Povestea vacii... solare

Era vaca. (vaca – substantiv articulat, cu articol hotarat. si nicio legatura intre faptul ca in poza apare o femeie iar in poveste o vaca)

Pe o parte alba, pe o parte neagra. (pare cunoscuta povestea)

De fapt, prea banala. Incepem din nou. Acum fara vaca.

Se facea odata ca niciodata ca era si zi si noapte. Nu deodata ci pe rand. Iar omuletii erau chiar afectati de chestia asta cosmica. (na intriga) Omuletii care stateau ziua cu ochii deschisi erau grasi, frumosi si fericiti. Omuletii care stateau noaptea cu ochii beliti aveau cearcane. Iar nivelul lor de fericire era ceva mai redus. Mai prindeau cate o dimineata uneori si atunci mai respirau si ei in voie... mai cautau cate un bec, sau explozia neasteptata a unei butelii mai provoca ceva lumina, dar dupa cum se intelege... bucuria pentru ei era un musafir nazuros.

Acum povestea nu spune cum, da’ astia traiau laolalta. Asta... din punct de vedere oficial. Dar sa fim seriosi, pana si imparatul stia ca oficialu’ n’are nicio treaba cu aspiratoru’. (nu ma intrebati ce cauta aspiratorul in povestea asta, el sta sub fereastra, si daca va vine sa credeti, l’a desfacut pisica). Fiindca de fapt omuletii de zi si cu omuletii de noapte aveau tacit politici sociale nescrise. Prin care unii nu se amestecau cu altii. O mai faceau doar uneori , pentru scurt timp, din greseala sau din cautarea aventurii. Omuletii de zi se fereau de cei de noapte ca de o boala rusinoasa. Pe de cealalta parte, unii omuleti de noapte se uitau cu jind la cei de zi... insa fara sa’i invidieze cu adevarat, fiindca stiau despre aceia ca sunt, in marea lor majoritate, cu capetele seci. Si sterpe. (in variantele nesinonimice).

Povestea nu vrea sa spuna ce s’a intamplat in vremuri stravechi, dar in epoca moderna au aparut intre omuletii de zi unii porniti pe ideea ca tot ar putea sa fie omuleti de zi. (partea hilara este ca pionierii acestei gandiri erau in fapt omuleti de noapte, dar asta’i alta poveste). Ei bine, dragii mosului, acesti omuleti au primit, ori si’au luat numele de psihologi.

(s’a facut frig afara, ma duc sa caut pisica)

(ok, n’am gasit’o, dar nu e atat de frig cum mi s’a parut)

Si psihologii astia si’au pus ei in cap ca pot sa’i faca pe omuletii de noapte bucurosi. Adica sa’i faca omuleti de zi. Si una din retetele lor era simpla-simpla. (nu degeaba erau banuiti omuletii de zi ca ar avea capu’ sec). Sec-sec, dar amuzant, si pasa’mi’te absolut intamplator, psihologii alegeau sa’i faca omuleti de zi numai pe omuletii de noapte... care aveau bani! (asta iar e alta poveste...)

“Uita’te’n sus. Vei vedea Soarele.” Bucurie, fericire, gata pac-pac.

Omuletu’ de dimineata clipi din ochi. (ar fi clipit si din altceva, dar se numea altfel).

“Da, mai, stiu ca acolo undeva e Soarele, dar vezi tu, uneori e o chestie numita noapte...” incerca sa explice omuletul de noapte-dimineata.

“Nu-nu-nu! Lasa noaptea. Zi dupa mine: ziua, soare, ziua, soare!” intrerupea omuletu’ de zi.

“Hm!” isi drese vocea omuletul de noapte-dimineata. Isi cam pierdea rapid rabdarea de la o vreme, desi candva asta era una din calitatile lui cele mai vizibile. “Hm, adica tu imi spui ca noaptea nu exista?”

“Nu nu exista, decat daca o faci tu sa existe... in mintea ta... cu mintea ta.” Omuletul de zi prezenta o rasucire a realitatii maladiva. Afirma ca nu era ceea ce era, considerand inventie ceea ce nu vroia el sa recunoasca ca fiind real. (ghinion, povestea nu a reusit sa evite cacofonia asta nici prin schimbare de topica, nici altfel)

Si atunci omuletul de noapte-dimineata afla cum face omuletul de zi: seara inchidea ochii. Si ii deschidea abia dimineata. Adica inchidea ochii in fata a jumatate de realitate. Cand intalnea ceva negru, urat, rau, omuletul de zi strangea din ochi si spunea “nu exista, nu e realitate, nu exista, nu e realitate!” la un moment dat treaba asta chiar intra in automatism, asa ca omuletul de zi chiar ajungea sa creada ca nu mai exista intuneric. Numai fiinta lui, saraca, stia ce patimea fiindca, la suprafata, nu era acceptata decat jumatate de realitate.

“Mai, spuse omuletul de noapte-dimineata, chiar daca preferi sa nu te uiti pe unde calci si te benoclezi numa’ in sus ca sa vezi soarele intr’una, eu STIU ca exista si intunericul pe timp de noapte, si norii pe timp de zi, si tavane in case. Soarele nu este o stare continua. Si nu’mi voi pune o poza a soarelui pe tavan ca sa ma amagesc ca prostu’ ca uite ce frumos este...! Si nici nu'mi voi ameti creierul negand si modificand ceea ce inseamna a sti si a fi in functie de nevoia mea de moment, in scopul de a fi bucuros, intr'un fel tamp.”

Si fiindca omuleti de zi cu capete goale sunt din ce in ce mai multi, aceasta este o poveste fara de sfarsit.

Si’am incalecat pe’o sa...