epopeea unui cazier

azi de dimineata – adica pe la pranz am decis sa plec din iubita noastra romanica.

fi’n’ca.

pour la munca trebuia sa scot un cazier judiciar.

am mers la circa unde m’au incartiruit astia ultima data, de mi’au facut viza de flotandis. adica circa 14 (cu o aproximare de 78%)

astept calm ca tanti de la ghiseu sa binevoiasca a ma baga in seama. ei, acolo 10-15 secunde e de minim bun-simt, nu? ceea ce se si intampla. d’acolo imi spune ca daca vreau in rejim de urgenta sa ma plimb! ... aaa ... nu suna putin bizar si voua? oricum trebuia sa ma plimb la posta pentru un nenorocit de timbru fiscal de 1 leu. dar daca vreau urgenta du’te matalutza si cauta si trezoreria p..lii! si mai plateste acolo 5 lei.

mai succint! daca vrei repede o hartie de rahat plimba’te in trei locuri: posta, trezorerie, militie! ca doar esti om al muncii si tre’ sa’ti iei o zi libera pentru orice tampenie.

mai femeie! iti dau 20 de lei dar da’mi in pana mea peticu’ ala nenorocit de hartie! nope. am uluitoarea inspiratiune de a a ma intoarce totusi la ghiseu pentru a afla daca am nimerit bine sectia – ca uite buletinu’ meu... ura! tre’ sa ma duc acolo unde am domitzilu’.

ne plimbandu’ne din dristor in piata romana. in drum, trecem pe la posta (cea din dristor). altii care lucreaza la stat! din 7 ghiseuri cu oameni la ele, unul era liber. ma duc la el, fiindca viteza lucratorilor din oficiile postale este un subiect greu de atins fara folosire de cuvinte obscene porcoase si urate in acelasi timp. ma infiintez in fata ei (firesc, tot o tanti, dar chiar tanara, dar veti vedea ca nu conteaza, sistemul spala creierul orcarei fiinte ii trece pragul). ea numara ceva. eu astept ca sa nu o supar. dupa 15-20 de secunde scot niste zgomote gen: sarumanabunaziua. si zambesc cuminte. ea se uita la mine. eu ma uit la ea. si fi’n’ca nu vad atitudine ostila ii spun ca vreau un timbru. verificasem in prealabil ca pe eticheta din fata ei sa scrie ce vinde si asaceva. ea raspunde. nu am! mergeti la oricare alt ghiseu! colegele ei erau la o lungime de brat distanta. orice colega insemna minim 5 minute pierdute. dar ea nu avea.

ma duc la alt ghiseu, astept uluit si neintelegand cum reuseste angajata postei sa rezolve o coada de 3 persoane in numai 8 minute. nici macar la doctorul de familie nu ma tine atat inauntru...

iau timbrul atat de valoros si ma reped la igp pe stefan cel mare. ca acolo mi’am scos cazierul toata viata mea. pac, funii, lanturi si alte legaturi! inchisa usa aia. intreb pe omu’ din post. de acu’ un an s’a schimbat. regula noua – numai la circa de care apartii prin nastere sau domiciliul de pe buletin... bla-bla... (si daca eram plecat din tara, ma intreb...?) oricum, aici e inchis. ce se schimba vremurili, bre!

in romana tac-pac, la circa 1, unde mi s’a facut bulentinu’. cu speranta ridicola ca acolo au un ghiseu unde sa pot plati acei 5 lei. pai in primul rand asteapt’o matale pe fata de la receptie ca e plecata putin. nu mult vreo 4 minute. stai ca boul si te zgaiesti pe pereti, ce sa faci? sa scoti laptopu’ si sa te apuci de lucru?

apoi vine tanti de la receptie vesela ca o garofita. si te anunta ca intr’adevar trebuie sa cauti trezoreria. care de data asta e pe o strada (cu nume nefamiliar) in spate la Inter. si nu, nu stiu la ce numar, dar o vezi tu! pai te duci. atras de necunoscut.

si in spate la inter e teatrul de opereta mai draga. si in spatele acestuia este strada tudor arghezi, mai draga... firesc, alta decat cea obscura de care zicea militianca. te opresti ca vita si injuri. si se uita lumea la tine. deja au trecut aproape 3 ore de cand te plimbi dupa o hartie juma’ de a4. in regim de urgenta. n’ai spus la birou ca vei ajunge la mijlocul programului ca doar iti calculasei un drum. nu cinci sau sase.

insa suni acum la birou. pe un coleg. sa intre pe net sa iti caute chestia aia unde platesti prostii. cu strada cu tot. colegu’ nu raspunde la telefon. pai de ce? insisti si suni o colega. iti raspunde, o sa te sune peste cateva minute.

intre timp umbli bezmetic pe stradutele intortocheate de la universitate. si dai de strada ta! adica aia pe care o cautai. te plimbi pe ea de la un cap la altul cu ochii pe pereti dupa niste litere care sa injgebe un cuvant cautat de tine. gasesti, intri.

(ma intorc la pers intai)

fireasca plimbare pe la doua ghisee. noroc ca e pustiu. aici am aflat si diferenta dintre casa si ghiseu. ca la un moment dat mi s’a cerut sa ma duc la casa 5. alaturi vad 5 si pac – nu, aici e ghiseu! ah, scuzati. complicat rau sistemul vostru, pentru geniali! la casa 5 ajung si dupa cele evidente 10 secunde de asteptare, in care chiar nu aveam ce face, fiind geam all over, tanti se apropie de si ma intraba ce doresc. pai, uite m’a trimis de la ghiseu sa platesc. da ceva neinteligibil din buze... se ridica de pe scaun... si pleaca! raman trasnit. nici naiba nu auzea ce spunea, ca microfonu’ si boxele sunt la misto puse. au fost cumparate ca sa isi ia cineva un comision pe marfa proasta si atat.

ma uit in sus sa vad unde se termina geamul, ma uit cat de departe este si calculez cat de tare ar trebui sa urlu dupa ea. sa se intoarca in pana mea sa’si faca treaba! nu se merita. ma intorc la ghiseu (eram la casa adineauri). si spun ca femeia aia aplecat, ce pana mea! asta rade. ca de fapt nu a plecat, ci vine si ea sa ia hartia (chitanta) de aici, de la ghiseul asta! ha? adica daca avea cinci indivizi la coada, pentru fiecare pleca din biroul de sticla, bipaia la intrare si iesire cu cartela? mein got!

dau banii, iau chitanta, ma duc inapoi in romana, intru in sectie, incep sa scot arsenalu’: timbrul fiscal, chitanta fiscala, buletinul... si ce’mi spune instantaneu tipa de la receptie? BAZA DE DATE NU ESTE ACCESIBILA. VA RUGAM REVENITI PESTE CATEVA ORE!

Dupa aproape 4 (patru) ore de plimbat prin bucuresti, intrebandu’ma daca sa continui cu masina sau sa merg pe jos, mi se spune ca am pierdut timpul degeaba. in regim de urgenta.

pe la 26-27 de ani m’am declarat prea obosit pentru a mai schimba joburi, pentru a mai incerca sa plec din tara, pentru a ma mai lupta cu statul ca sa ma lase sa fac o afacere pe cont propriu... acum, la 32 de ani sunt din nou motivat. voi face tot ce pot ca sa plec din tara!