poezie

.

  de la ivcelnaiv

 

cine a rupt odată o floare de colţ ajunge să vorbească şi cu florile de muşeţel

 
eram mic
eram prost
am rupt o floare de colţ
am greşit

am smuls-o din pământul ei
şi am terfelit-o prin toate
cărţile pe care le citeam;
o puneam la presat
şi-apoi
îmi plăcea s-o descopăr în toate pânzele sus
în suflete moarte, în mijlocul unui veac de singurătate

cu cât citeam mai mult
cu atât ea îşi pierdea mirosul
culoarea şi viaţa
iar eu interesul
pentru ea

într-o zi
a plecat hotărâtă să se replanteze
cu puţina viaţă pe care o mai avea

a plecat
şi mi-a lăsat
câteva urme prin literatura momentului

încă îmi pare rău
că am rupt floarea de colţ, acum privesc
florile de muşeţel din faţa casei
cu alţi ochi, vorbesc cu ele, le mângâi,
le cert când dau să intre peste alee,
doar e spre binele lor - oamenii nu se prea uită pe unde calcă
dar ele continuă să crească pe alee numai de-al dracu'
iar eu le privesc cu drag
şi mi se par cele mai frumoase flori.

.