si tata. cu trei lucruri.

hai ca azi e ziua de povesti nemuritoare.

ca s'a legat. am vorbit de creier, si de curand ne onora cu prezenta un soi de rude din vechime. chestii d'alea nasi, fini...

care mai rar cu vazutu' de cand alcolul a inceput sa roada realmente din mai toate aspectele fiintei tatalui meu...

si ma uitam ca si acum astia stau ca belelegii si se uita craciti in gura lu' tata... si spun in soapta - vai ce creier are omul asta. si ma uit si eu la tata. si acum, aici nu vad. tot ce aud acum sunt mici prostioare bune de impresionarea prostimii. sau platitudini. sau nimicuri.

asta e. tata putea fi (si a fost o vreme) om al oamenilor. io nu ma incadrez. mi'e scarba sa fac pe paiata, sa fac din creierul meu saltimbanc pentru placerea tampeniei oamenilor mici, ingusti.

si stateam rezemat de un toc de usa. si ma intrebam, daca le-as spune acelora cate si ce corelari am pentru fiecare vorbulita de trei lei la care cascau gura uimiti... presupunand ca as putea sa ma fac inteles de ei... ma intrebam... atunci ce ar mai face? puteau sa depaseasca stadiul de uimire? tata ii uimea. eu in ce stare i'as fi adus daca le aratam ca din punctul meu de vedere se vorbeau flecustete?

un singur lucru a spus tata care mi'a ramas pe retina. pe care nu ma indur sa'l demontez: trei lucruri ne tin in picioare: uitarea, iertarea si speranta!


--------------------------
of cource - nici eu si nici tata nu ne folosim cum trebuie de aceste trei lucruri. asa, din inteligenta, probabil...