idiotul lui dostoievski si a vorbi

.

partea 1. idiotul lui dostoievski

o multime de personaje cu multiple nume, prenume si surnume. la fel de muzicale ca o unghie zgariind pe tabla, of corce.

un tip aparte alearga dupa doua iepure, si ele aparte.

o alege pe una, ea il refuza, dar fireste il pastreaza in preajma.

prin jocul de lasa’ma’mi place. fuge de el constant. apoi fuge in drumul lui. si o ia de la capat.

un rival (de la aceasta) incearca sa il ucida desi printul se hotarase si ii declarase ca nu se va mai amesteca in viata ei.

a doua in schimb este ceva mai normala. ea doar il ridiculizeaza in public si declara in mod repetat ca nu vrea sa aiba de a face cu el.

astfel incat se ajunge firesc (!) la scena in care cele doua se cearta pe el!

neverosimilitate si incoerenta…: tipul o alege pe cea care ii mai trasese clapa de cateva ori, cu rivalul care incercase deja odata sa’l ucida, caruia ii promisese ca nu se mai amesteca. povestea bazandu’se initial pe promisiunea ca el este al’fel decat cei multi.

si toate astea raspandite pe cca 700 de pagini, in mare parte plicticoase. din care inca mai am vreo 50 de parcurs.

nu.

un tip aparte este print rus si are bani.

este aparte prin refuzul de a trai, vorbi, preta la potlogariile pe care le traieste,  vorbeste, la care se preteaza societatea din jurul sau.

personajul este inconsistent creat, ba avand o capacitate deosebita de a percepe natura umana in profunzime ba, nu o intelege deloc. astfel ca se anuleaza principala sursa de interes din carte. si personajul principal devine inconsistent, neverosimil.

si toate tensiunile cartii apar din neverosimila lipsa de comunicare (ca in prea multe alte carti / filme).

singurele puncte de lumina raman cateva paragrafe pe care voi incerca sa le copiez. dar din nou… raspandite pe aproape 700 de pagini… trist.

este genul de carte pe care ma gandeam sa’l scriu cu mai multi ani in urma. n’importe quel sujet, doar sa’mi creez ocazia de a arunca ici-colo cateva idei interesante, poate utile. dar sa am timp si bani pentru a abera timp de 700 de pagini?  

partea 2. a vorbi

am mai vazut inca un film de curand care arata (sau pretindea ca arata) societatea engleza acum circa o suta de ani. 

la fel de panicati in fata substantei. 

iar acum imi amintesc de diagnosticul lui jung asupra lui nietzsche: a facut greseala de a vorbi public despre cele de nerostit.

si mi'amintesc de reticenta panicata si agresiva de saptamana trecuta a unui grup de la voley de a discuta o problema de principiu aparuta ad-hoc. eram 3 care gaseam subiectul interesant, unul care era momaie, inca unul indecis, dar minoritatea de doi urla cel mai tare sa ne oprim din discutie... ca suntem la voley. se pare ca ei considera  ca exista o incongruenta intre miscarea fizica si exercitiile de gandire. si cand ma gandesc ca pe vremuri m'am alaturat acelui grup tocmai pentru ca avea capacitatea de a ridica la fileu nu numai mingi frumoase dar si idei interesante... a fost suficient sa dispara un singur om si ceilalti au decazut imediat, probabil la nivelul lor real.

 

revenind la subiect, azi m'am intrebat daca asa vorbea societatea in trecut, evitand intr'un mod panicard substanta lucrurilor sub pretentia rafinamentului sau asa vorbeste dintotdeauna si o va face pururi? o multime de diverse, ferindu’se sa spuna lucrurilor pe nume, neferindu’se insa sa isi dea cu parerea despre tot si toate, continuand sa se pazeasca insa de pericolul de a li se clarifica subiectul.

...inconstient probabil ferindu’se de fapt de a nu ramane fara topicuri. fiindca odata clarificate… ce sa mai aberezi despre ele?

cred ca la asta s’au referit cei care au sustinut ideea de a spune lucrurilor pe nume. insa cei multi au denaturat’o, la fel ca pe ‘carpe diem’. au ales alte lucruri pe care sa le spuna pe nume. si anume cele de la limita de jos a comportamentului.

asa ajungem la distanta intre vorba si gand. intre vorba si fapte nerostite.

faptele de la limita de jos a comportamentului exista si daca nu se vorbeste despre ele la teveu’ 23/24. e adevarat. dar!  se comit mult mai rar, mult mai cu perdea, mai inofensiv pentru societate, pentru victime.

cand toata lumea vorbeste despre ele toata ziua ele devin fapte comune. pe care nu se mai fereste nimeni sa le faca, nu si la mai cenzureaza nimeni.

verbalizarea slabeste autocenzura (necesara pentru o societate functionala).

cand vorbesti despre un subiect il treci treptat din zona ‘nici eu nu prea vreau sa recunosc, incerc sa ma abtin’ in zona ‘ok, este normal’.

.