Locomotivul

.

Dimineata, shuttle, spre birou.

Stau in picioare, langa mine cineva citeste o carte. Groasa.

Arunc firesc o privire, e un jurnal. Mh, de regula sunt plictisitoare chestiile astea.

 

Pana la urma ma plictisesc si ma straduiesc sa citesc ceva.

Primul paragraf pare interesant dar… se joaca imprejurul unei idei, la modul ca ameninta ca spune ceva dar nu o face.

 

Al doilea paragraf la care sar are ceva interesant.

 

Pe la omienouasutesi...ceva, tipul spunea ca nu e periculos ca locomotivele sunt prea adimrate ci ca sunt admirate pur si simplu. Si ca oamenii sunt mecanici. Cu mai multe cuvinte decat am pus aici.

 

Ceva nu e corect aici. In contextul dat, afirmatia corecta ar fi ca oamenii devin mecanici ca urmare a admiratiei fata de entitatile mecanice (locomotiva in acest exemplu). Adica ideea lui ar fi ca admirand beneficiile mecanicitatii o luam drept exemplu, o preamarim, si devenim mecanici.

 

Cum spuneam, oamenii devin mecanici admirand locomotiva, nu sunt mecanici (admirand locomotiva).

 

Dupa un minut nu mai am stare – vreau sa stiu cine este individul pe care il corectez.

Imi cer scuze si ma uit pe coperta. Steinhardt, Jurnalul fericirii. Ha!

 

Nu ma mira.

 

D’asta nu am reusit sa’l citesc, desi toti il laudau imprejur. Face afirmatii aparte, dar fundamental gresite.

 

Afirmatii care au o farama de adevar in ele dar care denatureaza, nu duc spre cunoastere ci spre visare, spre onirism ratacitor.

De exemplu mecanicitatea oamenilor.

Este adevarat ca oamenii sunt mecanici, dar nu este adevarat ca asta ar avea vreo legatura cu admiratia fata de locomotive.

Este adevarat ca admiratia fata de locomotive (fata de avantajele mecanicitatii) are un efect negativ asupra oamenilor dar ei nu sunt mecanici din acest motiv ci devin si mai mecanici.

 

Mecanicitatea oamenilor este de cand lumea si pamantul, dinaintea locomotivelor. Ei devin mecanici odata cu varsta. De regula pe la 30 de ani, cazurile fericite mai tarziu, cazurile fenomenale niciodata, cazurile triste mai devreme.

 

Pe la 30 de ani individul isi pierde rabdarea de a se uita cu atentie la fenomenele dimprejur, odata cu 30 de ani individul deja are o tolba bunicica de experiente care ii este la indemana pentru a se folosi de trecut, de a aplica solutiile gasite la problemele similare din trecut. 

Chiar daca problemele de azi sunt altele noi, e mai simplu sa aplice – mecanic – solutiile din trecut.

 

Asa devin oamenii mecanici. Nici nu sunt, nici nu e cauzat de locomotive.

 

Ceea ce a facut negativ entitatea mecanica (locomotiva) a fost ca a dat unora multi care se cred inteligenti un argument pentru a preamari avantajele – beneficiile mecanicitatii. Si astfel mecanicitatea aparuta la 30 de ani nu a mai fost considerata defect al individului ci a devenit „avantaj tehnologic!”, „eficienta!” (ori alta bazaconie similara)…

D’asta nu l’am inghitit pe Steinhardt. Aparent spune bine, are directie si intentii bune dar in realitate o da in bara la nivel fundamental. Si fiindca o da in bara atat de urat arunca o lumina tulbure si asupra directiilor bune pe care le are.

 .