Te saturi

 .

Te saturi sa tot primesti „sfaturi” potrivite pentru copii sau adulti retardati despre cum sa te feresti de cladura. Despre cum sa… orice. Atentie podeaua este umeda, cafeaua este fierbinte... No shit, Sherlock!

Te saturi sa fii mintit de site’uri. Cauti magazin moto, esti trimis la magazine de biciclete, sau auto. Cauti hoteluri biker-friendly, esti trimis la hoteluri comune, fara nici cea mai mica legatura cu subiectul. Prin intermediul unor site’uri care afirma ca sunt dedicate hotelurilor pentru bikeri.

Te saturi sa fii mintit de review’uri. Facute in spirit de reclama, nu informativ.

Te saturi sa vezi un titlu interesant, o poza interesanta si sa ajungi pe un site care te obliga sa dai next-next-next de tz’spe ori pentru ca sa obtina ei trafic. In timp ce tu petreci mai mult timp decat e cazul, si descoperi ca informatia promisa… nu exista, sau este o gogorita penibila.

Te saturi sa parcurgi articole kilometrice si sa descoperi ca au batut apa in piua, n’au zis nimic relevant.

Te saturi sa vezi cat de usor multimea vireaza rapid catre subiecte frivole, triviale, subiecte nesfarsite si nesfarsibile, astfel mutandu'i'se atentia de pe subiectele unde tocmai si in sfarsit se presa o rezolvare.

Te saturi sa descoperi ca oameni care trebuiau sa fie cu mintea intreaga sunt marionete pentru mutarea atentiei celor multi.

Te saturi sa vezi ca daca filtrezi tampenia crasa te trezesti intr’o sahara pustie si torida insetat dupa o discutie cu substanta, dupa cateva vorbe cu ratiune in ele. In mijlocul multimii.

Te saturi sa vezi ca societatea are nevoie sa creeze mecanisme de protectie pentru ca militia este in cel mai bun caz degeaba, dar de regula sursa de pericole.

Te saturi sa vezi cu cata nesimtire (sistemica si sistematica) sunt tratati de catre administratie cei din sistemul medical si cat de putina impotrivire apare impotriva amintitei nesimtiri. 
Te saturi ca de la o luna la alta sa descoperi ca lucrurile se imput, de genul youtubului care incepe sa iti bage reclame in moduri complet sictiritoare.

Si te saturi. Si dupa?

Pai „dupa”… doar ajungi sa il intelegi pe nenea ala cu potopul… si ti se pare potrivita solutia lui Nero…

Desi teoretic stii ca aici se potriveste ceea ce „spunea” un personaj al lui Hesse – cum ca oamenii te vor dezamagi din nou si din nou, dar este important sa nu iti piezi increderea in ei. Sa nu te departezi iremediabil de ei. Chiar daca nu vezi de ce sa nu.

(citat pe care cautadu’l la un moment dat nu l’am mai gasit spus atat de ”cu substanta” ci intr'o forma destul de stravezie. si de atunci ma mai intreb din cand in cand cat de mult am adaugat eu in cartile pe care le’am citit - fara sa imi dau seama)

.

Cluj - orasul dezamagirii constante

Jurnal de concediu

 - -  Pentru ca altceva in afara jurnalului in acest (scurt) concediu se pare ca nu se poate face -

Prima zi.

Vom pleca. La ceva ce se anunta cel mai fenomenalische festival de muzichie din aceasta zona a lumii. Electric Castle. Asa ca bagaje. Si din nou remarc ca obisnuinta de a lua carti pentru citit in concediu nu’si mai are locul in noua mea viata. Mult mai sociala. Pentru mine – deseori – obositor de sociala.

Pe drum observ ca am uitat esarfa pentru gat, drept care din cand in cand mai simt in locul expus cate o lovitura – din acelea care iti lasa pe parbriz la masina pete mai mici sau mai mari.

La un moment dat simt o impunsatura in antebratul drept. Mai mult ca sigur o zburatacitoare dotata cu ac a intrat p'acolo si a fost nemultumita de situatie. 

Am omis sa ma gandesc ca o a doua casca putea fi utila la destinatie, pentru plimbari scurte.

Iar cealalta pereche de manusi ar fi fost tare bune (frig, ploaie).

Intr’un refugiu – oprire pentru dezmorteala si pentru vezica – se confirma din nou ca cu motorul agati mai mult barbati decat femei. Vine un tirist la mine si schimbam cateva replici referitoare la mobra mea.   

Mai e putin pana in Cluj. Sunt pe motor, dupa vreo 450 de km de mers, deja la al treilea – ba cred ca al patrulea dus pe care il primesc am devenit imun. In linie dreapta mai cresc pana la 70-80 la ora, in curbe scad la 50, fiecare curba e un rush de adrenalina, cauciucurile astea nu au un istoric care sa inspire incredere la capitolul aderenta. Frigul a reusit sa treaca prin echipament. Incep sa cobor dealul Feleacului in udeala maxima, in frig adica cu viziera aburita. Iar daca reusesc sa vad ceva prin viziera aburita pe interior, am apoi de a face cu picaturile de apa de pe exterior, iar unde trec si de abur si de picaturi am marea sansa sa gasesc musculite (bondaroi) intinse (intinsi), odihninu’se…

De pe la km 400 am trecut de discomfort. Simt ca as putea ramane cocotat in sa la nesfarsit de’acum.

Am ajuns cu o singura emotie reala – un opel rosu intrase in depasire pe contrasens in fata mea la vreo 50-100 de metrii la un moment dat…

Ziua 2

Cerul ramane inchis, din cand in cand mai si improasca cu stropi mici. Dar pen’ca sunt in the Cluj caut niste magazine moto – pe net. Fantastic, gasesc o lista extrem de lunga. Notez vreo 5-6 adrese si pornim cu masina prin oras. Prima adresa… neah, magazinul era doar de biciclete. Partea de moto lipsea din peisaj. Al doilea magazin… era de auto, partea cautata de mine lipsea… al treilea magazin… la fel. Excelent! Ma invart cu masina intr’un oras (mult prea urat in comparatie cu imaginea de care are parte) cu strazi inguste, superaglomerate, in care proprietarii de magazine pun la misto si tagul „motociclete” ca doar d’aia am aflat de SEO, nu? SEO ne ajuta sa mintim, nu sa devenim mai usor de gasit de catre clienti!

Apoi gasesc faimosul MyMoto. Pozele de pe net anuntau un rai pentru un motociclist pus pe cumparaturi. In realitate ma intrebam daca n’am ajuns prea tarziu – avea aerul ca tocmai s’a desfiintat de vreo cateva zile. Pe stoc, nimic din ceea ce as fi vrut. Totul pe comanda. Multumesc, nu! Pe comanda pot cumpara direct din Germania, mai ieftin. Vreau sa pipai produsul sa’l vad real, sa’i simt calitatea. Si eventual sa vad daca se potriveste cu ceea ce am.

Apoi ajung la Motorland. Nici aici nu gasesc lucrurile de capatai: un pinlock, o viziera colorata. Doar pe comanda. Iau in extremis o plasa elastica. Si mai pun intrebari despre alte produse – raspunsurile evita subiectul intrebat si se axeaza pe reclama. Fuck. Off. Vad o pereche de genti / coburi din piele – ridicol de mici. 

Plec de acolo… masina scoate un zgomot bizar si frana de mana isi da sfarsitul. Merg infranat… Mi’amintesc ca am vazut la intrarea in oras o reprezentanta Peugeot Eurial. La Peugeot Eurial… ca la Peugeot Eurial. Adica servicii EXECRABILE. Dincolo de dispretul amestecat cu aerul de superioritate al omului de vanzari, gasesc nesimtirea lui nemascata in discutia telefonica cu cineva de la atelier, unde replicile erau de forma: „Nu’i asa ca sunteti ocupati?”, „Nu’i asa ca nu puteti acum?”, „Nu’i asa ca trebuie sa lase masina aici?”. Adica: tu esti departe de casa, ai o masina Peugeot care nu mai este deplasabila, problema e ridicol de mica – trebuie doar sa deblocheze frana de pe o roata, iar reprezentanta Peugeot Eurial care in reclama au asistenta 24/24 iti spun ca ei inchid la 16:30 (mai era o ora intreaga pana atunci dar cine are chef de munca cu o ora inainte de inchidere?) si esti trimis la plimbare. Iar dupa insistente ti se raspunde… ca maine… o sa vada… si nu’ti pot da o estimare de pret. Doar despre banii pentru estimare ti se poate spune ceva – dupa alte serioase insistente.

Masina de schimb pe perioada reparatiei? Nici nu a fost amintita, desi pe site’ul lor anuntul e in prima pagina!

La Cluj se vede ca minciuna e la loc de cinste! De la micii intreprinzatori, posesori de magazinase diverse, la Peugeot Eurial.

Concediu.

Printre altele, la Cluj parcarea pe trotuar este sport national! Daca va plangeti de Bucuresti, petreceti va rog cateva zile acolo. Veti observa ca soferii de Cluj au un asemenea sentiment de proprietate asupra trotuarului incat nu te lasa ca pieton sa treci inainte de a se sui pe trotuar in locul ochit de ei. Tu ca pieton trebuie sa te feresti de ei. Pe trotuar.

Concediu.

Mergem mancam. La Agapia ne duce cineva de’al locului. Regim de cantina cu preturi la limita decentei, relativ proasta.

Concediu.

Fiindca nu mai avem masina, trebuie sa gasim metoda alternativa de transport catre fenomenala destinatie - Electric Castle. Surpriza, transportul costa 7x2 = 14 lei. Iar biletele sunt dedicate, pe culori: numai dus sau numai intors. Nu ti se permite nici un fel de mobilitate in deciziile de transport. Desi ai platit bilet pentru ditamai festivalul, iar in Bucuresti pentru fenomene similare transportul este gratuit.

Concediu.

Si stai la coada pentru autobuzul overpriced. Si stai… si stai. Si… ploua! Si te gandesti ca te vei duce intr’un camp plouat si cu trafic intens: adica probabil vreo 10 cm de noroi.

Iar masini nu vin. Si auzi un zvon: ca este un accident pe drum si nu se mai pot intoarce autobuzele.

Ceea ce’ti pare chiar in zona asteptarilor: apai faci un festival cu cateva sute de mii de oameni (deci trafic ca la balamuc) intr’o zona d’aia… mai la tara… unde localnicii nu prea le au cu traficul intens (sau corect – pentru ca daca va plangeti de traficul din Bucuresti, va rog sa mergeti oriunde in tara, sa vedeti acolo si mai si…). Deci se intalnesc pe asfalt o multime de nauci veniti cu o mana de localnici neobisnuiti cu asa ceva.

Concediu.

Un calcul simplu. Ne’am cam urca in al 5’lea sau al 6’lea autobuz. De vreo 20 de minute nu a venit nici unul. Am ajunge intr’un namol de mari proportii. Si continua sa ploua. Renuntam la prima zi de festival, ne intoarcem la gazda. Bine ca n’am stat la cort.

Aceasta a fost a doua zi de concediu. M’as sui pe motor sa ma intorc acasa… dar ploua. Printre altele. La meteo spune ca va ploua si in zilele urmatoare. Cei care au insistat sa se duca la concert au mai relatat urmatoarele: coada la care am stat a capatat proportii gargantua(licesti); noroiul era a lot, din trei parcari doar una era functionala (din cauza ploii) – si mai exact cea mai departata de locul cu pricina – adica aceea care te forta sa mergi prin ploaie si namol… a lot. Iar ProTV minte spunand ceva despre un concert incendiar.

Concediu.

 

de drum

Sambata, drum spre mare. Plicticos, pe autostrada.

Cu vreo 70 de km inainte de iesirea de pe onor autostrada, vad un motor oprit pe banda de urgent si omul dandu’i tarcoale. Opresc, avea probleme cu lantul. Ii dau o scula, intinde lantul, multumiri, uite numarul meu de telefon si o oferta de o bere daca trec prin Tomis. 

Plecam, eu mai lent, el nu chiar, ca totusi Harley.

Dupa cateva minute il vad iar pe dreapta.

Opresc din nou, de data asta benzina. Ioc.

Noroc ca fix cu o zi inainte vazusem cum mi’au dat jos rezervorul la atelier drept care am aflat de unde pot desface un furtun.

 .

Desfac, pun intr’o sticla de 1.5 l ii dau. Iar multumiri iar schimb de telefoane (acum si in sens invers). Pornim din nou.

Dupa circa 100 de metri motorul meu se hotaraste sa devina si el subiect de interes. Ma opresc, dau sa il injur dar mai aman, mai incerc, ma uit... realizez subit ca acum ramaneam eu fara benzina. Trec pe rezerva (motoarele au un robinet pentru asta). Il intreb pe noul meu cunoscut care e cea mai apropiata benzinarie (el din zona, numar de CT) si ii propun sa mergem impreuna pana acolo. 

Mergem, mergem... dar nu prea mult. I se termina si litrul jumatate pe care i’l dadusem. 

Lasam fetele acolo, il iau pe motor la mine, mergem la benzinarie, ne intoarcem la motorul lui, punem benzina, toata lumea fericita.

Acum nu mai am scapare. Trebuie sa merg la ei la club sa mananc o ciorba si asa mai departe. La ei la club insemnand... nici mai mult nici mai putin decat la clubul Hells Angels din Tomis. Ok, ciorba sa fie!

Si asa am ajuns sa ma cunosc cu oamenii din Hells Angels Tomis, sa le mananc din mancare (ciorba de pui a la grec si varza calita, tare bune) si sa imi multumeasca ca le’am adus acasa un om.

 .