Insomnie literara

.

M’am trezit destul de brusc, probabil pe la sase. Am oprit soba care scotea un zgomot specific destul de puternic. Degeaba. N’am mai putut adormi.

Cateva minute mai tarziu m’am surprins gandindu’ma la niste personaje din viata pe un peron a lui paler. Imblanzitorii de serpi. Sau cam asa erau numiti. De cate ori apareau in poveste ma deranjau suficient de tare incat sa evit sa le dau atentie.
Numai ca iata chestie, in intunericul noptii, neputand dormi, ei au fost cei care mi’au populat atentia. Si un pitic mi’a soptit brusc ca ei – imblanzitorii de serpi – ar fi reprezentarea nesimtitilor din viata reala. Violentii societati. Lucru care n’ar fi total lipsit de sens, mai ales ca nenea Paler si’a trait viata scriind “ascuns”, vorbind ascuns, fiind un om al generatiei care a suprvietuit (la nivel intelectual) prin utilizarea limbajului incarcat de sensuri care era folosit cu cateva zeci de ani in urma la noi.

Deci imi trecu prin cap ca imblanzitorii de serpi care terorizau populatia si urateau lumea ar putea fi violentii societatii. Similaritatile sunt mari. De pilda modul in care reactionau oamenii comuni in fata agresiunilor acestora, sau modul in care aceiasi oameni comuni se raportau la acestia. Atitudini de capete plecate, bagate intre umeri, evitarea privirii directe pentru a nu’i starni, lipsa de reactie in fata atrocitatilor comise de imblanzitorii de serpi.

Apoi mi’am amintit ca mai era inca o categorie similara: dresorii de caini. Nu’mi mai era foarte clar cum se trecea in carte de la epoca terorii imblanzitorilor de serpi la cea a terorii dresorilor de caini, dar m’am intrebat: daca imblanzitorii sunt huliganii, cine ar fi dresorii? Fara sa ma macine mult gandul mi’am amintit cateva dintre caracteristicile epocii dresorilor: constientizarea lipsei intimitatii, atacurile directionate si conjugate…  iar probabil acelasi pitic cu sopteala de mai devreme arunca la fel de neasteptat: azi - jurnalistii. (in trecut, firesc, securitatea). Nu jurnalistii comuni. Ci jurnalistii – mercenari care musca la comanda. Jurnalistii fara scrupule (de parca am putea baga mana in foc ca ar mai fi si altfel de jurnalisti in ziua de azi) Ei ar putea fi cainii cu care se fac amenintarile (cel mai dezgustator exemplu care imi vine: mr robert turcescu). Iar cei ce ii platesc sunt dresorii din carte. Asemeni cainilor din roman jurnalistii sunt azmutiti, opriti, indreptati pe o directie sau alta, catre o victima sau alta, catre o zona sau alta.  

Si uite’asa il descoperim pe Paler avand fenomenalul atribut al unei perene actualitati, ca si amicii nostri Caragiale ori Eminescu. (mentionandu’l pe eminescu am facut referire la latura sa de jurnalist politico-social, nu la icoana de poiet national)

Si daca tot am rezolvat cateva posibile substituiri din viata pe un peron (cartea pe care se pare ca nu reusesc sa o termin, desi am inceput’o de vreo trei ori, ma tot opreste ceva cand se ajunge chiar la peron…) fiind inca intuneric si somnul lipsa si aflandu’ma la capitolul substituiri, m’am intrebat cum o arata oare azi casa foarte mica din poezia aia lui nazim hikmet care imi place tare. Si mi’am zis ca ar trebui sa fie asa: aer conditionat, termopan, gresie, parchet laminat si obligatoriu spoturi in scafe de gipscarton!

Horatiu Malaele - Uriasul (Nazim Hicmet)
(muzica se opreste din banda din stanga, sus, o bulina mare si rotunda)

Iar apoi m'am intrebat despre casa uriasului. Pai. Cu siguranta mult lemn. Si aproape la fel de sigur piatra. Si carti.
Si... si probabil ca a fost suficient fiindca s'a facut dimineata.

.