Postări
.
Fost in Vama. ca 1 Mai.
Nisipul din masina adunat vara trecuta a fost completat. In curand voi avea plaja mea personala mobila.
Neuronul meu a facut dusuri scotiene: de la pirati (latura animalica a omului in forma sa nenatural-bestiala) in stuf (omul in naturala legatura cu armonia). la pirati - in stuf, la pirati - in stuf. Si tot asa.
Si niste voley pe plaja cu niste frantuzoaice mici de am o febra musculara istorica.
Si cateva lucruri scrise / citite in stari de agregare mai mult ori mai putin dar uneori foarte. Bahice.
---------------------------------------------
- Daca femeile frumoase sunt invizibile (datorita vamei impenetrante a frumusetii lor) cum le poti afla? Cum poti face diferenta? Cum poti sti daca nu esti doar in prezenta unei efemeride elegant colorate, care se sfarseste cu fiecare iesire din concret?
- O regula ar putea fi urmatoarea: daca e inconjurata de prosti… sansele sunt… ca ea sa fie una dintre ei.
- Dar totusi! Prin firea lucrurilor orice femeie frumoasa va fi inconjurata de prosti!
- Corect! Este necesara o ajustare: daca este prea inconjurata de prosti…
---------------------------------------------
Am renuntat – din nou – sa mai scot citate. Si totusi. Din Sorescu:
“tot ce e frumos e moral”.
“…era un gazetar model, adica fara sa sclipeasca – asta recunostea si el, bine ca m’a ferit Dumnezeu, nu vezi ce greu se poarta geniul?!” (in fapt, nu vezi ce greu se poarte lipsa mediocritatii?!)
---------------------------------------------
Saartgard facu o vizita in acel loc. Prima constatare: aici iti poti auzi gandurile! Ba mai mult, aici gandurile pot deveni tacute.
Apoi realiza miscarile interioare. Intreaga sa tectonica era reordonata. Si asta o datora acelui loc. Fizic.
Ce optiuni iti ofera faptul ca stii ca tu insuti tu cel real tu cel implinit cel complet iese la suprafata doar intr'un anumit loc geografic?!
Ce poti simti, ce poti face, cand rezlizezi ca acel loc geografic este un mic ansamblu de lucruri fragile pe care Schimbarea nu le va ocoli pentru mult timp...?!
Pentru a trai cu el insusi Saartgard avea de ales. Fie se va uita, se va pierde pe el insusi astfel incat sa nu fie chinuit de lipsa sa. Fie se va invata sa se regaseasca si in alte locuri. Fie va uita ca exista undeva o forma a sa implinita pentru a nu trai moment de moment in umbra acelui sine, fie va afla ce anume creaza acel sine acolo. Sau ce il scoate la suprafata. Si apoi va afla cum sa isi recheme acea forma cand ii va simti lipsa.
“C’est drole… aceea este masa la care m’am indragostit vara trecuta. Acela este fix locul in care s’a petrecut acel mic miracol. Iar putin mai incolo, la cativa metri si un damb, este locul unde imposibilil a devenit posibil, fara sa fi fost macar intentionat! Oare locurile chiar nu pastreaza o memorie a intamplarilor? Daca il simti destul de bine incat sa comunici cu el, un Loc nu este capabil oare sa iti povesteasca tot ce s’a intamplat acolo de cand este el? Poate nu tot, dar macar istoriile care iti apartin, la care ai fost partas, de care esti conectat… Pentru a putea vedea din nou, cu alti ochi, pentru a intelege mai bine ce s’a intamplat…”
Pentru Sartgaard la ultima vizita in acel loc traise doua zile care il implinisera cum nu o facuse toata viata sa dinainte. Si nu avusese o viata chiar atat de trista. Asa ca ramanea cealalta varianta: fusesera doua zile in care traise intr’un alt registru, care este rareori dat omului vremurilor acestea sa’l atinga.
“Poate chiar felul in care ma regasesc aici este povestea mea pe care mi’o spune Locul acesta mie”
S. observa cu o oarecare nedumerire ca locul nu prezenta - asa cum se astepta - un peisaj perfect. Intr’o laterala era limitat de un santier naval, in fata orizontul era obscur, fiind trecut in plan secund de catre un dig rigid. Iar marea – partea sa ce mai vizibila – se prezenta sub forma unui golfulet malos, prea inert pentru a fi remarcabil. Pentru ca acest peisaj sa devina impresionant este necesar un efort de gasire. In spatele digului gasesti in departare o fasie de mare la orizont, si trecand dincolo de celelalte elemente dominante din tablou, gasesti cerul.
“Iar o cale de a ajunge oricand la aceasta stare pe care o am aici poate fi chiar trairea acelui imposibil. Tot timpul. Asta ar putea sa fie solutia.La fel cum locul acesta imi aminteste de mine, acel imposibil, palpabil zilnic, m’ar reda pe mine mie de cate ori l’as privi.”
……………………….
S. se opri si contempla intrarea. Obolul inrarii: sa te prefaci. Prefa’te ca ai coaie nefiresc de mari. Iar dupa o vreme o vei crede si tu. Dupa ce o crezi si tu, cei din jur vor fi convinsi. Realitatea? Ce e altceva realitatea decat media convingerilor tuturor?!
-------------------------------------------
Ajung sa fie
de regula cei ce pretind.
Le poti vedea privirea
speriata la intalnirea
cu realitatea.
Asezat la masa realitatii
vede cum falsitatea e singura creatoare a palpabilului.
Alcoolul anuleaza frica deconspirarii
pretinsei importante, pretinsei forte.
Pretinsei substante.
Are pentru florile de musetel
zambete pastrate interior.
Asta e alegerea lor.
Superficialul.
Cu Sa traiti! ii cere copilul aspirant
voie sa intre. Ca unui cerber-patron al
supremei aparente.
Si el pare real – stand afara –
Fara sa vrea sa pretinda.
Cu miscare domoala
Se fereste. Ea golea stomacul.
Seamana cu Ligia.
In acest decor o floare de musetel
– aproape neobservata – ii cantareste
esenta aparentei sau aparenta esentei
alegerii sale.
-------------------------------------------
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
spui, semnezi.