Inteligenta organului

Cu masina din dotare, intr-o zi de marti, spre minunatul meu loc de munca.

Ca de obicei , strabatem o parte din DN1, spre Otopeni.

Dar azi, cand am ajuns in motul primului pod, cu viteza regulamentara (adica larg utilizata) de cca 100-110 la ora: surpriza! In fata noastra se intindea o coada imobila care parea fara de sfarsit.

Brusc semnal, rapid tragem de volan si zburam de pe a treia banda pe prima banda. Si de acolo, cu putina rabdare dincolo, pe breteaua care iese spre complexul de cladiri din apropiere. Ram-pam-pam prin complex, ocolim ce se putea ocoli si reintram in DN undeva mai in fata cu cateva sute de metri. Banuiesc ca am economisit 10-15 minute. In zona asta coada avea o oarecare mobilitate, asemanatoare cu a melcului, dar exista!

Incet, incet.

Incet, incet.

In sfarsit. Se vede sursa problemei (ceea ce insemna ca sursa problemei avea in curand sa fie depasita). Doar teoretic. Fiindca nu ai cum sa depasesti atat de usor prostia organului. Balizele care despart sensurile de mers pe DN erau neatinse. Accidentul fusese pe prima banda pe sensul opus!!! Motivul pentru care un cap de organ se plimba si pe sensul care nu avusese de a face cu accidentul (adica motivul pentru care fusese blocat si sensul pe care eram eu)... doar organul poate sa il stie! Absolut inutil.

Si ma mai intreba cineva de ce ma enervez cand vad prosti. Uite d’asta! Fiindca ii vad ca potentiali creatori de asemenea situatii. Cand capata forta de a-ti freca viata inutil, doar in virtutea prostiei lor.