din nou cu Paler

Azi cu Paler.

Nenea asta trebuie consumat in cantitati mici si cu crayonul la indeman’.

Ca da nastere la multe reactii.

L’am mai laudat si cu alte ocazii, il voi mai lauda curand.

Insa acum il injuram.

Pai face doua erori crunte.

Intai o voi spune pe cea de a doua. In carticica numita ‘convorbiri cu cu octavian paler’ nenea face o sugestie infricosator de periculoasa legata de imnul national. Nu o reproduc pentru a nu o propaga, fie si cu intentii negative. Cine stie cum si unde ajunge... si capata efecte. Pentru curiosi, pagina 50 parca. Si parca jos.

A doua eroare de greseala de nefacut. Se ia de oraselul meu natal. De fiecare data cand scoate din tolba o vorba acida legata de a noastra realitate (a noastra adica romana), fie ca este o realitate nascuta din surse sociale, fie ca e nascuta din natura umana... nenea Paler o alatura sintagmei 'pe malurile Dambovitei'. Si oricat as incerca sa nu o iau personal, pe malurile dambovitei se afla acest orasel in care m'am nascut.

Pai am a’i spune (si ma bate gandul din ce in ce mai insistent sa'i spun direct - da. of cource glumesc, nu ma sinucid acum) ca asa cum el atribuie prafului din satul natal valente de’a dreptul sacre, asa se intampla si cu tumultul specific craciunului de pe vreme copilariei mele. Este un tumult care denota o vivacitate aparte, o traire aparte. Insa da, la fel ca el, in ziua de azi nu mai gasesc picior de sacralitate in teatrul cu farduri ridicole, intalnit in respectivele ocazii.

Fiindca este starea de copilarie si aluatul fiecaruia (din fiecare individ) creatorul sacrului cu pricina, nu lipsa de calitate a ingramadelii din orasul meu.

La care ingramadeala, in mod de’a dreptul ironic, a contribuit si nenea Paler. Daca este atata dispret pentru Bucuresti, nu vad de ce a ramas aici, in afara de o stare orgolios duplicitara.

Dar il iertam si pe el, ca pe atatia altii pe care... nu ii iertam.

Si tocmai ma pregateam sa ajung la ‘alea bune’ cand ochii au inceput sa ma usture crunt. Nu mai pot scrie acum.