Poveste

.

Ea. Intr’o rochita alba vaporoasa dintr’un material de o luminozitate care evoca ‘curenie’ - un pic transparent dar suficient de multistrat incat sa’i fie protejate cu siguranta intimitatile - iese printre barile rotitoare de la metrou. Bara care se ridica in spatele ei da sa’i ridice poalele. Ea cu o miscare grabita isi prinde rochita cu ambele maini, in laterale, tinand’o strans lipita de pulpe. Continua sa mearga asa, cu manutele blocate pe fusta nemaidandu’i drumul din cauza curentilor de aer, si se aseaza la coada la patiserie. In continuare isi tine rochita cu strasnicie. Are nevoie de o mana pentru a’si pregati portofelul, o alege pe cea stanga, dreapta pazeste in continuare rochita.

El. Intamplator in urma ei, observa cum bara din spate ameninta sa’i descopere picioarele. Reactia rapida il amuza, ii place ca intr’o lume in care oriunde se uita vede sani aruncati din decolteuri de catre sutiene push-up, tricouri sau alte obiecte de vestimentatie transparente care nici nu isi mai justifica existenta decat formal, uite o fetita care traieste cu o curatenie draguta - cute.

Intamplarea are grija ca el sa ajunga in spatele ei la coada, la patiserie. Si continua sa se uite amuzat prin ce probleme continua sa treaca fetita mai scunda decat el cu un aproape un cap. Si fiindca se intreaba cum arata...

Dupa ce a ajuns intr’o zona ferita, ea indrazneste sa arunce o scurta privire imprejur, sa vada cine a observat intamplarea, sa afle daca s’a facut de ras. Intorcand capul da brusc de un tip care o priveste degajat, amuzat. Se rusineaza si intoarce capul la loc, privind in jos, zicandu’si ca totusi mai bine ca a fost el decat vreunul din badaranii aia care ar fi facut sau zis cine-stie-ce...

El o vede ca intoarce capul. Asa ca ii arata un zambet larg, deschis. Si o vede ca asemeni unui melc, se retrage imediat... dar zambind. Poarta ochelari, are o fata draguta. Ea este din nou cu spatele la el dar inca o vede zambind. O lasa sa isi termine gandul si apoi se apeaca usor si ajungand la urechea ei ii spune pe un ton secretos:

-          - Fii linistita!

Ea se blocheaza si intepeneste nestiind ce sa faca, iar el continua imediat:

-        - Bara de la metrou nu a reusit sa faca mare lucru. Nici genunchii nu ti s’au vazut. Esti in siguranta, dupa care se indreapta de spate, continuand sa stea linistit la coada.

Urmeaza cateva secunde de tacere.

-         -  Merci! spune ea timida, intorcandu’se putin. Dar mult mai increzatoare.

Mana dreapta continua sa tina rochita stransa pe pulpa, insa doar din obisnuita, fiind uitata acolo.

-         - Pentru putin, spune el aplecandu’se mai putin decat data trecuta. Patesti des treaba asta... cu bara?

-         - Oh, din cand in cand. Acum uitasem complet de ea.

-          - Eu n’am mai vazut pe nimeni sa reuseasca schema.. tu cum reusesti? E complicat, banuiesc.

Rad amandoi.

Cand ajung la tejghea el comanda ce vrea ea sa cumpere, ea comanda ce vrea el sa cumpere.

Ea se suie pe primul unicorn care trece, el pe primul dragon, si nimeni nu a mai stiut nimic de ei de’atunci.

 .