ingerul si gara plecara

.

Un inger in rochiță alba ramase in gara, pe peron, asezata pe marginea rasadului cu flori, inconjurata de viata comuna. La stanga, la dreapta inainte si dupa, viata comuna. El stia ca e ultima data cand o vede. Cand o vede asa - cu siguranta. Isi apasa o mana pe geamul usii de tren incercand sa opreasca timpul, sa preseze imaginea aceea intr’o pagina de carte la care sa poata reveni oricand cu aceeasi intensitate, cu aceeasi traire. Era o despartire? Fusese cu adevarat a lui? Nu conta. Conta doar ingerul pe care il vedea ganditor, asezat, cu mainile pe genunchi. Ar fi vrut sa’i faca cadou acea imagine, cu soarele puternic, cu gara, cu rochita alba si privirea ganditoare. Sa'i arate frumusetea pe care o vedea in ea si tot ce o inconjoara. I'ar fi fost de folos. Ingerului. Si stia ca nu poate si nu vroia sa inteleaga ca nu poate. "s'a terminat, gata. respiră! respiră! respiră!" isi repeta.

Ingerul cu gara si cu clipele de frumusete neobisnuite plecara. 

El si trenul lui ramasera pe loc, intr’o lume comuna, stramta.

.