Despre lichele

.

Imi cer scuze.

Exista evenimente care imi scapa. Imi cer scuze.

Exista oameni care incearca sa faca ceva si nu sunt destul de atent la ei incat sa nu pierd kairosul (momentul potrivit de a actiona). Imi cer scuze.

Domnul Liiceanu a scris un Apel catre lichele in ’90. Am aflat despre el mult mai tarziu. Prea tarziu, pentru ca mi’ar fi fost de folos ca unealta pe cand incercam si varianta de om politic (in disperare de cauza, in lupta cu lichelele, nu din dorinta de a face bani din politica, asa cum vad ca sunt motivati toti oamenii, pardon, lichelele politice).
Politica nu este o sursa de venit, este forma prin care este gestionat prezentul si viitorul unui neam. A privi ca sursa de venit politica arata din start o mojicie interioara groteasca, inumana.

In 2008 a scris din nou despre lichele. Am aflat abia in aceasta seara. http://www.realitatea.net/cotidianul--gabriel-liiceanu-scrie---din-nou-despre-lichele_280871.html

Doua lucruri: primul este ca singurul loc unde am fost trimis sa gasesc textul este pagina
http://old.cotidianul.ro/gabriel_liiceanu_din_nou_despre_lichele-45627.html
care invariabil (!) afiseaza eroarea : Too many connections.

Ce este mai credibil?

Ca sunt atat de multi romani care la doi ani dupa publicare acceseaza cu asemenea insistenta pagina respectiva sau ca lichelele s’au asigurat ca libertatea presei este… eliberata?
(ce, mai exista cenzura? nu mai exista cenzura! - alexandru andries)

Al doilea lucru se refera la afirmatia domnului Liiceanu: politetea este slabiciunea intelectualilor umanisti de o anumita calitate… ti’e jena sa spui adevaruri in fata… noi suntem neputinciosi prin exces de politete, de buna-crestere!

Nimic mai adevarat. Insa! In momentul in care putregaiul este atat de virulent, cand este evidenta nevoia unei corectii, iar cand mai mult, cunoastem si care aspect ne impiedica sa aplicam corectia… cum sa nu consider mai importanta corectia decat propria liniste morala… cum sa nu consider ca este mai important sa lupt pentru insanatosirea sociala decat disconfortul dat de alungarea temporara a politetii, sau cel dat de alterarea imaginii mele in fata cercurilor educate, politicoase pana la impotenta?


Intelectualul este dator societatii sa ii ofere solutii. Pur si simplu din perspectiva morala pentru ca el este cel care are capacitatea. Si daca ar fi nevoie, in plus, prin faptul ca a ajuns intelectual primind din partea societatii cunostinte acumulate in secole de experienta. Intelectualul trebuie sa dea ceva inapoi. Iar daca prin metoda politicoasa acesta nu’si atinge tinta, tot intelectualul este cel care trebuie (fiindca are capacitatea intelectuala necesara) de a'si traduce mesajele intr’un limbaj potrivit audientei!
Intelectualul oricum este izolat fata de mase, de la sine, datorita limbajului aparent steril, astfel ca este util si justificat eforul de a traduce, intr’o formula eficienta, mesajele necesare societatii.

Iar daca asta duce la discutia despre calitatea (dubioasa a) intelectualului care a parasit cutuma / calea politetii… cred ca in astfel de timpuri este justificabila alegerea. Azi, daca duhoarea nu o consideram prea mare inseamna ca ni s’a atrofiat simtul olfactiv!
Revenind, calitatea intelectualului va ramane evidenta, nealterata, prin fondul mesajului, prin valoarea mesajului ca si continut, nu ca forma.

Cred ca, in astfel de timpuri, intelectualul poate considera ca se afla in plin razboi cu licheaua, un razboi pentru supravietuirea ultimelor urme de bun-simt, iar daca ultima varianta este inecarea lichelelor sub valuri de foc, pentru curatarea sociala dupa modelul dat de Nero… disconfortul dat de iesirea din politete este justificat, justificabil, indreptatit.
(pentru cei ce nu fac declicul, eu nu am porniri piromanice, ci fac referire la anihilarea / discreditarea totala a nesimtitilor din viata publica prin argumentari suficient de puternice, adica lipsite de delicatetea politetii)

.