la ce se (mai) pune botu'

ieri prin cismigiu. dupa mult timp. din varii motive.

si cum e mic si indesat cu pipalsi (oameni) ii mai auzi din cand in cand ce isi spun.

si mai ramai masca.

adica voila de par example, ieri, cum spuneam, aud in spatele meu o fatuca explicand prietenelor, enervata, in cine-stie-ce context ca “mi’a spus de zeci de ori ca sunt cea mai importanta fiinta din viata lui”!

si cum de curand mi s’a reconfirmat ca sunt pe dinafara la capitolul “ce fac oamenii obisnuiti, cum isi duc ei viata si ce vorbe isi spun ca sa'si creeze senzatia de apropiere”, am trecut peste cele doua relationari pe care le-as fi facut in mod normal, si anume: a) ah, tipu baga pastile la greu ca sa i’o puna; b) deh’ lipsa de neuron, frate.

si m’am intrebat serios – dincolo de motivele pentru care tipul ar spune asa-ceva... oare tipele chiar pun botul la dude d’astea? cu bombe d’astea se vrajeste ele?

apoi imi dau seama ca mesajul in sine nu e chiar atat de crunt, mai mult ca sigur ca am considerat si eu asta candva, poate chiar de cateva ori... insa modul in care era spus punea la zid orice urma de rest de miros de realitate din mesajul cu pricina.

iar azi la munca trecand pe langa o pustoaica ce vorbea la telefon aud “pai si eu cu ce mai traiesc daca ti’o dau tie?”... cum a trai pare un subiect serios/grav, neuronul din dotare a intrat in priza by default, fara sa intrebe daca vreau sau nu... a mai cules cateva informatii din mers gen: mimica, atitudine, privire, gen de implicare in discutie... si am aflat: subiectul era inima! adica ea cum ar fi trait daca ii dadea inima lui... adica el ii ceruse inima! la telefon. la pranz, intre doua colete. (ea preia colete de la clientii care vin la sediu, el presupun ca este curier).

deci asa se face. si ele pune botul la chestii d’astea. mancatzi’ash!