Toleranta neamului de primitivi

.

Veronica scrise din nou.

Doua deodat’.

In al doilea (sau primul, depinde de sensul din care se privesc lucrurile) exista afirmatia ca este necesara mai multa toleranta in mass-media. Sau n’am inteles eu bine (ca lungulet articolul si chiar a schimbat la un moment dat subiectul / planul incat inertia ideilor de pana atunci ma arunca in alta directie decat continuau frazele).

Dar o impotrivire am.

Pai mama ei de toleranta, tocmai ca din cauza ei ne’am nimerit cu cei care trebuiau sa lege sireturi pe post de popi si dascali (ref ionica a lui Creanga, evident). Ca taman atitudinea hipertoleranta sa manance si gura lor o paine, le’a deschis drum catre locuri unde pe legea mea daca aveau ce cauta.

Si mi se pare curios cum reuseste veronica sa se planga tot de aceasta nebunie – si anume ca tot mogaldanu’ este pe pozitie de dascal social la teve, dar afirmand in acelasi context ca e nevoie de si mai multa toleranta!

Iar pe de alta parte, undeva mai face o afirmatie care mi se opinti in esofaringe. Si anume ca ramanem un neam primitiv. Nu neg ca am cam devenit un neam primitiv, ca am coborat, si inca mai coboram.

Dar din nou: neam de primitivi prin mass-media se intampla tocmai de cand am inceput sa toleram / acceptam / copiem metode jurnalistice occidentoase... Pana atunci oamenii de radio, tv, ziar... stiau a vorbi corect... erau oameni cu o cultura, chiar daca o piteau, chiar daca li se poate reprosa o problema cu coloana vertebrala...

Iar daca veronica ar dori sa arate la un moment dat prin cateva versuri ale lui ovidiu (exilatul elen) ca am fi fost inca de atunci neam primitiv (ca asa se subintelege din propozitie), as arata si eu din platon contrariu. Si din vreo cativa istorici, tot ai aceleiasi vremi. Care totusi istorici nu poieti...

In rest, numa’ de bine. Plictiseli mondene.

.

Pretexte, rautate si o revelatie

.

Pretextele lor, rautatea mea, revelatia mea.

Am inceput sa scriu mai rar. Si imi lipseste. Am adunat atatea lucruri de comentat / mentionat din Jung incat as avea nevoie de un week-end intreg numai pentru asta. Si nu stiu daca as termina.

Mai ales ca hotarasem sa nu mai scriu orice bazaconie, ci doar lucruri care sa merite timpul alocat. (timpul de scris, timpul de citit)

Dar iaca recidivez.

Fiindca sunt rau. (lau, lau... lau de tot!)

De ceva anisori incoace am tot dat piept cu pustiuleti care si’au gasit un pretext.
Eu nu citesc carti pentru ca sa nu fiu influentat in gandire! (cu tonalitatea ca influentarea ar insemna indubitabil manipulare)
Eu nu citesc carti pentru ca sunt teorii, pe cand eu vad limpede realitatea. Ma bazez pe mintea, pe inteligenta mea.

Dap, si inainte de a se inventa telescopul oamenii vedeau clar realitatea. Pamantul era inconjurat de astre care se invarteau in jurul sau, buricul lumii, axis mundi.

Ieri am iesit la un pahar de vin cu unul dintre ei. Si distractia zilei (evident din punctul meu de vedere) a fost sa ii amintesc cu o ritmicitate sadica diferenta de background implicata de diferenta de varsta. La un moment dat chiar vorbeam cu el despre el la persoana a treia folosind apelativul de puştiu.

Fiindca argumentele lui erau bazate predominant pe ceea ce a vazut. Drept care i’am explicat ca el a vazut de vreo 6 ani, iar eu am vazut de vreo minim 15... plus ca eu am fost dispus sa aflu si ce au vazut altii si au pus in carti. Adica alte cateva zeci de ani. Drept care... ceea ce a vazut el... e fix cantitate neglijabila pentru mine.

Pentru ca dom’le cartile nu sunt doctrine. Cartile sunt ceea ce au vazut si au inteles niste oameni. Iar pana de curand oamenii care le scriau erau oameni care nu se bazau numai pe ceea ce au vazut ei ci pe ceea ce au putut sa inteleaga din tot ce au vazut inaintasii lor. Adica un upgrade la upgrade la upgrade (ca sa inteleaga si cei mici ce scriu aici in limba romana).

Dar tanarul de azi se straduieste sa reinventeze roata, fiecare pe cont propriu, si e mandru cu asta. Cu nivelul lui. Si nu realizeaza cat de umil este acest nivel in raport cel al predecesorilor.

Si da, stiu ca demonstratia mea poate denota o autosuficienta tampeasca. Insa nu o spuneam cu convingerea respectiva. Ci cu intentia de a’i arata ca a ales o cale saracacioasa in cunoastere, si daca vrea sa insiste pe ea, sa nu mai aiba pretentia de a fi un om care cunoaste lucruri, care stie cate ceva despre esenta lucrurilor.

Am trecut de partea cu pretextul, am ajuns la partea cu rautatea.

Pentru ca de fapt motivul primar pentru care emiteam respectivele afirmatii era placerea. Imi facea pur si simplu placere sa il bag in corzi. Ma amuza teribil.
Ceea ce arata (din nou) ca sunt lau!

Si asa ajung la revelatie.

D’asta nu.

De ceva vreme le vad pe cele de care sunt interesat ca isi doresc langa ele un om bun. Lucru la care reactionam cu siguranta – a, pai e ok, si eu sunt de fapt un om bun. Si mai ales dupa ce voi mai rezolva doua-trei lucruri spinoase, pasagere, voi fi in mod natural painea lui Dumnezeu de bun ce voi fi.

Ei, ba bine ca nu! Ieri ma uitam la mine in timp ce ma amuzam cu copilu’ si recunosteam fata de mine ca asta sunt. Sunt rau. Unul din lucrurile cele mai savuroase pentru mine este sa intep pe ici pe colo.

Daca asta este doar o pojghita comportamentala data de educarea mea de catre sotul mamei, om care pe post de buna ziua jignea omul de langa el, sau daca asta chiar este o a doua natura a mea... deja e dificil de spus.

Cert este ca sunt lau!

.

Luni

.

E o zi atat de naspa incat sunt convins ca e luni!

.

Antagonismul comunicarii

.

Prima regula a comunicarii (eficiente) zic ca ar fi “Nu presupune!”.
Nu presupune ca interlocutorul stie deja despre ce vorbesti! Nu presupune ca interlocutorul are cunostinte despre subiectele pe care le implici in conversatie! Nu presupune ca interlocutorul are o cultura generala pe care o consideri minima, de bun-simt!

Regula asta este cea care mi’a folosit la 20 de ani cand primeam reactii excelente de la ascultatori (mai vorbeam prin cate o emisiune de radio), pentru ca miraculos reuseam sa vorbesc despre idei complicate unei game largi de oameni. Cand eram intrebat (chiar de oameni din radio) cum de reuseam sa fiu atat de clar, aveam insa o problema. Cum sa le spui ascultatorilor pai va consider prosti, de'aia va explic atat de bine!?

Regula asta imi foloseste la munca si cu ea evit confuzii, rezolv confuziile altora. Fiindca cer sa se vorbeasca cu toate cuvintele.

Insa regula de baza a unei comunicari placute este tocmai opusul. “Fii convins ca partenerul stie!” atunci vorbesti liber, atunci te simti inteles aprioric, atunci cea mai mica reactie a celuilalt o consideri confirmare a propriilor afirmatii. Te simti frate de ganduri si simtiri cu celalalt, lumea devine un loc mai rotund. Perfectiune si nimic altceva!

Acum intrebare de omiedepuncte: cu partenera ce comunicare trebuie sa ai? placuta sau eficienta / reala?

(evident, fiind in propozitie vorba de o partenera, subiectul nu este pentru folosul meu ci doar ca si curiozitate. implicarea mea se reducea doar la nemultumirea ca o comunicare reala nu poate fi si o comunicare placuta. sau viceversa.)

.

Aznavour

.

pen'ca tot vorbeam de amnezii.





.

mica precizare

.

(am scris asta intr'un comentariu. si am pus si in post separat randurile, pentru a le gasi mai usor. plus ca aici le pot completa continuu)

daca musiu valery aduce in discutia lui sisif muschii, chiar cred ca nu am pierdut mare lucru necitind ceva scris de el. sau daca am citit nu'mi pare rau ca nu'mi amintesc.
adica daca tot vroia sa gaseasca utilitate in orice, putea macar sa spuna ca utilitatea in actiunea lui sisif ar fi fost o constientizare mai puternica (sau o perena reconstientizare) a actului sau de amestec in trebile zeilor. dar aici deja ma apropii de sartre care spunea ca astfel el era fericit.

eu spun insa la plimbare deoarece efortul nu'mi mai este atat de mare, tocmai pentru ca am constientizat inutilitatea actiunilor. dar inca le mai fac, din necesitati semiconstiente.
aleg sa uit pe jumatate ca actiunile sunt inutile, ca bolovanu' se va rostogoli din nou la vale. si aleg sa uit pe jumatate ca vreau sa urc bolovanu'. asa ca ajung sa ma plimb, vag amnezic, cu bolovanu' la deal, uneori.

revenind la ideea de pornire, la utilitatea anumitor acte (similare celui sisific), probabil ca ea ar putea fi gasita in faptul ca astfel mi se demonstreaza ca exista totusi in mine legaturi insistente cu natura umana (si altele decat tarele naturii umane, pe care am inceput de la un moment dat sa le practic, cu insistenta, dintr'un soi de cinism).

.

bucurestiul frumos

.

Pentru taranii care au impanzit bucurestiul si urla ca e urat.

Iaca mic abecedar de frumusete!

Le’ar fi dor de vacile si gainile lor frumoase, dar noi avem alte repere in zona asta.

Din pacate tot ce pot ei face e sa invete pe dinafara.

Desi francezii au botezat aces proces de invatare par coeur, tocmai aici e buba - nu au cum sa invete asta cu inima, ci doar pe dinafara.

(ieri pe strada pictor arthur verona se concentrasera exact oamenii pe care i'as vrea eu sa populeze bucurestiul. ca majoritate.)

...acest post este dedicat si celor doi tarani craioveanu si dobrovolschi care se cred capabili de a sti toate cladirile bengoase din bucuresti.

.

Fiscalitate

.

de pe net:

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: "Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!". Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.
"Trebuie să fie tare bune merele alea", îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: "Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela".
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: "Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere".
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: "Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela".
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.
Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: "Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere". Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: "Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului".
Primul străjer merse la stolnic: "M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!".
Stolnicul - repede la paharnic: "Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere".
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: "Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere".
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: "Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere".
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: "Hmmm... Cinci mere pentru cinci galbeni... scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!"

Asa se iau decizii nu numai de catre stapanitori de cetate, dar si de catre manageri din firme prea mari pentru competentele lor.

.

Voi furati, noi nu platim

.

Stiti afisele acelea mari de prin oras care spun insistent “aici putea fi o parcare supraetajata cu banii care se pierd la buget din pirateria software”; “aici ar fi fost o gura de metrou daca nu se pierdeau 2 miliarde din evaziune fiscala”...

Propun sa le schimbam (corectam cu un spray):

Aici putea fi o parcare daca Adrian Nastase n’ar fi folosit politica pe post de sursa de 7 case si termopane!

Aici putea fi un bloc de locuinte daca X (Y, Z) n’ar fi folosit bugetul tarii pe post de sac fara fund!

Pentru ca in mod clar acestea sunt cauzele slabelor dotari de care avem parte (pe strazi, in scoli, in spitale). Si anume convingerile politicientilor ca bugetul tarii, este punguta lor cu doi galbeni, iara nu faptul ca folosind softuri piratate populatia devine mai capabila de a munci, permitandu’si sa invete sa lucreze cu un computer, putand sa invete acasa cum sa lucreze cu softuri de care nici macar firmele nu se pot atinge cu usurinta (autocad, photoshop, corel...).
Si in mod clar faptul ca micii intreprinzatori isi mentin afacerile pe linie de plutire evitand taxe aduce un plus de forta economica populatiei in ansamblul ei. Mult mai util din punct de vedere social decat cumpararea de masini de 3-4-5 sute de mii de euro de catre multi copii de politicieni.

Si mai ales ca mi se pare o minima rezistenta din partea cetateanului, ca atunci cand vede ca darile lui catre stat sunt ciordite de catre politicieni, sa evite sa mai plateasca! Mi se pare chiar o rezistenta de bun-simt!

Adica putem si noi pune afise “Cu cat furati mai mult cu atat platim mai putin!”

.

Initiative in corporatii

.

1.
Celor cu initiativa a trebuit totusi sa li se gaseasca un loc. Un loc inofensiv pentru mastodontul ce aliniaza rumegatoare in staulele sale inguste.
Asa ca sunt create pozitii unde individul trebuie sa vina cu idei. Idei inofensive, evident. Iar domeniul in care sunt impinsi acestia este cel al campaniilor verzi, al tuturor campaniilor politically correct.
Pe bani putini pentru ca, nu’i asa, ei nu sunt oameni de productie... Dar prin grija paterna a mastodontului sunt pastrati, mai ales atata timp cat ideile lor nu intra in conflict cu sistemul de amortire a sinapselor celor multi.
Sunt cei ce creeaza jocul de cioburi colorate in fata multimii pentru distragerea atentiei de la problemele majore.
Asa sunt tinuti departe de liniile manageriale, si ca activitate si ca procupari.
Cu salarii de mizerie.

2.
Iar ca tot am deschis subiectul, saptamana trecuta am petrecut o zi cu discutii pe care ar fi trebuit sa le inregistrez.
Sa vezi oameni care stiu ca au primit sarcini aberante, creand chiar cu inteligenta solutii, fiind convinsi ca aplicarea acelor solutii ar duce la lucruri mai urate decat starea de fapt actuala... si spunand, da, eu le zic ideea, stiu ca duce la dezastru, le spun si efectele, dar nu sunt eu in masura sa spun ca ideea este proasta!
Si nu este unul singur care imbratiseaza aceasta optica!
Oamenii afirma: inteligenta mea este utila doar pentru a imagina metode, dar inteligenta mea nu mai este utila pentru a declara acele metode de neaplicat... chiar daca eu stiu ca sunt de neaplicat!
Adica atata lipsa de respect de sine... Sa nu ai coloana vertebrala de a te increde in mintea ta si de a zice acest lucru nu vi'l propun, pentru ca eu stiu nu e bun, pentru ca eu l'am imaginat si stiu ca nu duce intr'o directie buna...
Atata dezinteres fata de urmari, astfel incat sa prezinti solutii unor manageri, si sa te consideri absolvit de vina doar pentru ca i'ai si avetizat ca solutia ta are urmarile cutare, fiind perfect constient ca acei manajeri nu sunt capabili de a intelege avertismentul tau...
E ca si cum ai zice uite o poteca, duce la o prapastie, dar daca voi hotarati sa mergeti pe ea eu nu ma opun pentru ca nu's atat de inteligent incat sa afirm ca nu trebuie urmata!

Le'am zis ca o mai mare lipsa de coaie n'am vazut nicaieri. Si am inchis discutia.

.

Jung despre Nietzsche

.

“Se discuta mult despre Nietzsche pe vreme aceea, el fiind de obicei respins – cel mai violent de studentii de la filozofie “competenti”, de unde am tras si concluzii personale in legatura cu rezistenta ce domnea in sferele mai inalte. Autoritatea suprema era bineinteles Jacob Burkhardt, de la care erau colportate diferite opinii critice referitoare la Nietzsche. In plus existau unii oameni care’l cunoscusera personal pe Nietzsche, fiind astfel in stare sa relateze despre el tot felul de curiozitati nu tocmai simpatice. Cei mai multi nu citisera un rand despre el si se legau de aceea de diferitele elemente echivoce exterioare, de exemplu de aerele de gentelman pe care si le dadea, de maniera sa de a canta la pian, de exagerarile lui stilistice, adica de tot soiul de particularitati care il calcau pe nervi pe cetateanul orasului Basel din acea epoca.”

Adica prostovanul de rand este deranjat de superioritatea afisata fatis? ‘Ai pe dracu’ nu poci crede ochilor la auz! Ho-ho!

“Nietzsche vorbea o germana literara cizelata, stia latina si greaca, poate si franceza, italiana si spaniola, pe cand eu eram cat de cat sigur si stapan numai pe dialectul din Basel. Fiind in posesia tuturor acestor minunantii isi putea permite la urma urmei o anumita excentricitate…“

Da, ale naibii excentricitati: sa te porti manierat, ca un gentelman, sa canti la pian…
Adicatelea omu’ Nietzsche chiar era cizelat, mult mai cizelat si cult fata de barfitorii sai… si totusi au ramas cunoscute public despre el, si in ziua de azi, mai mult marturiile barfitorilor decat ideile sale… noroiul inghite pietrele pretioase si le ascunde stralucirea, nile nuovo su sole! Ah, cate discutii in contradictoriu am avut cu tot felu’ de unii care spuneau ei ca Nietzsche ie nihilist si basta, doar pen’ca asa auzisera si ca asa suna si numele lui! Iaca macar cu Jung m’as fi inteles despre amicul Nietzsche!

“Nietzsche vorbise naiv si imprudent despre acest arrheton, lucru de nenumit, ca si cum totul ar fi fost in ordine. Eu am vazut insa foarte curand ca de’aici nu poti avea decat experiente proaste. Pe de alta parte insa, era atat de genial, incat venise de tanar (la numai 25 de ani) la Basel ca profesor universitar, neintuind defel ce il astepta. Il insufletea speranta copilaroasa de a descoperi oameni… . N’a gasit insa decat filistini instruiti…, nu s’a inteles pe sine cand a alunecat in universul celor misterioase si de nerostit si a vrut sa’l laude in fata unei multimi obtuze, uitate de Dumnezeu. De aici limbajul bombastic, metaforele abundente, entuziasmul imnic, care incercau in van sa se faca auzite in fata acestei lumi ce se dedicase unei acumulari incoerente de cunostinte.”

Deci Jung crede ca principala ratiune pentru care Nietzsche a fost acoperit de urletele idiotilor a fost faptul ca a vorbit deschis despre cele de nerostit. Si firesc, mintile incuiate au reactionat cu vehementa, pentru a nu se afla ca sunt de fapt in pozitia imparatului gol-pusca care afirma ca este imbracat cu cele mai scumpe haine. Nietzsche a fost cel care a spus lumii ca este stramba, ca este pe cale de a’si gresi drumul. Acumulare in dauna intelepciunii. Initial acumulare de cunostinte, ulterior acumulare materiala. Dupa o suta si ceva de ani nu poti decat sa’i dai dreptate: daca atunci se considera ca in fond isi poate permite excentricitati pentru ca avea cunostinte vaste si geniu, azi se considera ca iti poti permite excentricitati doar in baza contului din banca. Daca ti le permiti datorita culturii tale… esti catalogat ca nebun sadea!
Si mai crede Jung ca metaforele abundente erau date de euforia lu’ nenea Nietzche in fata descoperirii universului celor misterioase. Na ca io cred ca de fapt ele se datorau tot culturii care ii permitea sa foloseasca ceva mai multe simboluri stranse de prin intelepciunile stravechi. Ca doar omu’ vorbea latina, greaca pentru ca citise ceva din acele vremuri… nu pen’ca isi facea concediu in latinia si grecia, nu?

Dar cata limpezime, inca de atunci vazuse o lume "ce se dedicase unei acumulari incoerente de cunostinte"! Remarcabil!

.

Jung - amintiri vise reflectii 2

.

“Am incercat in van sa fac cateva aluzii unor colegi care’mi dadeau impresia ca ar fi meditativi. N’am gasit nici un ecou, ci, dimpotriva, o uimire care m’a pus in garda.”

Ei bine... spre deosebire, eu nu am intrat in garda ci mi’am facut o activitate de baza in a insista pe subiectele respective. Daca par meditativi atunci ori sa devina cu adevarat, ori sa renunte la pretentia de a fi indivizi care se preocupa cu cugetarea.

--------

“Ceilalti oameni pareau cu totii sa traiasca intr’adevar in alta lume decat mine. Ma simteam complet singur cu certitudinile mele. Tare as mai fi vrut sa vorbesc cu cineva despre ele, dar nu gaseam nicaieri un punct de contact – ci, dimpotriva, intuiam in ceilalti o uimire, o suspiciune, o teama de a veni spre mine care ma lasau fara grai. Asta ma deprima. Nu stiam ce sa cred: de ce nu trece nimeni prin experiente asemanatoare cu ale mele? (o foarte lunga perioada de timp eu chiar nici nu credeam ca ei nu au aceleasi experiente ca si mine, ma consideram cu totul comun, asa ca insistam sa ii fac sa vorbeasca despre ele, sa si le recunoasca – nu atat fata de mine neaparat, cat fata de ei insisi) De ce nu se pomeneste nimic despre ele nici in cartile savante? Sunt singurul care are astfel de trairi? De ce as fi singurul. Nu m’am gandit niciodata ca as fi putut fi eventual nebun,...”

Spre deosebire de jung, eu m’am gandit la asta. Contraargumentul cel mai puternic a fost o discutie cu tata, in care am descoperit ca in spatele alcoolului el vedea aceleasi lucruri ca mine, ceea ce insemna ca exista obiectiv acel plan. Alternativa ar fi fost ca am fi avut amandoi acelasi tip de nebunie, care insa in toate celelalte privinte s’ar fi desfasurat cu totul altfel, in afara de ceea ce intelegeam / vedeam imprejur. Ceeea ce nu suna deloc coerent. Si varianta ca eu doar sa’i fi copiat credinte / convingeri / puncte de vedere era imposibila intrucat am trait complet separati.

--------

“Singularitatea in care am fost impins mi se parea amenintatoare, pentru ca ea insemna izolare, iar aceasta imi era cu atat mai dezagreabila cu cat eram considerat tap ispasitor (datorita ei), pe nedrept si mai des decat mi’ar fi placut. De altfel se intamplase ceva la scoala care avea sa’mi lase o impresie durabila. La orele de germana (mai toate) eram mai curand mediocru, intrucat materia predata, ..., nu ma interesa catusi de putin. Eram lenes si ma plictiseam. Temele compunerilor mi se pareau de regula anoste sau chiar stupide, iar compunerile mele erau si ele in conformitate cu temele: fie superficiale, fie elaborate anevoios. Ma strecuram cu niste note mediocre, ceea ce imi convenea, pentru ca se potricea cu tendinta mea generala de a nu bate la ochi, vrand sa scap cu orice pret de aceasta “izolare blestemata in singularitate” in care eram impins din cele mai diverse parti.”

Desi aproape ca s’a incercat sa mi se impuna sa scap de armata (de catre anumite pile), desi mi s’a oferit o armata facuta doar cu numele, am insistat sa ma lase in pace, sa fac armata normal, fara interventii.
Tocmai pentru a forta ruperea patternului singularitatii.
Iar armata a fost probabil cel mai de anvergura proiect al meu – avand la dispozitie un mediu complet nou, aveam ocazia sa nu mai ies in evidenta cu nimic, si maturitatea de a supraveghea / analiza / intelege evolutia fenomenelor. Sa fiu la fel cu ceilalti, sa fac parte dintre ei.
Proiect esuat cu succes. In numai o luna deja eram diferentiat.
In primele doua saptamani m’am simtit obligat sa ii apar pe unii mai mototoli desi eu insumi nici n’aveam mai mult de 65 de kg si nici nu ma batusem pana atunci de mai mult de doua ori in toata viata mea. Dupa doua saptamani eram principalul actor (initiator) al batailor seara pe scari, la sectoare, obligandu’i pe jmecheri sa’si spele singuri etajul alocat, sa nu’i puna pe altii sa le faca treaba.
Momentul divortului oficial intre mine si ei a fost cand probabil undeva in a treia saptamana am fost singurul beneficiar al glumelor din timpul orelor de somn, glume care au avut o istorie foarte scurta intrucat ma asteptam la ele si am facut astfel incat victimele sa fie initiatorii lor.
La astea a pus capac testul suplimentar din scoala de gradati – ceva de inteligenta something... pe care l’am predat prea repede (deja ma plictisisem sa stau cu el in fata si nu credeam ca ceilalti selectati vor fi chiar atat de lenti in comparatie cu mine, in fond o greseala de calcul din partea mea).
L’am predat atat de repede incat psiholoaga credea ca am renuntat si mi’a zis binevoitoare totusi sa ma mai gandesc, ca poate merge. (din alt punct de vedere, in situatii similare ma gandesc ca eu chiar am o fata / privire de prost daca ei nu’si dau seama uitandu’se la mine ca e mai probabil sa fi rezolvat, nu sa fi fost coplesit de exercitii).
Revenind la test, dupa ce am fost nevoit sa spun cu voce tare, incat au auzit si ei, ca de fapt am terminat, proasta in loc sa ma lase sa ies m’a trimis in banca langa ei.
Dupa ce un rau era deja facut, adica faptul ca terminasem mult mai repede decat trebuia, ea a mai venit si cu al doilea. A venit spre mine ca sa imi dea foaia ca sa mai corectez, sa o revizuiesc. Insa pana sa ajunga la mine s’a uitat pe raspunsuri ca sa imi spuna ca am x raspunsuri la care ar trebui sa ma mai gandesc. Numai ca nu a gasit niciunul gresit. Asa ca a facut si a doua tampenie – a reactionat cu o expresie de surprindere vizibila, dandu’le de inteles celorlalti ca stiam toate raspunsurile corecte. Pe care ei nu au intarziat sa mi le ceara.
M’am uitat imprejur interzis. Ei dadeau niste teste de inteligenta (nu de cunostinte) care urmau sa spuna daca ei pot fi comandanti sau nu, si la ce nivel. Si considerau ca e normal sa’si falsifice inteligenta! Iar psiholoaga chiar avea chef de jocuri morbide si m’a intrebat cu voce tare de ce nu sunt de acord sa le dau si lor raspunsurile. Nu parea chiar atat de tampita, parea ca o intereseaza subiectul, insa la fel de bine arata ca nu o intereseaza urmarile distructive ale acestor cuvinte pentru supravietuirea mea sociala in acel loc.

--------

“Hegel m’a speriat prin limbajul sau pe cat de obositor si anevoios, pe atat de pretentios, limbaj pe care l’am privit cu o suspiciune nedisimulata. Mi se parea a fi unul din acei ganditori ferecati intre zidurile propriului edificiu de cuvinte si care nu se mai agitau in inchisoarea lor, arborand o mina plina de orgoliu.”

Reactie similara am avut vis’a’vis de mai multi filosofi. Numiti gresit filosofi, in realitate niste indivizi care si’au creat edificii de cuvinte in loc sa creeze edificii de idei.

--------

“ – Asta’i lucrarea lui Jung, a spus profesorul; este de’a dreptul stralucitoare, dar atat de improvizata, incat se vede cat de putina seriozitate si ce efort minim i’ai consacrat. S’o stii de la mine, Jung, cu superficialitatea asta n’o sa razbati in viata. Pentru a razbate ai nevoie de seriozitate si constiinciozitate, de munca si osteneala. Uita’te la ce a scris D. N’are nimic din stralucirea ta, in schimb este cinstit, constiincios si silitor. Iata drumul spre reusita in viata.”

U-ha! Asta excelent exemplu este despre stupizenia care guverneaza societatea umana. Fiindca majoritatea este incapabila de stralucire, devine valorizata munca prosteasca, sudoarea imputita, pe cand usurinta de a rezolva probleme cu eleganta este privita cu ochi rai, cu frustrare, este simtita / categorisita ca o trisare. In cel mai bun caz este vazuta ca o abordare superficiala, fara legatura cu realitatea. “Recompensa” unei pozitii cu forta decizionala este data de “mai intai chinuie’te si tu ca toti” nu de competenta demonstrata.

--------

“Daca spiritul familial constituie un consensus omnium, atunci el va reprezenta un sentiment de siguranta in raport cu lumea (al copilului crescut in acea familie); daca el se afla insa in opozitie fata de cei multi si este insusi brazdat de contradictii, atunci se naste sentimentul de nesiguranta in raport cu lumea. Copiii reactioneaza mult mai putin la ceea ce spun adultii decat la factorii imponderabili din atmosfera inconjuratoare. La aceasta, copilul se adapteaza inconstient, adica in el se produc corelatii de natura corespunzatoare.”

Iaca spus mult mai limpede de Jung unul din motivele care de curand ma fac sa ma gandesc de doua ori inainte de a dori un copil. In mod clar in familia mea (aia ipotetica) nu ar exista in raport cu lumea un consens universal, ci dimpotriva. Atitudinea mea de opozitie fatisa vis’a’vis de cei multi ar fi limpede. Asta l’ar condamna pe copil la un sentiment constant si adanc de nesiguranta in raport cu lumea. Ceea ce nu vreau sa’i fac. Stiu cum e sa te lupti constant cu asa ceva si nu.

--------

“Exista insa fapte care, chiar daca nu le cunoastem, ne influenteaza viata, si asta cu atat mai mult cu cat sunt inconstiente.
Cel putin asa traieste o parte a fiintei noastre ..., si anume acea parte pe care eu am desemnat’o, pentru uzul meu personal ca ”nr.2”. Ca ea nu este o curiozitate individuala o demonstreaza religia noastra occidentala, care se adreseaza expressis verbis (prin cuvinte precise) acestui om interior si, de aproape doua mii de ani, incearca in mod serios sa’l aduca la cunostinta constiintei de suprafata si personalismului acesteia: Noli foras ire, in interiore homine habitat veritas! (nu va duceti afara, in omul interior salasluieste adevarul!)”

Aici sunt atat de multe discutii de facut incat este bine ca exista deja randurile care sa le nasca. Si’atat.

.

Jung - amintiri vise reflectii 1

.

“... si m’am gandit: “Iar tu ai fost suficient de prost ca sa crezi ce’ai auzit si erai cat pe ce sa produci un dezastru cu modul in care ai luat totul prea in serios!”. Am decis ca din ziua aceea sa impart la doi tot ce relata mama. Increderea mea era de’acum limitata, ...”

La o concluzie similara am ajuns si eu in ceea ce’i priveste pe oameni. Pentru ca sunt atat de zburdalnici de la o dorinta la alta. Si inainte ca sa consider ca ei au chiar realmente o nevoie / dorinta / problema caut mai multe argumente / dovezi decat simpla lor mentionare trecatoare la un moment dat.
Iar cand am spus asta unei Ea... A fost ultima chestie pe care a mai vrut sa o asculte de la mine. Tocmai ce ne impacasem cu cateva minute mai devreme. A auzit asta si s'a hotarat: gata!
Macar nu sunt mai prost decat Jung... decat poate prin faptul ca eu si spun ce am in minte.

--------

“In urma unor investigatii prudente am aflat ca eram privit cu neincredere, deoarece faceam adesea remarci sau aluzii cu privire la lucruri pe care nici n’aveam cum sa le stiu; de pilda, imi dadeam aere de parca as intelege ceva din Kant si Schopenhauer sau din paleontologie, pe care nici nu le “faceam” la scoala.”

Lucrurile azi stau putin diferit. De regula nu esti privit cu neincredere ci cu desconsiderare. “Uite’l, fraierul ala citeste carti in loc sa fluiere pe strada dupa fuste scurte sau sa intrebe decolteurile explozive cat este ora si daca musca”. Dar reactia sociala per total este in fond similara.

--------

“...din stanga a rasarit silueta mladioasa a unei tinere. Era imbracata in portul locului, avea o fata draguta si m’a salutat din ochii albastri, prietenosi. Ca si cum ar fi fost de la sine inteles, am pornit’o impreuna la vale. Era aproximativ de’o varsta cu mine. ... m’am simtit oarecum stingher, nestiind cum sa vorbesc cu ea. Am inceput de aceea sa’i explic sovaielnic ca ma aflam acolo in vacanta, pentru cateva zile, ca invatam la liceul din Basel si voiam sa studiez mai tarziu la universitate. In timp ce vorbeam am fost cuprins de un simtamant ciudat de “fatalitate”.”Ea a aparut, m’am gandit, chiar in acest moment; merge alaturi de mine, ca si cum am fi facuti unul pentru celalalt.” Am privit’o dintr’o parte si am vazut pe fata ei o expresie de sfiala si de admiratie, care m’a facut sa ma simt jenat si, intr’un fel, m’a atins. ... Ea nici macar nu stie cine sunt. N’as putea, oricum, sa’i vorbesc de Schopenhauer si negarea vointei, nu’i asa? Nu pare a fi catusi de putin nelinistitoare. ... Si nici sa’i turui, colac peste pupaza, despre filosofie si despre diavolul care este mai important decat Faust si pe care Goethe l’a simplificat grosolan, cu atata nepasare – nu, este exclus! Ea se afla in indepartata tara a inocentei, iar eu am cazut in realitate, in splendoarea si cruzimea creatiei. Cum ar putea suporta asa ceva? Intre noi sta un zid de nepatruns. ... Cu tristete in suflet, m’am retras in mine insumi si am dat conversatiei o alta intorsatura; ce vedere superba etc.”

Si mai departe de atat. O vezi si intelegi. Intelegi ca daca veti fi impreuna nu vei putea vorbi cu ea despre o serie de lucruri. Fiindca daca ajunge si ea sa inteleaga, sa vada nesimtirea realitatii, nu va mai avea cum sa fie fiinta mladioasa. Ori una, ori alta. Si asa ramai suspendat intre dorinte.

Plus ca ea simte ca mai ai ceva de spus. Si iti cere. Si dupa ce ii spui... s’a terminat. Este convinsa ca este prea proasta pentru tine. Si ca nu ai cum sa iti placa de ea de fapt. Cam asta aud de vreo cinci ani incoace in mai toate cazurile.

.

Argumentul pietrei

.

1.
Sa luam cazul unei pietre aruncata intr’un lac. Din cauza ca am invatat la scoala ca acest fenomen va produce unde pe suprafata lacului... el chiar produce acele unde! (nu'i asa?)

Relatia cauza – efect aici este evidenta: piatra cauzeaza undele.

Sa luam niste cercetatori. Ei scaneaza undele produse de creier cand omul are cate o traire aparte. Ei vor gasi, conform invataturii de la scoala, unde electromagnetice!

Relatia cauza-efect, din motive obscure (adica fara nici cel mai marunt motiv coerent) se inverseaza in acest moment! Nu mai este piatra = trairile care cauzeaza undele ci undele cauzeaza piatra!

Ergo iubirea nu exista. Devine by magic un proces chimico-electric.
Ergo experientele la limita vietii nu exista (tunele, lumini, trairi intense, marcante, uimitoare). Devin simplu doar cateva procese electrice masurate de niste cercetatori.
Ergo... nimic nu mai exista in afara undelor. Totul este banalizat la nivel de valurele de la suprafata apei. Vreau sa dorm si dorm este cantecul de leagan al cercetatorilor si al unei mari parti a celor care se considera obiectivi, masurand si gandind lumea numai pe baza realitatilor palpabile.

Laplace a fost un parinte al acestei atitudini, prin faimoasa sa ipoteza a inutilului. Nu e singurul, si in mod clar daca nu era el ar fi fost alt nauc in locul lui, dar sub al sau nume a ramas argumentatia care justifica ignorarea pietrei in numele valurelelor de suprafata. Adica ignorarea cauzei prime. Asa incat azi s’a ajuns ca o perspectiva sanatoasa sa fie cea care considera ca piatra totusi exista dar ea este efectul valurelelor! iubirea exista, dar este o furtuna electromagnetica. Sau o furtuna biochimica (cercetatorii inca nu s'au hotarat ce este, dar clar s'au hotarat ce nu este). Dumnezeu clar nu exista, este doar o necesitate psihologica a individului speriat de singuratatea sa in lumea prea mare care'l inconjoara. Iar rugaciunea nu creeaza efecte benefice asupra organismului, ci undele electromagnetice si procesele biochimice date de psihicul afectat de halucinatii.

Piatra nu exista. Ci doar efectele de la suprafata apei!


2.
Imi plac “cercetatorii”. La nebunie! Si imi plac mintile nemobilate care iau afirmatiile acestora ca fapte incontestabile si le folosesc strangand din ochi ca ghidaje importante pentru viata lor interioara.

Ieri am avut rabdarea de a crea in sfarsit un contraargumant pentru astia. Pentru ca de regula ma uit la ei cum debiteaza ineptii, le mai testez nitel limitele, dar in cele din urma dau din umeri si imi spun ca oricum n’am cu cine, asa ca de ce sa ma strofoc? Oricum argumentele mele nu vor gasi in capul lor elemente cu care sa rezoneze, sa creeze reverberatii, ecouri. Ele vor trece de la o ureche catre cealalta fara sa se loveasca de nici un obiect, de nicio idee ferma. Singura fermitate la ei este legata de inchiderea ochilor asupra realitatilor nepalpabile.

Insa ieri.

Chiar am avut rabdare si chef. Chef sa’i mai tai unuia putin din aroganta, sa’i arat cat de scurta este lesa in care se zbenguie considerand ca este liber si foloseste in mareata lui gandire doar elemente concrete “reale”.

Asa ca mai intai l’am impins putin ca sa vad cum reactioneaza spunandu’i ca mi se pare ca nu trebuie sa ai decat o inteligenta minima ca sa intelegi ca nu poti afirma despre ceva ca nu exista in momentul in care nu ai suficiente informatii. Cu atat mai putin in cazul in care refuzi cu incapatanare sa strangi informatii despre un subiect. Si este chiar ridicol sa faci acest lucru sub pretentia ca faci asta fiindca ai mintea libera!
Fiindca inteligenta poate suplini, intr’adevar o lipsa de informatii. Insa doar o lipsa partiala de informatii, nu lipsa lor totala!

I’as mai fi spus si de mica si superba demonstratie a lui nenea Eliade despre impotenta logicii in campul cunoasterii (din “solilocvii”), dar deja l’am vazut ca se pleosteste. Si nu era cazul sa mai dau in el cand deja cadea. Fiindca fortand obtii in cele din urma reactii contrare doar din orgoliu. Iar discutia ar fi plecat in alta directie decat voiam.

Iar dupa vreo 20’j de minute... am imaginat si i’am pus in brate si argumentul pietrei de mai sus.

Initial doar i’am spus ca relatia cauza-efect este inversata fara temei. Si sa’mi spuna de ce sensul este cel spus de el si nu cel spus de... batrani. Refuza pur si simplu sa inteleaga ceea ce vreau sa’si imagineze – inversarea relatiei cauza-efect. Asa ca a trebuit sa nasc argumentul pietrei.

A fost frumos sa’l vad apoi clampanind din falci in gol. Iar faptul ca mi’a placut sa’l vad cu privirile ratacite, cu reperele nitel zgaltaite arata ca sunt un om rau.

q.e.d.

.

bancul zilei

.

Putin si Medvedev stau de vorba.
− Trebuie sa desfiintam fusurile astea orare, creeaza numai probleme, spune Putin.
− De ce? - intreaba Medvedev
− Sun la Beijing sa-i felicit de ziua nationala, si-mi spun ca e maine , sun la Varsovia sa exprim condoleante si-mi spun ca avionul inca n-a decolat...

.