de la certitudini la barfa

.

Certitudinea. (ca si subiect de cogitare)
Nevoia de certitudine. (atat in particular cat si la modul general)
Paralizia incertitudinii. (ca efect pentru unii)

Sunt certitudini exterioare si certitudini interioare.

Fiindca lumea curenta a fost dezbracata de certitudini, incerci metode de a trai fara ele.

Ambele (si cele interioare, si cele exterioare) pot fi depasite, ca o surplomba intr’o catarare, nu prin nivelarea peretelui ci prin cautarea unor metode care sa anuleze lipsa punctelor de sprijin.

Si astfel ajungi sa mergi orbeste. Fara nicio diferenta fata de tontii care au certitudini. In cazul lor fiind date de lipsa de perspectiva. De ingustimea imaginatiei. De lipsa intelegerii ca “poate fi si altfel”. Si de lipsa deschiderii care iti spune ca si dupa ce ai gasit 10 feluri in care “poate fi si altfel”, tot nu ai acoperit toate posibilitatile.

Asa ca fie esti limitat de natura si actionezi pe baza unor convingeri date de prostie, fie te limitezi singur, ca sa poti actiona cumva. Si inchizi ochii si arunci cu zarul. Ca sa nu stai la nesfarsit numarand posibilitati de realitati alternative.

Numai ca nu pot toate numerele sa fie norocoase. Astfel ca atunci cand afli ca a fost un loz necastigator, in cel de’al doilea caz, adica daca ai ales sa inchizi ochii, nu te poti ascunde de sentimentul de vina. Stii ca ai tras un loz necastigator pentru ca poate ai inchis ochii prea tare. Cat de mult sa strangi din ochi?

Riscul surpolmbei nu e ca in alpinism. Nu este de moment, ci este ulterior finalizarii.

Azi am facut update la lie to me. Am descoprit ca seria a doua a ajuns la episodul 17. intr’unul din episoade exista urmatoarele replici:
“un bun jucator de sah gandeste cu 5 mutari inainte”.
“cei grozavi gandesc doar cu una inainte. dar este intotdeauna cea corecta.”
(In realitate… motivul pentru care atunci care eram chemat nu am reinceput sahul de competitie a fost o partida in care aflasem ca negrul s’a ridicat de la masa fiindca vazuse matul in 24 de mutari al albului! – pe o tabla din care lipseau doar cateva piese usoare)

Fiindca si eu am ales sa pun totul (numai) in mutarea urmatoare. In sah ai un singur individ pe care trebui sa il anticipezi si e ok. Dar in viata reala nu poti sta sa anticipezi mutarile tuturor celorlalti inainte sa mai faci un pas. Viata si sahul au multe zone in care nu trebuie facuta migrarea de principii. Si probabil fac asta si de la niste reguli luate din castaneda care mi s’au parut utile.
Dar asa atunci ajungi sa ai mutari prea incarcate, prea greoaie.

Introducand de ce’ul in povestea asta… toata atentia asta asupra lipsei certitudinilor o fi data de vreun element necognoscibil sau vine ca un efect al unei preocuparii excesive din perioada de formare a patternurilor mele mentale? (matematica si sahul m’ar fi obisnuit cu flexibilitatea interpretarii, literatura m’ar fi obisnuit cu existenta certitudinilor – cartile de regula oferind toate aspectele implicate). Sau preocuparea asupra incertidudinilor vine din insecuritatea fizica din aceeasi perioada, timp in care in loc sa fiu pretejat de catre familie, eram agresat tocmai de ea? Imposibil de zis. La nivel logic oricare din ele poate fi sursa importantei pe care o acord certitudinilor.

Pentru ca am amintit de carti: nenea orson scott card cu cele doua volume (amintirea pamantului si chemarea pamantului) a inceput sa dea rateuri. Sunt bunicele, dar nu se compara cu stapanul cantecelor sau cu povestile lui ender.

Iar lie to me pune ca element clar al descrierii unui psihopat pasiunea lui pentru vivaldi. Dah, inca o picatura strecurata aproape subliminal ca “astia care asculta muzica d’aia sunt periculosi”. Nu ma asteptam in lie to me la mesaje d’astea.

Si feast of love – film. Dupa cateva scene de sex inca din deschidere... ma plictisise. Chiar l’am oprit. Intre scenele cu pricina nu se mai intampla nimic interesant. Dar fiind la indemana am zis hai sa’l vad totusi daca are si idei in el. Si surpriza – a avut! Chiar mai multe si chiar sunau bine – chiar daca luate serios mi’am dat seama ca sunt mai mult sonore decat reale / utile. Ca de pilda:
- Kathryn a zis cã nu am vãzut-o niciodatã. Poate cã n-am vãzut-o nici pe Diana. Eu doar cãutam o frânturã de fericire, asa cã am închis ochii si am sãrit.
- Bine, deci data viitoare...
- Sã nu sar, stiu.
- Nu, nu, nu, nu. Sari! Dar sãri cu ochii deschisi.
Plm. Cu ochii deschisi nu mai sari niciodata! Ramai ca trestia intrebandu’te despre o gramada de lucruri pe care nu le poti sti cu certitudine niciodata.

Si oricum, una e sa sari cautand o frantura de fericire, alta e sa repeti isprava in acelasi loc dupa ce te’ai prins ca acolo apa e mica si sunt bolovani pe fund. Nu mai poti avea aceeasi incredere ca sa sari. Asta si ca sa raspund celei care imi spunea cu cateva zile in urma ca vrea sa avem o discutie lamuritoare, ca ma viseaza des, (ca el iar iese din peisaj)… cum tot iese de vreo 3 ani. Adica una e sa nu ai certitudini la un anumit nivel… alta e sa nu vezi lucruri simple.

Revenind la actiune, in lipsa certitudinilor, cred ca este necesar si suficient sa rezonezi cu lucrurile. Nu analiza, nu gandire. Atunci actiunile personale au cea mai mare sansa de armonizare cu mediul inconjurator. Iar cand nu poti rezona, inchizi ochii si sari. Ca tot dracul ala e! Si'atat.

.