pe marginea albului

- cateva asocieri dintr'o discutie pe mail -

(…)
iar cat priveste albul... este destul de evident. este culoarea eminament pozitiva. chiar daca in asia apare ca si culoare de doliu (iar bacovia o vedea urata, dar el vedea urate toate culorile! :D).

totusi in asia apare cel mai puternic si ideea renasterii (reincarnarii) drept care decesul nu reprezinta decat promisiunea unei reveniri, deci tot viata.
si mai mult decat viata, o viata noua, curata.

eliade spune povestind despre mitul eternei reintoarceri ca foarte multe culturi contin ritualuri prin care se reinnoieste lumea, in credintele asociate ritualului fiind cuprinsa ideea ca lumea la inceput era perfecta.
iar o readucere a lumii - in cadrul ritualului - 'la inceputuri', la tiparul vremurilor primordiale - de aur are o actiune de curatare a lumii de ceea ce s'a 'invechit / stricat / alienat'.

deci albul in asia ar putea spune - ca si culoare de doliu asociata cu credinta reincarnarii - ca va urma o viata noua curatata de ce era impur. adica albul ar fi tot un mesaj pozitiv chiar si in aceste conditii.

anul nou este un astfel de ritual.
iar el se petrece tocmai cand lumea este - traditional - alba, acoperita cu zapada. deci ceea ce vom face in aceasta seara va fi o sarbatoare data de bucuria sansei unei lumi innoite, mai bune.
de altfel si multe din felicitarile traditionale spun acelasi lucru, si inca o fac destul de limpede. eu doar am inteles si pe ce s'ar baza ideea din aceste mesaje.

       si ca tot spuneam de alb si arhetipuri. probabil ca din acest motiv a serba revelionul fara ca lumea sa fie acoperita cu zapada - alba - este un lucru care nu se potriveste cu ceea ce cunoastem la alt nivel al fiintei. reinnoirea trebuie sa fie alba...

(...)

un an nou mai bun!

motivare

.

intr'o discutie care atingea si subiectul motivatiilor cineva mi'a zis ca uite o melodie! (mai jos).

da, sunt de acord. tanti bruni ma poate motiva pentru multe chestii. nu stiu totusi daca as fi capabil sa ii satisfac si nevoia de cafteala pe care se pare ca i'o satisface barbac'su (ca doar d'aia l'a ales, nu?)... cel putin nu cred ca in afara dormitorului...

alba neagra

 .

Intr'una din zilele trecute ma gandeam la genul de oameni care aplica principiul ‘the right thing to do’.

Mai intai exista o oarecare dreptate sa se evite ca angajatii sa fie astfel de oameni pentru ca la cat de multi mediocri sunt… sa aiba si justificarea de a decide dupa cum ii taie capul… ar fi dezastru.
 

Insa este doar aparenta aceasta justete.

Pentru ca totusi ‘the right thing to do’ se referea numai la decizii morale. Nu la decizii de tehnica, de metoda a muncii. Dar pe de o parte generalizarea oricaror idei a facut sa se ‘uite’ acest aspect, iar pe de alta parte existenta acestor oameni este ‘nociva’ pentru societatea de azi intrucat ei amintesc, ei dunt dovezi vii ale faptului ca exista morala, si mai rau,  ca se poate aduce morala la nivel palpabil prin decizii din viata de zi cu zi.

Iar mai pe urma… am realizat cat de simplu manipulabil este un astfel de om. Tot ce trebuie este sa ii prezinti lucrurile astfel incat devine corect sa faca intr’un anumit fel. (de pilda tipul de comportament robin hood)

Si totusi… o lume mai buna este doar cea in care cat mai multi oameni sunt de genul ‘the right thing to do’.

 .

Furnici

 

Furnici.

Si vieti de furnici.

Si ca sa uitam… facem tot felul de lucruri.

La ce ajuta ele in fond? La absolut nimic altceva decat uitarea de moment. Secunda in care ti’ai amintit e aceeasi cu secunda in care contempli cat de inutila este agitatia cotidiana.

 Jocuri, carti, filme, relatii, bautura, sex, kendo, muzica… orice, numai sa uiti de tine.

Si asa’mi amintesc din nou de Dasa al lui Hesse (citatul p’aici pe undeva).

Am luat totusi Cimitirul din Praga a lui Umberto Eco desi de cel putin trei ori ma hotarasem sa nu o fac. De la prima vedere pentru ca! Pentru ca e prea mohorata. Pentru ca exagereaza si risca da arunce in derizoriu subiecte sau argumente altfel destul de… dilematice. Si pentru ca... am uitat, mai era un argument.

Mi’a dat un prim moment de placere neasteptata cand am ajuns la o mentionare a lui Freud. Amuzanta descriere. O reala delectare.

Inca nu im’e clar – si nu stiu daca va fi vreodata cuiva – daca Umberto chiar incearca sa arunce in derizoriu niste subiecte spinoase ale lumii actuale sau daca la varsta si – deja – pozitia lui s’a hotarat ca a obosit si isi permite sa spuna cu voce tare lucruri atat de politicali incorecte in lumea de azi. Dar totusi mi’e greu sa cred ca exagerarile nu sunt voite. Si nu le inteleg rostul. Oricum, inca nu am depasit prima suta de pagini, nu am inca suficiente informatii.

Sunt la Spring si prin neglijenta/incompetenta unui ghelban pizza comandata de mine s’a transformat in alt neam de pizza. Ca sa ma imbuneze, fata de la tejghea imi ofera in loc un al treilea tip – nici cel comandat de mine nici cel scris de idiot pe bon – pentru ca o avea deja gata. Cum naiba crede ca rezolva ea problema afectand si comanda altcuiva?
In Creanga aparea faimoasa intrebare ‘cine o sa ne mai lege la opinci?’. Ei nu’si imaginau ca nu va mai fi nici cine sa ne lege la opinci cum trebuie!

De cateva zile am ajuns (cred ca din vina dush’ului) pe un site care chiar are multe lucruri amuzante. Sunt din loc in loc lucruri spuse atat de limpede incat… nota zece. Printre ele lucruri amuzante si lucruri plictisitoare.

Si totusi din cand in cand – cel putin o data pe zi – acest site imi aminteste ca umorul este de multe ori efectul lipsei de gandire / cunoastere. Adica sunt glume la care poti rade doar daca nu ai suficiente cunostinte incat sa iti dai seama ca gluma se bazeaza pe o lipsa de cunoastere. Si imi amintesc iar de adanca discutie creata de Umberto in In numele trandafirului in jurul caracterului posibil pacatos al rasului. Sau in Pendulul lui Foucault. Naiba mai stie. Oricum clar este ca oamenii care rad cel mai mult dintre cunoscutii mei o fac in mod evident datorita unei ingustimi penibile a mintii.

Merg pe strada si aud vorbind doi barbati de 35-40 de ani de parca ar fi fost pusti teribilisti de 15-20 de ani dornici sa impresioneze:
-    Ba coaie ma grabesc, pula mea!
-    Lasa ma ca metroul merge repede da’l in pizda ma’sii!
-    Pai mortii ma’sii am o gramada de treaba.
Tipul care se grabea avea la subrat o cutie cu jucarii pentru fi’su, de Craciun.
Vorbeau in suficient de tare incat se auzea pe minim 4 metri imprejur, de la gura de metrou… incolo. In mijlocul multimii iesite de la metrou.
Ba! GROW UP! Nu mai sunteti pusti idioti care stati cu pula’n gura ca sa impresionati fete idioate si restul gastii cu mintea prastie.
In acel moment nu am vazut copii imprejur dar de regula la acea ora sunt. Se intorc de la scoala…!

Teribilismul a devenit cronic. Inainte cred ca disparea odata cu acneea. Acum... ramane cu herpesul.

Ieri ma intorceam de la birou si vreme de cativa metri am fost intovarasit de minisatra unei tiganci cu vreo patru puradei imprejuru’i. Unul dintre puradei, cand am trecut prin dreptul unei alei dintre doua blocuri unde se crea ecou a inceput sa strige cat il tineau plamanii:
-    Ba futu’va’n cur si’n gura de gaozari!
(si tot asa de mai multe ori, cu mici variatiuni pe tema)
Micul gaozar nu avea mai mult de 6-7 ani! Poate cand intra la scoala va fi coleg de clasa cu copilul tau…

Din astfel de motive as avea un mare esec in calitate de parinte. Secunda in care as afla ca urmeaza sa fiu tata ar fi secunda in care as sti ca am mai putin de 9 luni la dispozitie ca sa curat zona in care locuiesc de astfel de exemplare.

Iar daca as afla ca ar urma sa am un baiat… hm… va fi probabil mai nesimtit, mai prost-crescut… dar daca as afla ca ar urma sa am o fata? Direct la lvl Shotgun .

Sa revin la lucruri mai concrete. Umberto, Creanga, Hesse… n’am mai jucat de mult un lol. Cred ca e timpul.

 .

menelau

 .

de dimineata trezindu'ma greu (fir'ar ale naibii de tancuri) dau mai usor drumul la radio decat la computer - ca sa zgomot respectiv trezire.

ieri a fost frumos cu niste acorduri de sarbatori, pentru mine premiera pe anul asta.

dar azi deja ma intrebam cum de nu se satura cei care le pun. noi le ascultam peste zi, cand mai nimerim cate un radio, dar cei de la radio traiesc non-stop cu ele.
oricum, am schimbat postul.

radio guerilla. trist, inca sunt acolo prietenii mei. aia care ma obosesc chiar si fara sa fiu considerat egal cu ei de catre societate. (craioveanu si dobro)

si vorbeau foarte entuziasti despre porecle.

prima iritare: minciuna. despre o gramada de porecle: "si asta era peste tot! in toate orasele!", "si asta!", "si asta!", "ei, asta era mai mult la generatia noastra...".

acele porecle nu erau peste tot: eu nu le auzisem nicaieri. si eu sunt generatia lor. eu sunt din bucuresti, astfel ca am avut contact cu colegi veniti din diferite orase, pe cand ei... nu.

insa faceau afirmatii incorecte - false doar pentru a "da viata" emisiunii. jenibil cum spune cineva...

apoi vine bombona care finalizeaza coliva.

porecla "menelau". si incep sa se amuze tare pe seama ei, ca e ciudata, ca de unde o fi aparut. ca ar fi legata de tigani, ca ar suna a cartel brazilian...

analfabetii lu' tata, va spun io de unde vine menelau: din mitologia greaca.

iar astia sunt mai egali decat mine, iar eu ma simt din ce in ce mai obosit de chestia asta.

sau mai exact de faptul ca trebuie sa le suport acestora si celor ce li se aseamana dominatia asupra lumii fizice in care traiesc (adica supra societatatii, asupra reperelor socio-culturale...).

Eco si oboseala

.

Unu.
M’am riscat. Am luat’o. dupa ce m’am plimbat cu ea vreo jumatate de ora. Prin librarie. Cimitirul din Praga. A lui Umberto Eco. Am fost foarte nehotarat pentru ca iau carti fie pentru a ma deconecta, fie pentru a gasi raspunsuri pentru tot felul de interbari interesante. Pe cand aceasta carte din pasajele citite doar imi amintea de potentiale probleme al naibii de reale si de urate.

Antisemitismul. Oricum l’ai vedea, fie ca este o viroza culturala nefondata, fie ca este o reactie starnita legitim de o miscare spiritual-culturala care ar strica sistematic o minima balanta a unei convietuiri sociale armonioase… problema este la fel de urata. Si de ce sa’mi petrec o gramada de timp cu asta? Oricare ar fi realitatea, si problema si solutia sunt la fel de urate.

Daca mi’as fi formulat de atunci problema in felul asta nu as mai fi luat’o.

Doi.
Am un prieten necunoscut.
E necunoscut pentru ca nu il cunosc.
Mi’a devenit prieten cand am aflat ca a spus ca e prea obosit ca sa fie egal cu toti prostii.
Iar eu sunt prea obosit acum ca sa povestesc ce inseamna asta. Plus niste vin la bord.

.

Moartea informatiei

  .

Azi m’am trezit raspunzand unui coleg care afirma ca aparentele inseala cu:

- Nope! Am ajuns intr’o lume in care aparentele guverneaza.

Aparentele nu mai au ce, nu mai au cum insela pentru ca in societatea de azi ele au devenit baza lucrurilor – esenta, etalonul, ocaua, obiectul de referinta.

 

Eram sub influenta a doua povesti recente si urma sa o am pe a treia.

 

Sa incepem cu sfarsitul.

 

Povestea trei.

La metrou, info-ceva pe televizoare. ‘cartierele capitalei’. ‘berceni’. Si se aratau imagini… din pieptanari. Din pieptanari pana in berceni mananci o paine. Cel putin.

Insa. Pieptanari e un nume folosit mai mult de cei nascuti in bucuresti. Mai mult. Cei nascuti si umblati prin bucuresti. Prin cartiere mai jalnice. Mai mult. Cei nascuti si umblati prin cartiere mai jalnice din bucuresti, peste o anumita varsta! Pentru ca ’89 a transformat pieptanari in eroii revolutiei. Iar din seara asta o mana criminala a dat iar cu piciorul si a transformat pieptanarii in... berceni!

 

Motiv pentru care mi’am zis ca uite’asa se imprastie informatie diversa (evident, de catre necunoscatori – ieftina mana de lucru). Maine va fi o suta de moldoveni de bucuresti care ma vor contrazice daca le spun ca pieptanari si berceni sunt chestii diferite. O alta moara de vant pentru o lupta a lui don quijote. Sau ca bucuretiul nu se imparte numai in cartiere. Sunt si zone. Piata romana, pieptanari - nu sunt cartiere, sunt zone. Cartierele sunt doar locurile atacate, sunt plagile de beton (blocuri-ciuperci) create de sistematizarea ceausista - ca niste portiuni atacate de licheni betonici.

 

Povestea doi.

Azi la munca mi se’ntepeneste un server, descopar ca s’a umplut o partitie din cauza unei fluctuatii anormale a dimensiunii unei baze de date.

Dupa ce rezolv efectele incep sa ma documentez. De fapt incerc sa ma documentez. Pentru ca. La microsoft spune ca se recomanda sa ai tempdb impartita in atatea fisiere cate procesoare ai. Cu numai doua clicuri plecand din pagina care afirma acest lucru ajungi la o alta pagina ca spune ca acea recomandare este un mit, din nefericire propagat chiar de catre producatori (microsoft), ca nu are sens sa faci asa ceva decat in conditii extreme, rare. Si evident daca cunosti materia mai bine decat este prezentata in articolul de la microsoft, astfel incat chiar sa stii ca fix asta te ajuta cu ceva…

Aceasta poveste este simptomatica pentru internet. Internetul este cea mai puternica arma de a ucide informatia. Pentru ca iti ofera pentru orice subiect ample si puternic sustinute demonstratii care arata ca acelasi lucru este si intr’un fel si in opusul sau. Sau nici intr’un fel nici in celalalt - depinde la ce parte a paharului privesti, ori ai doua jumatati pline care se anuleaza, ori ai doua jumatati goale prin anulare! Internetul ofera cu aceeasi autoritate informatii divergente pe orice subiect. Afirmatia si negatia sunt in acelasi sertar. Daca nu te opresti la primul raspuns gasit vei da si peste opusul sau.
Creand astfel legatura cu povestea urmatoare.

 

Povestea unu.

Ieri intr’un un episod din numb3rs. Tinerelu’ matematician sustinea cu incapatanare / obtuzime demna de un catolic medieval unicitatea gasirii adevarului exclusiv prin prisma stiintei (cred ca e o bucata de reduntanta prin propozitie dar in gandirea IT redundanta e ceva bun).

Oricum, nu tin minte ca scenaristii sa fi pus aceeasi ardoare si in replicile care ar fi trebuit sa existe si sa arate ca de fapt stiinta nu a gasit decat adevarurile (foarte) palpabile. Barbar de palpabile. Orice scapa capacitatii de atingere este o continua dezmintire. Tot oameni de stiinta erau si cei care sustineau ca soarele se invarte in jurul pamantului. Tot oameni de stiinta erau si cei care au demonstrat ca atomul ar avea structura unui chec cu stafide ba alte balarii… de vreo 6-7 sau 8 ori s’au tot razgandit. Tin minte ca am fost tare revoltat ca dadeam lucrare pentru care trebuia sa stiu toate modelele gresite ale atomului! Si mai rau – sa le si relationez corect cu numele producatorilor lor.

Iar daca acum exista impresia ca se cunoaste structura adevarata… nu este nevoie decat de un alt einstein care sa urmeze unui fost newton si sa dezminta din nou… fundamentul!

 

Povestea patru. (stau bine cu numaratoarea)

De ceva vreme ma tot chinui sa citesc o carticica a lui nenea dalai lama. In care (pana acum) povesteste despre coerentele dintre spiritualitate si stiinta. Ma chinui pentru ca e plictisitoare. Nu gasesc ceva esential si nestiut, iar limbajul e cam bolovanos (logica imi spune ca traducerea ar avea o vina).

Oricum, in aceasta carticica sunt in mijlocul discutiei despre ceea ce este real si ceea ce nu este real. Daca definirea materiei este apriorica sau este mediata de constiinta. Grade de realism – cat de multa realitate este in ceea ce consideram ca este real. Iar asta mai intai din perspectiva fizica (einstein, cuantica) si apoi din perspectiva… tibetana. Perspective care foarte adesea se si intalnesc ca formulari sau efecte / concluzii.

 

Bun. Acum mai stie cineva unde vroiam sa ajung? Care era numitorul comun? Ca pe mine m’a luat valul. Dar noroc ca am scris titlul dinainte. Numai ca acum vad alta directie.

 

Am pornit de la aparente care domina, am continuat cu exemple de alterare a informatiei si am ajuns la false realitati.

 

Numitorul comun este false realitati.

 

Si cred ca motivul pentru care m’am apucat sa scriu toate povestile este ca omul are… de fapt fiecare alege:
a. omul are nevoie de coerenta.
b. omul stie - in ciuda aparentelor - ca exista o coerenta care leaga Totul.

 

Ori lumea in care traim nu ofera omului nici ce are nevoie, nu este conforma nici cu esenta lui.

 

Iar lucrurile in loc sa se indrepte catre ceea ce are nevoie - ori catre om - au azi o fuga centrifuga. Societatea de azi se indeparteaza de o lume a omului.

“- lume, esti nebuna?!”

   .

cu autenticitate

 

din nou flic-flac cu autenticitatea.
- ma lume, esti nebuna?!
- da evident este... asa si?!
- pai sa'si revina, fir'ar...!
- zau? sa'si revina pentru ca zici tu?
- sa'si revina pentru ca sunt cativa care spun asta, si o spun cu coerenta. si ca ar fi 'normal' sa'si revina.
- sa'si revina asa cum si'au revenit orbetii din pestera?
- asa e... ascultat nu e cel ce a fost afara si a vazut si cel ce spune la fel cu ceilalti. deci nu'si va reveni.
- nu, clar nu.
- cu cat ii arati mai limpede lumii ca e nebuna cu atat se strang inteligentii' negurii - inteligentii cotloanelor intunecate - mai tare impotriva'ti.
- corect. si atunci? tu? ce faci?
- da, asta e intrebarea. cum impaci a fi tu insuti cu a nu mai aminti lumii incorenta ei, in conditiile in care traiesti in mijlocul ei? TU ce faci? TU cel interior.