idiotul lui dostoievski si a vorbi

.

partea 1. idiotul lui dostoievski

o multime de personaje cu multiple nume, prenume si surnume. la fel de muzicale ca o unghie zgariind pe tabla, of corce.

un tip aparte alearga dupa doua iepure, si ele aparte.

o alege pe una, ea il refuza, dar fireste il pastreaza in preajma.

prin jocul de lasa’ma’mi place. fuge de el constant. apoi fuge in drumul lui. si o ia de la capat.

un rival (de la aceasta) incearca sa il ucida desi printul se hotarase si ii declarase ca nu se va mai amesteca in viata ei.

a doua in schimb este ceva mai normala. ea doar il ridiculizeaza in public si declara in mod repetat ca nu vrea sa aiba de a face cu el.

astfel incat se ajunge firesc (!) la scena in care cele doua se cearta pe el!

neverosimilitate si incoerenta…: tipul o alege pe cea care ii mai trasese clapa de cateva ori, cu rivalul care incercase deja odata sa’l ucida, caruia ii promisese ca nu se mai amesteca. povestea bazandu’se initial pe promisiunea ca el este al’fel decat cei multi.

si toate astea raspandite pe cca 700 de pagini, in mare parte plicticoase. din care inca mai am vreo 50 de parcurs.

nu.

un tip aparte este print rus si are bani.

este aparte prin refuzul de a trai, vorbi, preta la potlogariile pe care le traieste,  vorbeste, la care se preteaza societatea din jurul sau.

personajul este inconsistent creat, ba avand o capacitate deosebita de a percepe natura umana in profunzime ba, nu o intelege deloc. astfel ca se anuleaza principala sursa de interes din carte. si personajul principal devine inconsistent, neverosimil.

si toate tensiunile cartii apar din neverosimila lipsa de comunicare (ca in prea multe alte carti / filme).

singurele puncte de lumina raman cateva paragrafe pe care voi incerca sa le copiez. dar din nou… raspandite pe aproape 700 de pagini… trist.

este genul de carte pe care ma gandeam sa’l scriu cu mai multi ani in urma. n’importe quel sujet, doar sa’mi creez ocazia de a arunca ici-colo cateva idei interesante, poate utile. dar sa am timp si bani pentru a abera timp de 700 de pagini?  

partea 2. a vorbi

am mai vazut inca un film de curand care arata (sau pretindea ca arata) societatea engleza acum circa o suta de ani. 

la fel de panicati in fata substantei. 

iar acum imi amintesc de diagnosticul lui jung asupra lui nietzsche: a facut greseala de a vorbi public despre cele de nerostit.

si mi'amintesc de reticenta panicata si agresiva de saptamana trecuta a unui grup de la voley de a discuta o problema de principiu aparuta ad-hoc. eram 3 care gaseam subiectul interesant, unul care era momaie, inca unul indecis, dar minoritatea de doi urla cel mai tare sa ne oprim din discutie... ca suntem la voley. se pare ca ei considera  ca exista o incongruenta intre miscarea fizica si exercitiile de gandire. si cand ma gandesc ca pe vremuri m'am alaturat acelui grup tocmai pentru ca avea capacitatea de a ridica la fileu nu numai mingi frumoase dar si idei interesante... a fost suficient sa dispara un singur om si ceilalti au decazut imediat, probabil la nivelul lor real.

 

revenind la subiect, azi m'am intrebat daca asa vorbea societatea in trecut, evitand intr'un mod panicard substanta lucrurilor sub pretentia rafinamentului sau asa vorbeste dintotdeauna si o va face pururi? o multime de diverse, ferindu’se sa spuna lucrurilor pe nume, neferindu’se insa sa isi dea cu parerea despre tot si toate, continuand sa se pazeasca insa de pericolul de a li se clarifica subiectul.

...inconstient probabil ferindu’se de fapt de a nu ramane fara topicuri. fiindca odata clarificate… ce sa mai aberezi despre ele?

cred ca la asta s’au referit cei care au sustinut ideea de a spune lucrurilor pe nume. insa cei multi au denaturat’o, la fel ca pe ‘carpe diem’. au ales alte lucruri pe care sa le spuna pe nume. si anume cele de la limita de jos a comportamentului.

asa ajungem la distanta intre vorba si gand. intre vorba si fapte nerostite.

faptele de la limita de jos a comportamentului exista si daca nu se vorbeste despre ele la teveu’ 23/24. e adevarat. dar!  se comit mult mai rar, mult mai cu perdea, mai inofensiv pentru societate, pentru victime.

cand toata lumea vorbeste despre ele toata ziua ele devin fapte comune. pe care nu se mai fereste nimeni sa le faca, nu si la mai cenzureaza nimeni.

verbalizarea slabeste autocenzura (necesara pentru o societate functionala).

cand vorbesti despre un subiect il treci treptat din zona ‘nici eu nu prea vreau sa recunosc, incerc sa ma abtin’ in zona ‘ok, este normal’.

.

enel

.

site’ul lor este din categoria (la alegere): facut de dragul de a fi, ni se rupe de clienti, ce bine’mi pare ca ti’ai luat teapa!

au programul redus cu publicul. pentru gravide, scolari, pensionari si someri.

angajatii lor vin pentru citire index cand cand esti la munca, pe telefon sistemul merge nu…

dar poti sa… on-line!

yeah, sure…!

internetul imi merge brici - pot sa vad filme on-line fara probleme.

insa cand incerc sa: ma autentific pe site, sa incerc recuperarea parolei, sa imi refac contul (pe care desi l’am folosit l’au sters)… nu numai ca stau zeci de secunde si primesc eroare la incarcarea paginii. time-out. dar in acest timp orice conexiune pe internet este perturbata. mess’ul se inchide, celelalte tab’uri intra in freeze… cea mai sigura metoda de a ajunge de la pagina de creare cont la cea de login fiind: inchide tab’ul, redeschide tab, intra din nou pe enel… perioada in care totul incepe din nou sa functioneze normal, ca prin farmec.

dupa ani de asteptare si nervi, clientul (adica io) reuseste sa intre in cont.

la fiecare click povestea reincepe. mess offline, timpul conexiunii a expirat samd.

ajung in sfarsit la introducerea indexului.

daca pana acum era enervant acum devine uluitor. nu’mi primeste cifrele pe motiv ca… Media calculata cu indexul introdus este > 5*media agreata in sistem

sa faci plici!

introduc alte cifre mai mici, ok, platesc esalonat, doar cat vor ei sa’mi incaseze maxim pe luna. sper ca pana la iarna urmatoare sa ajung la zi.

nope. nici asa nu’mi accepta autocitirea.

aaaa… pai ce sa fac? sa’i dau in judecata ca sa’i conving sa ma factureze cu suma corecta?

ca pentru reclama falsa (servicii on-line and stuff), timpul meu si perturbarea conexiunii mele la internet evident nu poate fi vorba. suntem inca in romania.

pana la urma am introdus cifre si mai mici, cat sa nu se mai panicheze serverul lor care probabil e gazduit pe o tableta facuta pe vapor, dar platita la pret de server room complet utilat.

concluziile sunt axiomatice.

ps. mi'a luat cca o ora si jumatate (de iritare) ca sa trimit un amarat de index din 4 cifre. si ala fals. 

.

9 mai

.

...iar daca mai sunt si altii la fel ca mine aflati va rog ca: maine 9 mai se va juca la bucuresti finala cupei europene. 

 astfel se inchide un sir de nedumeriri-banuieli:

- deci pe lipscani este expusa o cupa ca sa faci poze cu ea. hmmm...;

- deci saormarul in obisnuitele small-talk ma intreaba daca mi'am luat bilet la finala. si ca de'acum vom tot avea meciuri d'astea pe arena. hmmm...;

- deci in birou se discuta ca maine cu ocazia meciului altii sunt liberi din cauza ca va fi blocat traficul. hmmm...

 deci gugle meci 9 mai (dupa ce am consultat calendarul ca sa aflu in ce zi ne aflam) si am aflat ca finala cupa la noi. ce chestie dom'le!

.

invatamant si democratie

.

doua grase, iesind de la habar n'am care multinationala, pe drum spre metrou discutau cu mare consens stabilind cu certitudine ca sistemul american de invatamant e mult mai bun decat cel romanesc. ca ei invata mai putine dar mai bine, ca oricum nu are sens sa inveti atat de multe, ca...

desigur, n'are sens sa ai sansa de a capata de mic un orizont larg, de a te dezvolta... dar imediat m'am intrebat ce se va intampla cand aceasta generatie / societate ajunge sa decida? 

dar e o necunoscuta falsa. pentru ca nu este o necunoscuta ci stim ce se va intampla. in america asta s'a intamplat deja. generatiile lipsite de orizonturi largi, principii, cultura, cunoastere au avut deja timp sa ajunga la fraie. 

chiar si erasm (unul din cei mai ferventi / consecventi / (irealisti) sustinatori ai ideii democratice) era de acord ca un sistem democratic s'ar baza pe cetateni inteligenti, culti, el nu functioneaza cu paie.

democratia cu paie este sfarsitul democratiei. nu e oficial, dar e real. oficial se numeste inca democratie, realmente este plutocratie. dar nimeni nu investeste bani in a schimba eticheta invechita. cei care au interes n'au banii suficienti, cei care au banii n'au interes. iar in plutocratie situatia asta inseamna 'tot inainte tovarasi!'.

later edit: and this fu articolu' no 1000 :D

.

cu hesse

 .

am gasit de curand cateva scrieri ale lui hesse pe care nu le citisem. tocmai le'am terminat, si citindu'le in timp cu idiotul lui dostoievski se combina in mintea mea intr'un mod interesant, numele personajelor fiind de la d, atmosfera de la h. 

.....

 fiecare citire a lui hesse simt ca ma imbogateste cumva. si totusi - paradoxal - chiar de curand realizam cat de puternic am recunoscut din timp (relativ) un avertisment din jocul cu margelele de sticla, cat de puternic l'am ignorat, si cat de puternic l'am pus in practica... mot-a-mot! (gasit intr'un monolog al lui designiori din jocul cu margelele de sticla) mda, rareori reusim sa invatam cu adevarat din greselile altora, dar oricum nu totdeauna reusim cu adevarat sa invatam nici macar din cele proprii.

 .....

 avea multa dreptate C. (grecia) cand spunea - cu multi ani in urma - ca stie ca imi va placea tipul. dar cred ca se baza pe motive gresite convingerea ei. era convinsa ca imi va placea datorita similaritatilor dintre noi si ca istoric personal si ca... atmosfera. hesse nu imi place pentru tragicul sfarsiturilor sale, ci in ciuda lui. ceea ce imi place este bogatia. (...dinaintea tinderii catre un final neplacut dar cu totul realist)

.....

lucruri cotidiene devin banal-pueril-penibile. doar sexul ma mai scoate din amorteala. si copacii si pasarile - pe drum, intre metrou si casa am descoperit ca nu pot sa raman inauntru trecand printre copacii plini de larma de ciripitoare. si  este si tristete amestecata in capatarea confirmarilor. este un capat de drum. nu mai ramane nimic de facut pe drumuri care erau atat de bogate. la fel de adevarat insa este chinul dat de lipsa lor. si atunci? care este raspunsul? care este locul? 

.....

 gertrud, rosshalde si ultima vara a lui klingsor. in fiecare din ele apare pe ici pe colo tanguirea pierderii, ratarii vietii pline. sper ca nu este nici varsta nici cinismul cand spun ca este alergarea dupa o himera. viata aceea plina nu exista. decat (parelnic) de peste gard vazuta. pot exista momente de plinatate. dar un continuum... (exceptam cazurile de confuzie a plinului cu adrenalina, cu refuzul de a deschide ochii, cu lipsa capacitatii de a vedea sau altele)

amuzant, cea mai plina viata este (cea) interioara. amuzant, fiindca formulata altfel ideea ar suna: cea mai reala viata este cea ireala (nepalpabila).

si oricum, tot hesse raspunde limpede in cuvintele lui dasa, in alta parte: totul e maya.iar asta se refera mai mult la exterior decat la interior.

si interesant, ultima vara a lui klingsor este opusul celorlalte. nu are un final tragic, in ciuda prevestirii lui inca din titlu. si parca sub amenintarea pericolului final, parcursul devine si mai bogat in substanta, pishicul facand aceasta hiper-valorizare a parcursului pentru a justifica durerea care stie ca va urma.
 iar acest tipar ar putea si explica metoda de selectie a femeilor fata de care se deschide cineva bine-cunoscut. cel putin unii sunt tare covinsi. poate.

.