Sartgaard

.

In casa lui crestea. Incet-incet. Ochii lui isi gaseau linistea. Incet-incet. Cresterea era vizibila chiar si fizic. Redevenea complet. Nu completul autosuficientei ci completul echilibrului. Un echilibru dat de o concomitenta condensare si dispersare a punctelor sale.
 

 Reconectarea cu aceste puncte se face rar. Sunt necesare ingrediente aparte. Dar odata facuta, el devine exempul cu care se pot inchide peregrinarile existentialistilor prin facticitati, autenticitati si alte angoase.
 

Iesit din casa, fizicul i se transforma subit. Se trage la fata, devine costeliv, galben, izbucnesc cearcane, ochii i se deschid a teama, si vorbesc despre nesigurante. Aceasta este cocoasa pe care - oare cine - i’o aseaza in fata lumii.

.