dezamagiri

dap. dezamagiri.

Criza frate!

Bah, e criza, aliniaza’te si tu, ce pana mea stai deoparte si traiesti linistit si fara sa te afecteze?! Intra in criza mai prostea!

Cam asa suna... Pardon!

Fix asa suna toate stirile. Orice eveniment acum e pus de niste nimeni de umbre de aberatii de pseudojurnalisti pe seama CRIZEI! Ca gugal a concediat cateva sute de oameni, e din cauza crizei – desi gugal n’a spus nimic in sensul asta. Ca orice vant care apare, orice usa lasata deschisa. Gigicu a lu' Veta a calcat cu roata din stanga gaina ce statea pa trotoarul nedat cu var. Pe'n'ca: gigicu' se grabea la banca sa'si scoata banii din pricina crizei si d'aia n'a vazut gaina; gaina se grabea sa fuga fi'n'ca auzise ca vine criza si era convinsa ca din cauza aia va fi taiata in locul porcului de craciun; iar gigicu era a lu' veta tot din cauza crizei, daca n'ar fi fost criza, veta ar fi fost a lu' john...; si uitasem - trotoarul nu era dat cu var din cauza ca criza a facut sa nu fonduri la primarie in contextul pietei de var si mana de munca la noi in comuna! (trotuarul a devenit trotoar din firesc acelasi motiv)

Se pare ca, mai, voi chiar nu vreti sa intelegeti ca e criza, asa ca va bombardam noi cu stiri crizate pana o sa o visati si noaptea.

Am citit mai cu ani in urma un articolas tare inteligent despre pinguini. Nu aia de la pol, ci aia dintre poli. Care se cred oameni dar reactioneaza ca pinguinii. Tare convins sunt ca despre acelasi lucru este vorba si acum.

Problem – react – solutions. Am vazutara mai ceva vreme in urma un filmulet in care se explica modalitatea de a impune modificari de neacceptat in viata popoarelor prin provocarea unor probleme, care la randul lor sa ‘provoace’ solutiile dorite dinainte. Criza asta is the same shit. Tot ce imi vine din massmedia mai intai de a’mi veni din real life... poute mon cher...

Criza asta imi vine din massmedia si numai de acolo. Momentan. Pana ajunge sa fie convinsa masa critica de populatie necesara pentru ca realmente sa apara efecte sociale. Pentru ca apoi sa poata sa ‘apara’ si solutiile salvatoare mult asteptate.

Si ca o posibil a demonstratie ca lumea larga nu ar avea nici in clin nici in maneca cu marea criza (ba chiar i'ar face bine niste picaje ale unor companii americane prin locurile libere pe care le'ar provoca pe piata) iaca aici cateva potentiale esplicatii. Corect, tot dorinta brusca de retragere lichiditati ie la baza dicstractiei... dorinta tot mai insistent provocata prin massmedia. E CRIZA, baga banii la saltea, bancile nu mai e sigure! Premonitii autogenerate...

Nesimtirea autoritatii pe la noi

Asa am crescut. Asa am fost obisnuiti. De prea multe generatii incoace.

Ei face porceste. Noi ne facem ca nu stim. Ca nu vedem, auzim, simtim. Nesimtirea lor, tampenia si grohaiala.

Minor, se apuca sa faca repetitii pentru defilare. Cea de 1 decembrie. Ocazie cu care blocheaza traficul pe cateva noduri vitale pentru nordul capitalei. Incat multimea ajunge sa se inghesuie ca oile pe un rahat de pod cu 2 benzi pe sens ca unica sansa de iesire spre otopeni. Ore in sir. Pentru ce? Pentru nimic altceva decat reamintirea celor multi ca.. sunteti multi bah! Am facut armata. Un rahat de actiune e o defilare. Desi daca stau un pic sa ma calmez imi dau seama ca de fapt la intelijenta alora din armata... da, e nevoie de cateva zile de repetitii pentru a intelege pe unde incep sa defileze, pe unde se opresc, in spatele cui se afla samd. Lor nu le’ar fi suficiente nici harti cu locatia (ca doar sunt militari), nici poze, nici filmulete, nici simulari pe computador! Iar militieni care sa fluidizeze traficul nu este – ci doar d’aia care interzice traficu’.

Chiar imi trecea zilele trecute prin neoron chestia asta legata de obisnuinta pe la noi de a trata intr’un anumit fel ceea ce vine ‘de sus’. Pe de o parte necontestand, pe de alta parte ignorand. Cred ca asta ar fi o trasatura caracteristica pentru noi. Este o dubla atitudine. In acelasi timp omul de rand de la noi spune ‘cine sunt eu sa contest ce zice ala de sus (si sa iau atitudine)?’ precum si ‘cine e ala sa’mi spuna mie ce sa fac?’. D’asta nu functioneaza la noi reforme, implementari, importari de know-how... sau si d’asta. Avem un dialog cirular, al surzilor intre sus si jos. Si e intretinut. De sus, in jos. De jos, in jos.

Fiece ghercea care sapa o groapa, o casa, un bloc, face un santier ceva, se simte indreptatit sa blocheze cu utilajele lui strazile inconjuratoare. Si sa le distruga, evident.

Cine sa’i faca ceva? Omu’ de rand care nu ia atitudine?

Ma tot uit la (un) olandez si la conceptia lui despre ‘sus’-ul asta. Pentru el administratia inseamna niste unii pe care ii plateste ca sa’i fie lui bine. Ca aia sa aiba grija de chestii d’ale lui cotidiene pentru care sa nu stea el sa’si bata capul. Pentru noi administratia este chestia aia de care te feresti mai rau decat de bau-bau. Ca ai si de ce! Pentru ca administratia era de mult timp aparat de opreisune. De frecat indivizii care ieseau din rand. Ca doar la administratia ajungi atunci cand vrei sa faci o schimbare in viata ta – ceea ce nu era (este) agreat de sisteme. Si ca sa nu uiti de cosmarul pe care l’ar insemna orice modificare, ei se asigura ca iti vei vizita tortionarii din cand in cand, pentru chestii ‘obligatorii’ – taxe, plati naiba stie ce...

In romanica, ei raman inca nesimtiti si sus, restul fiind jos neascultatori si cuminti.

scrisoare by request

ca ai vrut scrisoare:

de sapte ani ne stim. ai zurgalait prea tare atunci pentru bosorogul3

6 ce eram p'atunci.
si de atunci din cand in cand ecourile unui zurgalau vesel m'au bantuit, uneori mai tare, alteori prea tare.
acum mi'ai spus ca iti pare ca s'ar putea ca sa fi incheiat ultima relatie un pic cu gandul ca ti'ar fi mai bine langa mine decat langa...
si alte doo chestii similare ai mai spus.
adica dupa sapte ani de zile ne gandim unu la cealalalta si viceversa, ne vedem, ne pupam... si tu imi faci scandal pentru niste bucati de plastic in forma de sticle pe care nu le'am dus odata cu gunoiu'? manca'le'ar pitpalacu' pa iele de sticle!
si mai iesti ofticata ca io spun ca stiu ce vreau de la o relatie, ca stiu din esperienta, si tu auzi ca mi'e nostaljie dupa altele.
sau ce pana mea mai spun io s
+.it+ i ce pana ta auzi tu...
daca io i8mi pierd punctele cardinale cand imi zambesti, putin ma intereseaza de ele de sticle, de ele de alte motive de oftica.
daca ai chef de certuri, spune si facem si program! dar nu mai ridica maruntisuri la rang de chestii capitale. pa mine ma interesezi tu si mi se'n'falfaie de chestiile anexe, conexe, obiecte, subiecte, dreptati, greseli. toate astea devin maruntisuri raportate la existenta ta langa mine.

..., restul in particoler. hai ca am incheiat, vin sa fac baie, pregateste'mi prosop si vezi ca dupa baie mi se face foame, dar nu in halu' in care sa mananc mancare gatita. iaurtul ala din frigider cu niste chestii pe langa e bine. si lasa televizoru' inchis ca iar ma hipnotizeaza!

NOTA. aparitiile de caracte, spatii si alte semne de ponctuatie nelalocul lor p'aici (ori chiar cuvinte si idei) i se datoreaza lui zoro. care satul de fugarit mausu' a trecut la nivel de user avansat, folosind acum preponderent tastatura. caut o metoda de a'l face sa ignore mirajul pe care i'l provoaca monitorul, recte la ideea viziliba de a tzopai brusc in el.



++

postare noua, blog vechi

descoperire.
aseara la o verificare de rutina a statusurilor pe mess vad ca se recomanda a nu se uita de referatul pentru azi. cum eu nu traiesc pe aceasta planeta (iar prietena mea cu care nu sunt tocmai se plange de asta) intreb cu speranta despre ce este vorba (speranta era cum ca n'as face parte din publicul tinta al acelui status). aia moare ultima cica. speranta. nu numai ca eseu de facut dar si examen. era ora 6, eram la birou, aveam de munca in draci, a doua zi la ora 9 examen cu eseu. totusi vine vestea buna. examenul consta doar in acel eseu.
si scriind noi de zor la un moment dat incepem sa cautam pe net (ca acces rapid la biblioteca nu) titluri, carti, date de publicare, edituri. pour la blibliografi (cu accent pe i)!
atentie, se apropie punctul culminant al compunerii. (chiar daca nu pare)
la cautarea sursei sintagmei "bogatul este excentric, saracul este nebun" gasesc o singura referire. pe un blog. al unui autointitulat designiori knecht. brusc, ma deranjeaza tipu'. pe de o parte pentru ca a intrat in intimitati care'mi sunt dragi si ascunse. si pentru ca a avut tupeul sa se afiseze cu ele in public. astia doi, designiori si knecht sunt doi personaji din jocul cu margelele de sticla a lui hesse (traiasca razvan care mi'a pus'o in brate). personaji a caror sinteza as fi vrut sa o realizez in mine. in fine, dupa cateva momente de mic storm emotional, ma decid si intru pe blog, sa vad ce'i cu tipu', poate cu frica de a nu fi dezamagit, poate cu teama de a nu ma simti foarte mic in fata unui colos.
(suspans)
cetesc cateva randuri la mijlocul paginii deschise. randuri care'mi erau familiare. deh, firesc imi spun, tipul este marcat de ce am fost si eu marcat, avem chestii comune...
mai citesc pana la sfarsitul frazei. erau fraze care'mi apartineau, le stiam, le recunosteam.
pe de o parte ziceam ca da, frazele sunt ok, e firesc sa apara in asemenea loc... si brusc vine INTREBAREA: dar ce cauta ele aici? cine e asta care pune fraze ale mele pe blog?... chiar daca este un blog care aduna ganduri de oameni similari... dar CUM au ajuns ele aici?
(suspans din nou)
mi'a luat cateva secunde sa ma dumiresc. blogul era al meu. facut cu mii de ani in urma, abandonat din lipsa de acces periodic la internet (pe vremea culturii cucuteni, internetul era doar wireless), in cele din urma parasit pentru ca nu mai stiam unde este si convins de faptul ca a fost sters contul datorita inactivitatii.
(s'a incheiat suspansul, se trece brusc la alt subiect)
apoi m'am intrebat de ce apare doar acolo citatul cautat?... si totusi al cui ie? am louat pozitia regulamentara de lotus si am aflat: citatul e doar acolo fin'ca e culegere proprie si apartine lui Celine in Calatorie la capatul noptii. (traiasca ligia, sau mai precis tata ei care a adunat acea biblioteca deosebita)
multumesc de intrebare, "examenul" a fost ok. am stat la coada pana ni s'a urat... am predat lucrarea careia uitasem sa'i fac pagina de garda, chestie tare urata din partea mea - voi sta pe coj' de nuca la colt. de la 5 la 3, ca sa rimeze cu orarul politiei la cazier pe saptamana ce tocmai se incheie in ritmuri stupide.

lista de cumparaturi

diseara la iesirea de la biro' trecem prin carefura.
si fac aici lista ca sa nu uit.
lapte,
ceafa,
branz topit - nu, ca nu'i place
cascaval - nu, ca e foarte pretentioasa la asta (tot un fel de "nu'i place")
oo,
o cutie de wiskas (de pisici) pentru caine,
o doza saptamanala de haleala pentru zoro,
banan (daca arata bine - mult),
alt fruct (numai daca arata foarte bine),
alte chestii care imi fac eventual cu ochiu'.

atat.

milita romana. nesimtirea domneste.

episodul 2
dupa turismul fortat pus la punct de catre politia romana cu prilejul emiterii pretentiei (de altfel neobrazate) de a obtine o hartie juma' de a4 de la ei, iata ca la o a doua vizita - cand eram pregatit cu toata maculatura ceruta, primesc un flit de care numai nesimtirea tronanda in organele statale este in stare.
saptamana asta avem alt orar fiindca cineva este in concediu. vino tu de la 5 la 3. afternun. adica mai ia'ti ba zi libera daca vrei ceva de la noi, incapatanatule! si fa frumos pe langa noi! ca altfel te plimbam pana ajungi sa ceri tu injectii cu compot la 9...
FUTE'V'AS! cu picameru, fara vaselina! ventral, dorsal si dorsal. (fi'n'ca la voi dorsalu' si oralu' e una si aceeasi)

ps. asa afli placerea nebuna de a conduce numai in 4-5000 de ture...

zoro. din nou.

ghemotocu' creste. deja nu mai e el ghemotoc ci burdihanu' de care are grija mai rau decat de orice. si toarce. asta are doo preocupari majore in viata. sa manance si sa toarca. pardon, trei. si sa umple ligheanu'.



ca orice felina ce se respecta, isi petrece suficient timp zgarmanand ce prinde... a se observa chestia aia rotunda din mijloc. e burta!




jucaria lui preferata - probabil pentru ca are un zornait mai vioi decat celelalte... avea doo d'astea. cealalta cred ca e blocata pe sub pat sau pe dupa vre'un dulap.
deseori ma mir ca nu am reusit sa calc inca pe ele... decat pe cele moi.

epopeea unui cazier

azi de dimineata – adica pe la pranz am decis sa plec din iubita noastra romanica.

fi’n’ca.

pour la munca trebuia sa scot un cazier judiciar.

am mers la circa unde m’au incartiruit astia ultima data, de mi’au facut viza de flotandis. adica circa 14 (cu o aproximare de 78%)

astept calm ca tanti de la ghiseu sa binevoiasca a ma baga in seama. ei, acolo 10-15 secunde e de minim bun-simt, nu? ceea ce se si intampla. d’acolo imi spune ca daca vreau in rejim de urgenta sa ma plimb! ... aaa ... nu suna putin bizar si voua? oricum trebuia sa ma plimb la posta pentru un nenorocit de timbru fiscal de 1 leu. dar daca vreau urgenta du’te matalutza si cauta si trezoreria p..lii! si mai plateste acolo 5 lei.

mai succint! daca vrei repede o hartie de rahat plimba’te in trei locuri: posta, trezorerie, militie! ca doar esti om al muncii si tre’ sa’ti iei o zi libera pentru orice tampenie.

mai femeie! iti dau 20 de lei dar da’mi in pana mea peticu’ ala nenorocit de hartie! nope. am uluitoarea inspiratiune de a a ma intoarce totusi la ghiseu pentru a afla daca am nimerit bine sectia – ca uite buletinu’ meu... ura! tre’ sa ma duc acolo unde am domitzilu’.

ne plimbandu’ne din dristor in piata romana. in drum, trecem pe la posta (cea din dristor). altii care lucreaza la stat! din 7 ghiseuri cu oameni la ele, unul era liber. ma duc la el, fiindca viteza lucratorilor din oficiile postale este un subiect greu de atins fara folosire de cuvinte obscene porcoase si urate in acelasi timp. ma infiintez in fata ei (firesc, tot o tanti, dar chiar tanara, dar veti vedea ca nu conteaza, sistemul spala creierul orcarei fiinte ii trece pragul). ea numara ceva. eu astept ca sa nu o supar. dupa 15-20 de secunde scot niste zgomote gen: sarumanabunaziua. si zambesc cuminte. ea se uita la mine. eu ma uit la ea. si fi’n’ca nu vad atitudine ostila ii spun ca vreau un timbru. verificasem in prealabil ca pe eticheta din fata ei sa scrie ce vinde si asaceva. ea raspunde. nu am! mergeti la oricare alt ghiseu! colegele ei erau la o lungime de brat distanta. orice colega insemna minim 5 minute pierdute. dar ea nu avea.

ma duc la alt ghiseu, astept uluit si neintelegand cum reuseste angajata postei sa rezolve o coada de 3 persoane in numai 8 minute. nici macar la doctorul de familie nu ma tine atat inauntru...

iau timbrul atat de valoros si ma reped la igp pe stefan cel mare. ca acolo mi’am scos cazierul toata viata mea. pac, funii, lanturi si alte legaturi! inchisa usa aia. intreb pe omu’ din post. de acu’ un an s’a schimbat. regula noua – numai la circa de care apartii prin nastere sau domiciliul de pe buletin... bla-bla... (si daca eram plecat din tara, ma intreb...?) oricum, aici e inchis. ce se schimba vremurili, bre!

in romana tac-pac, la circa 1, unde mi s’a facut bulentinu’. cu speranta ridicola ca acolo au un ghiseu unde sa pot plati acei 5 lei. pai in primul rand asteapt’o matale pe fata de la receptie ca e plecata putin. nu mult vreo 4 minute. stai ca boul si te zgaiesti pe pereti, ce sa faci? sa scoti laptopu’ si sa te apuci de lucru?

apoi vine tanti de la receptie vesela ca o garofita. si te anunta ca intr’adevar trebuie sa cauti trezoreria. care de data asta e pe o strada (cu nume nefamiliar) in spate la Inter. si nu, nu stiu la ce numar, dar o vezi tu! pai te duci. atras de necunoscut.

si in spate la inter e teatrul de opereta mai draga. si in spatele acestuia este strada tudor arghezi, mai draga... firesc, alta decat cea obscura de care zicea militianca. te opresti ca vita si injuri. si se uita lumea la tine. deja au trecut aproape 3 ore de cand te plimbi dupa o hartie juma’ de a4. in regim de urgenta. n’ai spus la birou ca vei ajunge la mijlocul programului ca doar iti calculasei un drum. nu cinci sau sase.

insa suni acum la birou. pe un coleg. sa intre pe net sa iti caute chestia aia unde platesti prostii. cu strada cu tot. colegu’ nu raspunde la telefon. pai de ce? insisti si suni o colega. iti raspunde, o sa te sune peste cateva minute.

intre timp umbli bezmetic pe stradutele intortocheate de la universitate. si dai de strada ta! adica aia pe care o cautai. te plimbi pe ea de la un cap la altul cu ochii pe pereti dupa niste litere care sa injgebe un cuvant cautat de tine. gasesti, intri.

(ma intorc la pers intai)

fireasca plimbare pe la doua ghisee. noroc ca e pustiu. aici am aflat si diferenta dintre casa si ghiseu. ca la un moment dat mi s’a cerut sa ma duc la casa 5. alaturi vad 5 si pac – nu, aici e ghiseu! ah, scuzati. complicat rau sistemul vostru, pentru geniali! la casa 5 ajung si dupa cele evidente 10 secunde de asteptare, in care chiar nu aveam ce face, fiind geam all over, tanti se apropie de si ma intraba ce doresc. pai, uite m’a trimis de la ghiseu sa platesc. da ceva neinteligibil din buze... se ridica de pe scaun... si pleaca! raman trasnit. nici naiba nu auzea ce spunea, ca microfonu’ si boxele sunt la misto puse. au fost cumparate ca sa isi ia cineva un comision pe marfa proasta si atat.

ma uit in sus sa vad unde se termina geamul, ma uit cat de departe este si calculez cat de tare ar trebui sa urlu dupa ea. sa se intoarca in pana mea sa’si faca treaba! nu se merita. ma intorc la ghiseu (eram la casa adineauri). si spun ca femeia aia aplecat, ce pana mea! asta rade. ca de fapt nu a plecat, ci vine si ea sa ia hartia (chitanta) de aici, de la ghiseul asta! ha? adica daca avea cinci indivizi la coada, pentru fiecare pleca din biroul de sticla, bipaia la intrare si iesire cu cartela? mein got!

dau banii, iau chitanta, ma duc inapoi in romana, intru in sectie, incep sa scot arsenalu’: timbrul fiscal, chitanta fiscala, buletinul... si ce’mi spune instantaneu tipa de la receptie? BAZA DE DATE NU ESTE ACCESIBILA. VA RUGAM REVENITI PESTE CATEVA ORE!

Dupa aproape 4 (patru) ore de plimbat prin bucuresti, intrebandu’ma daca sa continui cu masina sau sa merg pe jos, mi se spune ca am pierdut timpul degeaba. in regim de urgenta.

pe la 26-27 de ani m’am declarat prea obosit pentru a mai schimba joburi, pentru a mai incerca sa plec din tara, pentru a ma mai lupta cu statul ca sa ma lase sa fac o afacere pe cont propriu... acum, la 32 de ani sunt din nou motivat. voi face tot ce pot ca sa plec din tara!

revenire

adica revenire la postarea anterioara. din microsoft mon amour trebuie sa il botezam hp mon amour.

fi’n’ca.

recomandarea microsoft am gasit’o dupa ce ma umplusem de stima in fata propunerilor (standard) de pe forumurile profi. si anume:

1. Open the Registry Editor. (Click Start and Run regedit.exe)

2. Go to the key:

HKEY_LOCAL_MACHINE\System\CurrentControlSet\Control\Class\{4D36E967-E325-11CE-BBBFC1

-08002BE10318}

3. Right click the above key, choose Export and save the file as backup.reg.

4. Delete the LowerFilters value in the right panel. (NOTE: Under the key, there

are also some sub keys such as 0000, 0001. Please double click them and delete the

LowerFilters value.)

5. Restart the computer.

If this still does not work, please perform a Clean Boot to narrow down the problem.

1. Click Start, and click Run msconfig. The System Configuration Utility appears.

2. In the General tab, click Selective Startup.

3. Uncheck the processing options that are listed below Selective Startup except "Load System Services."

4. Click Apply, and then click Close.

5. Restart the computer and test if the issue persists.

fi’n’ca.

ma’ntelegeti. inainte sa fac brain surgery pe acesti registri mai rar atinsi de ilustra noastra persoana in windows, doream sa stiu ca nu mai am alta cale deloc neam.

avand din coincidenta aprobarea de a inlocui minunata tehnologie bluetooth cu cablul ordinar pe care il gasesti in piata la tarani pe taraba, am purces plin de fericire la a intreprinde aceasta actiune grandioasa prin maretia ei.

dar fi’n’ca suntem mancati de curiozitati, am mai facut si teste adiacente. si anume mi’am luat propriul strung (altminteri botezat laptop in apa iordanului), si l’am dus la locul faptei pentru a incerca si el sa se conexeze la respectiva tehnologie de dinte-albastru. si el (jeneratie mai noo) ce ma anunta (nu prin proprie vointa ci fortat cu usa): ca vede respectivul device si ar comunica bucuros cu el daca ala i’ar da si el o cale de comunicare. adica daca i’ar pune la dispozitiune un serviciu pe care sa se intretina intre iei. taman si fix serviciul de care celalalt laptop imi zicea ca nu il are, dar cu alte cuvinte mult mai dureroase si mai neconcludente. de unde se trage concluzia ca de fapt device’ul bluetooth atasat la imprimanta era cel care nu mai presta... windowsurile erau cuminti. boon. il scoatem oricum si punem cablu’. soorpriza! imprimanta refuza in continuare sa mazgaleasca hartii! dar spre deosebire de ora anterioara, avem un mesaj pe afisajul ei: una bucata cartusul de coloare albastra a iegspirat, ba! aducem cartus coloare. alt mesaj: cartusul de coloare rosie a iegspirat, ba! oricum ne asteptam la asta si il aveam pregatit. alt mesagiu: cartusul de coloare galbena a iegspirat, ba! desigur, il avem.

pac – printeaza!

asa ca nemernica imprimanta hp fi’n’ca ii expirasera cartusele isi oprise serviciile de comunicatie specioase si tacea ca muta! doar cand i’am penetrat cablu’ in dos s’a trezit si a tipat ca una si alta.

DECI! daca vezi in windows un mesaj de eroare rar intalnit, pentru care nu gasesti la microsoft esplicatie, pentru care gasesti pe forumuri grele esplicatii dureroase... schimba tata toneru’! sau nu mai cumpara imprimante color hp...

microsoft mon amour

Dincolo de credibil.

Ai o eroare pe computador. o cauti pe site la microsoft. Si ce gasesti:

Check the spelling of the service name and then retype it. If you still get this message, contact your system administrator.

Adica... noi microsoft am creat textul erorii, eroarea iese din sistemul nostru, dar nu stim ce sa’i faci. Suna’l pe ghinionistu' ala de la it sa’si bata el capul sa ne repare porcaria noastra care nu functioneaza.

Placerea vorbei.

Cate o discutie interesanta aud miercurea. Seara la volan in lungul drum spre casa. Dupa vorba, dupa sport, la rfi, radu paraschivescu. Si in momentul in care aflu (eventual) a doua zi ca steau a ajucat aseara in liga, se intelege cat de interesat sunt de astfel de subiecte. Totusi, nivelul estetic la care se poarta discutia ma face sa raman acolo. Si destul de des chiar si valentele intelectuale.

Saptamana asta a fost invitat nenea ctp. Alde cristian tudor popescu, deh! Care de regula imi place, pana incepe sa i se trezeasca prea tare una si alta. Cum ar fi simtul postularii.

De par example, saptamana asta ctp zicea ca mass-media nu creaza curente. Ci cel mult augumenteaza tendinte existente in social. Pai in social toate tendintele posibile exista in forma latenta. Asa ca pica. Unu la mana. Si doi la mana: am de undeva sentimentul ca aceasta convingere o are in urma propriei experiente, unde a descoperit ca el nu poate crea curente. Sau el si cativa apropiati. Adica o forta sociala cam mica... in comparatie cu un haliuud... sau cateva trusturi de presa mondiale.

In rest discutia, cum spuneam, chiar delicioasa. Nenea ctp face cateva precizari la care nu ne’am ganditara. (bine, e oarecum firesc, dat fiind distanta intre subiectul discutiei si propriile preocupari). Pai cum ar fi.

Violenta pe stadioane. (ca asta era subiectul) Pseudosuporterul se duce la o actiune sportiva intr’o maniera care nu are de’a face cu sportul. Se duce pentru emotia violentei, nu pentru sport. Iar nenea ctp spune ca tribunele nu pot absorbi necesarul de exprimare violenta al firii umane – ci iarba gazonului! Excelent! Atunci cand intr’adevar intri pe iarba si alergi si te zbati, atunci iti eliberezi violenta si te descatusezi de ea. Pe cand in tribune doar o regenerezi! O amplifici, o hranesti din nou si din nou. Excelenta remarca.

Si mai povestea nenea ctp despre pseudosuporterii care proclama sportul ca fiind centrul vietii lor. Supraponderali, gameri internauti violenti. Chiar cunosc cazuri reale, omul nu greseste cu nimic.

Si alte o multime de vorbe, frumoase, placute, din lumea in care credeam ca voi trai cand voi fi mare.

Mentalitate si capacitate

Si te suna un director de zona si iti cere sa’i faci computerul din oraselu’ ics cu prioritate. Si iti explica de ce. Adica motive de trei lei.

Si te gandesti ca astia tot asa au ramas. Cu aceeasi mentalitate. Pun o vorba, o susanea. Si fac sa imi mearga treaba.

Incapabili de a intelege ca de la un nivel in sus chiar trebuiesc aplicate principii de prioritizare reale, nu vorba, nu soapta in ureche. Ca la fel ma pot suna si celalti directorasi sa ‘prioritizeze’ in acelasi mod necesitatile lor. Si ajuungem la punct mort. Toti sunt prioritari. Prin hocus-pocus vorba goala, ca e vorba de prietenu’ lu’ amanta.

Una este cand ai o firmulita de o mana de oameni unde poti functiona pe baza de realtii umane. Iar eventualele efecte contraproductive sunt mici si se pot atenua rapid. Alta e sa duci acelasi comportament brownian intr’o firmulita de mii de oameni. Unde iese haos si fiecare ajunge sa lucreze in functie de chef si simpatii.

URA

pe ei cu mama lor!
...la gherila suna mai bine, dar merge si asa.

Eroii

Mai din perioade pustane aveam o teorie. Cum ca intr’o societate cantitatea de eroi nascuti intr'o generatie este constanta (ca pondere).
Pana de curand daca nu la fiecare generatie, macar la doua, tot aveau unde sa se desfasoare si ei... ca vorba ‘ceea: e oameni si ei si tre’ sa traieste!
Dar acum? Ce fac acum eroii? Oare pornesc lupte pe cont propriu? Lupte principiale? – ca doar astea imi par cele mai eroice lupte in lumea de azi... Moderni don Quijote (intr’o intelegere paleriana)?

Vreau

Din cand in cand vreau. Ceva inteligent. Sa aud, sa vina, sa aflu de la altii. Am nevoie ca de aer. Ceva nou, o idee eleganta, o idee proaspata.

Acum e din cand in cand.

Am cautat link-uri pe mess, am cautat postari noi in bloguri interesante.

Pustiu.

La partea cu link’urile din mess am gasit o melodie interesanta. Pe iutub. Cu versuri interesante. Din click in click la al treilea pas am ajuns rapid la scene ferbinti, goale, incitante, promitande.

La naiba.

Am dat drumul la muzica. Macar asta imi ameteste putin neuronul.

Cu capul

Am iesit ieri sa iau niste banuti de la care imi luasem adio. (cineva mi'a returnat o datorie pe care o trecusem la morti)

Imbracat asa cum iesi pana la colt, cu niste pantaloni similari cu salvarii largi si o bluza cu maneci scurte. Si o desaga aruncata peste umar si atarnanda la sold. Ca era cald si bine si frumos si superb afara.

Din vorba in vorba ma duc sa platesc si telefonul, apoi ajung sa mananc o prajitura, apoi ajung sa o duc pe mama prajiturii cu pricina in oras la o intalnire. (adica mama lu' prajitura se ducea la o intalnire care se prelungea cu un concert)

Apoi imi dau seama ca mi’ar placea si mie sa merge la concert. Da pian, mancati’ash clapa matale.

Me duc la casa de bilete destul de calm – nu credeam ca voi gasi. Si ce’mi vad ochii la auz! Cand intram, o batranica se ruga de tanti de la ghiseu sa ii primeasca inapoi un bilet. Excelent. 800 de miisoare. surprinzator.

Cumpar biletul, gasesc o farmacie, iau un termometru, intreb cum pana gastei poate un cantar sa cantareasca masa musculara si tesutul adipos al celui cocotat pe iel, ma mai plimb putin prin cismigiu, ma amuz cu niste cutzulachi, si apoi intru la concert.

Printre oamenii veniti in marea lor majoritate la costume si rochii de seara, ba chiar si cu manusite pe alocuri. Hoho. Io v’am spus cum eram costumat.

Probabil datorita costumatiei (si nebarbieririi) am primit niste priviri tare nemultumite de la vecinii mei de rand cand i’am sculat in picioare ca sa ajung la fotoliul meu. Le’am intors un zambet ignorant, ca si cum nu intelegeam de ce este ei revoltati, mi’am ocupat locul, langa batranica de la care luasem biletul (chiar nu ma gandisem la asta) si dupa ce am privit suficient omuletii care se bezmeticuiau printre scaune, m’am apucat sa cetesc. O carte trista a lui Eliade, cred ca este cartea lui despre simtirile existentialiste pe care le incearca mai orice june cu un neuron prea activ. Pe nume Intoarcerea din Paradis. Parca.

Eniuei. Vroiam sa spun despre doo chestii.

Una: ce chestie misto, sa mergi in dreapta pana cand ai chef sa faci stanga, si apoi la fel fara nimic planificat. O senzatie de libertate delicioasa.

Si a doua. N’am mai vazut un asemenea dirijor. Mi’am zis ca o sa ii caut numele si ceva detalii de identificare pentru postarea asta dar probabil mai incolo. Acum nu am chef. Dar. Tipul asta are o maniera de a dirija care te pune pe ganduri. Sau pe rasete (depinde de nivel). Tipul este la limita. Este cum spuneam aseara – cu un picior in groapa ridicolului. Insa daca faci pasul si ii acorzi credibilitate, la un moment dat te vrajeste. Nu poti fi de acord cu el in toate miscarile, insa ii intelegi trairea. Fiindca una din doua: ori cauta faima cu orice pret si se deda la spectacol, ori intr’adevar tipul isi traieste la o intensitate rara muzica. Si chiar au fost doua momente in care reusise: ma rapise. Momente in care s’a intamplat sa uit sa ascult muzica, in care gandurile s’au oprit, iar sunetele au devenit ganduri. Creierul meu nu mai macina ganduri - invartea sunete. Pentru asta nu imi pare rau ca jumatate din ea a fost... plicticoasa.

Insa imi pare rau ca la iesire am dat un telefon celei pe care o adusesem la concert. Si a iesit o seara groaznica: in mod tacit am fost acuzat ca as fi intrat la concert ca sa o urmaresc si sa o controlez sau ceva similar... in mod direct am fost acuzat doar ca sunt anormal... sau ceva similar.

M’a enervat atat de mult ca am fost banuit de asemenea tip de anormalitate si ca banuiala se afirma cu atata convingere incat am ramas fara replica, banguind “esti cu capu'”. Over and over, ca un patefon stricat, dar pe diferite tonalitati. Liviu ramane fara cuvinte, ei da, asta e o chestie de vazut! Pur si simplu nu mai reuseam sa gasesc nimic de zis in fata constatarii ca fata din fata mea trebuie sa aiba o imagine oribila despre mine daca este in stare sa ma creada capabil de asemenea actiuni. Si atunci ce cuvinte ar mai putea schimba ceva?

Adica accept. Nu sunt un tip comun. Chiar stiu ca am reactii ciudate si de neinteles pentru cei multi si nu mi le cenzurez pentru ca ele totusi au un rost si cu ele incerc sa provoc niste efecte... insa sa fiu banuit ca as face ceva atat de urat / bolnav / negru... scuzoaiele mele, dar nu ati nimerit’o.

ps. am uitat sa spun iar de scaunele de la sala palatului - imposibile mai tata! daca nu ma durea curu' ma dureau genunchii, ca am cautat la pozitii de'am albit.