referat

pentru ca mi se tot cere referatul asta, il pun aici.
pentru ca e singurul referat in care am scris ce m'a pleznit pe mine mintea si chiar a si fost notat ok.

Originalitatea şi Timpurile

Originalitatea este pusă cel mai ades în relaţie directă cu noul, în felurite manifestări ale acestuia.

In ceea ce o priveşte, se poate afirma fără frică de greşeală, că de-a lungul timpului, aceasta a fost supusă modelor. Astfel, se observă că în marea parte a istoriei cunoscute, originalitatea în câmpul ştiinţelor a fost oaia neagră, elementul de izolare, paria. Tradiţia domnea. Tradiţia însemnând autoritatea obţinută prin ethos era ameninţată de originalitate, adică de noi moduri de abordare, de noi moduri de formulare, de noi moduri de gândire.

Lucrurile au început să se schimbe începand cu perioada Renaşterii. De atunci şi până acum, originalitatea a caştigat teren (greutate), din punct de vedere al persuasiunii ajungându-se la situaţia în care coerenţa logică este adeseori ignorată în virtutea acestui atribut al originalului, fapt ce poate fi pus în directă legătură cu “furtuna” din ierarhia valorilor descrisă de Tudor Vianu.

Insemnătatea originalităţii este vizată şi de către Lucian Blaga în Zări şi Etape în schiţarea de tipologii ale spiritului naţional prin radiografierea principalelor (sau a celor mai puternice) elemente ce defineau zone culturale diferite. Astfel, zona europeana occidentală este singura din cele patru analizate, în care atributul de originalitate capătă valoare pozitivă.

De unde această schimbare radicală? O primă presupunere poate veni din direcţia teoriei ierarhiei nevoilor care îi aparţine lui Abraham Maslow. Deoarece în ultimile sute de ani în Europa Occidentală cuantumul de satisfacere a nevoilor a crescut, frica de periclitare a satisfacerii nevoilor aparţinând treptelor de bază s-a atenuat sau chiar a dispărut, fapt care a făcut posibilă acceptarea unor noi moduri de abordare a mediului înconjurător, a modului de abordare a elementelor ce definesc relaţiile între om şi lume şamd. Nevoile de bază fiind acum asigurate, indivizii acestei societăţi au putut căpăta libertatea de a experimenta noi moduri de a trăi, de a se exprima (au putut fi originali) fără ca o sabie lui Damocles să ameninţe decisiv în cazul în care noile moduri de viaţă (netestate) ar fi dat greş. Pe această linie, se poate ajunge (şi chiar se ajunge adeseori) la depăşirea echilibrului, la manifestări anormale de originalitate – născându-se astfel expresia “bogatul este excentric, săracul este nebun” (Celine, 2005, 148). Sintagmă ce poate se poate traduce prin faptul că potenţa economică de a ameliora eventualele efecte negative ale excentricităţilor (actelor de originalitate) face ca actele acestuia să fie privite cu indulgenţă, pe când incapacitatea individului ce nu dispune de astfel de resurse îl privează pe acesta de experimentări cu final incert.

O a doua presupunere este cea legată de orânduiala vieţii antice. Deoarece autoritatea în acea epocă se afla în strânsă legătură cu viaţa spirituală, sau mai corect spus, fiindcă latura religios-spirituală a existenţei sociale avea o însemnatate deosebită. Astfel, regulile traiului, “nomenclatorul” normelor ce stabileau datoriile individului faţă de societate precum şi relaţiile existente între elementele ce compun existenţa perceptibilă şi imperceptibilă a omului fiind bine stabilit şi neacceptând modificări. Incălcarea cutumei era o greşeală majoră. Zeii puteau fi mâniaţi de manifestări originale în câmpul gândirii, catastrofe neînchipuite fiind posibile ca urmare a acestor acţiuni “necugetate”.

De altfel implicaţiile sociale ale noului acceptat fără reticenţă făţişă sunt vizibile în epocă modernă, unde individul capătă un sentiment de puternic discomfort, după cum arată Alvin Tofler în Socul Viitorului.

Revenind în timpul prezent, într-o lucrare ştiinţifică, originalitatea se poate manifesta în mai multe feluri: prin abordare, prin conţinut, prin interpretare, prin concluzie, prin formulare samd (Chelcea, 21). Firesc, în câmpul ştiinţific se conturează delimitări precise în care se poate manifesta noul, acesta trebuind să se supună unor norme ce vizează de la relaţia de adevăr dintre lucrare şi realitate până la forma de prezentare a lucrării.

In ceea ce priveşte lucrarea pe care intenţionez să o redactez cuprinde originalitatea atât ca subiect cât şi ca experimentare a sa. Ca subiect deoarece în încercarea de aflare a relaţiilor dintre morală – arhetipuri (Jung) – principii – Idei (Platon) noul, schimbarea sau încercarea de redefinire a orânduielii existenţei are un rol de element al haosului, al negării Ordinii. Ca experimentare, deoarece nu am cunoştinţă de o lucrare care să cuprindă aceste relaţionări (deci există elementul noului), şi mai apoi, deoarece în timpurile pe care le trăim o asemenea abordare face obiectul preocupării a suficient de puţini indivizi încât astfel să creeze un caracter de originalitate (chiar dacă acesta este obţinut involuntar).

In încheierea acestui eseu se întrezăreşte posibilitatea unei lucrări ce poate opune argumente contradictorii despre calitatea originalităţii: este aceasta un nou aducător de bine, de prosperitate sau un perturbator al oranduielilor “sănătoase”?

Sau într-o viziune sociologică, întrebarea poate fi: plata pe care o face societatea prin renunţarea la obişnuinţe cât de mare este raportată la aportul calităţii vieţii dat de originalitatea unei lucrări ştiinţifice?

Bibliografie:

Blaga, Lucian. (2003). Zari si etape. Bucuresti: Humanitas.

Celine, Louis-Ferdinand. [1932] (2005). Calatorie la capatul noptii. Bucuresti: Nemira.

Chelcea, Septimiu. [2003] (2008). Metodologia unei lucrari stiintifice. Bucuresti: comunicare.ro

Cismaru, Diana-Maria si Dumitru, Iacob. (2004). Organizatia Inteligenta. Bucuresti: comunicare.ro

Jung, Carl. (2004). Arhetipurile si inconstientul colectiv. Bucuresti: Trei.

Toffler, Alvin. (2000). Socul viitorului. Filipestii de Targ: Antet.