Postări
Comentarii
Cetind un blogu’ altcuiva mi'am adus aminte.
o teza de chimie (cu diriga). diriga pe care o vedeam de maxim doua ori pe trimestru. ca primise o mostenire din jermania de fro' 40 de mii de marci (bani groaznic de multi p'atunci... aaa... cred ca si acum). en fin. tipa trecuse cu o saptamana mai inainte prin fata clasei si spusese (cui gasise p'afara) ca avem de conspectat juma' de manual si ca dam teza... eu nu conspectasem. ca aveam chestii mai importante de facut (cum ar fi sa stau cu burta'n sus in pat si sa ma chinui sa'nteleg de ce naiba au ales aia pentru semafoare fix culorile alea, atunci cand le’au inventat. si daca culorile au capatat o anume importanta pentru noi fin'ca le'am folosit pentru anumite chestii sau invers: le folosim pentru anume chestii to'ma pentru ca ele are niste efecte asupra noastra din start) revin. teza. toti scriau direct din caietele cu conspecte. pe fata, deschise pe banca. m'am 'nervat ca n'aveam de unde. si nu pot spune de ce, dar mi se parea incorect (ei are si eu nu). si'am gasit motiv sa nu scriu: adica ce pana mea? eu stiu ca nu stiu, ea stie ca nu stiu. eu stiu ca ea stie ca eu nu stiu. si atunci pentru ce atata chin? si'am inceput sa admir cerul. (incredibil ce senzatie de libertate am experimentat atunci) tipa se oftica. si'mi zice sa scriu. eu ma opun: si zic "pai nu stiu". ea: "incearca, descurca-te!". eu ii trantesc lent si meditativ povestea de mai sus cu verbul "a sti" conjugat pana la moarte si finalizata cu "la ce bun?". apoplexie cu fandaxaie. mi'a promis ca ma lasa repetent. nope. m'a trecut. chiar cu 6, daca remember bine.
Dicxstractia a fost dupa vro’ doi ani. Cand am fost imprastiati la celelalte clase de acelasi an cu noi. Si eminentul subsemnat am ajuns impreuna cu alti doi ghinionisti la o profa’ de chimie care avea pretentia sa stim TOT! Fara gluma, cand am ajuns in clasa aia am crezut ca am schimbat liceul. Erau ca aia in clasa a treia care raspundeau in cor toata clasa... si se bateau care sa raspunda la intrebarile capcana... Am incercat sa negociem cu tipa, ne-am dus tustrei la ea, i’am povestit... ne’a dat ragaz doua luni sa ne punem la punct cu materia de pe doi ani (ca a zis ea ca e suficient sa stim doar aia doi ani ca sa facem fata acu’... treaca de la ea...) Sa ma bata alizeu’ daca mi’aduc aminte cum am trecut la chimie!
Ca nu vreau nici eu sa ma dezic. Injur again!
Dezastru. Azi fui mai calm si nu dadui drumu’ la itunes. Adicatelea muzicanti. Astfel ca beneficiez de fond sonoricesc de la un colegu’ careia o colega i’a spus sa dea mai tare. Beneficiez de muzica arabo-indiano-chinuitoare. De asta data arabii iar ne incearca neuronu’, dar din directia de bon-ton budha-bar. Ca e la moda. Adica nu mai suntem manelisti daca ascultam muzica tiganeasco-lalaita-arabeasca. Ci suntem ‘telectuali in rand cu moda. ...pe el de DC++!
Au inflorit teii pe strada mea. Demential.
A venit caldura iar aerul meu conditionat refuza sa mai faca servicii. Demential.
Fiindca a iesit saptamana trecuta masina din revizie de la peugeot cu aer conditionat ioc. Demential.
Marele UPC fost Astral - provider de servicii (printre altele gazduire conturi mail) ofera calitate traditionala. Adica dupa o luna si’un pic din cele 50 de conturi mutate de pe serverul nostru de mail pe serverele lor... 12 nici acum nu functioneaza – iar pentru alte inca 10 a trebuit sa le dau eu mail sa-i anunt ca “nu merje bre’”. In plus, ei nu e capabili sa-si faca teste. De fiecare data ma intrebau pe mine: “acu’ e bine?” Luati’va drace un abonament internet romtelecom adsl, puneti un computador pe iel, si verificati’va in pana mea produsul inainte de a’l livra clientului! Supercalifragilistic!
(Pseudo)Managerul roman. Inca nu ii trece prin cap ca trebuie sa dea semne constante de capabilitate in fata celor cu care lucreaza. Si ca trebuie sa elimine semnele clare de incompetenta. El inca traieste cu mentalitatea “sunt sef, ce basca mea? vorba mea e lege.” nothing outstanding.
Si fin’ca ma intreba noua consoarta (desi sor’mea zice ca o sa pot spune ca e relatie abea dupa o luna...) daca sunt in stare sa fac si altceva decat sa’i injur pe unii si pe'altii (sau sa’i critic – nu mai tin minte exact, scuze), uite ca pun doua bloguri gasite ieri care m’au facut sa zic “astia e tare” dushrece si urletulpoporului. Tare.
este perioada de examene, in consecinta avem material de poveste de la netrebnicii din snspa.
Astazi, undeva la sfarsitul anului 4 aflam ce tehnica folosesc ei pentru a ne face tandari mintea. (repet, ei sunt in corpore monstruozitatile imorale de la fosta facultate de cadre a partidului comunist – stefan gheorghiu)
Voila, in pagina 40 a cursului Patologii si terapii comunicationale gasim la subiectul dezinformare (oare ce subiect ar fi cunoscut ei mai bine?):
“alta modalitate intentionala prin care se actioneaza in sensul dezinformarii o constituie codificarea polisemantica a mesajului” dupa citirea acestor cuvinte am inteles altfel circa 90% din cursurile lor... si m’am simtit tras pe sfoara pentru datile in care ma chirceam de frustrare ca nu reusesc sa ghicesc la care din multiplele intelesuri ale frazelor sa ma opresc.
De altfel, pentru a nu se dezice de obisnuinta’i de’o viata, in acelasi paragraf gasim exemplificarea:
“in continuare, mentinerea unei entropii semantice in mesaje garanteaza entropia organizationala pe termen scurt si mediu, iar pe termen lung la prabusirea retelei comunicationale, care asigura eficienta functionala a structurii organizatorice respective la nivel formal; la nivel informal efectul cel mai sigur il constituie dezagregarea mentalului colectiv, care asigura identitate unei comunitati.”
Ei, cum e?
Aici forteaza o relationare directa intre entropia mesajelor cu entropia organizationala, dupa care rapid schimba doua planuri pe orizontala si mai rapid, in aceeasi fraza mai face o schimbare de planuri pe verticala. Mai precis, jongleaza cu variabile creand decoruri diferite in cadrul aceleiasi fraze, neanuntand schimbarea scenei, incat te pune in situatia de a nu mai sti la ce situatie se face referire in respectiva afirmatie, si ajungi firesc, la a te intreba daca ceea ce intelegi este sensul corect al mesajului (sens corect – ajungand sa fie doar o metafora pentru acest mod de exprimare, in fapt nemaiexistand o asemenea relationare).
So. Radem pentru ca ni se arata in fata cum isi bat joc? Sau plangem pentru ca isi bat joc de noi?
as vrea sa scriu un articolas pe tema asta. fericirea isi arata coltii. insa nu mi-e foarte clar ce sa spun. la fel, nu prea imi e clar ce sa nu spun. si destul de putin clar imi este in ce directie as vrea sa merg cu ideea (sunt doua directii care imi fac cu ochiul).
asa ca il las nescris. cel putin pentru moment. si las doar titlul. care mi se pare ok. fericirea isi arata coltii.
La sfarsit de facultate de comunicare si relatii publice, dupa 4 ani de batut apa in piua despre tot felul de teorii proaspat inventate, regasesc eficienta (recte utilitatea) traditionala a invatamantului romanesc: nu pot spune care este diferenta intre publicitate, marketing si relatii publice – desi in prima instanta sunt gata sa bag mana in foc ca sunt lucruri care au identitati clare, distincte.
Apoi imi aduc aminte ca in fiecare curs ni se prezentau alte 10-15 definitii diferite ale aceluiasi subiect. Si mai mult decat atat – conceptii diferite despre ce inseamna acel lucru... astfel incat 3 definitii despre marketing e clar ca semanau cu alte 6 despre publicitate...
Asa ca mi se pare firesc – fiindca un anumit gen de actiune care la un examen insemna publicitate, la altul insemna relatii publice. Sau in acelasi curs la un capitol anumite actiuni tineau de un domeniu, cateva pagini mai tarziu tineau de alt domeniu.
Si uite asa se face romania de maine, mare, frumoasa si puternica. Cu tineri pregatiti cu grija de catre monstrii de la stefan gheorghiu.
ps. n-am avut nicio restanta in toata facultatea. deci confuzia mea clar nu e legata de faptul ca n'as fi deschis cursurile... ci din contra - am deschis prea multe.
Uite’asa faci buba.
Te apuci sa faci un blog unde sa te descarci si tu in legea ta, unde sa nu te cunoasca nimeni, sa nu te trezesti ca ti se reproseaza ca gandesti una-alta. Unde nimeni nu stie despre cine anume vorbesti.
Apoi din blogul secundar, ascuns, necunoscut, il transformi in blogul principal fi’n’ca te superi pe cei de la yahoo 360.
Apoi, intr-o zi ca oricare alta, pui un link pe mess cu un articol din blogul cu pricina.
In acest mod simplu si eficient o serie de colegi de serviciu au acum acces la articolele in care criticai conducerea. Iar pentru ca in campul muncii nu esti deloc o persoana ingaduitoare, din acea serie de colegi se vor fi afland (ori deja se vor fi aflat) unii dornici sa impartaseasca celor vizati descoperirea lor...
Dar nu asta ma ingrijoreaza acum. Ci acei 1000 de euro pe care i-am pierdut duminica. Si cat imi va lua sa-i recuperez. Pentru asta am nevoie de 355 si de cateva zile calme. run, forest!run!
Cu masina din dotare, intr-o zi de marti, spre minunatul meu loc de munca.
Ca de obicei , strabatem o parte din DN1, spre Otopeni.
Dar azi, cand am ajuns in motul primului pod, cu viteza regulamentara (adica larg utilizata) de cca 100-110 la ora: surpriza! In fata noastra se intindea o coada imobila care parea fara de sfarsit.
Brusc semnal, rapid tragem de volan si zburam de pe a treia banda pe prima banda. Si de acolo, cu putina rabdare dincolo, pe breteaua care iese spre complexul de cladiri din apropiere. Ram-pam-pam prin complex, ocolim ce se putea ocoli si reintram in DN undeva mai in fata cu cateva sute de metri. Banuiesc ca am economisit 10-15 minute. In zona asta coada avea o oarecare mobilitate, asemanatoare cu a melcului, dar exista!
Incet, incet.
Incet, incet.
In sfarsit. Se vede sursa problemei (ceea ce insemna ca sursa problemei avea in curand sa fie depasita). Doar teoretic. Fiindca nu ai cum sa depasesti atat de usor prostia organului. Balizele care despart sensurile de mers pe DN erau neatinse. Accidentul fusese pe prima banda pe sensul opus!!! Motivul pentru care un cap de organ se plimba si pe sensul care nu avusese de a face cu accidentul (adica motivul pentru care fusese blocat si sensul pe care eram eu)... doar organul poate sa il stie! Absolut inutil.
Si ma mai intreba cineva de ce ma enervez cand vad prosti. Uite d’asta! Fiindca ii vad ca potentiali creatori de asemenea situatii. Cand capata forta de a-ti freca viata inutil, doar in virtutea prostiei lor.
Ah, imi plac sefii. Mai ales sefii. Cei care considera ca neuronul este overrated. Si iau deciziile din pix. Cum deunazi my boss pe baza unor informatii incorecte si incomplete imi reprosa ca am luat decizii proaste. Culmea, tocmai cand evitasem un dezastru si ma luptam sa limitez efectele unei avalanse pornita de niste miserupisti! Iar cand am inceput sa-i argumentez deciziile mele, cand am vrut sa-i arat cat de mare este aisbergul... a spus simplu “nu faci cum gandesti, ci faci cum ti se spune!”... prea simplu... oh, da, un astfel de sef scoate ce e mai bun din mine, ma valorifica la maxim.
Si imi cere sa ii raportez din jumatate in jumatate de ora situatia, iar dupa 40 de minute ma suna si imi spune ca a trecut o ora si nu l-am sunat! Prea de trei lei... trei lei vechi. Dupa 40 de minute in care statusem la telefon cu parasuta patronului, cea care declansase o criza adiacenta cu avalansa cu care ma luptam, fara sa stie ce vrea de fapt.
Iar azi imi raspunde cu ceva de genul “pastreaza-ti comentariile pentru forumuri”... deh, imi pare rau, nu pot, nu ma mai atrag forumurile. Si nici blogurile in ultimul timp. Dar, acum sunt la munca, nu mi s-au dat directive, asa ca nu gandesc ce sa fac.
Si oricum, deja am o sursa alternativa de venit, cel putin egala cu salariul de aici. Si alte inca doua neatinse, pastrate ca back-up. Asa ca pur si simplu ma mananca peste tot sa-i dau o demisie semnata in alb.
Pacat de gestul pe care l-au facut cu reparatia masinii cand mi-au acoperit o mare parte din suma.
Mica, cu ochi rotunzi, curiosi ca de copil, degete fine, vesela.
Si acida, poate nu destul, dar parea ca se cenzureaza.
ps. si ciufulita tot timpul.
