Postări
Bucuria o respiri! :))
Bucuria este o vibratie.
Putem face asta cu orice emotie, cu orice vibratie. Am ales ca subiect bucuria fiindca asta am trait azi... si asta mi se pare cea mai ‘productiva’ stare...
(era o greseala pe care o faceam constant. Ma consideram dator sa creez acea vibratie. Si in mod inexplicabil pentru ceilalti, starea de bucurie ma obosea, ma epuiza dupa cateva ore.
Iar bucuros fiind nu trebuie sa incerci sa tii in tine bucuria, ca un avar, pentru a o mesteca tu pe toata. Aici faceam alta greseala. Considerand-o un bun pretios, incercam uneori sa ‘acumulez’ in mine bucuria pe care o simteam, in exterior lasand sa iasa doar mimica, gesturile care anuntau acea bucurie in mine... ceea ce nu era ok. De asta adeseori zambetul se asemana mai degraba cu un ranjet... :D )
Ce ciudat ca bucuria impartasita pare sa creasca si sa se alimenteze din ea insasi prin impartasire, iar neimpartasita se ofileste si moare in cele din urma, eventual intr-un ranjet arid.
RăspundețiȘtergerePe de alta parte supararea, tristetea impartasita, pare sa devina mai usor de suportat...
Desigur daca ai cu cine impartasi
in lumea de azi tristetea n'ai voie sa o impartasesti.
RăspundețiȘtergerezambetul si afirmarea fericirii sunt chestiile pe care nu ai voie sa le uiti sa le iei dupa ce ti-ai pus pantofii si ai iesit din casa.
de cate ori nu raspundem automat cand suntem intrebati ce mai facem cu "bine" desi aproape ca arde camasa pe noi...?
daca nu intri in turma si nu rajnesti vesel-diafan inseamna ca ai probleme si meriti excluderea din orice comunitate.
Hm...e bine sa o iei cu tine - bucuria - dar sa vina cu adevarat din interior. Nu cea de forma, de aparenta... Iar din punct de vedere social...experiment practicat de mine in diminetile cu drumuri spre serviciu... Zambeste si bucura-te (de orice, de o raza de soare, de zambetul unui copil, de trilul unui pitigoi etc.) - o fac adesea, pentru mine, caci imi da un tonus psihic zdravan pe tot parcursul zilei. Interesant e ca reactiile pe care le-am vazut in jur iti cam infirma tie teoria, caci impresia de fericire afisata pe strada nu atrage decat priviri incruntate de cele mai multe ori (invidie? sau esti anti-norma pentru ca nu te arati preocupat ca si ceilalti de toate maruntisurie?).
RăspundețiȘtergereoh, teoriile mele nu cad.
RăspundețiȘtergeredin pacate.
ma refeream la zambetul intre cunoscuti - dar nu intre intimi. si firesc, vorbeam de lumea de aici, din bucuresti. care s'a schimbat in ultimii ani la greu.
obisnuiesc sa ma bucur - chiar al naibii de tare - de natura. de orice farama de natura care razbate prin oras.
bine, partea cu binedispunerea dimineata e mai dificila - strabat de la sud la nord tooot bucurestiul. la volan. ba chiar atat de nord ca ies din oras (avem birourile in otopeni...) si crede'ma, e greu sa rezisti binedispus aproape doua ore la volan printre tot felul de blonde carora taticu le'a luat masina cand le'a trimis la facultate la bucuresti...
si din pacate, desi ma bucura natura uneori atat de tare incat ma intreb cat mai sunt de normal... in ultimul timp chestia asta incepe sa fie umbrita de constatarea ca la fel de putin ma bucura oamenii. cand ajung acasa, de regula este o pisica (sau motan, n'am studiat problema) a vecinei care iese sa ma intampine. vine la masina si mi se baga printre picioare pana scot tot ce am prin masina. si ma duce pana la usa casei. animalele au o calitate fantastica: le tratezi frumos - te trateaza frumos. la oameni chestia asta nu functioneaza. (si) de'asta oamenii nu'mi prea provoaca bucurie, comfort... cel putin zilele astea...
RăspundețiȘtergereCe-i drept, urasc Bucurestiul si de-aia stau dearte de el.
RăspundețiȘtergereMa uit dupa blonde la volan si ma amuz, indiferent de culoarea parului sau de sex. Nu conduc si am norocul sa am de facut o plimbare de 40 de minute pana la serviciu.
Am un caine care doarme in scara blocului si cand ma vede ofteaza si scanceste usor. Daca ma opresc sa-l dezmierd e cel mai fericit si cand plec de langa el mai ofteaza o data adanc si prelung.
Cunosc oameni care imi raspund la zambet, atingere, vorba, privire ... si-i multumesc lui Dumnezeu ca sunt atat de norocoasa.
Si norocosi suntem in fiecare clipa daca ne putem bucura de natura... si, da, pana la Dumnezeu si inapoi de normali... zic eu... Lasa-i pe oamenii gri sa vada doar asfaltul... Hei, mi se face dor sa recitesc "Momo" - o sa o iau in rucsac in vacanta...
hm, urasti bucurestiul. aici e o buba. te sfatuiesc sa faci mai cu grija astfel de afirmatii pe viitor. e o dovada de superficialitate. inchipuie-ti ca vine cineva si spune ca uraste orasul tau natal. e! cum e? mai ales cand stii ca acei cineva care spun asta in mod sigur nu'ti cunosc orasul natal. decat au cel mult o imagine distorsionata. iar ironia e ca daca e ceva de urat in orasul asta se datoreaza tocmai oamenilor care nu'i apartin. oameni care in bucuresti nefiind acasa isi permit sa se poarte ca'n cocina... dar daca esti de aici si iti respecti casa, stii care'i sunt locurile unde merita sa mergi, unde ai sanse sa te feresti de disperatii venti din toate colturile tarii. iar daca te gandesti numai o secunda, iti dai seama ca aglomeratia pe care o detesta oricine in bucuresti nu se datoreaza bucurestenilor - ca desi sexu'i o placere, nu si'au tras'o bucurestenii in halul asta, incat sa i se inmulteasca populatia intr'un ritm atat de nastrusnic. ci sunt cei din toata tara care condusi de o paradigma tampa, considerand ca ei nu se pot pune in valoare decat in bucuresti, vin aici si creaza un babilon infernal. ca bucurestean aud des mergand prin tara: vai ce urat e, cata aglomeratie! - uluitor, dar cei care detesta asta nu se gandesc inainte sa scoata vorbele cu pricina la cate cunostinte au care s'au zburatacit spre bucuresti, si au contribuit la randul lor la respectiva aglomeratie.
RăspundețiȘtergereSunt ferm convinsa ca pentru cineva care ii stie colturile si tainele, Bucurestiul are mult farmec. Iar daca e orasul tau natal, atunci cu siguranta are farmecul pe care i-l dau amintirile... asa cum se leaga ele de o alee, de un copac de, o cladire...
RăspundețiȘtergereEu insa vad Bucurestiul doar extrem de rar (si parca niciodata destul de rar) ca vizitator. Si nu imi place. De fiecare data abia astept sa scap. Nu pot sa te mint frumos in privinta asta.
Despre oamenii din Bucuresti, n-am foarte multe de spus, caci venind rar si scurt n-am avut prea mult timp de profiling. Un singur eveniment punctual m-a facut sa ridic o sprinceana: cu o ocazie oarecare, avand nevoie de o informatie simpla, cum ar fi unde e statia de autobuz, dragii de bucuresteni m-au trimis dupa cai verzi, iar de ajutat m-a ajutat o bacauanca...:) Nu-i nimic...nu port pica.
Cat despre cunostintele mele plecate in Bucuresti, sunt oameni care stiu sa faca cinste locului pe care-l calca. Atat.
Partea buna in toata povestea asta este ca eu nu am sa contribui la sporirea aglomeratiei din orasul care iti e tie drag... (2-3 zile o data la 2 ani in medie nu e semnificativ, nu?)