2046

.

Tocmai ma gandeam ca placerea de a scrie a inceput sa scada de cand m’am reapucat de kendo (adica sportul… prosteste?) si am mai schimbat cate ceva pe ici pe colo.

Insa in seara asta cineva pe mess mi’a amintit ca am vazut un film zilele trecute. Sau am inceput sa’l vad. 2046. Interesant film. Mult sex… nu. Nu din cauza asta. Multa poezie la nivel de imagine, de sunet, de actiune, de replici, insa fara sa fie plicticos. Fara sa fie dulceag-patetico-something. Iar muzica este fenomenala.

Initial am spus ca este mai slab decat in the mood for love dar finalul l’a salvat. Prima jumatate e un pic mai dezlanata. Dar a doua jumatate face sa merite rabdarea.

“sentimentele pot sa se nasca fara sa’ti dai seama” – nu stiu de ce, dar chestia asta m’a oprit. Este banal-axiomatica, spune ceva atat de aproape cunoscut si totusi de neformulat cu usurinta.

“ma tot intreba daca exista ceva care sa nu se schimbe” – eh… asta este o intrebare!

Reactiile intarziate… quelle idee!…

“iubirea este o chestie de sincronizare. N’are niciun rost sa intalnesti persoana potrivita prea devreme sau prea tarziu” –  am spus si eu asta pe undeva. Sau candva.

“si mie mi’ar placea ca povestirea sa aiba un final fericit. Dar nu stiu cum sa’l scriu. Acu’ cativa ani aveam pregatit un final fericit. Dar mi’a scapat.”

(La un moment dat un personaj care murise apare viu… o scapare minora.)

“privind’o am invatat ceva: cand nu accepti nu, exista o sansa sa obtii ce vrei.” – regula de baza in managementul de azi. Dar nu in relatii.

Mi’a amintit de un personaj secundar din colectionarul lui fowles… poate o sa regasesc citatul lui.

“toti cei care merg in 2046 au aceeasi intentie. Sa recupereze amintiri pierdute. Pentru ca in 2046… nimic nu se schimba. dar nimeni nu stie daca este adevarat sau nu, pentru ca nimeni nu s’a intors vreodata.”

.