Necuantificabil pentru multi

.

Cugetarea trebuie sa fie insotita de echilibru pentru a se indrepta catre intelepciune.

Cugetarea fara echilibru duce la nebunie
Echilibru fara cugetare duce la naivitate.

Si mai trebuie sa fie ceva. Nevoia cautarii. Nevoia intelegerii. Nevoia lui “de ce”.

De cand cu explozia informationala tinerii s’au trezit in fata unei avalanse de teorii, multe contrare, fara o voce care sa aiba autoritatea de a da echilibru, de a decide care sunt teoriile corecte, care sunt teoriile incolacite, care sunt cele sucite... Tofler a inteles ceva, dar s'a oprit la partea... cuantificabila.

Pentru sanatatea mentala, majoritatea lor a ajuns sa considere ca Totul este relativ. Firesc, fiind abia la inceput, nu aveau cum sa inteleaga si efectele negative - asupra spiritului, asupra psihicului - ale acestei relativizari absolute a conceptiilor despre viata, despre lume, despre oameni.

Asa ii inteleg pe cei care desi au inteligenta, desi il au pe “de ce”, s’au oprit in mijlocul pietei si afirma ca asta este maximul cunostintelor ce poate fi obtinut – si anume zgomotul pietei in care fiecare isi striga ideea lui.

Sau probabil ca nu au o cantitate suficienta a de ce’ului. Dupa ce au observat ca intreband punctual despre un lucru si altul si au aflat ca aceasta abordare creste sirul raspunsurilor lipsa in loc sa il scada... nu au avut necesitatea de a il trece pe de ce la nivelul urmator: sa intrebe de ce se intampla asta?

Jung este ceva mai uman. El ii considera fara curaj.

Fara curajul de a’si asuma o pozitie decisa personal, interior. Fara curajul de a se arata in fata societatii ca un punct solid, ca identitate reala. Pentru ca ridicand un stalp in interiorul societatii, amenintarea eroziunii este iminenta. Curentii – vanturile si apele – societatii vor crea vartejuri in jurul identitatii aparute.

Dar cred ca nu este buna optica lui Jung in acest caz. Pentru ca in urma cu ani de zile dupa ce am ajuns si eu la aceeasi constatare (la Jung am regasit’o azi de dimineata, in metrou) mi’a creat reactii violente in fata acestora.
Pentru ca ii vedeam cum vin si ma acuza de eroare indivizi care nu au avut nici macar curajul de a’si asuma o afirmatie pozitiva, daramite o identitate. Indivizi pentru care adevarul nu exista, exista doar argumentul pentru demolarea oricarei constructii, maine anuland argumentul pe care l’au folosit ieri, doar pentru ca au o noua constructie de macinat, parandu’li’se natural ca sa faca acest lucru, considerand ca nu exista nici o fisura in argumentatiile lor fara numitor comun fiindca... nimic nu este adevarat. Exact ca un vartej care erodeaza un obstacol, atacandu’l din fiecare directie.

Nu spun ca afirmatia lui Jung nu este reala. Spun doar ca este mai putin utila. Iti zice de ce multi indivizi se opresc in mijlocul pietei, invartindu’se ca titirezul, cu pretentia ca au dreptate afirmand ca nimic nu este corect (chiar propria afirmatie anulandu’se pe sine este considerata ca fiind demonstratia perfecta). Zice ca asta se intampla fiindca le lipsesc boasele (de fapt de lipsa boaselor se leaga explicit nietzsche, jung ramane la termenul curaj). Dar afirmatia lui Jung nu iti spune si de ce sunt atat de multi eunuci in piata.

Doar in alta parte Jung povesteste despre efectele scoaterii mitului din viata omului. Mitul nu in sens de fabulatie, ci in sens de narare a unui aspect fundamental al oranduirii existentei.

Societatea de azi (cea larg raspandita - occidentala) nu mai preamareste echilibrul. Nu da timp cugetarii.
Intelepciunea este o cenusareasa pe care nici printul nu o mai doreste de cand are un hard de un terra cu pronache si o multime de tipe dornice de a'si arata curburile si demonstra capacitatile.

.