.
Cugetarea trebuie sa fie insotita de echilibru pentru a se indrepta catre intelepciune.
Cugetarea fara echilibru duce la nebunie
Echilibru fara cugetare duce la naivitate.
Si mai trebuie sa fie ceva. Nevoia cautarii. Nevoia intelegerii. Nevoia lui “de ce”.
De cand cu explozia informationala tinerii s’au trezit in fata unei avalanse de teorii, multe contrare, fara o voce care sa aiba autoritatea de a da echilibru, de a decide care sunt teoriile corecte, care sunt teoriile incolacite, care sunt cele sucite... Tofler a inteles ceva, dar s'a oprit la partea... cuantificabila.
Pentru sanatatea mentala, majoritatea lor a ajuns sa considere ca Totul este relativ. Firesc, fiind abia la inceput, nu aveau cum sa inteleaga si efectele negative - asupra spiritului, asupra psihicului - ale acestei relativizari absolute a conceptiilor despre viata, despre lume, despre oameni.
Asa ii inteleg pe cei care desi au inteligenta, desi il au pe “de ce”, s’au oprit in mijlocul pietei si afirma ca asta este maximul cunostintelor ce poate fi obtinut – si anume zgomotul pietei in care fiecare isi striga ideea lui.
Sau probabil ca nu au o cantitate suficienta a de ce’ului. Dupa ce au observat ca intreband punctual despre un lucru si altul si au aflat ca aceasta abordare creste sirul raspunsurilor lipsa in loc sa il scada... nu au avut necesitatea de a il trece pe de ce la nivelul urmator: sa intrebe de ce se intampla asta?
Jung este ceva mai uman. El ii considera fara curaj.
Fara curajul de a’si asuma o pozitie decisa personal, interior. Fara curajul de a se arata in fata societatii ca un punct solid, ca identitate reala. Pentru ca ridicand un stalp in interiorul societatii, amenintarea eroziunii este iminenta. Curentii – vanturile si apele – societatii vor crea vartejuri in jurul identitatii aparute.
Dar cred ca nu este buna optica lui Jung in acest caz. Pentru ca in urma cu ani de zile dupa ce am ajuns si eu la aceeasi constatare (la Jung am regasit’o azi de dimineata, in metrou) mi’a creat reactii violente in fata acestora.
Pentru ca ii vedeam cum vin si ma acuza de eroare indivizi care nu au avut nici macar curajul de a’si asuma o afirmatie pozitiva, daramite o identitate. Indivizi pentru care adevarul nu exista, exista doar argumentul pentru demolarea oricarei constructii, maine anuland argumentul pe care l’au folosit ieri, doar pentru ca au o noua constructie de macinat, parandu’li’se natural ca sa faca acest lucru, considerand ca nu exista nici o fisura in argumentatiile lor fara numitor comun fiindca... nimic nu este adevarat. Exact ca un vartej care erodeaza un obstacol, atacandu’l din fiecare directie.
Doar in alta parte Jung povesteste despre efectele scoaterii mitului din viata omului. Mitul nu in sens de fabulatie, ci in sens de narare a unui aspect fundamental al oranduirii existentei.
Societatea de azi (cea larg raspandita - occidentala) nu mai preamareste echilibrul. Nu da timp cugetarii.
Intelepciunea este o cenusareasa pe care nici printul nu o mai doreste de cand are un hard de un terra cu pronache si o multime de tipe dornice de a'si arata curburile si demonstra capacitatile.
Cugetarea fara echilibru duce la nebunie
Echilibru fara cugetare duce la naivitate.
Si mai trebuie sa fie ceva. Nevoia cautarii. Nevoia intelegerii. Nevoia lui “de ce”.
De cand cu explozia informationala tinerii s’au trezit in fata unei avalanse de teorii, multe contrare, fara o voce care sa aiba autoritatea de a da echilibru, de a decide care sunt teoriile corecte, care sunt teoriile incolacite, care sunt cele sucite... Tofler a inteles ceva, dar s'a oprit la partea... cuantificabila.
Pentru sanatatea mentala, majoritatea lor a ajuns sa considere ca Totul este relativ. Firesc, fiind abia la inceput, nu aveau cum sa inteleaga si efectele negative - asupra spiritului, asupra psihicului - ale acestei relativizari absolute a conceptiilor despre viata, despre lume, despre oameni.
Asa ii inteleg pe cei care desi au inteligenta, desi il au pe “de ce”, s’au oprit in mijlocul pietei si afirma ca asta este maximul cunostintelor ce poate fi obtinut – si anume zgomotul pietei in care fiecare isi striga ideea lui.
Sau probabil ca nu au o cantitate suficienta a de ce’ului. Dupa ce au observat ca intreband punctual despre un lucru si altul si au aflat ca aceasta abordare creste sirul raspunsurilor lipsa in loc sa il scada... nu au avut necesitatea de a il trece pe de ce la nivelul urmator: sa intrebe de ce se intampla asta?
Jung este ceva mai uman. El ii considera fara curaj.
Fara curajul de a’si asuma o pozitie decisa personal, interior. Fara curajul de a se arata in fata societatii ca un punct solid, ca identitate reala. Pentru ca ridicand un stalp in interiorul societatii, amenintarea eroziunii este iminenta. Curentii – vanturile si apele – societatii vor crea vartejuri in jurul identitatii aparute.
Dar cred ca nu este buna optica lui Jung in acest caz. Pentru ca in urma cu ani de zile dupa ce am ajuns si eu la aceeasi constatare (la Jung am regasit’o azi de dimineata, in metrou) mi’a creat reactii violente in fata acestora.
Pentru ca ii vedeam cum vin si ma acuza de eroare indivizi care nu au avut nici macar curajul de a’si asuma o afirmatie pozitiva, daramite o identitate. Indivizi pentru care adevarul nu exista, exista doar argumentul pentru demolarea oricarei constructii, maine anuland argumentul pe care l’au folosit ieri, doar pentru ca au o noua constructie de macinat, parandu’li’se natural ca sa faca acest lucru, considerand ca nu exista nici o fisura in argumentatiile lor fara numitor comun fiindca... nimic nu este adevarat. Exact ca un vartej care erodeaza un obstacol, atacandu’l din fiecare directie.
Nu spun ca afirmatia lui Jung nu este reala. Spun doar ca este mai putin utila. Iti zice de ce multi indivizi se opresc in mijlocul pietei, invartindu’se ca titirezul, cu pretentia ca au dreptate afirmand ca nimic nu este corect (chiar propria afirmatie anulandu’se pe sine este considerata ca fiind demonstratia perfecta). Zice ca asta se intampla fiindca le lipsesc boasele (de fapt de lipsa boaselor se leaga explicit nietzsche, jung ramane la termenul curaj). Dar afirmatia lui Jung nu iti spune si de ce sunt atat de multi eunuci in piata.
Doar in alta parte Jung povesteste despre efectele scoaterii mitului din viata omului. Mitul nu in sens de fabulatie, ci in sens de narare a unui aspect fundamental al oranduirii existentei.
Societatea de azi (cea larg raspandita - occidentala) nu mai preamareste echilibrul. Nu da timp cugetarii.
Intelepciunea este o cenusareasa pe care nici printul nu o mai doreste de cand are un hard de un terra cu pronache si o multime de tipe dornice de a'si arata curburile si demonstra capacitatile.
.
Scrii mişto. :)
RăspundețiȘtergeremultumesc. asemenea!
RăspundețiȘtergere"relativizari absolute" - mi-a plăcut :)
RăspundețiȘtergereDar în piaţă mai sunt şi alţii, şi de obicei, cele mai bune produse nu le iei de la ăia care îşi strigă marfa în gura mare, ci de la ăia mai din colţ care tac chitic sigur pe "marfa" lor..
Dracul nu e chiar aşa de negru.. dacă ne uităm la tot ce există nu doar la lucrurile pentru care am căpătat o sensibilitate..
Cei ce ridică ştacheta nu sunt mulţi.. nici nu e nevoie.. evoluţia ne învaţă asta.
evolutia?
RăspundețiȘtergerema astetam ca dupa ce ai catalogat ambitia ca manifestare de tip egoic sa te raportezi la prezent ca fiind involutiv.
probabil m'am hazardat. :D
Hmm... dar evoluţia nu înseamnă progres. Evoluţia nu înseamnă "mai bine". Evoluţia reprezintă explorarea posibilităţilor..
RăspundețiȘtergereCeea ce rezultă în urma acestei explorări nu cred că poate fi judecat ca mai bun sau mai prost.
"Ridicarea ştachetei" reprezintă o abatere foarte mare de la medie, de la status quo. Când m-am referit la evoluţie mă refeream de fapt la idea că ridicarea ştachetei reprezintă cam acelaşi lucru ca o "mutaţie" care aduce efecte pozitive.
ridicarea stachetei... nu stiu cati ani ai tu, dar comparand societatea de azi cu societatea din adolescenta cu societatea din copilarie... cu cea pe care mi'a povestit'o tata si cu cea povestita de bunici... stacheta asta este doar pe plan tehnic.
RăspundețiȘtergerein planul nivelului uman, al respectarii necunoscutului de langa tine... am vazut (numai in timpul vietii mele!) o involutie crunta.
iar daca iau ca fiind reale chiar si doar o mica proportie din informatiile referitoare la "cum era societatea altadata"... involutia este dureroasa.
instrainarea, invrajbirea fata de necunoscutul de langa noi mie mi'e clar ca este data de ajungerea in convingerea populara a unor teorii filozofice gen "homo homini lupus" - teorii nascute din analiza pornirilor "negative" ale omului, adica teorii care privesc partea si nu intregul, omul avand la fel de bine apriorice si porniri "pozitive".
insa daca tu ai folosit termenul evolutie in sens restrans, nu de crestere ci de desfasurare - gen: nadia comanci evolueaza la barna - da, felul in care se intampla lucrurile ne arata ca nu este nevoie de multi indivizi deosebiti pentru a ridica stacheta... tehnica (!). revin asupra diferentei, pentru stacheta umana trebuie sa fie suficienti indivizi pentru a forma o masa critica necesara modificarii comportamentului "firesc", comun.
ps. ba evolutia inseamna progres. conform dex. ba chiar asta este prima definitie si acesta ete sensul cel mai larg folosit.
RăspundețiȘtergere