodată deveneau Maya (iluzie) şi-l lăsau în urmă ca pe un nebun, era sãtul de toate, nu mai voia nici nevastã, nici copil, nici tron, nici victorii si răzbunare, nici fericire şi nici deşteptăciune, nici putere şi nici virtute. Nu dorea nimic altceva decât pace şi un sfârşit, nu dorea decât să oprească această roată în veşnică învârtire, să stingă aceastã nesfârşită perindare de imagini, voia să-şi dea lui însuşi linişte şi să se stingã, aşa cum o dorise cândva, când năvălise în ultima lui bătălie asupra inamicului, când lovise înjuru-i şi fusese lovit, când împărţise şi primise răni până când se prãbuşise. Dar ce se întâmplase pe urmă ? Pe urmă fusese pauza unui leşin, sau o aţipeală, sau o moarte. Si îndată după aceea se trezise din nou, trebuise să lase iarăşi să-i pãtrundă în inimã efluviile de viaţă, iar în ochi fluviul înspăimântător, frumos şi oribil de imagini, şi asa mereu, la nesfârşit, fără putinţa unei evadări, până la viitorul leşin, până la viitoarea moarte. acest leşin sau această moarte aveau să fie, probabil, o pauză, un mic, un foarte mic popas, doar cât să-şi tragă răsuflarea, apoi totul avea să continuue, iar el avea să fie din nou una din miile de figuri din dansul sălbatic, ameţitor, deznădăjduit al vietii. Ah, nu existau nici o stingere, nici un sfârşit.

Neastâmpărul îl ridică din nou în picioare. Dacă în această horă blestemată nu există nici odihnă, daca nici măcar singura lui dorinţă vie nu putea fi împlinită atunci putea tot atât de bine să-şi umple tigva lui cu apă şi s-o dea bătrânului … / … Bine, Dasa, ia-ti tigva, umple-o frumusel cu apă şi du-o stăpânului tău!”

kahil gibran

Dar cel cu nãzuinţa arzãtoare sã nu zicã, cumva, celui a cãrui dorinţã e domoalã: Pentru ce eşti aşa încet şi leneş?

Fiindcã cei buni nu-l întrebã pe cel gol „Unde ţi-s hainele?”, nici pe cel fãrã de acoperiş „Ce s-a întâmplat cu casa ta?”.

parintele cleopa

Omul este icoana Preasfintei Treimi. El are minte, cuvânt si duh. … Mintea este chipul Tatălui, cuvântul este chipul lui Hristos, iar duhul cel de viaţă făcător este chip al Duhului Sfânt. …

Indatã ce ne-am trezit, simţim cu mintea dacă se apropie un păcat de minte sau un gând rău; că orice gănd rău este un şarpe gânditor, adică un diavol.

… ne trezim, ne împotrivim cu voia de sine stăpânitoare şi chemăm pe „Doamne Iisuse…”. … şi sã avem mare smerenie a inimii şi cunoştinţă de sine, fiindcă ne luptăm cu demonii cei mândri. Da! că îndată ce se ridică în noi părerea de sine sau îngâmfarea, sau cinstea de sine, îndată ne părăseşte Domnul şi ne lasa în propriile noastre puteri : „ Ia să vedem ce faci tu fără Mine?”

Această îndrăzneală - să zicem aşa - , sau semeţie de cuget, sau cutezanţă de sinea omului de a se bizui pe trezvia lui şi pe puterea lui de voinţă, este izvorâtă din iubirea de sine. că din iubire de sine se naşte şi mândria şi trufia şi semeţia şi celelalte.

Din iubirea de sine se naşte, mai întâi : mila de sine, cruţarea de sine, îndreptăţirea de sine, mulţumirea de sine, trâmbiţarea de sine, lauda de sine, plăcerea de sine, la pãrerea de sine. Apoi închipuirea de sine, simţirea de sine „că sunt ceva!”, îngâmfarea de sine, cinstea de sine, încrederea în sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine … "

nietsche

Am intâlnit atâţia oameni, ce se umflau in pene, preocupaţi sã se înalţe, iar gloata striga : „Uite ce mare om!” Dar la ce slujea umflarea, precum cu nişte foale? Cã-i numai aerul, pe dinlãuntru! Broasca umflându-se plezneşte iar vântul scapã-n larguri. Sã-l inţepi, pe cel ce se umflã, zic cã-i o trebã bunã.

Omul care l-a iubit cel mai mult care l-a simţit cel mai mult (al sãu) , acela l-a pierdut cel mai mult. (despre Dumnezeu)

Iubirea este primejdia celor mai singurateci, iubirea pentru vii, numai sã fie vii! Este de râs sã vezi pânã la ce punct am fost nebun şi modest in iubire!

Voi vã înãlţaţi privirile, cãci aspiraţi cãtre culme, dar eu mi le cobor, cãci sunt pe culme.

Care dintre voi mai ştie sã râdã, dupã ce culmea a atins-o?

Cel care urcã munţii cei mai înalţi îşi râde de tragicele jocuri ale scenei şi de asprimea tragicã a vieţii.

Spre dimineaţã Zarathustra îşi râse-n sine, zicându-şi batjocoritor: Se ţine fericirea de mine? Asta-i fiindcã nu mã ţin dupã femei! Cãci fericirea – e femeie.

Nimica nu ne spunem fiindcã ştim prea mult. Si ne privim tãcând, fiindcã un surâs al nostru dezvãluie ce ştim.

Singurãtatea pentru unii este refugiul bolnavului; dar pentru alţii este adãpost contra bolnavilor.

Nu sunt deloc virili – iatã de ce li se virilizeazã femeile. Cãci numai un viril elibereazã feminitatea din femeie.

Si iatã prefãcãtoria cea mai cumplitã, ce-am intâlnit-o printre ei: chiar şi cei ce stãpânesc, işi ascund virtuţile in faţa acelora pe care-i stãpânesc.

O, Zarathustra, fructele ţi-s coapte, dar tu nu eşti încã pentru ele copt. Reintrã, deci, iar în singurãtatea ta, ca sã te împlineşti.

Trec printre oameni cu ochii larg deschişi: au devenit toţi mai mici, şi încã devin din ce în ce mai mici. Si aceasta-i ca urmare a noţiunii lor despre fericire şi virtute.

osho

" Singura ta raspundere adevarata este fata de propriul tau potential, fata de propria ta inteligenta si constienta,fata de actiunea conforma cu ele."

" Atunci cand te nasti nu esti un copac, ci o samanta. Trebuie sa cresti, trebuie sa ajungi la o infloririe, iar aceasta inflorire va fi multumirea ta, implinirea ta. Aceasta inflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatura decat cu tine, cu evolutia ta personala.'

"Tu incerci sa fii ceea ce vor altii sa fii, insa acest lucru nu te va putea multumi niciodata. Iar cand apare nemultumirea, logica iti spune : "Poate ca ceea ce ai nu e suficient; straduieste-te sa obtii mai mult !" Atunci incerci sa obtii mai mult, incepi sa cauti. Si toata lumea apare cu o masca zambitoare, toata lumea zambeste fericita, astfel incat fiecare vrea sa ii pacaleasca pe toti ceilalti. Si tu porti, la randul tau, o masca, astfel incat ceilalti cred ca esti ceva mai fericit ; iar tu, la randul tau, ai impresia ca ei sunt mai fericiti. Iarba pare a fi mai verde in curtea vecinului. El priveste insa iarba din curtea ta ; pentru el, aceasta este mai verde, mai mladie, mai frumoasa. Acestea sunt iluziile pe care le creeaza distanta.

Cand te apropii insa mai mult incepi sa vezi ca nu este chiar asa. Oamenii raman insa la distanta unii de altii. Chiar si prietenii, chiar si iubitii, se tin unul pe altul la distanta ; o apropriere prea mare ar fi periculoasa, s-ar putea ca ei sa vada ceea ce esti in realitate. Iar eroarea isi are sursa in chiar modul in care pui problema, astfel incat - orice ai face - nefericirea te va urma. Vezi pe cineva care dispune de multi bani: iti vine imediat ideea ca banii reprezinta cauza fericirii. Priveste la acest om ! Cat de fericit pare sa fie !Asa ca alergi dupa bani. Un altul este mai sanatos; alearga dupa sanatate ! Un altul face altceva si arata foarte multumit - urmareste-l ! De fiecare data insa este vorba de celelalt..."

"Societatea a aranjat lucrurile astfel incat sa nu iti pui niciodata problema propriului tau potential. Si toata nefericirea provine din faptul ca nu esti tu insuti. Fi tu insuti si toata nefericirea si toata competitia cu ceilalti dispare ; nu iti mai pasa ca altii au mai mult, ca nu esti tu cel care are mai mult.

Daca vrei ca iarba sa fie mai verde, nu are rost sa privesti in curte vecinului. Este atat de simplu ca iarba sa fie mai verde...

Omul trebuie sa fie inradacinat in propria sa energie potentiala, indiferernt care este aceasta. Lumea va fi atat de multumita astfel, incat acest fapt vi se va parea pur si simplu incredibil."

" In realitate, faptul de a te lupta si de a fi plin de cruzime te aspreste din ce in ce mai mult, iar inima ta impietreste. Cu o asemenea inima impietrita vei trece pe langa tot ceea ce este minunat, frumos si plin de beatitudine."

" Omul poarta in interiorul lui un mare tezaur, insa el mai porta in sine si intreaga mostenire animala. Aceasta trebuie indepartata pentru a permite comorilor sa se inalte in campul constiintei, pentru a fi impartasite cu ceilalti."

" Fiecare este atat de nefericit incat vrea sa gaseasca o explicatie acestui fapt. Iar societatea v-a dat pentru aceasta o strategie foarte buna: faptul de a judeca.

Mai intai te judeci, desigur, pe tine insuti in legatura cu toate lucrurile. Nici o fiinta nu este perfecta si nici un om nu poate fi vreodata perfect, deoarece nu exista perfectiune; prin urmare, faptul de a judeca este foarte usor. Tu esti imperfect si exista o serie de lucruri care dovedesc aceasta imperfectiune. Si atunci te infurii, te ridici impotriva ta si impotriva intregii lumi: De ce nu sunt perfect ? Dupa care privesti spre ceilalti incercand sa regasesti aceasta imperfectiune in fiecare.

Si iti doresti sa iti deschizi inima, deoarece pana nu o deschizi, viata ta va fi lipsita de orice celebrare, va fi aproape moarta. Insa nu poti sa faci acest lucru direct. Trebuie sa distrugi mai intai in intregime acest mecanism. Deci, in primul rand, nu te mai judeca pe tine insuti.

In loc sa te judeci, incepe sa te accepti pe tine insuti, cu toate imperfectiunile, cu toate slabiciunile, cu toate greselile si esecurile. Nu iti cere sa fi perfect. Aceasta inseamna sa ceri ceva ce nu este cu putinta; te vei simti frustrat.

La urma urmei esti o fiinta omeneasca."

" Fiecare se simte inferior intr-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului ca fiecare este unic. nu se pune problema superioritatii sau a inferioritatii. Fiecare face parte dintr-o categore care ii este proprie si din acest lucru nu rezulta nici o comparatie.

Noi nu le-am permis oamenilor sa se accepte pe ei insisi asa cum sunt. in clipa in care te accepti asa cum esti, fara nici o comparatie, intreaga inferioritate, intreaga superioritate dispare. in acceptarea totala de sine vei fi liber de aceste complexe de inferioritate sau superioritate. altfel vei suferi toata viata.

Si nu pot sa-mi inchipui o fiinta care sa aiba totul in aceasta lume. Unii n-au ezitat sa incerce dar au esuat lamentabil.

Fi doar tu insuti si va fi suficient.

Esti acceptat de soare, esti acceptat de Luna, esti acceptat de arbori, de ocean, de pamant. ce poti sa iti doresti mai mult ? (un mic iubitor !!!)

Esti acceptat de intregul univers.

Bucura-te si savureaza acest lucru !"

"Nevoia imperioasa a fiecaruia este de a fi aprobat si recunoscut. Mentalitatea generala are la baza idee ca pana cand nu suntem recunoscuti suntem niste anonimi si nu valoram nimic. Nu munca noastra este importanta, ci recunoasterea ei. Asta inseamna a pune caruta inaintea boilor. Munca noastra ar trebui sa fie o bucurie in sine.

Trebuie sa lucrezi nu pentru a fi recunoscut ci pentru ca iti place sa fi creativ.

Nu cere si nu astepte nici o apreciere. Daca ea vine, nu ii acorda o importanta prea mare. daca nu vine, nu te gandi la ea. implinirea ta trebuie sa se gaseasca in insasi munca ta."

" Una din legile fundamentale ale vietii este aceea ca tot ce se afla pe un plan mai inalt este si foarte vulnerabil. Radacinile unui copac sunt foarte puternice, insa florile sale nu sunt la fel. Florile sunt foarte fragile; un vant mai puternic le poate distruge.

Acelasi lucru este valabil si in cazul constiintei umane. Ura este foarte puternica, insa nu la fel se intampla si cu iubirea. Iubirea este ca o floare, care poate fi strivita cu usurinta de orice vant, care poate fi distrusa deorice animal.

Valorile superioare ale vietii sunt cele care trebuie sa fie protejate.

Valorile inferioare se protejaza singure. O piatra nu trebuie sa fie protejata, insa tufa de trandafitri aflata in aprorierea ei, are nevoie de aceasta protectie. Piatra este deja moarta, ea nu mai are cum sa moara. Ea nu are nevoie de aparare.

Trandafirul este insa viu: plin de culoare, frumos, atragator. Acesta este pericolul: puterea sa sta in frumusete, insa datorita frumusetii pericolul isi poate face aparitia. Cineva ar putea sa-l rupa.

Nimeni nu va ridica piatra, insa floarea poate fi rupta cu usurinta."

" Libertatea aduce cu sine o totala responsabilitate fata de tot ceea ce esti si fata de tot ceea ce urmeaza sa devii."

" Cand va spun sa fiti bine dispusi, sa fiti fericiti, sa va bucurati ca nu sunteti in situatia de a fi nefericiti, de a suferi, o fac cu un anumit scop.

Scopul este acela de a fi un exemplu pentru cei care au uitat in intregime ca vita poate fi o celebrare. Cu tot intunericul din jur, puteti sa nu va lasati impovarati de acesta; chiar daca el va inconjoara, puteti - totusi - dansa. Intunericul nu poate impiedica dansul vostru; el nu are nici o putere.

Iar pentru mine, aceasta este adevarata slujire a aproapelui."

" Este privilegiul exclusiv al omului -si numai al lui- de a ramane singur, de a se ridica impotriva intregii lumi, in cazul in care crede ca adevarul se afla de partea sa.

Daca tu simti ca aceasta este acalea care duce la libertate, atunci accepta bucuros orice fel de raspundere. atunci toate aceste raspunderi nu te vor mai impovara.

Toate aceste raspunderi te vor maturiza, vei fi mai centrat mai inradacinat, mai individualizat."

"Fiecare copil intelege ca modul in care priveste el lumea este diferit de acela al parintilor sai. Acest lucru este sigur, cel putin din punctul lui de vedere.

El are cu totul alte valori. Poate ca el strange scoici pe plaja iar parintii ii spun: " Arunca-le ! De ce iti pierzi timpul degeaba ?" Iar pentru el sunt atat de frumoase...

Copilul observa diferentele, el vede ca valorile lor sunt diferite. Parinti lui sunt ahtiati dupa bani; el doreste sa colectioneze fluturi. Si nu poate intelege motivul pentru care ei se arata atat de interesati de bani: " Ce o sa faceti cu ei ?" Iar parintii nu pot intelege ce va face copilul cu acei fluturi sau cu acele flori.

Fiecare copil ajunge sa isi dea seama de acest lucru, de faptul ca exista diferente. Singura problema este ca ii este teama sa afirme ca dreptatea este de partea lui.

Cea mai buna solutie, in privinta copilului, ar fi aceea de a-l lasa in pace. Trebuie doar putin curaj; acesta nu ii lipseste, numai ca intreaga societate este astfel facuta incat pana si frumoasa calitate a curajului copilului este condamnata.

Daca parintii isi iubesc cu adevarat copii, ii vor ajuta sa fie curajosi, chiar daca acest curaj e impotriva lor. Ei il vor ajuta sa se arate plin de curaj fata de profesori, fata de societate, fata de oricine incearca sa le distruga individualitatea."

"Persoanele nefericite pot fi inrobite foarte usor. Persoanele pline de celebrare, de beatitudine nu pot cadea in sclavie."

"Folositi fiecare ocazie pe care v-o ofera viata pentru a va mari inteligenta, pentru a va ridica gradul de costienta. De obicei facem tot ce ne sta in putere pentru a ne transforma viata intr-un iad."

"Ori de cate ori se va pune problema unei alegeri aminteste-ti ca nu trebuie sa preferi mintea in locul inimii.

Inima este legatura a cu existenta, in timpe ce mintea este legatura cu societatea."

"O educatie autentica nu se va ocupa numai de minte, deoarece mintea va poate oferi numai un nivel de trai ridicat, insa nu si o viata buna. Si nu exista nici un motiv sa alegeti intre cele doua: folositi mintea in domeniul in care aceasta trebuie sa functioneze, si procedati la fel si cu inima."

p 60-66(...) Viata aici, acum.

"Renuntati in intregime la ideea ca totul trebuie sa se potriveasca perfect; renuntati la ideea ca armonia trebuie sa fie deplina, deoarece aceste idei nu sunt bune.

daca totul se potriveste va veti plictisi unul de altul. Daca totul este armonios, veti pierde intreaga savoare a relatiei. Faptul ca lucrurile nu se potrivesc este pozitiv. Este bine ca ramane intotdeuna o mica distanta, astfel incat exista mereu ceva de explorat, care trebuie trecut, peste care trebuie construit un pod.

Viata noastra ar putea fi o extraordinara explorare a celuilalt. Daca am accepta diferentele, daca am accepta faptul ca fiecare individ este unic si nu am transforma iubirea in robie, daca am permite aparitia unei relatii de prietenie."

"Iubirea trebuie sa fie o relatie plina de prietenie, in care nimeni nu e superior, in care nimeni nu decide cum se desfasoara lucrurile, in care partenerii sunt pe deplin constienti ca sunt diferiti, ca abordarea lor in ceea ce priveste viata este diferita, ca modul lor de viata este diferit si, cu toate aceste diferente, se iubesc. Ei nu vor gasi nici o problema.

Nu incercati sa creati ceva suprauman. Fiti umani si acceptati omenescul celuilalt, cu toate slabiciunile inerente naturii umane. Celalalt va comite probabil greseli, tot asa cum comiteti si voi, si va trebui sa invatati.

A fi impreuna inseamna a invata sa iertati, sa uitati, sa intelegeti ca si celalalt este la fel de uman ca si voi. Numai putina iertare..."