Antagonismul comunicarii

.

Prima regula a comunicarii (eficiente) zic ca ar fi “Nu presupune!”.
Nu presupune ca interlocutorul stie deja despre ce vorbesti! Nu presupune ca interlocutorul are cunostinte despre subiectele pe care le implici in conversatie! Nu presupune ca interlocutorul are o cultura generala pe care o consideri minima, de bun-simt!

Regula asta este cea care mi’a folosit la 20 de ani cand primeam reactii excelente de la ascultatori (mai vorbeam prin cate o emisiune de radio), pentru ca miraculos reuseam sa vorbesc despre idei complicate unei game largi de oameni. Cand eram intrebat (chiar de oameni din radio) cum de reuseam sa fiu atat de clar, aveam insa o problema. Cum sa le spui ascultatorilor pai va consider prosti, de'aia va explic atat de bine!?

Regula asta imi foloseste la munca si cu ea evit confuzii, rezolv confuziile altora. Fiindca cer sa se vorbeasca cu toate cuvintele.

Insa regula de baza a unei comunicari placute este tocmai opusul. “Fii convins ca partenerul stie!” atunci vorbesti liber, atunci te simti inteles aprioric, atunci cea mai mica reactie a celuilalt o consideri confirmare a propriilor afirmatii. Te simti frate de ganduri si simtiri cu celalalt, lumea devine un loc mai rotund. Perfectiune si nimic altceva!

Acum intrebare de omiedepuncte: cu partenera ce comunicare trebuie sa ai? placuta sau eficienta / reala?

(evident, fiind in propozitie vorba de o partenera, subiectul nu este pentru folosul meu ci doar ca si curiozitate. implicarea mea se reducea doar la nemultumirea ca o comunicare reala nu poate fi si o comunicare placuta. sau viceversa.)

.