Cartile lui

.

Am asezat cartile. Nu ale mele, ci ale lui. Ale tatalui meu.

Camera mare este proaspat zugravita, cu patru parti de galben si o parte rosu din care a iesit un portocaliu mai portocaliu decat ma asteptam. Dorisem doar un galben cald. Dar e bine.

Am disparut si toate chestiile care speriau trecatorii. Doze cu viscerele la vedere, viscere fara doze…

Si acum m’am asezat pe un scaun si privesc resturile bibliotecii tatalui meu, acea parte de carti care a mai supravietuit anilor de decadere.

Le’am asezat de doua ori. Prima data le pusesem aproape la intamplare. Sortate doar vag in trei zone. Aratau ca naiba, provocau o apasare in camera.

Asa ca le’am dat jos si le’am sortat: literatura de calitate, maculatura, bpt, alte colectii, scolarisme, istorie (tata a avut o marota cu al doilea mondial), filozofie, incomplete si chestii. La chestii intrand tot felul de cunoasteri sau tatonari de cunoastere. Tot un fel de filozofie adica. Dar nerecunoscuta oficial.

Destul de uimit am descoperit ca exista in acea biblioteca mai mult Balzac decat am citit eu.  Mult mai mult.  Dar asa cum spunea si o matusa... adolescenta este perioada in care poti citi tot ce'ti cade in mana. Cand cresti mare ti se creaza niste filtre, nu mai ai rabdare sa citesti decat  anumite carti, ceea ce te limiteaza. Si am mai gasit inca vreo trei-patru titluri interesante, si inca vreo doua-trei carti pe care vroiam sa le cumpar. Si o curiozitate. O carte fara nume. Doar un simbol... destul de criptic. Mi'am aruncat o privire... pare un fel de istorie a religiilor cu ceva valente alchimice. Evident, a devenit urmatoarea.

Si acum stau si ma uit la ele. Intr’o anumita masura sunt cartile cu care mi’am petrecut adolescenta. Cat a mai ramas din ele.

Adica sunt (o parte din) acele carti care mi’au format covingeri. Sau baze de convingeri. Puncte de plecare, temelii de la care am inceput sa caut. Sa caut cunoasteri, adevaruri…

Mi’am pus un scaun la cativa pasi in fata bibliotecii si m’am asezat pe el. Fata in fata cel ce sunt cu (probabil) o parte din mine. 

Inca nu simt ca vreau sa unesc biblioteca adolescentei, biblioteca tatalui meu cu biblioteca mea.  Inca nu mi se pare firesc ca sa se intrepatrunda cartile lui cu cartile mele. Cu exceptia celor de sah. Pe acelea le'am unit din start, fara rezerve. Inca  nu stiu ce ma opreste. Si pana cand aflu cred ca vor ramane separate.

S'ar putea sa fie la mijloc un raport de ordonare intre cartile lui si ale mele. In sah mi'a fost simplu: stiam ca a fost un jucator mult mai puternic decat mine. Insa celelalte carti... fac referire la alte zone in care... ma feresc sa fac comparatia. Cand as aseza cartile impreuna pe categorii valorice... ar fi ca si o conceptualizare, o formulare explicita a unor fapte pe care preferi sa le omiti...

"Spune'mi cu cine esti prieten si iti spun cine esti" la mine s'a transformat in "spune'mi ce carti ai si iti spun cine esti".

Asa ca pe de o parte mine'le din cartile mele evit sa se dilueze in multimea celelorlalte carti. Ale lui. Iar pe de alta parte nu vreau sa pun in balanta mine'le meu cu cel al tatalui. Din jena pentru irosirea lui.

.