Eco si oboseala

.

Unu.
M’am riscat. Am luat’o. dupa ce m’am plimbat cu ea vreo jumatate de ora. Prin librarie. Cimitirul din Praga. A lui Umberto Eco. Am fost foarte nehotarat pentru ca iau carti fie pentru a ma deconecta, fie pentru a gasi raspunsuri pentru tot felul de interbari interesante. Pe cand aceasta carte din pasajele citite doar imi amintea de potentiale probleme al naibii de reale si de urate.

Antisemitismul. Oricum l’ai vedea, fie ca este o viroza culturala nefondata, fie ca este o reactie starnita legitim de o miscare spiritual-culturala care ar strica sistematic o minima balanta a unei convietuiri sociale armonioase… problema este la fel de urata. Si de ce sa’mi petrec o gramada de timp cu asta? Oricare ar fi realitatea, si problema si solutia sunt la fel de urate.

Daca mi’as fi formulat de atunci problema in felul asta nu as mai fi luat’o.

Doi.
Am un prieten necunoscut.
E necunoscut pentru ca nu il cunosc.
Mi’a devenit prieten cand am aflat ca a spus ca e prea obosit ca sa fie egal cu toti prostii.
Iar eu sunt prea obosit acum ca sa povestesc ce inseamna asta. Plus niste vin la bord.

.