Insomnie literara

.

M’am trezit destul de brusc, probabil pe la sase. Am oprit soba care scotea un zgomot specific destul de puternic. Degeaba. N’am mai putut adormi.

Cateva minute mai tarziu m’am surprins gandindu’ma la niste personaje din viata pe un peron a lui paler. Imblanzitorii de serpi. Sau cam asa erau numiti. De cate ori apareau in poveste ma deranjau suficient de tare incat sa evit sa le dau atentie.
Numai ca iata chestie, in intunericul noptii, neputand dormi, ei au fost cei care mi’au populat atentia. Si un pitic mi’a soptit brusc ca ei – imblanzitorii de serpi – ar fi reprezentarea nesimtitilor din viata reala. Violentii societati. Lucru care n’ar fi total lipsit de sens, mai ales ca nenea Paler si’a trait viata scriind “ascuns”, vorbind ascuns, fiind un om al generatiei care a suprvietuit (la nivel intelectual) prin utilizarea limbajului incarcat de sensuri care era folosit cu cateva zeci de ani in urma la noi.

Deci imi trecu prin cap ca imblanzitorii de serpi care terorizau populatia si urateau lumea ar putea fi violentii societatii. Similaritatile sunt mari. De pilda modul in care reactionau oamenii comuni in fata agresiunilor acestora, sau modul in care aceiasi oameni comuni se raportau la acestia. Atitudini de capete plecate, bagate intre umeri, evitarea privirii directe pentru a nu’i starni, lipsa de reactie in fata atrocitatilor comise de imblanzitorii de serpi.

Apoi mi’am amintit ca mai era inca o categorie similara: dresorii de caini. Nu’mi mai era foarte clar cum se trecea in carte de la epoca terorii imblanzitorilor de serpi la cea a terorii dresorilor de caini, dar m’am intrebat: daca imblanzitorii sunt huliganii, cine ar fi dresorii? Fara sa ma macine mult gandul mi’am amintit cateva dintre caracteristicile epocii dresorilor: constientizarea lipsei intimitatii, atacurile directionate si conjugate…  iar probabil acelasi pitic cu sopteala de mai devreme arunca la fel de neasteptat: azi - jurnalistii. (in trecut, firesc, securitatea). Nu jurnalistii comuni. Ci jurnalistii – mercenari care musca la comanda. Jurnalistii fara scrupule (de parca am putea baga mana in foc ca ar mai fi si altfel de jurnalisti in ziua de azi) Ei ar putea fi cainii cu care se fac amenintarile (cel mai dezgustator exemplu care imi vine: mr robert turcescu). Iar cei ce ii platesc sunt dresorii din carte. Asemeni cainilor din roman jurnalistii sunt azmutiti, opriti, indreptati pe o directie sau alta, catre o victima sau alta, catre o zona sau alta.  

Si uite’asa il descoperim pe Paler avand fenomenalul atribut al unei perene actualitati, ca si amicii nostri Caragiale ori Eminescu. (mentionandu’l pe eminescu am facut referire la latura sa de jurnalist politico-social, nu la icoana de poiet national)

Si daca tot am rezolvat cateva posibile substituiri din viata pe un peron (cartea pe care se pare ca nu reusesc sa o termin, desi am inceput’o de vreo trei ori, ma tot opreste ceva cand se ajunge chiar la peron…) fiind inca intuneric si somnul lipsa si aflandu’ma la capitolul substituiri, m’am intrebat cum o arata oare azi casa foarte mica din poezia aia lui nazim hikmet care imi place tare. Si mi’am zis ca ar trebui sa fie asa: aer conditionat, termopan, gresie, parchet laminat si obligatoriu spoturi in scafe de gipscarton!

Horatiu Malaele - Uriasul (Nazim Hicmet)
(muzica se opreste din banda din stanga, sus, o bulina mare si rotunda)

Iar apoi m'am intrebat despre casa uriasului. Pai. Cu siguranta mult lemn. Si aproape la fel de sigur piatra. Si carti.
Si... si probabil ca a fost suficient fiindca s'a facut dimineata.

.

Agresiuni sociale

.

Daca te joci un pic prin sociologie afli ca exista o serie de lucruri incadrate la violenta sociala despre care altfel nici nu’ti trece prin cap ca s’ar cataloga ca atare. 

De exemplu intamplari ca aceasta: pe trotuar se intalnesc venind din sensuri contrare un grup si un individ solitar. Membrii grupului simtindu’se mai puternici (datorita numarului) il vor obliga in mod tacit pe individul solitar sa fie cel care ii evita, cel care face mai mult efort pentru a evita potentiala coliziune. 

Fenomen mult mai pronuntat in cazurile in care grupul are o medie de varsta scazuta iar solitarul este om batran.

Sau indivizi handralaind prin spatii publice cu o atitudine provocatoare.

In fine, cam asa se mai poate privi agresiunea / violenta sociala. 

Acum cateva zile  am inceput sa ma intreb daca nu cumva si femeile imbracate provocator (sumar) nu se inscriu si ele in categoria agresiunilor sociale. In fond, si ele sunt provocatoare, creaza tensiune si multe dintre acestea au inclusa in atitudine si expresia “you’ll never touch this – you’re not good enough” (am observat atitudinea asta nu fata de mine ci fata de indivizi mai putin norocosi: mai saraci, imbracati mai prost, mai batrani, mai… o multime de mai).  

 .

Raspuns

 .

reactie la un articol (ca mi se ceru, aproape cu insistenta): 

contraexemplul 1

faza 1. omul primitiv descopera ca daca bagi mana in foc e naspa. si ca daca il fortezi pe unu' sa stea mai mult timp in foc moare.
faza 7. nu mai tot lua de bun ceea ce spun altii: forteaza pe unu' sa stea in foc, poate e chiar bine!

contraexemplul2
faza 1. unu' inventeaza computerul. bazandu'se pe convingeri ale predecesorilor legate de functionarea unei chestii curioase - curentul electric.
faza 7. nu mai lua de buna ce cred altii! verifica tu, reinventeaza tu roata. si vom ajunge in cateva generatii o lume de primitivi.

fiindca si la nivel personal, interior, spiritual, social, relational samd cutumele, regulile din batrani au la baza in mod similar cunoasteri create, evoluate in cateva mii de ani...! si spre deosebire de maimute, chiar si verificate! fiindca exista in fiecare generatie cativa nonconformisti care le testeaza, le ataca. unii o fac fiind deasupra lor (de pilda ghandi) altii o fac de dedesubtul lor (darwin, freud si hitler mi se par 3 exemple sugestive de astfel de idioti)
dar ma rog, daca etalonul nostru de comportament este cel al primatelor... vom deveni o societate similara celei a primatelor - oricum diferentele sunt din ce in ce mai mici.

ideea este ca prin acest tip de abordare - cel din articolul tau - dai frau liber in comportament celor incapabili de a avea unul ok dpdv social (ref contractul lui rousseau). cei care au suficienta "crestere personala" pentru a ignora "spusele lumii" oricum o fac de la sine, si o fac in deplina cunostinta de cauza, capabili sa isi anticipeze efectele. deci pentru ei nu este nevoie de acest articol. in schimb, el ofera pretextul de a fi nesimtiti celor care cauta unul: "uite ca si psihologii zice ca e bine sa fac cum ma taie pe mine capul, sa ignor ideile ciudate ale astora cu justitia, cu respectul, cu echitatea...!". 

el ofera pretext celor care vor sa scape de clauzele de datorie din contractul social.

stiu ca ideea de pornire a articolului viza alta directie, destul de ok in sine, insa comunicarea defectuoasa - incompleta deschide o cutie a pandorei in alte sensuri.
si mai ales... cei care au nevoie de astfel de "dezlegare" sunt cei incapabili de a se descurca cu libertatea pe care le'o creaza ea.

si din pacate libertatea excesiva se traduce de regula printr'un comportament mai putin periculos pentru sine cat pentru cei din jurul celui ce crede ca libertatea lui nu este limitata de libertatea celuilalt (formularea ii apartine unuia cu p... i'am uitat numele, se gaseste in primul an de filozofie)!

.

Cartile lui

.

Am asezat cartile. Nu ale mele, ci ale lui. Ale tatalui meu.

Camera mare este proaspat zugravita, cu patru parti de galben si o parte rosu din care a iesit un portocaliu mai portocaliu decat ma asteptam. Dorisem doar un galben cald. Dar e bine.

Am disparut si toate chestiile care speriau trecatorii. Doze cu viscerele la vedere, viscere fara doze…

Si acum m’am asezat pe un scaun si privesc resturile bibliotecii tatalui meu, acea parte de carti care a mai supravietuit anilor de decadere.

Le’am asezat de doua ori. Prima data le pusesem aproape la intamplare. Sortate doar vag in trei zone. Aratau ca naiba, provocau o apasare in camera.

Asa ca le’am dat jos si le’am sortat: literatura de calitate, maculatura, bpt, alte colectii, scolarisme, istorie (tata a avut o marota cu al doilea mondial), filozofie, incomplete si chestii. La chestii intrand tot felul de cunoasteri sau tatonari de cunoastere. Tot un fel de filozofie adica. Dar nerecunoscuta oficial.

Destul de uimit am descoperit ca exista in acea biblioteca mai mult Balzac decat am citit eu.  Mult mai mult.  Dar asa cum spunea si o matusa... adolescenta este perioada in care poti citi tot ce'ti cade in mana. Cand cresti mare ti se creaza niste filtre, nu mai ai rabdare sa citesti decat  anumite carti, ceea ce te limiteaza. Si am mai gasit inca vreo trei-patru titluri interesante, si inca vreo doua-trei carti pe care vroiam sa le cumpar. Si o curiozitate. O carte fara nume. Doar un simbol... destul de criptic. Mi'am aruncat o privire... pare un fel de istorie a religiilor cu ceva valente alchimice. Evident, a devenit urmatoarea.

Si acum stau si ma uit la ele. Intr’o anumita masura sunt cartile cu care mi’am petrecut adolescenta. Cat a mai ramas din ele.

Adica sunt (o parte din) acele carti care mi’au format covingeri. Sau baze de convingeri. Puncte de plecare, temelii de la care am inceput sa caut. Sa caut cunoasteri, adevaruri…

Mi’am pus un scaun la cativa pasi in fata bibliotecii si m’am asezat pe el. Fata in fata cel ce sunt cu (probabil) o parte din mine. 

Inca nu simt ca vreau sa unesc biblioteca adolescentei, biblioteca tatalui meu cu biblioteca mea.  Inca nu mi se pare firesc ca sa se intrepatrunda cartile lui cu cartile mele. Cu exceptia celor de sah. Pe acelea le'am unit din start, fara rezerve. Inca  nu stiu ce ma opreste. Si pana cand aflu cred ca vor ramane separate.

S'ar putea sa fie la mijloc un raport de ordonare intre cartile lui si ale mele. In sah mi'a fost simplu: stiam ca a fost un jucator mult mai puternic decat mine. Insa celelalte carti... fac referire la alte zone in care... ma feresc sa fac comparatia. Cand as aseza cartile impreuna pe categorii valorice... ar fi ca si o conceptualizare, o formulare explicita a unor fapte pe care preferi sa le omiti...

"Spune'mi cu cine esti prieten si iti spun cine esti" la mine s'a transformat in "spune'mi ce carti ai si iti spun cine esti".

Asa ca pe de o parte mine'le din cartile mele evit sa se dilueze in multimea celelorlalte carti. Ale lui. Iar pe de alta parte nu vreau sa pun in balanta mine'le meu cu cel al tatalui. Din jena pentru irosirea lui.

.

Lapcele muma'sii!

.

Injuratura. Cat / cand este actiune de eliberare si cand / cat este actiune de creare / intarire a unei obisnuinte nocive?

.

Iarna

 .

De cate ori venea iarna camera lui se micsora. Nu pentru ca se contracta de la frig, ci pentru ca patul crestea.

Iarna nu mai e atat de distractiv sa dormi pe jos.

Numai ca de asta data, dupa ce reorganizase mobila in camera, transformand biblioteca in pat… reusise sa nu mai gaseasca loc pentru chitara. Decat langa soba sau langa ferestra ceea ce nu era bine deloc. Ar fi dezacordat’o cel putin, daca nu cumva i’ar fi stricat lemnul.

.

2046

.

Tocmai ma gandeam ca placerea de a scrie a inceput sa scada de cand m’am reapucat de kendo (adica sportul… prosteste?) si am mai schimbat cate ceva pe ici pe colo.

Insa in seara asta cineva pe mess mi’a amintit ca am vazut un film zilele trecute. Sau am inceput sa’l vad. 2046. Interesant film. Mult sex… nu. Nu din cauza asta. Multa poezie la nivel de imagine, de sunet, de actiune, de replici, insa fara sa fie plicticos. Fara sa fie dulceag-patetico-something. Iar muzica este fenomenala.

Initial am spus ca este mai slab decat in the mood for love dar finalul l’a salvat. Prima jumatate e un pic mai dezlanata. Dar a doua jumatate face sa merite rabdarea.

“sentimentele pot sa se nasca fara sa’ti dai seama” – nu stiu de ce, dar chestia asta m’a oprit. Este banal-axiomatica, spune ceva atat de aproape cunoscut si totusi de neformulat cu usurinta.

“ma tot intreba daca exista ceva care sa nu se schimbe” – eh… asta este o intrebare!

Reactiile intarziate… quelle idee!…

“iubirea este o chestie de sincronizare. N’are niciun rost sa intalnesti persoana potrivita prea devreme sau prea tarziu” –  am spus si eu asta pe undeva. Sau candva.

“si mie mi’ar placea ca povestirea sa aiba un final fericit. Dar nu stiu cum sa’l scriu. Acu’ cativa ani aveam pregatit un final fericit. Dar mi’a scapat.”

(La un moment dat un personaj care murise apare viu… o scapare minora.)

“privind’o am invatat ceva: cand nu accepti nu, exista o sansa sa obtii ce vrei.” – regula de baza in managementul de azi. Dar nu in relatii.

Mi’a amintit de un personaj secundar din colectionarul lui fowles… poate o sa regasesc citatul lui.

“toti cei care merg in 2046 au aceeasi intentie. Sa recupereze amintiri pierdute. Pentru ca in 2046… nimic nu se schimba. dar nimeni nu stie daca este adevarat sau nu, pentru ca nimeni nu s’a intors vreodata.”

.

trei chestii

 .

Conform unui articolas de pe un site de profil, amenintarile informatice au ajuns in medie la 63.000 pe zi.

De ce? Cum? “de ce” e mai greu, dar “cum” e simplu.

Informatia. Da informatie prostovanului care nu stie ce sa faca cu ea si toate in jur ii vor parea cuie!

"Din datele furnizate rezulta ca piata criminalitatii informatice este in prezent in plina crestere, acest lucru fiind posibil si datorita cresterii numarului de creatori de virusi cu cunostinte tehnice limitate, insa care au inclinatii spre astfel de activitati."

Pentru ca orice rumegatoare poate gasi pe internet indicatii despre cum sa faci o bomba. Cum sa faci un virus. Nu e nevoie de inteligenta, ci de insistenta.

I’am mai pomenit pe aerienii aia care au inventat teorii gen “cunoasterea ridica omul”. Nu am pomenit insa oile din ziua de azi care fara sa mai puna la indoiala, fara sa mai deschida ochii, cred ca educatia unui om inseamna cunoastere rationala. Cei care cred ca un om daca a citit doua rafturi de carti este un om mai bun. Pentru el sau pentru cei din jurul sau. Sau cei care cred ca daca un om invata algebra, chimie, fizica si alte cateva chestii devine inteligent.

 Un om care a invatat toate astea, ba chiar si cum sa faca un virus, sau cum sa’l descarce de pe un site si sa’l trimita celor pe care vrea sa se razbune nu este un om mai inteligent. Este doar un copil prost caruia parintii i’au dat pe mana pusca lu’ bunicu’.

.....................................

De pe acelasi site aflam ca “semnatura se bazeaza pe un card cu CIP integrat, care poate fi citit inclusiv de tastatura computerului, careia i-a fost incorporat un cititor de card”.

Need help. Spuneti’mi cum integrez unei tastaturi ceva.

 

.....................................

In metrou am vazut ca Adevarul de seara avea un articol cu cateva zile in urma. Ca pe piata imobiliara preturile au ajuns la nivelul pe care il aveau acum 4 ani.

Sa’nteleg ca…. s’a terminat criza!

Si o companie maricica anunta ca a avut cel mai bun an ever.

Sa’nteleg ca… s’a terminat criza!

Si’atunci de ce oamenii sunt inca tinuti in sah… adormiti cu povesti despre criza…? 

.