Alt om

.

Pot exista (si uneori o fac) ca fiind alt om. Decat cel care aici pe blog are nevoie sa se descarce din cand in cand, decat cel cu o nevoie stringenta de a amenda in forta nesimtirea, prostia voita, rea-vointa…

Am fost la mare. Ma indreptam spre vama, intrebandu’ma daca totusi nu ar fi mai interesant sa’mi regasesc vara de dupa bac din neptun. Sau urmele inca neamintite din copilarie, din eforie. Insa cand am dat cu ochii de 2 Mai m’am oprit natural, fara sa mai fie nevoie sa stiu unde vreau sa merg.

Timp de 7 zile toti oamenii dimprejur mi’au spus ca sunt alt om. Si nu intelegeam. Eram confuz, derutat, bucuros. Cei din jur imi spuneau ca vad in mine un om care imi facea placere sa fiu, si chiar daca simteam ca sunt eu, nu intelegeam de ce pana acum mi se spusese altceva, ades chiar contrariul. Prea multi oameni imi spuneau acolo acel lucru, inca si mai multi imi spusesera aici altceva. Nu puteau gresi nici unii, nici ceilalti.

M’am intors in bucuresti. Am simtit, la prima iesire pe strada, cum hamuri invizibile imi prind umeriii, stomacul, chipul, in pozitii ce nu’mi sunt proprii, ce nu’mi sunt firesti.

Mai degraba aici sunt alt om… nu acolo. Acolo sunt eu, aici… e mult de spus. Nu ma pot opri sa nu empatizez cu cei dimprejur. Iar aici e un babilon urat, care ma urateste si pe mine. Sunt oameni urati, pe care ii simt in mine doar trecand pe langa ei. Rezonez cu fiecare trecator de langa mine si ma simt murdar. Si ma uratesc simtind mizeria din mine, din ei.

Fie trebuie sa gasesc un mod selectiv de izolare… fie sa plec. In 2 Mai, pentru totdeauna. Pe plaja, nu in sat.

.