Postări
.
De ce spun ca a inceput sa dea rateuri.
Era unul din putinii scriitori care nu imi era predictibil si totusi ramanea coerent. Acum a devenit si predictibil si incoerent. Mai are doar aroma lui.
In ceea ce priveste beletristica (si filmele artistice) am observat trei categorii: cea mai raspandita – cele predictibile; doi – cele cu inconsecvente; trei – cele care sunt facute in ciuda logicii, asta fiind insasi scopul lor.
Iar coerenta este una din partile careia acord multa atentie.
Mi’a atras atentia asupra acestui fapt o prietena, cu multi ani in urma. Prietena care dupa ce am iesit de la un film, mi’a spus ca au fost secunde bune in care a fost jeanta ca era cu mine, dupa care brusc s’a simtit prost pentru ca a gandit urat despre mine pe o baza gresita. Pentru ca si’a dat seama ulterior ca de fapt ei erau cei lenti. Ei, adica toata sala de cinema, care a inceput sa rada cu un decalaj de multe secunde fata de mine, la o anumita scena. Era o scena in care la inceput totul se prabusea, tot chinul de pana atunci al unui intreg sat devenea inutil... o scena care incepea tragic, foarte tensionant, urmand ca printr'un artificiu totul sa se rezolve si sa revina la viata.
Nu erau ei lenti. Ci abordarea mea era defectuoasa. Cand citesc o carte sau vad un film de regula anticipez urmarea, mai tot timpul eu ma uit de fapt la posibilele urmari decat la punctul respectiv. Astfel ca in scena respectiva inainte ca pe ecran sa apara un motiv de ras, inainte ca sa apara rezolvarea, eu am ajuns la concluzia ca cea mai probabila continuare era x, iar in momentul in care am verificat si cu stilul in care se petrecusera pana atunci intorsaturile de situatii am fost convins ca va urma acel motiv de detensionare, de ras.
Prietena mea a crezut ca au inteles ei mai greu. Insa de fapt eu anticipasem desfasurarea scenei. Pentru ca deja il intelesesem pe cel ce facuse filmul cum gandea.
Asta fac mai mereu. Cu cartile, cu filmele. Ii inteleg pe producatori cum gandesc si o iau inaintea lor.
Uneori e placut, alteori e plictisitor de’a dreptul.
Insa orson a reusise in vreo sase carti sa ma surprinda (si sa ramana coerent). Si imi placea asta la nebunie. Acum nici surprinzator, plus scapari de coerenta. Probabil ca a avut probleme cu banii si a trebuit sa mai scoata o carte repede… ca nu cred ca s’ar fi prostit brusc omu’! Nu in halul asta.
Era unul din putinii scriitori care nu imi era predictibil si totusi ramanea coerent. Acum a devenit si predictibil si incoerent. Mai are doar aroma lui.
In ceea ce priveste beletristica (si filmele artistice) am observat trei categorii: cea mai raspandita – cele predictibile; doi – cele cu inconsecvente; trei – cele care sunt facute in ciuda logicii, asta fiind insasi scopul lor.
Iar coerenta este una din partile careia acord multa atentie.
Mi’a atras atentia asupra acestui fapt o prietena, cu multi ani in urma. Prietena care dupa ce am iesit de la un film, mi’a spus ca au fost secunde bune in care a fost jeanta ca era cu mine, dupa care brusc s’a simtit prost pentru ca a gandit urat despre mine pe o baza gresita. Pentru ca si’a dat seama ulterior ca de fapt ei erau cei lenti. Ei, adica toata sala de cinema, care a inceput sa rada cu un decalaj de multe secunde fata de mine, la o anumita scena. Era o scena in care la inceput totul se prabusea, tot chinul de pana atunci al unui intreg sat devenea inutil... o scena care incepea tragic, foarte tensionant, urmand ca printr'un artificiu totul sa se rezolve si sa revina la viata.
Nu erau ei lenti. Ci abordarea mea era defectuoasa. Cand citesc o carte sau vad un film de regula anticipez urmarea, mai tot timpul eu ma uit de fapt la posibilele urmari decat la punctul respectiv. Astfel ca in scena respectiva inainte ca pe ecran sa apara un motiv de ras, inainte ca sa apara rezolvarea, eu am ajuns la concluzia ca cea mai probabila continuare era x, iar in momentul in care am verificat si cu stilul in care se petrecusera pana atunci intorsaturile de situatii am fost convins ca va urma acel motiv de detensionare, de ras.
Prietena mea a crezut ca au inteles ei mai greu. Insa de fapt eu anticipasem desfasurarea scenei. Pentru ca deja il intelesesem pe cel ce facuse filmul cum gandea.
Asta fac mai mereu. Cu cartile, cu filmele. Ii inteleg pe producatori cum gandesc si o iau inaintea lor.
Uneori e placut, alteori e plictisitor de’a dreptul.
Insa orson a reusise in vreo sase carti sa ma surprinda (si sa ramana coerent). Si imi placea asta la nebunie. Acum nici surprinzator, plus scapari de coerenta. Probabil ca a avut probleme cu banii si a trebuit sa mai scoata o carte repede… ca nu cred ca s’ar fi prostit brusc omu’! Nu in halul asta.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
spui, semnezi.