soferi de linie dreapta

ah, ii iubesc.

pe aia care stiu sa mearga doar in linie dreapta.

si cand ii intalnesti intr’un loc liber, lung si drept se apuca sa dea flash-uri ca sa treaca ei in fata – ca deh! au masii cu multi cai putere.

iar la prima curba strang in spatele lor coloana. pe toti cei pe care i’au depasit. chiar daca e o curba larga, sau chiar abia sesizabila, o curba prin care tu ai trece cu 120 fara sa strangi din buci. in momentul in care trebuie sa foloseasca volanul ei nu mai pot sa se concentreze si asupra pedalelor. la prima intersectie provoaca ambuteiaj, fi’n’ca n’au cohones ca sa ia o decizie despre cum sa treaca prin intersectia aia. sunt bagati in corzi de orice oratanie care se intampla sa apara in peisaj, cum ar fi o cioara lenevind undeva departa, pe marginea drumului, pe celalalt sens, sau un copac care face umbra. neuronul lor nu face fata la asemenea provocari, nu e capabil de asemenea complicate analize, asa ca sunt obligati sa reduca viteza, ca sa aiba timp sa incerce sa gandeasca, iar dupa esecul previzibil al respectivei actiuni, sa aiba timp sa sune un prieten, sa-i povesteasca ce masina si-a mai luat, ce tipi/tipe a mai cardit, iar intr-un tarziu sa-i descrie si marea problema cu care se confrunta.

de’asta, atunci cand, la curbe sau alte chestii de gen, reusesti sa treci de ei, ii vezi vorbind la telefon. in jumatate din cazuri. fiindca ei tocmai cer indicatii despre cum sa faca. sa treaca peste umbra, sa o ocoleasca? sigur nu i se strica amortizoarele? si nici frigiderul de acasa nu o sa pateasca nimic? ca mai e inca in garantie... in cazurile in care nu’i vezi vorbind la telefon inseamna ca tocmai isi fac curaj sa treaca singuri-singurei prin greaua incercare pe care viata le’a asternut’o dinainte.

apoi, dupa 50-100 de metri ii vezi iar in spatele dau dand flash-uri. ca dintr-o data sunt iar capabili sa mearga cu 150-200 la ora, iar tu ii incurci! pana la urmatorul copac. cand iar ii injuri ca reusisei si tu cu masinuta ta de oras sa ajungi la 150 –160, iar acum trebuie iar sa franezi pana la 80 la ora. si tot asa.

iar cand astia intra in oras dezastrul e gata. decat sa astepti ca un sofer de linie dreapta sa gaseasca o solutie pentru a trece printr’o intersectie un pic mai populata mai bine te urci pe trotuar, calci doi-trei pietoni, iti iei amenzile de riogoare, faci anii de puscarie bine-meritati, iar pe urma vei ajunge in partea cealalta a intersectiei inaintea lor!

daca tot s’au montat camere in intersectii propun sa stea un garcea care sa ii identifice pe aia care blocheaza cu tampenie / nesimtire / cretinism intersectiile si sa le dea suspendari de genul drept de a conduce o zi din doua, mergand progresiv pentru cazuri mai grave sau cu repetitie pana la o zi pe saptamana, o zi pe luna, o zi pe an, sau preferata mea: o zi si gata!

alti soferi care imi provoaca bucurie:

- cei care stau cu piciorul pe frana la semafor. si te orbesc cu stopurile daca ai ghinionul de a fi in spatele lor.

- cei care in coloana (sau la semafor) se opresc la 2-3 metri de masina din fata. si apoi baga iar in viteza, avanseaza 30 cm, franeaza. iar baga in viteza, iar avanseaza 30 cm, iar franeaza. acum cateva saptamani, cu un prieten in masina tocmai ii explicam fenomenul. cand, cel din fata mea incepe sa exemplifice. am numarat: DE 7 (SAPTE) ORI a repetat cretinul figura la o singura oprire la semafor! era singurul care se misca. se oprea, se misca, se oprea, se misca. pai astora la cate mii de km ar trebui sa le cada ambreajul daca mie mi’a cazut la 30 de mii si eu nu fac prostii de genul asta?