primul pas

primul pas spre o relatie normala: nu ne mai vedem...

si cu ocazia asta imi trecu prin minte o mica statistica... de cate ori mi se futu' o relatie fi'n'ca ea traia cu spaima ca nu'mi poate satisface nivelul 'telectual? - pai de minim patru ori. boon... de cate ori mi se futu' o relatie fi'n'ca eu eram dus cu pluta gandindu-ma ca ea e prea frumoasa pentru mine?... pai la repezeala, fr'o patru tot au fost. so, doua teme de maare angajament: unu - el e prea destept pentru mine; doi - ea e prea frumoasa pentru mine.

plm, asta nu era tocmai un tipar de normalitate? ea frumoasa - el destept?

se pare ca nu. pas encore.

ok, care'i atunci solutia? - in prima varianta... ma reprofilez pe urate. dupa ce imi fut una'n cap. cu drujba. asa, sa tai macar juma'...

si ca veni vorba de mon cerveau. si ca l'am regasit pe woody zilele astea (l'am vazut intamplator pe profilul cuiva pe mess, dupa care a avut loc un declic). nu mai stiu daca am mentionat, am senzatia ca woody ar fi fost in copilarie cea mai apropiata chestie de un prieten imaginar. desi stiu ca nu vorbeam cu el. mi'era suficient sa'i simt prezenta, sa'mi aduc aminte de el. dupa regasirea lui woody au aparut si cateva amintiri. de la grdinita. iar daca stie cineva cati ani are un copil care este in grupa mica, as dori sa'mi spuna, ca sunt curios.

au aparut amintiri de cand eram in grupa mica. si amintiri cu gandurile aferente. adica nu numai imagini, ce faceam ce se intampla - ci si ce gandeam.

asa am aflat ca de fapt izolarea mea sociala este anterioara batailor primite de la sotul mamei, in epoca de glorie sase-treisprezece ani. neeh, mi-aduc aminte ca deja la gradinita observasem ca majoritatea obisnuieste sa se joace in grupuri. si numai in grupuri. eu adeseori aveam chef sa ies din turma, la aer, sa explorez. sa vad daca gasesc locuri noi, sa vad daca gasesc lucruri noi pe care le pot face. adeseori ma trezeam ca sunt in grup si eu cu ceilalti si ne jucam impreuna. si uneori ma blocam. fiindca nu ii intelegeam. nu stiam ce ne tine impreuna.... cred ca aici e... nu stiam ce ne tine impreuna - iar parintii mei divortasera de curand... asa ca eu nu intelegeam ce (si de ce) tine oamenii impreuna. sa revin. cand descopeream ca am ajuns intr-un grup uneori ma blocam si incercam sa merg in varful picioarelor, ca sa nu stric ceava, ca sa raman intre ei. alteori pur si simplu ma bucuram si ma jucam in continuare netulburat. insa erau lucruri care oricand ma scoteau in afara acestei lumi: rautatile gratuite cu care se intretin adeseori copii. in momentul in care vedeam pe cineva stricand fara motiv castelul de nisip al altcuiva (aveam trei nisipare superbe), sau groapa care reusise sa o faca (nisipul se preta mai degraba gropilor decat castelelor), sau oprea balansoarul cuiva doar din rautatea de a nu-l lasa sa se dea... atunci lumea si timpul se oprea in loc pentru mine. si ma uitam la ceilalti copii de departe, ca si cum i'as fi vazut pe un ecran de cinema... si incercam sa inteleg de unde si de ce acea rautate gratuita. probabil si de acolo am tras concluzia ca trebuie sa am grija cu oamenii - sunt periculosi, ei pot face rau fara sa fie starniti.

la naiba, vroiam sa spun despre cateva amintiri si gandurile asociate. de cand eram la grupa mica.

mi'amintesc ca erau zile in care stateam intre nisipar si leagane - era o zona cu cativa copaci, zona de tranzit, astfel ca nu eram separat de copii, dar nu eram nici cu ei. si ma uitam si la cei din nisip sau din restul curtii si al cei de la leagane. si observam ca la nisip sunt gramezi, la leagane sunt singuratici. si mi se parea mai usor sa incep sa ma joc cu cineva de la leagane, decat sa intru intr'un grup de la nisip. mai ales ca acolo unde erau copii multi acolo se duceau si cei rai. cei rai preferau locurile cu multi copii. asa ca acele locuri am ales sa le evit.

-------

am observat ca mai era un baiat care obisnuia sa stea in aceeasi zona. destul de posibil sa'l fi chemat mircea sau mihai. am inceput sa ne jucam impreuna. de regula ne jucam cu crengi. sau ramuri. pe care le gaseam pe jos. rar cu pietre. el mi-a aratat ca sunt zone pe care nu le cunosc. curtea gradinitei era imensa. dar leaganele formau o linie de demarcatie. in spatele lor incepea zona interzisa. m'a dus acolo, am gasit cateva ziduri demolate sau neterminate si dupa ce am trecut de ele am excaladat si gardul din fundul curtii. sus pe gard am vazut ca dincolo este o alta gradinita. cu un aspect mult mai ingrijit, de fapt mult prea ingrijit. atat de ingrijit ca ii disparea intimitatea, caldura. atat de ingrijit incat nu-ti dadea mana sa te joci ca sa nu strici ordinea. mi-am dat seama ca din partea cealalta gardul era mult mai inalt si daca ajungeam dincolo nu ne-am mai fi putut intoarce. asta a fost pentru o vreme o insistenta enigma: cum poate fi un gard mai inalt pe o parte decat pe cealalta? si de ce? apoi ne-am dat jos si ne'am intors la copacii nostri dintre leagane si nisip... intr-o zi am incercat sa vorbesc cu el. dincolo de obisnuitele replici. credeam ca suntem la fel, ca si lui ii place aceal loc din aceleasi motive si ca si el vede si intelege aceleasi lucruri ca si mine. despre copii, despre copaci, despre leagane, despre fantana parasita (aveam o fantana arteziana fascinanta, scoasa din uz)... nu intelegea despre ce vorbesc, nu intelegea ce vrea sa spun. dupa vreo cateva minute ne-am pierdut amandoi rabdarea, eu sa incerc sa explic ceva ce nu-mi era foarte clar, el sa incerce sa inteleaga.

-------

uneori era mai liber la nisip. si am vazut ca nu poti sa faci un castel foarte mare fiindca ii atrage pe cei care au o placere din a fi rai si a darama ce fac altii, si in plus, chiar daca te incepi mai tarziu si il inalti pana ce educatoarea da adunarea, si pleci ultimul de acolo... cand te intorci din clasa... castelul nu mai este. probabil oamenii mari au grija sa faca ordine ca sa ne putem juca din nou cu nisipul, sa nu ajunga sa fie prea plin de castele.

-------

dupa ce am vazut ca inaltarea unui castel atrage rautatea, am gasit o noua pasine. gropile. gropile nu pot fi daramate. un timp am fost lasat in pace. insa intr-o zi, dupa ce un baiat a daramat castelele si zidurile tuturor, a venit si la groapa mea. si obisnuit sa calce peste castele a calcat si in ea, a inceput sa dea cu piciorul in groapa mea. in primul moment mi-a parut rau pentru ea, dar mi-am dat seama ca nu pateste mare lucru. asa ca am ridicat din umeri si am asteptat calm, sa plece. si a plecat, si mi-am reparat groapa. dupa un timp a inceput sa nu mai loveasca fundul gropii, ci marginile ei. atunci am inceput sa fac groapa cat mai adanca, cat mai larga, iar nisipul pe care il scot din ea sa il arunc cat mai departe. pentru ca el nu se muncea sa adune nisip sa il bage in groapa. apoi au venit mai multi, sa-l ajute. da, am aflat timpuriu ca tampenia (adica rautatea gratuita) are o forta sociala de coeziune deosebita. apoi au inceput sa ma parasca educatoarelor ca fac gropi mari. apoi educatoarele m-au oprit. (la vremea respectiva nu m-am gandit ca sunt atat de proaste incat tin partea celor rai, pe ei nu-i opresc, dar pe mine da) si atunci am inceput sa nu mai fac gropi doar din plictiseala, ca sa treaca timpul, ci doar atunci cand simt nevoia.

-------

am mancat nisip. am luat un pumn plin de nisip si... am fost uluit sa aflu ca unul din lucrurile care imi placea atat de mult... era atat de oribil in gura. si il mestecam nedumerit. am fost parat. am scuipat repede cat am putut, dar inutil. am fost prins. dupa ceva timp am facut-o din nou. cu speranta ca poate prima data nisipul era suparat pe mine si d'aia a avut gustul ala. nope. a treia oara mi-am zis ca de fapt pur si simplu asta e nisipul. si daca imi place, imi place asa cum e. si mi-am zis ca din cand in cand, cand o sa am chef, am sa mai iau cate o gura, fara sa ma mai astept sa aiba alt gust. invatam sa accept lucrurile asa cum sunt. si sa apreciez si ceea ce nu imi place la inceput, ceea ce nu se potriveste cu imaginatia mea.

-------

sala de mese era impartita in trei zone. cate o zona pentru cei mai mici (grupa mica), pentru grupa mijlocie si pentru grupa mare. si eram astfel dispusi incat grupa mica nu avea contact cu grupa mare. doar ii puteam auzi, atunci cand harmalaia nu era atat de mare incat sa nu stii de unde si ce se aude. cei de la grupa mijlocie incercau adeseori sa isi arate superioritatea fata de noi, grupa mica. zicandu-ne in fel si chip. doar ca am observat la un moment dat ca si grupa mare ii trateaza pe ei in acelasi fel. si mi-aduc aminte ca am stat atunci pe scaunelul meu si m-am uitat indiferent catre toti cei care se strambau la noi si vroiam sa le zic ca de fapt nu sunt mai buni ca noi, fiindca uite cei de la grupa mare le zic acelasi lucru... iar probabil si celor de la grupa mare erau altii care ar fi putut sa le spuna la randul lor aceleasi lucruri...

-------

am mancat sapun. eram la cea mai mare masa mica. adica cea la care puteau sta cel mai multi copii. cred ca avea minim zece locuri. era din lemn natur, masiv, maron-inchis, imbatranit de vreme si cu muchiile rotunjite de copii care se frecasera de acea masuta ani si ani de zile. la un moment dat cineva imi strecoara pe sub masa ceva in mana. cu o atitudine conspirativa. si imi zice sa fiu atent sa nu ne prinda educatoarele. m-am simtit bine pentru ca cinceva avusese incredere in mine facandu-ma partas la ceva interzis. am intrebat de cateva ori ce este. mi s'a zis ca e bun. eram la masa. n'am putut sa ma uit bine, avea forma de guma de mestecat, lama. am bagat in gura si am mestecat. sapun. am scuipat pe jos. si cu ceaiul din fata am incercat sa imi clatesc gura, sa-mi spal limba si dintii. fara prea mare succes. am simtit ca m-am facut de ras si n-am mai ridicat privirea din pamant. si-am inceput sa gandesc. mi-am zis ca nu trebuie sa mai am incredere orbeste in altii. mi-am amintit chicotelile de dinainte - si mi-am notat in minte ca data viitoare cand mai aud sunete asemanatoare sa fiu atent - inseamna pericol. cu capul in jos, am vazut ca mai erau si altii care patisera acelasi lucru, asta insemna ca mult sapun fusese luat de la spalator. iar educatoarele o sa fie furioase si o sa caute sapunul. iar eu eram cel care era cu gura plina, probabil ca miroseam puternic a sapun. am incercat sa-mi aduc aminte cine statea in dreapta mea si imi daduse sapunul. o fata, vesela, frumoasa, cu o privire nevinovata. hotarat lucru - fetele frumoase nu sunt de incredere... asta spun acum, nu m-am gandit atunci la asta :D... desi cred ca mi-ar fi prins bine ulterior...