cu orgoliu

 .

 Din categoria “cetitul face bine la orgueil!”.

Ma’ndeletnicind din cand in cand cu o carticica a lu’ nenea dalai lama si gasesc tudei o idee care cu ceva rabdare s’ar regasi si in cateva postari mai vechi ale mele (un an, doi maxim).

Si anume de ce, sub ce argument se considera aprioric (hi-hi!) ca undele cerebrale si chimia din cerebel sunt cauze ale proceselor constiente, cauze ale emotiilor, ale starilor afective?

Ce anume abordare obtuza a dus la aceasta convingere nefondata defel dar atat de puternica?

De ce nu se poate testa suiciu’ de paradigma si verifica daca nu cumva procesele electrochimice sunt efecte ale proceselor interioare nevazute, ne-vizibile (cel putin pana acum). Adica cine ne opreste sa consideram ca acele campuri electrice cetite prin encefalograme, bazate pe reactii chimice, nu sunt altceva decat valurile vizibile create de un vant invizibil?

Cand pe lac se fac valuri starnite de vant acceptam ca nu ele sunt cauza – ci vantul. Desi nu vedem vantul. Vedem doar valurile. Exact ca la encefalograma. De unde stim ca este vantul cauza? Printre altele, pentru ca il simtim. Printre altele si emotiile le simtim…

Cam asta sustineam ieu… si acum vreo doua veri unor parteneri de bere care ca raspuns doar pufneau… ca de unde stiu eu?  

Pai tocmai aceasta era intrebarea mea: de undei stiu ei ca este invers? Niciuna dintre variante nu este demonstrabila conform uneltelor stiintei de azi. Si totusi o teorie este considerata corecta aprioric in timp ce cealalta este primita cu pufneli.

In afara verificarilor faptice stiinta obisnuieste sa mai declare ca valide teorii care au un grad mai mare de “unificare” cu sistemul in care sunt parasutate.

Ori varianta mea – ca fizicul si chimicul de la nivel cerebral este efect al gandurilor si emotiilor mele – si nu invers, raspunde la mai multe intrebari, se leaga mai coerent cu campurile de cautare adiacente: ce este constiinta, cum functioneaza creierul, de unde vin gandurile, cum se formeaza emotiile…

Acum sa vedem ce zice musiu dalai lama.

“Numerosi oameni de stiinta, in special cei din domeniul neurobiologiei, considera ca, in cazul constiintei, avem de a face cu un tip special de proces fizic care apare prin intermediul structurii si dinamicii creierului.  Imi amintesc foarte bine de o discutie pe care am avut’o cu cativa reprezentanti de renume ai neurostiintei, la o scoala medicala americana. Dupa ce mi’au aratat cu amabilitate cele mai noi instrumente stiintifice pentru explorarea in profunzime a creierului uman, cum ar fi aparatul IRM (imagistica prin rezonanta magnetica) si cel ECG (electrocardiograf) m’au lasat sa urmaresc (cu permisiunea familiei) o operatie pe creier, ne’am asezat pentru a discuta despre conceptia stiintifica curenta referitoare la constiinta. I’am spus atunci unuia dintre oamenii de stiinta prezenti: “Pare un lucru foarte evident ca multe dintre experientele nostre subiective, cum ar fi perceptia si senzatia se datoreaza unor schimbari survenite la nivelul proceselor chimice ale creierului. Ar putea cineva sa’si imagineze reversul acestui proces cauzal? Ar putea cineva sa afirme ca gandirea pura insasi este in masura sa determine o schimbare la nivelul proceselor chimice ale creierului?”. Cu alte cuvinte, intrebam daca, cel putin conceptual, putem sa admitem posibilitatea unei cauzalitati bidirectionale, in sus si in jos deopotriva.

            Raspunsul omului de stiinta a fost foarte surprinzator. Acesta a spus ca, dat fiind ca toate starile mentale sunt generate de stari fizice, nu este posibil sa apar o cauzalitate in jos (asta argumentatie o vad ca pe una din inceputul analizei matematice care mi’a dat cosmare: repetai o formula magica tip “pentru ca eu spun ca exista inseamna ca este!” si cica rezolvai exercitiul; sau ca alte demonstratii ale lu’ nenea sartre). Cu toate ca, din politete, nu am raspuns in acel moment (da, mie imi lipseste acea politete, vad rosu instantaneu in fata unei asemenea obtuzimi), m’am gandit atunci – si inca ma mai gandesc – ca nu exista inca o baza stiintifica pentru o asemenea afirmatie categorica. Opinia ca toate procesele mentale sunt in mod necesar procese fizice este o presupozitie metafizica, nu este un fapt stiintific. Cred ca, in spiritul cercetarii stiintifice, este important sa lasam intrebarea deschisa si sa nu confundam presupozitiile noastre cu faptele empirice.”

Si concluzie. La plural. E bine sa citesc dalai lama – ca imi confirma ideile. Iar oamenii de stiinta e dusi cu pluta mai rau decat cazul. Dar e permis de lege!

Mai povesteam eu despre carti de teoria comunicarii in care realitatea este penibil de vizibil croita ca sa incapa in teoria dorita. Dar una e sa faci dude d'astea in domeniul comunicarii unde efectele sunt destul de firave, alta e insa sa o faci in neurobiologie, de ajungi sa convingi o planeta intreaga de gagauti ca emotiile nu sunt decat accidente chimice, ca morala si etica sunt de asemenea plasmuiri bazate pe reactii electrochimice rezultate dintr'un sistem brownian.

Si inca o concluzie! Se vede ca intre fostii mei parteneri de bere si oamenii de sti'nta nu'i mare diferenta. Pacat, chiar aveam pretentii. ...nu mi'e clar de la care...

.