Club A - compunere

cert. am motive sa spun ca ies pash-pash din categoria tinerilor.

pai sambata (adica in sera asta) ies in oras. si descopar ca nu stiu incotro sa apuc. singurele idei sunt alea din timpuri prafuite. coyote ugly - care voila - inchis si... club a! asta e un fel de 'last resort'. cand totul este pierdut ramane trio-ul fire, club a... si mai era unu'... na ca l'am uitat.

deci. parchez pe la arhitectura, si o iau catinel pe langa universitate din usa'n usa sa vedem unde sa intram. acu'... nici nu sunt intr'o dispozitie de zile mari, asa ca nu imi da mana sa incerc chestii noi.

descopar ca pasajul vilacroix este arhipopulat iar stradutele de pe langa lipscani (inchise circulatiei auto) s'au tranformat in neverending-terase. din cap in cap - plin de mese de terase, demarcatia dintre ele fiind data de diferentele de mobilier. supercalifragilistic.

strada cu fire este in excavatii 'profunde' asa ca ne cotim spre club a.

ce ieftina mi se pare acum intrarea... la 18 ani era o investitie majora chestia asta.

apoi apare uluiala. este ora 11 si este gol!!! cateva persoane razlete. la prima vedere sunt singura persoana... singura. fuck them.

berea fara alcol 'by default' si ma uit la un grup de pustoaice ce se zbenguie literalmente pe cat de multi metri patrati sunt in stare. am facut o poza cu club a gol sambata la ora 11, ca asa ceva e o chestie de colectie. o s'o transfer candva in computador...

muzica... nu pot spune ca e proasta... ba da. total deamp....lea. niste lalaieli feminine care nu invita la nimic, nu creaza nicio atmosfera, decat arar mai tzipa cate o pustoaica doua-trei cuvinte din refren. din cand in cand mai apare cate cineva. si mai iese cate cineva. nici berea nu mai am chef sa o termin, ma duc la baie sa ma spal pe maini... ma vad in oglinda... si brusc ma binedispun. imi mai vine cheful. la naiba, cred ca ar fi bine sa port o oglinda cu mine... si postetuta de rigoare probabil. roz - evident!

asa ca mai stau. imi iau un suc de la bar si ma asez in alt punct strategic. na ca lucrurile incep sa se precipite, se mai umple un pic situatia, oamenii devin nerabdatori ca doar n'au iesit la agatat dejaba si ies pe terenul de lupta (ei, nu eu, eu raman calm langa schweppes) . imi pare rau ca nu l'am filmat pe penibilul lunii. era bun de youtube!

deja s'a umplut binisor. acum si muzica iti mai spune ceva. parca as face si eu ceva gimnastica ritmica, dar momentan ma simt bine aici. incet-incet ma amuz de'a binelea. ma uit la oameni si ii vad de la amuzanti la caraghiosi. vad doua tipe care isi fac semn cu cotul, isi spun ceva si se uita la mine. neinteresante. prea multe chile, prea rigida (prima, a doua).

gata. s'a umplut. partea proasta e ca 'masa de umplutura' este compusa din noua generatie de manelisti tehno de poplaca. sau de cartier. ca's specii inrudite rau. parca''s create in laborator, prin osmoza. iar daca suntem la capitolul asta sa'l futa cainii si pe dj-ul de cacao. cand era loc de dansat nu era muzica aferenta. cand nu mai e loc - na surpriza - poftim muzica. acum batzaie'te daca iti place sa te freci de toti meltenii!

si intrebarea serii. de ce pana mea cand se fura mireasa, daca are altoi de manelism in ea este adusa in club a? de fiecare data in club a vad mireasa furata. de fiecare data mireasa nu are nicio gara cu muzica specifica club a - mult mai in legea ei ar fi pe o manea... ce considera? ca ritualul intrarii in club a in noaptea nuntii e pe post de maturizare a neuronilor? pe post de pregatire pentru viata care va veni acum din plin? eh, las si miresa sa zburde cu mici alunecari catre unduiri maneloase, langa alt grup care mai devreme putin a facut pe fata glume cu miscari de manele sadea, insa executate prea bine, cu miscari prea naturale, pentru a mai putea pretinde ca sunt vai, doar glume...

asa ca stau cuminte la postul meu si observ natura insufletita. binedispus, imi beau sucul, atarnat intr'un cot pe singura chestie la un nivel comod din tot clubul. si ma'ntreb. gagautza astia care au clubul de atat amar de vreme, si au facut atat amar de schimbari in el... chiar nu le'a dat niciodata prin minte ca toate scandurile alea rasfirate peste tot pe un' se poate, stau la o inaltime deranjanta? nu poti pune un cot pe ele, nu-ti poti sprijini o ceva, nimic. doar in intr-un singur loc obiectul cu pricina se afla la inaltimea corecta - si asta probabil datorita tavanului care acolo e mai coborat... aici am norocul chiar sa ma aflu acum asa ca nu cedez locul nici de'al naibii!

deja ma furnica rau. vreau sa topai! muzica beton. clubul arhiplin. si imi dau seama de o chestie. tinereii astia (pot sa pariez ca toti sunt mai pusti decat mine) n'au nicio legatura cu dansul. vad un singur tip care se misca ok, poate chiar mai bine decat mine. m'as duce sa il provoc putin, sa facem putin spectacol, dar nu e loc... si mi'ar trebui macar o bere adevarata pentru distractii d'astea. arhiplin, fum crunt, brusc simt ca ma dileste oboseala. m'am hotarat. o tulesc acas'.

dar... problem. unde dracu e masina? stiu ca am lasat'o dincolo de universitate, dar nu mai stiu unde, ca m'am razgandit de cateva ori in ce parcare sa o bag.... asta e alta probelma amuzanta. asa ca obligatoriu, mai stau pana cand imi aduc aminte unde'i masina. decat sa merg nauc pe strazi aiurea.

ok, mi-a luat un minut si'un pic. stiu unde e. am plecat.

pe strada iata: fosgaiala la greu. lumea in taxiuri se marsaluieste, evident, catre tot felul de locuri de zbatzaiala. unde naiba merge astiaaaa?...

ps. azi am mai trecut pe la pranz pe la palatul nustiucare - 'targul international al colectionarilor' - international probabil venea de la cativa tigani cu alamuri (pasamite vechi). in rest oameni variati, cu tot felul de chesti vechi, unele cu gust, altele cu capu'.

pps. si mai toata seara m'a frecat o idee. ultima pierdere de la cazino care m'a oprit dealtfel... nu era seara de pierdut. ba chiar supravietuisem varfului cel mai naspa din seara respectiva. testand un fisier facut pentru cineva mi'am revazut notitele. ultima sansa de revenire am ratat-o dand la telefon foarte concentrat niste explicatii dificile... de asta uitand sa acopar pe masa si zero-ul. tin minte si acum ca in momentul in care s'a oprit bila am realizat ca n'am asigurat singurul verde si am gemut zero, cu toata fiinta mea, si instinctiv m'am uitat pe pereti, sa nu vad cum strange crupierul banetul... am vrut sa urlu si sa arunc telefonul. dar m'am stapanit si am incheiat conversatia aparent calm. iar azi am descoperit ca acel zero ratat aiurea mi'ar fi permis sa continui si sa recuperez tot ce pierdusem...