trecutul apropiat

Din cand in cand ma socheaza cat de repede am uitat. Sau cat de mult. Detalii ale acestor poze mi'au adus aminte lucruri pe care memoria le estompase.



am ajuns la acest videoclip dintr'un link de status pe mess.

mi'am adus aminte ca am fost printre acei oameni. era si greu altfel locuind in piata romana...

mi'am adus aminte cum am iesit sa caut primul ziar liber noaptea tarziu, intr'o lume pustie. dinspre cc se auzeau tiruri. acolo inca erau adunati oameni. ori poate ramasesera doar tancuri ale armatei? pe de o parte simteam vinovat ca nu ma duc, pe de alta parte eram convins ca nu as putea face o diferenta in acel loc. asta daca as fi reusit sa ajung pana acolo... ma gandeam ca cel mai bun mod de a impiedica lupta cu o multime de oameni este sa impiedici formarea ei. si sa pazesti intrarile. era noapte, era vorba de lunetisti , de profesionisti, cu ce le'as fi putut incurca planurile, un pusti care inca nu stia nici cum se trage cu o arma? ma prelingeam pe langa coloane, sperand sa gasesc un ziar, sau sa am noroc sa treaca masina din care se aruncau ziarele. am avut insa "norocul" de a auzi focuri de arma rasunand "aici". aici, nu dincolo de palcul cladiri, in piata cc'ului. "aici", in piata romana, unde eram doar eu, in picioare. sa ma bag dupa o coloana si sa raman imobil - mult mai usor de luat in vizor? pana cand? sau alerg spre casa parasind protectia minima a coloanelor? sa arat ca mi'e frica? sa'mi fie frica? pana cand? nu! am luat'o spre casa insa la pas. fie ce'o fi! "ok, ma duc acasa acum, m'ai convins, intunericul este lumea ta, dar nu mi'e frica de tine! ok, ma duc acasa acum linistit, dar maine pe lumina iesim din nou. cu totii. si poimaine, si raspoimaine."

ps. in videoclip sunt cateva poze prea bine facute pentru omul de rand din acea epoca. sunt convins ca asemenea aparate aveau anumiti oameni. si ca acele poze acum, sunt marturii contra uitarii. insa daca lucrurile se terminau altfel aceleasi poze ar fi fost marturii contra libertatii celor ce apareau in ele.