Decat sa pari prost mai bine esti!

1.

Uneori se vede pe fata mea ca sunt inteligent. Nu ma dau mare, asa mi’a zis lumea.

Insa alteori se vede pe fata mea ca’s prost. Nici acum nu ma dau mare – dar sunt atat de expresive reactiile altora... Cum de pilda, azi, unu’, intr’o sedinta restransa, dupa ce a spus o gogomanie (la 150 mil salariu isi permte, deh), m’am uitat la el patrat, am tras aer in piept si i’am spus da! Si i’am zis ca eu pot face si in mijlocul saptamanii o actiune de mutare sediu, pe partea de IT, dar transporturile (adica el) daca isi pot coordona miscarile a.i. la ora 12:00 sa lase marfa intr’un depozit si sa o ia la 14:00 din depozitul nou... totul e ok pentru mine! Aici vine subiectul actiunii. Tipul a avut o pauza. Mai lunga un pic. In care a clampanit din maxilar de vreo doo ori in sec, s’a mai uitat diafan peste monitorul laptopului, apoi a inceput sa ma studieze cu interes. Pe fata lui citeam urmatoarea intrebare pe care si’o tot punea: “Ma unde se ascunde asta? De unde vorbeste? Ca in mod clar nu e cel pe care il vad!” Pur si simplu ceea ce auzea nu se plia pe ceea ce vedea. Pesemne ca aratam a prost tare. Apoi a zis "ok, nu se poate.“

2.

Diurna manca’tz’ash! De 1 mai imi platisem de multe saptamani o iesire. Spre 2 mai. Cu o coloana de smart’uri (desi io n’am d’aia). Numa’ ca iata ceasu’raupisicatreispe maarele proiect care este (de j’de mii de sute de euro de milioane) apare ca o boare si reclama prezenta mea in trei-patru orase deodat’ fix in acea zi propagandistica: 1 mai! Totusi mai trageam sperante, asa ma gandeam eu lejer ca “ce mi’e daca lipsesc din doo orase, ce mi’e ca lipsesc din trei? Totuna!” numa’ ca isi baga coada cineva si gaseste pentru celelalte orase cate o victima.

Corect, deci io nu mai merg in 2 mai, merg in deva! Zic biiine, ma duc la cetatea de scaun a lu’ stefan decebalus per deceneu il scorilo. Poa’ gasesc si niscaiva cocosei de aur din faimoasa comoara, de nu, raman cu asta al mieu. Si fac cadou cuiva rezervarea mea de la mare.

Ieri (parca, nici nu mai tin minte) cer lamuriri despre cum se face in noua multinationala ce ne’a cumparat cu astea... deplasarile: transport, bani, cazare, bani, diurna, bani... Dupa o serie de mesaje dus-intors cu nenumarabile destinatii am primit raspuns: “...ok, dar diurna stiu ca nu mai...” UAT? Am trimis mesagiu inapoi: “adica voi imi spuneti mie ca ma duc la deva, in delegatie, de 1 mai, si weekend, in timpul meu liber, fara diurna?”. Vorba aia: MUHAHAHAH!

Incepe distractia. Documentare. Am gasit oameni care mi’au pus la dispozitie hotararile de guvern in care se vorbeste despre diurna, am aflat de la radio-sant ca in mareata multinationala in ianuarie diurna era de 49 de euro... m’am intrebat unde pot afla un avocat pentru a deschide un conflict de munca... si am asteptat raspunsul.

“Pai... da’ de ce trebuie sa mergi in timpul tau liber? Nu poate sa se faca altfel?”

Si uite’asa nu il mai vizitez pe epicentru’ de unde ne tragem noi geto-daco-romanii. Am angajat o firma pentru asta.

Asa ca back in 2 mai. Probabil impreuna cu persoana careia ii facusem cadeau rezervarea... dar si mai probabil singur.

3.

Final cu rasete a la muhahaha! Azi dicstractia zile: un oras brusc nu vroia sa se conformeze maarelui proiect si nu accepta sa se mute pe 1 mai. Il conving. Apoi ma suna niste sefi de sefi sa imi spuna ca ei nu vor sa se mute orasul. Ii conving si pe ei. Apoi vorbesc cu al mai mare si mai tare de pa plantatie. Care sa’mi cada caninu’ de uluire. (cadere spre beregata lui). Ca nu vrea nici el! Desi cu el se facuse planificarea ab initio.

Ok, pana aici a sunat a chestie de lucru obisnuita. Insa iata unde este partea aia care o face meritorie de a fi pusa in blog: toate aceste ne-vreri erau provocate de un mail venit din afara firmei, de la un furnizor! Mail care continea o eroare. Eroare pe care am corectat’o imediat printr’un mesaj catre toti cei implicati. Ce a facut toata ierarhia de manageri pana la ala din varf? A ignorat corectarea, a aruncat la gunoi planificarea pe care se mergea de o luna de zile (de la nasterea lumii)... pentru a face loc unei informatie venite , repet, de la un furnizor de servicii!

Adica: daca vrei sa faci legea undeva, intr’o firma, trimiti din exteriorul firmei mailuri si ei isi vor readapta agendele in functie de ce spui tu, nu in functie de propriile lor planificari!

Cireasa de pe bomboana: acel oras este fix cel unde eram programat pentru deplasare de catre fostul sef de proiect (ca noul sunt io)!

fun. ca'i marti.

de regula nu. dar fiindca unele chiar m'au facut sa rad...

Iata 50 de reguli pe care ar trebui sa le cunoasca bine orice barbat:

1. Nu uita ca berea contine hormoni feminini. Dupa ce bei, iei in greutate, incepi sa vorbesti prea mult si nu mai poti sa conduci.
2. E mai important sa ai o asigurare buna de sanatate decat o sanatate buna.
3. Niciodata sa nu privesti o femeie in ochi. Asta o face sa se simta egala cu tine.
4. Un barbat nu trebuie niciodata sa-si lase un prieten sa bea singur.
5. Cand aduci vorba de penisul tau, intotdeauna pune cel putin trei centimetri in plus.
6. Daca o femeie vine din bucatarie spre tine tipand, atunci scurteaza-i lantul.
7. Sa nu stai niciodata sub aceeasi umbrela cu un alt barbat.
8. Daca un amic de-al tau canta in masina, nu te alatura lui. E prea gay.
9. Spala un lucru numai daca miroase foarte urat.
10. Sub nicio forma sa nu mananci pizza cu furculita si cutitul.
11. Daca ea iti face reprosuri despre colacul toaletei, e cazul sa folosesti chiuveta.
12. Cu oricine te-ai pune, masina ta este cea mai tare.
13. Daca te uiti cu ea la televizor, las-o sa vorbeasca numai cand sunt reclame.
14. Exceptand desigur paharele de la fast-food-uri, nu ai voie sa bei ceva cu paiul.
15. Niciodata, dar niciodata, sa nu iei ceva de pe fata sau din parul altui barbat.
16. Sa nu-ti faci un tatuaj mai mare decat penisul tau.
17. Daca un prieten este depasit numeric sau prea beat ca sa lupte, trebuie sa intervii imediat in ajutorul lui.
18. Daca te afli la dus, nu iesi de acolo ca sa faci treaba mica.
19. Daca o femeie iti spune ca iubeste meciurile la TV, nu o lasa sa se uite cu tine decat daca iti demonstreaza ca are cunostinte solide in domeniu si e in stare sa bea cata bere bei si tu.
20. Niciun barbat nu ar trebui sa foloseasca o geanta troller. Ia-o pe sus!
21. Poti conduce masina ei, dar ea pe a ta, niciodata.
22. Cand iesi sa iei masa in oras, salata nu e o optiune buna pentru tine.
23. Daca o scuturi mai mult de doua ori, inseamna ca a inceput treaba.
24. Nu ai voie sa te uiti la patinaj artistic sau gimnastica masculina. Sa-ti intre bine in cap.
25. Sa nu te plangi de gustul unei beri gratuite. Nici daca este calda.
26. Barbatul face dus. Atat. Numai femeile se balacesc in cada.
27. Un barbat nu are nevoie de manichiura. Punct.
28. Clientul tau are intotdeauna dreptate, cat timp nu e femeie.
29. Nu purta o conversatie cat timp esti la pisoar.
30. Intr-un jacuzzi cu sase persoane, trebuie sa existe maxim trei barbati.
31. Nu ai nevoie de mai mult de trei perechi de incaltaminte.
32. Singurele lucruri roz pe care ai voie sa le indragesti sunt componentele unei femei si interiorul unei fripturi.
33. Nu lasa niciodata un alt barbat sa-ti stea in poala.
34. Sa spui DA mai mereu e un semn de slabiciune. Totusi, DA si NU sunt cele mai bune raspunsuri la orice intrebare.
35. Daca ai o umbrela la tine, nu o imparti cu un alt barbat. Accepta sub ea o femeie, dar acopera-te mai mult pe tine. Daca ea poarta un tricou alb, tine toata umbrela numai pentru tine.
36. Nu ai voie sa suni un prieten numai ca sa vorbesti chestii superficiale.
37. Nu ai nevoie de directii. Nici Columb nu a stiut incotro se indrepta.
38. Nu te duce niciodata la un centru Spa, decat daca trebuie sa-ti iei prietena de acolo.
39. Nu iti este ingaduit sa pierzi in fata unei femei la un joc video.
40. Trebuie sa inveti sa joci Poker. Orice fel de Poker.
41. Femeile nu stiu sa conduca. Punct.
42. Daca s-a consumat hartia igienica, du-te in alta baie.
43. Niciodata sa nu te bati dezbracat. Numai in inchisoare ai voie.
44. Daca un alt barbat are fermoarul de la pantaloni lasat, nu e treaba ta. Pur si simplu n-ai vazut nimic.
45. Daca dai cu masina peste o femeie, e clar vina ta. Nu trebuia sa conduci prin bucatarie.
46. Cand mananci o banana, nu te uita la nimeni. Si nu spune ca banana este foarte buna.
47. Tine-ti unealta acoperita. E spre binele tau.
48. Daca te mananca acolo jos, scarpina-te. Trebuie.
49. Sa nu plangi in fata mai multor oameni. Ai voie sa scapi o lacrima in fata unei femei si asta destul de rar. Ea va fi convinsa de sentimentele tale.
50. Femeile nu stiu sa conduca. Iar punct.

Muzica de caldura

Asta a fost titlu din categoria jurnalistu’ de ocazie.

Ca de fapt este vorba de urmatoarea minune: in traficul din bucuresti si dn adeseori sunt unii pe care ii mirosi ca au intentia de a se baga in fata ta cu nesimtire puternica. Dupa ce au mers pe benzi inventate de ei, dupa ce au mers pe contrasens ca sa nu astepte ca tot omu’ la coada. Io am o masina mica. Asa ca le da senzatia ca “mda, asta e mic, il fac”.

Vinerea trecuta am descoperit ceva. Cum fac sa evit haraiala cu aia care in orgoliul lor le e greu sa accepte ca o masina mica nu le face loc sa se bage in fata celor de care si’au batut joc. Uite’asa:

Ca s’a incalzit putin si multi au geamul deschis. Iar cand aud muzica asta data tare... se calmeaza subit. Ba nici nu mai incearca. Iar un incepator saracul, mi’a facut loc la o ingustare de drup desi era inaintea mea cu o juma’ de masina. Hoho!

Povestea vacii... solare

Era vaca. (vaca – substantiv articulat, cu articol hotarat. si nicio legatura intre faptul ca in poza apare o femeie iar in poveste o vaca)

Pe o parte alba, pe o parte neagra. (pare cunoscuta povestea)

De fapt, prea banala. Incepem din nou. Acum fara vaca.

Se facea odata ca niciodata ca era si zi si noapte. Nu deodata ci pe rand. Iar omuletii erau chiar afectati de chestia asta cosmica. (na intriga) Omuletii care stateau ziua cu ochii deschisi erau grasi, frumosi si fericiti. Omuletii care stateau noaptea cu ochii beliti aveau cearcane. Iar nivelul lor de fericire era ceva mai redus. Mai prindeau cate o dimineata uneori si atunci mai respirau si ei in voie... mai cautau cate un bec, sau explozia neasteptata a unei butelii mai provoca ceva lumina, dar dupa cum se intelege... bucuria pentru ei era un musafir nazuros.

Acum povestea nu spune cum, da’ astia traiau laolalta. Asta... din punct de vedere oficial. Dar sa fim seriosi, pana si imparatul stia ca oficialu’ n’are nicio treaba cu aspiratoru’. (nu ma intrebati ce cauta aspiratorul in povestea asta, el sta sub fereastra, si daca va vine sa credeti, l’a desfacut pisica). Fiindca de fapt omuletii de zi si cu omuletii de noapte aveau tacit politici sociale nescrise. Prin care unii nu se amestecau cu altii. O mai faceau doar uneori , pentru scurt timp, din greseala sau din cautarea aventurii. Omuletii de zi se fereau de cei de noapte ca de o boala rusinoasa. Pe de cealalta parte, unii omuleti de noapte se uitau cu jind la cei de zi... insa fara sa’i invidieze cu adevarat, fiindca stiau despre aceia ca sunt, in marea lor majoritate, cu capetele seci. Si sterpe. (in variantele nesinonimice).

Povestea nu vrea sa spuna ce s’a intamplat in vremuri stravechi, dar in epoca moderna au aparut intre omuletii de zi unii porniti pe ideea ca tot ar putea sa fie omuleti de zi. (partea hilara este ca pionierii acestei gandiri erau in fapt omuleti de noapte, dar asta’i alta poveste). Ei bine, dragii mosului, acesti omuleti au primit, ori si’au luat numele de psihologi.

(s’a facut frig afara, ma duc sa caut pisica)

(ok, n’am gasit’o, dar nu e atat de frig cum mi s’a parut)

Si psihologii astia si’au pus ei in cap ca pot sa’i faca pe omuletii de noapte bucurosi. Adica sa’i faca omuleti de zi. Si una din retetele lor era simpla-simpla. (nu degeaba erau banuiti omuletii de zi ca ar avea capu’ sec). Sec-sec, dar amuzant, si pasa’mi’te absolut intamplator, psihologii alegeau sa’i faca omuleti de zi numai pe omuletii de noapte... care aveau bani! (asta iar e alta poveste...)

“Uita’te’n sus. Vei vedea Soarele.” Bucurie, fericire, gata pac-pac.

Omuletu’ de dimineata clipi din ochi. (ar fi clipit si din altceva, dar se numea altfel).

“Da, mai, stiu ca acolo undeva e Soarele, dar vezi tu, uneori e o chestie numita noapte...” incerca sa explice omuletul de noapte-dimineata.

“Nu-nu-nu! Lasa noaptea. Zi dupa mine: ziua, soare, ziua, soare!” intrerupea omuletu’ de zi.

“Hm!” isi drese vocea omuletul de noapte-dimineata. Isi cam pierdea rapid rabdarea de la o vreme, desi candva asta era una din calitatile lui cele mai vizibile. “Hm, adica tu imi spui ca noaptea nu exista?”

“Nu nu exista, decat daca o faci tu sa existe... in mintea ta... cu mintea ta.” Omuletul de zi prezenta o rasucire a realitatii maladiva. Afirma ca nu era ceea ce era, considerand inventie ceea ce nu vroia el sa recunoasca ca fiind real. (ghinion, povestea nu a reusit sa evite cacofonia asta nici prin schimbare de topica, nici altfel)

Si atunci omuletul de noapte-dimineata afla cum face omuletul de zi: seara inchidea ochii. Si ii deschidea abia dimineata. Adica inchidea ochii in fata a jumatate de realitate. Cand intalnea ceva negru, urat, rau, omuletul de zi strangea din ochi si spunea “nu exista, nu e realitate, nu exista, nu e realitate!” la un moment dat treaba asta chiar intra in automatism, asa ca omuletul de zi chiar ajungea sa creada ca nu mai exista intuneric. Numai fiinta lui, saraca, stia ce patimea fiindca, la suprafata, nu era acceptata decat jumatate de realitate.

“Mai, spuse omuletul de noapte-dimineata, chiar daca preferi sa nu te uiti pe unde calci si te benoclezi numa’ in sus ca sa vezi soarele intr’una, eu STIU ca exista si intunericul pe timp de noapte, si norii pe timp de zi, si tavane in case. Soarele nu este o stare continua. Si nu’mi voi pune o poza a soarelui pe tavan ca sa ma amagesc ca prostu’ ca uite ce frumos este...! Si nici nu'mi voi ameti creierul negand si modificand ceea ce inseamna a sti si a fi in functie de nevoia mea de moment, in scopul de a fi bucuros, intr'un fel tamp.”

Si fiindca omuleti de zi cu capete goale sunt din ce in ce mai multi, aceasta este o poveste fara de sfarsit.

Si’am incalecat pe’o sa...

bucurestiul pe care il recunosc

strada pe care am crescut. da, am crescut pe strada. `in fata bisericii (chestia aia rosiatica din dreapta) jucam de toate. chiar si fotbal. gardul bisericii nu era atat de inalt pe'atunci, iar masinile cam o treime.



fereastra de la care nu'mi faceam temele. stateam si ma uitam... cel mai des la copacul din dreapta. nu era atat de inalt si foarte des era o ciocanitoare in el. ciocanitoarea aia e de vina pentru dezamagirea ca woody e o poveste mult inflorita.



parcul in care am copilarit. cea mai puternica stare de libertate. si de intalnire cu ce sunt si ce vreau. in copilarie, fara atatea ganduri, doar actiune.



acelasi parc.



un pic mai la dreapta.



acelasi loc - in za nait. rotit cu 40 de grade spre stanga.



a doua casa. gresit. al doilea loc.



poteca ce urca spre uriasul care doarme. poza de care sunt mandru. facuta cu un leica, nefamiliarizat cu aparatul si reactiile sale (la primul film cu el). expunerea LA LIBER, la mana - fara trepied!!! ...si diafragma acordata cu expunerea din intuitie. poza arata superb, aici e o scanare a filmului.



lemn, lemn... si bere pe fund.

si poze pe care nu le'am facut eu, dar sunt imaginile mele despre bucuresti:

treceam des pe aici - in drum spre serviciul mamei.

pe aici treceam si mai des - cam oriunde plecam - inclusiv spre scoala...

o straduta care pentru mine facea legatura intre doua lumi. magheru si victoriei

de aici il luam de la scoala pe mon ami (cel cu casa de pe colt, cu soldatei si masinute). taica'su era italian. asa ca el invata la aldo moro. il tineau la scoala enorm de mult. mi'era mila de el. si ma miram ca nu isi da seama cat de nefericit este... sa te tina la scoala de dimineata si pana seara la 6-7...

asta cladire nu imi prea placea. prea mult praf aduna in fata ei. dar o vedeam prea des pentru a lipsi de aici. vis-a-vis de ea se afla un magazin superb: romarta copiilor. avea jucarii pe vremuri...

cea mai plictisitoare cladire a copilariei mele. n'aveai voie sa te uiti prea atent la ea, dura mult pana treceai de ea ca e maaare (mai multa decat se vede in poza). Si din loc in loc prin fata ei se plimbau pe loc indivizi dubiosi in costum, securisti. nici la ei n'aveai voie sa te uiti. Si nici in alta directie prea mult... ca devenea evident ca te feresti sa te uiti... si atunci iar dadea de banuit... si nimic verde... asa ca plictiseala. in plus vara se incinge si dogoreste caldura. si nu tine nici umbra.

pe aici aproape ca ajungeam la serviciu la mama. iar in pasaj de multe ori erau niste sandwich'uri calde cu sunca de praga...

caderea bastiliei. pe aici faceam expeditii. cand ne saturam de drumul normal scoala-casa, mai ocoleam pe aici. sau cand scurtam prin subsolurile imense ale ase'ului. sau cand saream cateva garduri si ajungeam direct in curtea scolii. Dar una dintre curti era periculoasa - era a unor tigani. Si la astia era totdeauna cineva acasa - ca ei nu munceau. Si totdeauna riscai sa ajungi fara ghiozdan sau fara haine la scoala. Oricum, au pus rapid un caine rau intr'o curte. ma gandesc acum ca mai mult datorita vecinilor decat datorita noua... ca eram doar doi sau trei care aveam curaj sa mergem pe acolo. Sau cand stateam si ma minunam in atelierul de sculptura de imensitatea blocurilor de marmura si de cum pot oamenii aia sa dea forma si viata si caldura pietrei reci. sau cand ma duceam la prietenul meu temporar care n'avea caiete pentru toate materiile (ca nu vroia, nu ca nu avea de unde - oho) si acum e intr'o comisie a romaniei la haga. concluzie: la muzica si biologie si altele - niciodata caiet! (cu o conditie mica: bunicul vostru sa lucreze cu ceausescu, iar parintii vostrii sa lucreze in ambasada romaniei in america... in iepoca de aur). dar pare sa fie un om bun acum. desi este un amestec ciudat intre naivitate si inteligenta. desi exista posibilitatea ca naivitatea sa fie mimata... desi... cand imi spune lucruri pentru public... asta naivitate la el ca as inghiti asa-ceva nu se mimeaza.

si pe locul de unde a fost facut poza am facut / pornit cele mai tari afaceri ale mele. undeva prin clasa a patra, o afacere cu unul pe care'l stiam foarte vag, am luat de la el doua casete TDK (niste raritati pe atunci)... nu mai stiu ce am dat. pana la urma nu am ramas cu nicio caseta. si a doua - l'am acostat pe tzeparu' clasei intrebandu'l daca nu stie vreo afacere pentru cele cateva sute de dolari pe care le mai aveam. (acum aproape 10 ani suma insemna ceva) avea afacere. iar eu stiam ca vrea sa ma tzepuiasca. dar stiam ca trebuia sa pun in miscare banii aia. pana la urma i'am luat afacerea in care vroia sa intre el cu banii mei.

muzeul de istorie al bucurestiului. m'a atras totdeauna cladirea aceea, dar cumva moderat. acolo as locui cand vreau sa ma scund de lume. vara trecuta am vazut acolo la targul antichitatilor (ori ceva similar) o fata interesanta. statea duminica la o masuta cu mama si tata si vindeau chestii vechi. o atmosfera de familie mai tare ca'n filme. mici taine amuzante de care stiau cate doi din cei trei... firesc, n'am intrat in vorba cu ea.

ACESTA ESTE CENTRUL LUMII MELE.

casa in fata careia l'am acostat pe ghezea, tzeparu'. pentru o afacere.

din nou aldo moro. mai tarziu imi facusem un obicei de a asculta acolo concertul de craciun. dar de la un moment dat a inceput sa se aglomereze atat de tare incat placerea dispare.

lupoaica statea de fapt (pentru mine) in dorobanti, la bitolia. de acolo cumparam apa minerala. se gasea mai des, coada era mai mica, dar tiganii erau nelipsiti. se bagau in fata violenti de cateva ori pana reuseam sa ajung si eu sa cumpar... pe atunci cu nelipsita presiune "oare mai apuc?". probabil din cauza discriminarii faceau asta! ma uitam la oamenii mari. stateau impasibili. nu, nu atunci mi'am spus ca nu voi accepta asta cand ma voi face mare. nebunia a venit mai tarziu.

prin fata acestei case mi'am petrecut o buna parte din copilarie. pe aici mergeam la piata. sau la spicul sa iau paine. ceea ce insemna cel putin de doua ori pe zi. langa casa asta era covrigaria. cica si acum este, dar io nu cred. nu am mai mancat covrigi adevarati (buni) de acolo de cand a cazut ceausescu!

unul din putinele locuri care arata mult mai bine acum decat atunci.

si un loc plictisitor. daca aveam drum pe aici... insemna plictiseala groaznica. in poza asta pare a avea un potential nefolosit de loc de "promenada".

-------
later edit: in plus randuri despre bucurestiul si bucurestenii reali la lia un articol iata...

vorba saptamanii

"auzi, suna'ma tu ca eu nu mai am baterie...!"

un sofer

colesterolu' de dimineata

pai se cam impute treaba si cu radio france international. ca au inceput sa diminueze activitatea franceza. sau sa creasca activitatea autohtona. de ceva vreme imi chinuie colesterolu' cu "somalieni". somalieni in sus, somalieni in jos. abia azi nea' ovidiu nahoi s'a corectat si a zis in sfarsit somalezi. dupa ce in prim moment se luase dupa altii - sau cetea hartia scrisa de altii.
apoi un comentariu tendentios al unui pasami'te istoric, facut a la turcescu pupand pds in locul fecalic, de te lua cu greata la lingurica. turcescu pupa psd, istoricu' asta zicea de altii.

cacofonii grupa mare si alte minuni, nu stau sa'mi umplu memoria cu nazbatiile lor.

azi cautand un loc unde sa scap de stirile de dimineata am ajuns iar pe gold fm. muzica uneori suprinzator de ok. numa' unu' cu voce mieroasa plina de sine, pe care il simti ca se crede mirific alunecand pe curbe sonorico-ideatice ca un melc balos. se baga'n seama ca om de media ce crede ca ieste si intre doo melodii afirma ca europarlamentarii nostri au excelat la neparticipare si absenteism. acolo la munca lor. asa se simtea el superior si ironic de iar iti crestea colesterolu'. pentru ca europarlamentarii nostri, nu, nu ai nostri ci de la noi au excelat da, la neparticipare, dar la prezenta au punctaj maxim. ca fapt divers, doar italienii stau mai prost per total decat noi in clasamentele cu pricina (asta rfi mi'a spus ieri - cu un reportaj amanuntit, cu puctaje, note, motive samd). dar omu' asta care se crede si functioneaza ca unu' de media ce nevoie are de informatie reala? aude un zvon si il pune in eter. si uite'asa traim intr'un circ al informatiilor ireale si contradictorii incat cei ce baga urechea la ele merg stil zombies.

fandaxie mai tata!

discriminare - vreau ong

ca discriminarea e subiect la moda. those days. m'am gandit sa urlu si io contra discriminarii. discriminarea celor inteligenti.

pai ca om inteligent, esti mai putin (ori cel mai adesea chiar deloc) rasplatit pentru chestiile deosebite pe care reusesti sa le faci. ca se considera ca sunt de la sine. asa ca rasplata nu mai este de la sine. incepand cu scoala, continuand cu prietenii si terminand cu servicul. la scoala la matematica primeam cu 2-3 puncte mai putin decat un coleg cu aceleasi exercitii rezolvate pentru ca "de la tine ma astept la mai mult, eu stiu ca tu poti mai mult, hai nu te lenevi" - si asta devine un pattern. intr'o relatie daca un oarecare face un gest frumos "vai, uite ca si oamenii obisnuiti iti pot face viata minunata". daca esti un om inteligent faci acelasi gest "ce'i asta? ma asteptam la mai mult de la tine!" deci nu primesti ceea ce meriti.

ca om inteligent nu ti se permite sa gresesti, de parca n'ai fi un om obisnuit. greseala in cazul tau e imediat taxata mult mai puternic decat in cazul altora. la ei nefiind taxata deloc sub deviza "pai ce pretentii vrei sa ai de la el". in schimb tu primesti fara intarziere "m'ai dezamagit. am crezut ca esti mai mult." asta daca nu cumva se intampla aia naspa si mediocritatile folosesc imediat greseala ta ca argument pentru a'ti arata ca de fapt nu ai fi destept. deci cantitate de stres per metru patrat considerabil mai mare.

ca om inteligent nu ti se permite sa te enervezi "pai tu trebuie sa te controlezi"; ca om inteligent nu ti se permite sa te lupti, sa castigi o cearta "pai tu esti cel care trebuie sa lasi de la tine (ca el nu are de unde sa mai lase...)"; ca om inteligent tu trebuie sa muncesti mult mai mult decat altu' "pentru ca tu poti, n'am altcuiva cui sa dau" (firesc, nu inseamna mai multi bani fin'ca efortul de fapt nu exista, ca tu esti inteligent si pentru tine nu presupune efort chestia aia)... samd.

asa ca vreau ong care sa'mi apere drepturile. ca in drepturile omului spune ca nu e voie discriminare.
vreau ong care sa lupte pentru protejarea mea de tampenii spuse in mass-media pentru cei multi. ca sa aiba, na, grija de colesterolu' meu. ca io doar de la asta fac colesterol. si dau in fandaxie.
vreau ong care sa apere drepturile mele materiale. vreau ong care sa lanseze campanii de constientizare pentru capetele seci, sa inteleaga si ridichea aia de pseudomanager ca un om inteligent este mult mai benefic si eficient pentru firma decat soferu' manelist, chiar daca la sfarsitul zilei soferu' ie cel care aduce teschereaua cu bani. faptu' ca banu' dpdv fizic vine pe o usa, nu inseamna ca usa l'a produs.
vreau ong care sa ma apere de pseudomanageri care sunt bata si iau decizii ce imi ard ficatii. si le dau rezolvari si ei zic "ah, da"; si le spun ca proaspata lor decizie provoaca probleme mai maari decat alea pe care tot nu le rezolva si ei se uita stramb la mine. ca's mai inteligent si se vede asta.

daca tiganii au ong'uri care se ocupa de chestii d'astea pentru ei, vreau si io la fel. vreau sa mi se poarte de grija tot atat cat li se poarta lor de grija. cu tam-tam, cu surle si trambite, cu proiecte pe bani publici, cu cocolosire din partea tutror ce in sfarleaza lor capabila de ecouri notabile considera ca au un comportament political correctness.


--------
later edit 1: si ca imi aduc aminte si de lucrarile la mate din liceu in care ma trezeam notat cu 7 desi erau rezolvate complet si corect. cap-coada. raspunsul profesorului: "pai atat este gradul de dificultate, si nu pot pune exercitii de 10 doar pentru tine". vreau ong care sa se lupte pentru ca omu' inteligent sa poata trai la capacitatea lui, ong care sa dea din coate pentru ca omu' inteligent sa nu mai fie claustrat intr'o lume mica a oamenilor mici... o lume in care este obligat sa play dead ca sa supravietuiasca.

ham-ham

Am fost cu matza la veterinar. Azi. Si ieri. Si mai merg si maine. Ca am simtit ca e cam ferbinte de la o vreme. Si a slabit. O fi ea fimee, da’ ferbinte asa... sa fie la casa ei nu la mine. Si la mine sa fie dolofana. Daca nu io macar ea (asta psihoza parintilor este). Chestia aia pe care o avea cand am cules’o din giurgiu, se cronicizeaza. Asa ca tratament, pac-pac. Azi a facut spectacol. Ieri a primit injectiile fara sa comenteze prea mult, ca nu prea stia care e povestea. Insa invata repede. Asa ca azi, eram 3 oameni in jurul unei matze mai mica un an, pentru o acupunctura d’asta.

Si cat am stat p’acolo... m’am uitat zambind catre toti cainii care au trecut. Si au fost destui. Cu unu ' m'am si intretinut olecutza. Ok, cand o sa am chef din nou de vreo relatie, o sa caut o tipa cu caine!

sf ghe care a omorat balauru' pe care de fapt l'a pus in 4 carabe o fimee

Apai azi fu’ ziua mea. Am aflat asta pe la orele 13.35 trecute fix. Cand sor’mea din dotare imi dadu telefon si’mi spuse “la multi ani!” “la naiba, inca un telefon dat gresit” am zis initial. In gand. Apoi mi’a explicat ca s’a intamplat din nou, azi aia cu sf Gheorghe. Bine, atunci merci. Pana seara m’am trezit felicitat de inca vreo cativa – mult mai multi decat ma asteptam – ceea ce nu era oricum dificil, ca io nu ma asteptam la nimeni.

Acu’ io le’am raspuns frumos oamenilor, (frumos intelegnd lipsa uratului, nu vre’un element frumos in sine) numa’ ca dincolo de lipsa de chef de chestii d’astea imi mai plutea o chestie in gamalie. Daca io am renuntat de cativa ani la relatii diplomatice cu mighty God... ce legitimitate mai este pentru eventuala mea implicare intr’o sarbatoare d’asta... spirituelle..? None, je think!

news

din categoria: comunistii se intoarce!
ca tocmai spuneam despre turma omniprezenta...

uite ce am primit pe mess:

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, nu e deloc impresionat de celebritatea trupei Depeche Mode, care a
acceptat sa cante pe 16 mai in parcul Izvor, fiind dispus sa inlocuiasca oricand concertul.

Alternativa sa este una cu tenta electorala, vrand sa ofere cetatenilor mici si bere.

"Cine-s astia, Depeche Mode? Daca ma supar, nu le dau nicio autorizatie. Ii bag in consiliu si platesc de le sar capacele. Fanii lor oricum nu voteaza cu noi", a explicat Vanghelie.

Depeche Mode va sustine pe 16 mai un concert in Parcul Izvor, biletele fiind puse in vanzare inca din 27 octombrie.

in propria'mi stupizenie am fost tentat sa cred ca e doar un zvon/banc, insa nu... iata: http://www.ziare.com/Vanghelie_vrea_mici_si_bere_in_locul_concertului_Depeche_Mode-726273.html

evrika

rareori ii este dat cuiva sa stie cine este.
my name is fachin' albert! please close the door, ma trage curentu' la sale si raman surd.

Baliverne

Lacebunita mi se cearta cu miserupismul. Pentru locul intai. Deschid sa scriu ceva. Un excel. Il inchid. Se’n falfaie. Ambasadorul nostru... nostru?... Ambasadorul la georgia al statului asta are o vorbire de nea’ gigel la o bere. Si ada tablele sa facem o linie. Nu mai stiu ce am spus si ce nu. Despre ospataru’ ala care iesea cu sor’mea? Baza venitului sau era, si este, si va fi furtul. Jumi-juma cu bucataria se scot mese fara bon. Salariul nici nu conteaza. Spaga.. nici n’ar fi nevoie. Ies intr’o zi normala cam 2-3 milioane. Numai din furt. Cica e criza. Da e criza. Pai cum altfel numesti situatia in care e pe cale de a se naste o lege prin care un profesor universitar cu un sirag de calificari va lua un salariu egal cu un plutonier? Cine imparte parte’si face. Na ca am avut dreptate sa nu ma fac profesor de matematica.

Inteligenta sclipitoare a managerilor de pretutindeni declara ca oamenii valorosi recte puternic valorizati in firma sunt soferii... cine imparte parte’si face. O apa si’un pamant.

De la spiritul de casta s’a trecut la spiritul de turma. Turmele sunt sus. Mi’am schimbat ieri becurile la pozitii. Am cautat in carrefour, bricostore, in vitan (era deja totul inchis pe la 7-8). Am gasit la o benzinarie. In dristor parca. Dristor. Oamenii sunt ca vinul. Cu timpul se fac mai buni sau se transforma in otet. Cica papa ioan spunea asta. Via pps. Mai buna smecheria. Mai eficienta.

Altu’ spunea ca intelectualii au gasit ceva mai tare decat sexul (nu in pps). Asta mai degraba decat realitate, ar fi un posibil noroc al lor.

Daca lumea a evoluat ca sa ajunga asa... e naspa. Daca nile nuovo su sole e adevarat... e iar naspa. Faci copii. Asta e simplu. Si chiar misto in primul episod. Si ce ii inveti? Sa fie smecheri? Fericiti si sa’ti fie rusine cu ei? Sa citeasca seneca? Constientizarea nefericiri?

Sa intre in industria sexului? 20-25 de milioane in primele 2 saptamani...?

Uite ce a iesit. Aveam alte intentii.

Si totusi cred ca o duc bine. N’am prea dormit az’ noapte da’ asta nu’i o problema. Ieri am stat de vorba cu vecinii de sub mine. Ciudata’i lumea simpla. Cum pot trai asa? Cum se pot multumi cu atat? Cand le'am calculat mental ca diferenta dintre apometrul icab si apometrele din apartamente este de 5% s'au uitat la mine ca la extraterestrii. Si totusi astia fac lumea sa mearga. Chiar daca n’au nici cea mai vaga idee despre conceptul de directie. De fapt... ei fac lumea sa se invarta... mai degraba.

Am iesit duminica pe langa casa. M’am uitat la pamant si la plante. Si la aer. Culori atat de puternice, aerul atat de limpede incat imi pareau ireale. Din cand in cand mai treceau oameni pe strada. Daca erau mai mult de doi, reuseau sa sfarme tot. Galagiosi si prosti. O sa schimb gardul din fata. Si voi mai pune un gardulet pe interior. Daca mai apuc. In decembrie mi s’a spus ca tata va mai trai maxim cateva luni. Cancer. Dupa ce moare plec de aici. Ma duc nicaieri.

De mic am stiut ca nu ajungi sa ai bani strangandu’i ci facand mai multi. Despre stransul banilor mi’a spus de mic jack london in martin eden: toti banii din lume nu pot oferi la batranete fericirea oferita de o acadea unui copil... Dar abia de cativa ani am reusit sa’l ascult. Iar in ultima luna chiar nu stiu pe ce am reusit sa dau toti banii. Am fost doar de doua ori in terminus si de cateva ori la biliard. Fara mari iesiri in decor. Mi s’a spus sa mai pun deoparte niste bani. De inmormantare. Iar am senzatia ca am pus o parte din bani undeva si am uitat de ei. Ca altfel nu iese socoteala defel.

Cand am fugit de’acasa la 14 ani am plecat cu buzunarele goale. Am lasat semicursiera, am lasat racheta de tenis, am lasat skiuri. Dupa cativa ani cand am avut curajul si mi s’a permis sa’mi iau cartile, am gasit printre paginile lui hugo vreo 400 de lei. si prin alte carti pana la 800. Atunci mi’am adus aminte de ei. Cand plecasem de acasa erau o gramada de bani. Cand i’am gasit nu mai valorau mare lucru. Era perioada inflatiei. De atunci nu’mi mai tin bani in carti. Cred...

Oamenii marii. Tare m’a nemultumit cartea aia. Se termina urat. Dupa cat tine si dupa tot ce face un el pentru o ea... e de’a dreptul nedrept. Dristor. N’aveam de unde sa stiu ca era primul avertisment despre realitate.

Azi m’a salvat iar reflexul cu frana de mana. Un taximetrist plin de tampenie si nesimtire taia in diagonala cvasirondul de la fantana miorita. Altul netaximetrist se mosmondea pe banda a treia cu 30-40 la ora. Eu veneam cu 80-90. Dupa ce reusesc un slalom printre ei mi se dezvaluie la cativa metri in fata o imagine mirifica. O dacie rosie statea nemiscata in fata mea, la trecere, asteptand un pieton care nu avea curajul de a cobora de pe bordura. De ocolit nu se putea pune problema. Iar frana simpla nu parea sa faca vreo diferenta. Aveam masini in spate pe benzile celelalte. Parca si abs’ul se apucase sa caraie ca idiotu’. Frana de mana a rezolvat totul.

----

later edit: ah, uitasem partea care mi se pare definitorie pentru ospatarul asta. il enerveaza controloarele itb. femei. ca sunt ale dracu. barbatii mai sunt ok, dar ele sunt niste nenorocite. in fine, din varii motive se intalnise cu una dintre ele cu cateva zile inainte, intr'un autobuz. el, firesc, fara bilet. cu banii pe care'i castiga nu i'a trecut o secunda prin cap sa plateasca amenda si sa plece calm. "hai, lasa'ma'n pace, fa!"... "unde vrei sa te bat, aici sau la prima?"... "da, mergem la politie, iti garantez ca ies inaintea ta."... firesc, e ospatar, din acela bine facut, ba si cu un inceput de burta. iar conducerea sectiei de politie din apropiere isi ia masa la el in restaurant, pe gratis. iar el este prieten la catarama cu ei.... pentru ca... o apa si'un pamant! turma este peste tot. ambasadorul in georgia din partea romaniei vorbeste aceeasi limba.

Party!

aceasta este ideea mea despre o petrecere. mi'am dat seama zilele trecute. cat am stat in piata romana (bloculet mic de 5 etaje, "mosieresc") am avut marele noroc ca ani la rand sub mine nu prea erau vecini. o singura data a venit cineva sa bata la usa spunand ca i se plimba lustra pe tavan prea tare... dar dupa '89 a fost o firma.

nu sunt o persoana comoda dpdv social. adica sunt tare deranjant pentru cunoscuti. dar cu vreo cinci ani in urma incepusera cativa sa ma caute de revelion si de ziua mea. stiau ca la petrecerile de la mine ramai surprins cand afli ca s'a facut deja dimineata. cand in alte parti la trei se inchidea mustaria, la mine era galagia in toi.



de regula chestia asta provoca cele mai uimitoare reactii. sau puternice. depinde de. adica: o tipa ce o stiai ca eleganta si pe cale de a deveni "doamna bine" a inceput sa arate... o implicare ce ne facea sangele sa fiarba. ...pe cand viitorul barbat'su statea impietrit pe canapea si se uita interzis. (si la ultima mea iesire in terminus melodia asta a avut iar efecte notabile)

la unul din revelioane chiar am mutat pentru vreo juma' de ora petrecerea in strada - la lumina artificiilor. nu asa cum ies multi sa vada artificiile, ci pur si simplu noi petreceam in bulevard, cu cine mai trecea pe'acolo, in timp ce artificiile isi vedeau de treaba lor. cu sampanie de la noi si cu vals de la cea mai apropiata casa cu ferestrele deschise. si era sa unim petrecerea cu cei din casa de pe colt, care iesisera in balcon pentru artificii.

odata, intr'unul din acei ani am vrut sa fac de ziua mea doar o sueta scurta, cu o bere si'o aluna. si trei oameni. ca nu prea aveam nici bani si nici chef. chiar pusesem canapeaua, fotoliile si o masa mica astfel incat sa creeze o zona intima in sufrageria aia inalta. vezi sa nu! "pot sa o chem si pe sor'mea?" (ma intreba o fata in timp ce prietenul ei imi facea semne disperate sa zic da, ca arata de'ti musti mainile - dap, avea dreptate), "hai mai liviule sa facem loc aici!"... si am facut!

dupa cateva seri ma trezesc la usa blocului cu fosta prietena. care primise invitatia si gresise ziua. incredibil ce poate face un vin rosu curat, de tara, care iti invineteste paharul si buzele. aia a ramas o noapte antologica. niciodata nu a fost atat de nimerita o greseala de zi!

la naiba, cat imi lipseste o casa!

ps. dintotdeauna mi'am dorit sa fac faza cu coborarea cu podeaua la petrecere. n'am reusit e adevarat, dar am tot exersat o vreme!

muzica

am gasit cantecul pe care il cautam ieri.
le voila:

O matza si muzica

Minunata mea placa de sunet m-audio nu mai reactiona frumos uneori. Asta de cand am schimbat placa de baza - fara reinstalare de windows. Asa ca din cand in cand sunetul o lua razna. Rar, ce'i drept. Dar cum asta nu a fost deloc o prioritate am lasat’o asa. Insa azi am vrut sa aud muzica (dupa destul de mult timp). Asa ca o mica depanare se impune. Ocazie cu care ajung sa aflu ca dupa ani de zile, producatorul asta de scule semipro a actualizat in sfarsit versiunea de soft pentru ea. Instalare, buba, dezinstalare, reinstalare, manual, ajustari, ok. Si au inceput testele. Cu volumul aproape de maxim.

Iata ce facea matza mea! In ordine:

Black sensation – cauta sursa zgomotului, trece des pe langa mine miorlaindu’mi ceva. Si nu are astampar. Naiba o aude.

Ceaikovski – s’a incolacit in pat. Linistita.

Fight fire with fire – Therion, nu Metallica – posesoarea de gheare se da la mana in care stateam sprijinit, o mut, o urmareste si in cele din urma se incolaceste pe bratul meu muscand cu hotarare. Fara furie, doar hotarare.

Beethoven – Fur Elise – in 3-4 secunde mi’a lasat mana in pace si s’a tolanit pe piciorul meu (unul dintre ele).

Schumann – s’a dus in pat. Corect, nici mie nu’mi spune nimic deosebit.

Maria – Scooter (nu stiu cum , dar asta s’a nimerit sa aiba cea mai inalta calitate audio din cei 40 de GB de muzica) – s’a ridicat din pat, a venit iar la mine fara astampar, cerand atentie.

Mozart – s’a asezat in pat. Dupa vreo 10 minute a mai facut o plimbare prin camera, de verificare, mi’am zis ca s’a plictisit, dar dupa ce a terminat inconjorul camerei s’a lungit din nou in pat.

Partea interesanta e ca exceptand partile de muzica clasica unde am lasat sa curga minute bune, celelalte au fost episoade scurte intre 30 de secunde si 2 minute, iar reactiile matzei la schimbarile de ritm au fost extrem de prompte!

Dupa 40-50 de minute de Mozart am cedat eu. Am trecut pe Ceaikovski.

ochii...

..."porte moi au dela des angoises"... quelle idee!...
hm!

Dileme moderne. De zi cu zi.

Mai ghemult, africa nu avea metode pentru a se duce peste atii si a le da la papcioaca, si a le rapi oameni... si asa mai departe. Insa lumea “civilizata” avea. Si veneau. In frunte cu olandejii. Cei mai de seama cumparatori fiind proaspetii americani, in fapt nu demult europeni. Adica europa si america se napusteau asupra africii, rapea chestii umblatoare pe doo picioare, asemanatoare cu oamenii (asa ii considerau) si... toata lumea era fericita si de acord. In ziua de azi am vazut olandezi (si nu ma refer la fostu’ cumnat mai culturist din fire) care intrebati despre istoria si neamul lor aveau trei lucruri cu care se mandreau: a) noi am luptat impotriva naturii si am invins – am obtinut pamant pe care il vroia apa; b) noi am fost cea mai mare flota de pirati a lumii; c) noi am inventat sclavagismul – noi eram comerciantii care alimentau cu sclavi america.

OK!

...boon... asta se intampla pe cand astia civilizati puteau iar africa nu putea – ceea ce facea ca acest tip de comportament sa fie corect!

AZI! Africa poate si ea. Soorprizaaaa! Piratii somalezi au mijloace pentru a face si ei fix acelasi lucru pe care il faceau ceilalti nu chiar cu foarte mult timp in urma. Mai tata... nu mai e voie! Nu mai e bine, nu mai e corect! Haha! Americanii si europenii se gandesc cum sa reactioneze mai ghilotinant... huhu!

La fel s’a intamplat cu o multime de alte chestii. Pe cand erau doar o mana de “cei care pot” totu’ era ok, cand s’au inmultit “cei ce pot”... pai hm... aaa... Nu! Nu se face asa ceva! Excelent principiu!

Toata lumea "civilizata" isi datoreaza bunastarea pe cotropirea si jefuirea altora. Colonii si alte parfumuri. La un moment dat acest act a devenit naspa. Dar a devenit naspa numai actul, nu si efectele. Nu a aparut nicaieri vreo obligatie morala de a da inapoi macar o mica parte din ce au jefuit sute de ani. (atunci cand dai bucatele de sticla colorata pe aur, diamante si mai stiu eu ce.. tot jaf se numeste, atunci cand comerciezi produse industriale contra produse naturale la cote de schimb nesimtite... tot jaf se numeste)

Si ca la rfi intrebau la un moment dat daca in occident se respecta drepturile omului... eram ceva mai mic cand am auzit o lista a lor. Si mi’au ramas infipte in neuron cateva chestii: dreptul la libera plimbare (stiti voi sa respecte asaceva europa si america?); dreptul de a munci acolo unde’ti vine tie mai bine (ceva-ceva?) Ba in mod ridicol americanii si europenii au voie sa se plimbe si sa munceasca mai peste tot in lumea asta – pe cand mai toata lumea asta nu are acelasi drept dincoace! Da... ce lume frumoasa... corecta pana in maduva oaselor ei putrede.

Was?

surda

Astazi, cand am ajuns acasa, cam rupt, si poate nu atat de munca, pe cat de cele aproape doua ore petrecute la volan la intoarcere, am avut un imbold: “Hai sa nu ma asez in fata computerului, sa scriu, sa citesc, sa ma joc sah sau empire earth sau heroes3 sau sa ma uit la un film. Hai sa fac ceva!”

M’am abtinut exemplar.

ps. daca nu se intelege legatura dintre titlul si ceea ce'i sub iel... nu va ingrijorati prea tare. nici eu n'am facut'o.

Pac...Pac... Pac-Pac! (adica bond, james, james bond!)

lectura obligatorie
cu tot cu comentarii... delicios!

Cu mess’ul

Ca am doo statusuri de mess care mi’au atras atentia recent. Hall of fame!

Un tip: “As vrea sa ma implic intr’o relatie. Dar nu stiu in a cui!”

O tipa: “Cine stie la ce ora este ciclul?”

declaratie

Uite d’asta nu ma bag in multime. Cum fu’ in seara asta. Ca a trebuit. Deh’ de florii, ziua mamei, restaurant. Ca oamenii cei multi ce pot gasi si ei subiect de discutie? ”ah, vai, cum de n’ai tu pe nimeni? la varsta asta deja...”, “esti prea pretentios?”, “da chiar nu reusesti sa gasesti pe cineva?”... na uite declar aici oficial: da, sunt al naibii de pretentios, si da sunt incapabil de a gasi, si da sunt prea dus cu gangurica pentru ca sa stea cineva cu mine! E bine, e suficient?

Si am primit si'un sfat de la sor’mea. Cand tin la o tipa sa nu ii mai dau siguranta ca o iubesc. Ca asa sunt ele, femeile, daca au capatat aceasta certitudine nu mai au pentru ce sa lupte, raman fara “scopul vietii”... si devine boring. Si nu le place. Si se duc. Tre’ sa le tin in sah la capitolu’ asta tot timpu’... apropo’ de sah, am reinceput sa’mi limpezesc tabla si stilul de joc, ah ce partida am facut azi! Revenind. De fapt nu mai vreau sa revin. Stiam chestia asta de mult. Da' tot mi se pare cretin sa ma comport asa.

mirobolant

cat stateam la dentist asteptand sa ma sui pe scaun m'am zgait si la un tv. o emisiune moderna cu oameni care in fata camerei fac diverse chestii intime: ii aranjeaza tata si mama lu' fie'sa intalniri cu diversi tipi pentru a o desparti de actualu'.

partea superba a fost la interviul potentialilor cu parintii. unde un tip afirma printre altele: "...voi fi sincer cu ea..." reactia tatalui a fost fenomenala "dude, you don't have a chance..."...next!

Cu spume

1.

Si cand as cauta de lucru

Pai cand muncesc intr’o firma... pardon. Cand un cineva munceste intr’o firma trebuie sa fie constient ca munca lui este in cea mai mare parte dedicata bunastarii celor de deasupra... lui.

Acesta mi se pare un lucru major de care sa tin cont atunci cand imi manageriez propriile fire de par albe care’mi ies in campul muncii (ca sunt un tip care se implica, n’am ce’i face). Si daca tin seama de acest lucru, firesc, atunci cand vad ca deasupra pozitiei mele sunt indivizi care nu merita sa manance din rezultatele eforturilor mele... aleg. Aleg sa le atrag atentia ca nu sunt aia pe care ii agreez pentru acest lucru, sau/si aleg sa plec de acolo.

Sau aleg sa scad eficienta muncii mele. Ca sa fie valoric cat mai aproape de banii care ajung la mine.

Ca asa mi se pare echitabil. Iar astia pentru care am ajuns sa lucrez sunt mai idioti decat prevede legea. Si neromani! Aia dinainte erau similari, dar macar erau romani...

2.

Si unu’ care nu a citit toata viata lui cat am citit io intr’o vacanta din clasa a patra ma contrazice cu putere despre cum se folosesc parantezele intr’un text!

Apoi, nici macar in matematica nu crede. Dupa ce facem impreuna cateva inmultiri si adunari, cand vede rezultatul zice cu indaratnicie nu, nu are cum. Si unu’ dupa ce a gasit niste comenzi de dos pe net are senzatia ca i’a crescut gradul de inteligenta. De fapt unu’ asta e o categorie larga... Si iar ma intreb , cum ajunge orice limitat sa lucreze in IT?

3.

Si matza aia nemernica nu numai ca e pisica dar mai e si femeie. Adica ambele la un loc, cumulate. Ieri a intrat in anul mortii. M’am obisnuit ca atunci cand ajung acasa sa trebuiasca sa ii acord ei si numai ei, minim zece minute pentru miorlaieli de buna, salut, ce’ai facut azi, esti ok, de unde ai cules mizeria aia samd. Insa ieri nu s’a mai oprit. Nici dupa o ora. Nici dupa doua. Nici toata noaptea. Iar dimineata a trebuit sa o alerg, sa o prind, ca sa o scot din masina. Vroia nebuna sa vina cu mine. Uite’asa mi’aduc aminte lucruri despre mine – reactionez foarte prost atunci cand simt nevoia de spatiu si cineva se baga cu forta in sufletul meu.

4.

Si lumea cea mare a vorbit. Nu, pentru moldavia nu se accepta iesirea de sub tutela rusiei. Incalcari crunte ale conditiei umane sunt camuflate in presa straina “libera si obiectiva”. Iar cozi de topor precum nea’ gosu sunt de acord.

5.

Iar o fosta de acum vreo 12 ani iese din ceata cu reprosuri. Ca vai am disparut, desi ea s’a maritat de cateva ori. Evident, cu altii – probabil asta spre norocul meu. Ca nu ii povestesc despre mine. La dracu’ o fac pentru o multime de necunoscuti...

La naiba, ce au fostele anul asta de ma cauta ca sa faca nimic?

6.

Si sigmanet face spam. O firmulita de comercializare chestii it. Vanzatori, deh. Si'au facut o adresa de yahoo (la.statuie@yahoo.com) si de la ea trimit mesaje spam cu linkuri catre youtube - reclame d'ale lor. Stiam ca mailu' vine de la ei ca return path aparea domeniul lor. Cvasipenibile. Reclamele. Io i'am bagat deja ca spameri pe serverul meu de mail. Alo, politia, bah!... am gasit spameru' manca'ti'as!

---------

later edit:

si desi este insignifiant: am un nou moldovean in departament. asta nu stie sa dea mana - o face ca o fata mare, iti pune in palma o mana bleaga. si apoi poarta niste pantaloni, probabil cu talie joasa, si bluze evident prea scurte. si reuseste sa ne arate pliul dintre fese in mod constant. ca reuseste sa stea foarte mult aplecat. asta probabil chiar se crede fata. este chiar scarbos. i'am si zis'o de altfel...

Am gura stramba

Ca tanti de la stomatolog mi’a bagat atata novocaina, cocaina sau ce mai baga astia ca si calmant ca dupa 5 ore inca e amortita partea aia. Si umflata. Adica o mare parte din buza superioara e tare sexi. Botoxu’ ie depasit. Mai apoi mica plomba a fost pusa peste doo dinti deodat’ – naiba stie de ce (molar si premolar, cred). Asa, mica aia plomba a fost umpluta cu atata material ca in pana mea, muscam intr’un singur punct – acela! Printr’o miracola a tehnicii tanti aia si’a dat seama, se pare: “mai luam, e prea mult?”. A trebuit sa intrebe de 3 ori. Credeam ca este afirmatie. Sau intrebare retorica, cel mult. “da, mai luam”. A mai luat. “mai luam, e prea mult?”. “da, mai luam”. A mai luat. “mai luam, e prea mult?”. “da, mai luam”. A mai luat. “mai luam, e prea mult?”. “da, mai luam”. A mai luat. Si tot asa, de m’am plictisit io! Inchipuie’ti ca urasti sunetul si vibratia de sfredelire pe dintele tau. Iti provoaca niste trairi atat de dubioase si cu radacini atat de adanci din copilarie incat nici nu vrei sa sti de ele. Si dupa ce respriri usurat ca ura, ai scapat de sfredel, o iei de la cap. Ca sa scoatem surplusul! Care e cat china. Si mai apoi am observat io ca daca inchideam gura (pentru verificari) cu capul dat pe spate maxilarul calca mai in spate cu cativa mm. in pozitie a capului normala, calca altfel – deci verificarile cerute erau varza. Dar am zis ca pana mea – ea e stomatoloaga de meserie, poate mi se pare. Au trecut 5 ore. In pana mea, nu mi s’a parut. Inca mai trebuia sa ia. Dar sa ma lase sa inchid gura cu capul in pozitie normala nu lasat pe spate. Toata placerea asta numai pentru doo milioane de lei. D’aia, d’astia, mai conteaza?

M’au prins

Stateam, din principiu, in afara circului. Fum si oglinzi pentru ametirea “celor multi”. Dar astia de la rfi m’au prins. Pai va spun cu ce.

Stire. Romanii plecati au trimis in tara pe parcursul ultimului an 8 miliarde de euro. Suma (atentie!) EGALA cu investitiile straine in romania. Egala ba chiar un pic superioara cu vreo cativa firfirici. Pai... mi se pare chiar notabil. Si un zapacit de la nu’s’ce chestie financiara (ziar probabil) zicea ca totusi banii astia nu e asa importanti ca investitiile pen’ca nu creaza locuri de munca, structuri economice samd. Pai ala sa’si traiasca viata cu indicatorii pe care i’a invatat ca papagalu’ in vre’un curs platit de mamica si taticu. Ca banii veniti de la romanii de afara au creat flux financiar. Nu stiu cum il numiti voi da’ io asa’i spun. Banii astia au intrat direct in fluxul sanguin al economiei de p’aici, in achizitii. Apoi au avut efect direct in nivelul de calitate al vietii celor ce i’au cheltuit aici. Ceea ce inseamna ca am avut o populatie de cel putin doua ori mai satisfacuta decat ar fi permis faimoasele investii straine. Iar satisfactia vietii populatiei are efect in economie si peste tot mai tata, mai...

Stire. In republica moldoveana se intampla chestii. Cam ca la noi in '89. Sunt unii care s’au apucat sa demonstreze fara sa distruga. Si mai sunt altii, in alta parte care s’au apucat sa distruga. Cu intentie sau doar din prostie? Si mai sunt unii care bruiaza telefonia mobila! Si aceiasi bruiaza posturile tv, radio private! Si aceiasi opresc internetul! Si aceiasi au inchis granitele, si nu au permis cetatenilor sai sa voteze daca erau plecati din tara! Si aceiasi spun ca e vorba de agenturi straine si grupuri de vandali... am mai auzit aceste vorbe... de la ceausescu! In ’89... si in strazi au iesit oameni, si au murit oameni... ca in ’89... Si mai afli de la rfi ca in franta pe ici pe colo in mediile de informare se afla iata ca inainte de al doilea mondial moldova era provincie istorica a romaniei... Si mai afli ca in fata ambasadei moldovene (la paris, parca) s’au adunat vreo doua sute de oameni si au scandat (in romana) diferite lucruri. Si rfi ti le spune fara teatralismul ala de doi bani a la protv und underen care te leasina la inima. Si astfel poti tu, ca om, sa te emotionezi cand auzi aceste lucruri. Ai timp pentru a simti, nu ti se baga pe gat emotii false si ridicole. (si iata prostu' de mine m’as duce in moldavia daca as sti ca ar fi posibil, ca oricum la 33 de ani, fara catel, fara purcel, chiar daca m’ar capaci aia, macar ar folosi la ceva, macar in mintea mea, existenta asta de furnica considerata ca masa de manevra... aici mi'aduc aminte de malaele... "ia uite la mine!... m'apuca plansu'... deci exist!").

Astia de la rfi m’au prins in jocul stirilor. Sunt o gramada de stiri care te fac sa zici “ah, da, informatie, corect!”.

ps. repet, eu eram ala care combatea din start amestecarea in circul efemeritatilor, al stirilor facute pentru a ameti omu’ de rand.

later edit:

atunci cand se scandeaza vorbe anticomuniste se scandeaza in romaneste? in moldoveneste? sau e pur si simplu un act de comunicare bilingv?

probabil bancul saptamanii

Banana si vibratorul stau pe marginea noptierei.
Banana-ntreaba: - Prima oara?
Vibratorul: - Nu.
Banana:- Atunci nu mai tremura asa, ca ma sperii si pe mine.

Fara argumente, doar concluzii

Evreii se pot considera razbunati. Bine, nu pe germania, ci pe europa si america. Cumva indirect, dar tare incurcate sunt caile psihanalizei. Freud al lor desi a scos capul ca un ghiocel (negru) in austria, nu a lovit atat de mult germania, se pare. Ci europa si america – martori cvasilinistiti in fata lagarelor naziste. Si nu ma refer evident la a o liniste a lor postbelica – ci in belum (nu mai stiu, un l sau doi – oricum vom vedea mai departe de ce n’ar conta).

Pai spun asa chestie iritanta pentru multi, fi’n’ca psihanaliza lu’ freud a facut iata ravagii in mintile si sufletele acestora (america, europa). Si culmea, inca mai face. Ca orice chestie nascuta din studiul unor dezechilibre si aplicata la scara larga indiferent daca acea scara – respectiva populatie – are sau nu acele dezechilibre. Cea mai potrivita paralela pe care am gasit’o de’a lungul timpului a fost urmatoarea: la diabetici s’a observat o insuficienta, pe care o tratam cu insulina. Pasul urmator este de a aplica injectia zilnica cu insulina intregii populatii. Cam de asta beneficiaza oamenii ce se aseaza pe canapeaua psihanalistului freudian.

La noi unul din mai marii dregatori acestui tip de “tratament” iaste musiu zamfirescu. Care functiona si ca profesor la facultatea de filosofie (ori drept? cursul se tinea la drept, la opera...) cu ceva ani in urma. Pe vremea cand ma plimbam ca persoana particulara pe la tot felul de cursuri, din tot felul de facultati ce mi se pareau, ori auzeam ca ar fi demne de a fi... auzite. Si la mijlocul cursului in care mr zamfirescu facea o paralela (asemanari si deosebiri) intre freud si jung, deoarece tipul imi fusese prezentat ca persoana particulara, mi’am permis sa’l intreb ce tip de psihanaliza practica. El imi spune ca freudiana. Putin cu neuronul in imponderabilitate il intreb de ce, doar in cursul lui se vede clar ca freud isi fundamenteaza toata teoria (era sa zic cunoasterea, ptiu!) pe baze foarte negre, in timp ce jung face intr’adevar o treaba onorabila. Raspunsul lui a fost naucitor: “fiindca jung nu a lasat metoda!”. Neuronul meu depasise nivelul de imponderabilitate – ajunsese in stare de efervescenta zglobie. Drept care l’am intrebat uluit, pentru a ma asigura ca am auzit bine, ca ne’am inteles reciproc intrebarea si raspunsul cu corectitudine: “adica faceti un lucru rau pentru ca nu aveti metoda pentru cel bun?”. Tipul a zambit cel putin distant, daca nu rece si a spus ca pauza s’a terminat, e timpul sa reia cursul. Mai tarziu am aflat ca studentii care asistau la discutie s’au simtit razbunati in acel moment – si pe ei ii ardea aceeasi intrebare – dar datorita statutului lor nu’si permiteau...

Psihanaliza freudiana a inceput din fasa sa piarda teren. Iar prin anii '80-'90 a cam pus'o de mamaliga. Insa datorita aplecarii omului comun catre vulgar, catre animalic, inca mai are adepti si descopar uimit ca desi din anii 2000 deja o consideram dusa pe copca, iata, inca mai face victime! Sunt aproape zece ani de atunci... Am mai stat de vorba despre aceasta parere a mea cu un psihiatru pe care l’am cunoscut absolut intamplator. Din pacate el avea o parere si mai proasta decat mine despre acest tip de psihanaliza. Din pacate, pentru ca evident, el cunostea mai mult decat mine in domeniu. Parerea lui finala era ca pentru oamenii care ies cu mult in afara limitelor firescului, psihanaliza freudiana le poate fi de ajutor pentru o “legare la tarm”. Insa pentru cei ce au pretentia de a iesi in larg, de a naviga liberi... psihanaliza freudiana este o piatra de mormant. Resursele interioare sunt recanalizate, orientate doar pentru obtinerea unui comportament normal... de rumegatoare in staul. Odata obtinut acest deziderat, mai mult nu se mai poate face. Omul nu mai are resurse pentru mai mult, convingerile sale au fost deja cimentate intr’o anumita structura...

Ce a mai facut freud in eruopa si america. Pai a fost unul dintre cei ce a sustinut ca omul nu are la baza nimic pozitiv, ci o structura abjecta, de animal in calduri pus pe anihilarea inamicilor. Si dupa ce il luam in brate, si ii permitem sa ne stea in biblioteci, sa ne “creasca” tineretul ne intrebam cum “cum, naiba, au ajuns oamenii informati, inteligenti, morali, atenti la valori etc sa fie de rasul lumii?!”. Pai uite asa au ajuns. Cu freud si inca alti cativa in brate, orice neica-nimeni (de care e plina lumea) poate argumenta ca acestea (morala, valorile) sunt niste fite, niste fanfaronade de salon, bune de rasul lumii. Ca de fapt omul e un simplu animal futacios, chinuit de negative , ba chiar maladive conveniente culturale. Vox populi!

ca de vineri

Pastila, biciul si papusa

(de la rfi inspiratie)

In industria de medicamente se aloca fonduri de doua ori mai mari marketingului decat cercetarii! Acum io ce sa fac? Ma bucur ca pastilele pe care le pap (extrem de rar) au avut parte de un marketing de doua ori mai tare decat reteta bomboanei!... Si fiidca “industria de medicamente” are un aer vag gen “statul” sau “poporul” fac o modificare - in companiile de medicamente... bla-bla. Deci acum stim deja cu cine stam de vorba si ce “ii mana pe ei in lupta”. In niciun caz hipocrate ori vre’un var al sau. Chiar descopar cu mirare ca nu cunosc vre’un zeu al banului. Nici la greci nici la romani (la latini). Insa la noi cunosc ceva despre ban. Ca este ochiul lui michidutza. Da, in chestiile alea politeiste (cele mentionate) raul si binele nu stateau in tabere adverse. Ci erau laolalta, fiecare personaj (zeu) avand calitati pozitive si negative. Ca la omu’ de rand.

Si ne mai spune rfi ca in epoca moderna sunt lansate la apa boli pe banda rulanta. Cu publicitate, ca niste produse de consum. Din simplu motiv ca avand denumiri din aria psihohologa sau psihiatrica, cu o diagnosticare destul de vaga, se creaza piata de desfacere foarte larga pentru bomboanele produse de companiile mai sus mentionate. Tot felul de disfunctii sau malfunctii, cum ar fi hiperactivitatea infantila (adica un copil nu e normal sa fie hiperactiv?... tre’ sa fie leguma?). si ce mi’a atras atentia a fost comentariul omului de radio ce spunea ca acum vor fi rezolvate tulburarile erectile si efectele psihologice ale lipsei anturajului social in ceea ce’l priveste pe ciobanul din munte.

Dap. Societatea moderna ii ofera ciobanului pastila de putut, biciul (pe de o parte pentru ca poate nu are chef si este nevoie de convingere, pe de alta parte pentru a arata ca depasim mentalitati invechite de comportament sexual) si papusa. Gonflabila, evident.

Acum societatea este mult mai fericita (despre fericirea ciobanului nu mai spunem). Ciobanul a devenit si el un puternic consumator. Daca inainte putea adopta un stil economic rudimentar, in care banul nu’si avea o pondere crescuta, azi, ciobanul este relationat la piata. Acum, cand vine o criza monetara, va simti si el efectele!

trecutul apropiat

Din cand in cand ma socheaza cat de repede am uitat. Sau cat de mult. Detalii ale acestor poze mi'au adus aminte lucruri pe care memoria le estompase.



am ajuns la acest videoclip dintr'un link de status pe mess.

mi'am adus aminte ca am fost printre acei oameni. era si greu altfel locuind in piata romana...

mi'am adus aminte cum am iesit sa caut primul ziar liber noaptea tarziu, intr'o lume pustie. dinspre cc se auzeau tiruri. acolo inca erau adunati oameni. ori poate ramasesera doar tancuri ale armatei? pe de o parte simteam vinovat ca nu ma duc, pe de alta parte eram convins ca nu as putea face o diferenta in acel loc. asta daca as fi reusit sa ajung pana acolo... ma gandeam ca cel mai bun mod de a impiedica lupta cu o multime de oameni este sa impiedici formarea ei. si sa pazesti intrarile. era noapte, era vorba de lunetisti , de profesionisti, cu ce le'as fi putut incurca planurile, un pusti care inca nu stia nici cum se trage cu o arma? ma prelingeam pe langa coloane, sperand sa gasesc un ziar, sau sa am noroc sa treaca masina din care se aruncau ziarele. am avut insa "norocul" de a auzi focuri de arma rasunand "aici". aici, nu dincolo de palcul cladiri, in piata cc'ului. "aici", in piata romana, unde eram doar eu, in picioare. sa ma bag dupa o coloana si sa raman imobil - mult mai usor de luat in vizor? pana cand? sau alerg spre casa parasind protectia minima a coloanelor? sa arat ca mi'e frica? sa'mi fie frica? pana cand? nu! am luat'o spre casa insa la pas. fie ce'o fi! "ok, ma duc acasa acum, m'ai convins, intunericul este lumea ta, dar nu mi'e frica de tine! ok, ma duc acasa acum linistit, dar maine pe lumina iesim din nou. cu totii. si poimaine, si raspoimaine."

ps. in videoclip sunt cateva poze prea bine facute pentru omul de rand din acea epoca. sunt convins ca asemenea aparate aveau anumiti oameni. si ca acele poze acum, sunt marturii contra uitarii. insa daca lucrurile se terminau altfel aceleasi poze ar fi fost marturii contra libertatii celor ce apareau in ele.