Postări
.
Pretextele lor, rautatea mea, revelatia mea.
Am inceput sa scriu mai rar. Si imi lipseste. Am adunat atatea lucruri de comentat / mentionat din Jung incat as avea nevoie de un week-end intreg numai pentru asta. Si nu stiu daca as termina.
Mai ales ca hotarasem sa nu mai scriu orice bazaconie, ci doar lucruri care sa merite timpul alocat. (timpul de scris, timpul de citit)
Dar iaca recidivez.
Fiindca sunt rau. (lau, lau... lau de tot!)
De ceva anisori incoace am tot dat piept cu pustiuleti care si’au gasit un pretext.
Eu nu citesc carti pentru ca sa nu fiu influentat in gandire! (cu tonalitatea ca influentarea ar insemna indubitabil manipulare)
Eu nu citesc carti pentru ca sunt teorii, pe cand eu vad limpede realitatea. Ma bazez pe mintea, pe inteligenta mea.
Dap, si inainte de a se inventa telescopul oamenii vedeau clar realitatea. Pamantul era inconjurat de astre care se invarteau in jurul sau, buricul lumii, axis mundi.
Ieri am iesit la un pahar de vin cu unul dintre ei. Si distractia zilei (evident din punctul meu de vedere) a fost sa ii amintesc cu o ritmicitate sadica diferenta de background implicata de diferenta de varsta. La un moment dat chiar vorbeam cu el despre el la persoana a treia folosind apelativul de puştiu.
Fiindca argumentele lui erau bazate predominant pe ceea ce a vazut. Drept care i’am explicat ca el a vazut de vreo 6 ani, iar eu am vazut de vreo minim 15... plus ca eu am fost dispus sa aflu si ce au vazut altii si au pus in carti. Adica alte cateva zeci de ani. Drept care... ceea ce a vazut el... e fix cantitate neglijabila pentru mine.
Pentru ca dom’le cartile nu sunt doctrine. Cartile sunt ceea ce au vazut si au inteles niste oameni. Iar pana de curand oamenii care le scriau erau oameni care nu se bazau numai pe ceea ce au vazut ei ci pe ceea ce au putut sa inteleaga din tot ce au vazut inaintasii lor. Adica un upgrade la upgrade la upgrade (ca sa inteleaga si cei mici ce scriu aici in limba romana).
Dar tanarul de azi se straduieste sa reinventeze roata, fiecare pe cont propriu, si e mandru cu asta. Cu nivelul lui. Si nu realizeaza cat de umil este acest nivel in raport cel al predecesorilor.
Si da, stiu ca demonstratia mea poate denota o autosuficienta tampeasca. Insa nu o spuneam cu convingerea respectiva. Ci cu intentia de a’i arata ca a ales o cale saracacioasa in cunoastere, si daca vrea sa insiste pe ea, sa nu mai aiba pretentia de a fi un om care cunoaste lucruri, care stie cate ceva despre esenta lucrurilor.
Am trecut de partea cu pretextul, am ajuns la partea cu rautatea.
Pentru ca de fapt motivul primar pentru care emiteam respectivele afirmatii era placerea. Imi facea pur si simplu placere sa il bag in corzi. Ma amuza teribil.
Ceea ce arata (din nou) ca sunt lau!
Si asa ajung la revelatie.
D’asta nu.
De ceva vreme le vad pe cele de care sunt interesat ca isi doresc langa ele un om bun. Lucru la care reactionam cu siguranta – a, pai e ok, si eu sunt de fapt un om bun. Si mai ales dupa ce voi mai rezolva doua-trei lucruri spinoase, pasagere, voi fi in mod natural painea lui Dumnezeu de bun ce voi fi.
Ei, ba bine ca nu! Ieri ma uitam la mine in timp ce ma amuzam cu copilu’ si recunosteam fata de mine ca asta sunt. Sunt rau. Unul din lucrurile cele mai savuroase pentru mine este sa intep pe ici pe colo.
Daca asta este doar o pojghita comportamentala data de educarea mea de catre sotul mamei, om care pe post de buna ziua jignea omul de langa el, sau daca asta chiar este o a doua natura a mea... deja e dificil de spus.
Cert este ca sunt lau!
Am inceput sa scriu mai rar. Si imi lipseste. Am adunat atatea lucruri de comentat / mentionat din Jung incat as avea nevoie de un week-end intreg numai pentru asta. Si nu stiu daca as termina.
Mai ales ca hotarasem sa nu mai scriu orice bazaconie, ci doar lucruri care sa merite timpul alocat. (timpul de scris, timpul de citit)
Dar iaca recidivez.
Fiindca sunt rau. (lau, lau... lau de tot!)
De ceva anisori incoace am tot dat piept cu pustiuleti care si’au gasit un pretext.
Eu nu citesc carti pentru ca sa nu fiu influentat in gandire! (cu tonalitatea ca influentarea ar insemna indubitabil manipulare)
Eu nu citesc carti pentru ca sunt teorii, pe cand eu vad limpede realitatea. Ma bazez pe mintea, pe inteligenta mea.
Dap, si inainte de a se inventa telescopul oamenii vedeau clar realitatea. Pamantul era inconjurat de astre care se invarteau in jurul sau, buricul lumii, axis mundi.
Ieri am iesit la un pahar de vin cu unul dintre ei. Si distractia zilei (evident din punctul meu de vedere) a fost sa ii amintesc cu o ritmicitate sadica diferenta de background implicata de diferenta de varsta. La un moment dat chiar vorbeam cu el despre el la persoana a treia folosind apelativul de puştiu.
Fiindca argumentele lui erau bazate predominant pe ceea ce a vazut. Drept care i’am explicat ca el a vazut de vreo 6 ani, iar eu am vazut de vreo minim 15... plus ca eu am fost dispus sa aflu si ce au vazut altii si au pus in carti. Adica alte cateva zeci de ani. Drept care... ceea ce a vazut el... e fix cantitate neglijabila pentru mine.
Pentru ca dom’le cartile nu sunt doctrine. Cartile sunt ceea ce au vazut si au inteles niste oameni. Iar pana de curand oamenii care le scriau erau oameni care nu se bazau numai pe ceea ce au vazut ei ci pe ceea ce au putut sa inteleaga din tot ce au vazut inaintasii lor. Adica un upgrade la upgrade la upgrade (ca sa inteleaga si cei mici ce scriu aici in limba romana).
Dar tanarul de azi se straduieste sa reinventeze roata, fiecare pe cont propriu, si e mandru cu asta. Cu nivelul lui. Si nu realizeaza cat de umil este acest nivel in raport cel al predecesorilor.
Si da, stiu ca demonstratia mea poate denota o autosuficienta tampeasca. Insa nu o spuneam cu convingerea respectiva. Ci cu intentia de a’i arata ca a ales o cale saracacioasa in cunoastere, si daca vrea sa insiste pe ea, sa nu mai aiba pretentia de a fi un om care cunoaste lucruri, care stie cate ceva despre esenta lucrurilor.
Am trecut de partea cu pretextul, am ajuns la partea cu rautatea.
Pentru ca de fapt motivul primar pentru care emiteam respectivele afirmatii era placerea. Imi facea pur si simplu placere sa il bag in corzi. Ma amuza teribil.
Ceea ce arata (din nou) ca sunt lau!
Si asa ajung la revelatie.
D’asta nu.
De ceva vreme le vad pe cele de care sunt interesat ca isi doresc langa ele un om bun. Lucru la care reactionam cu siguranta – a, pai e ok, si eu sunt de fapt un om bun. Si mai ales dupa ce voi mai rezolva doua-trei lucruri spinoase, pasagere, voi fi in mod natural painea lui Dumnezeu de bun ce voi fi.
Ei, ba bine ca nu! Ieri ma uitam la mine in timp ce ma amuzam cu copilu’ si recunosteam fata de mine ca asta sunt. Sunt rau. Unul din lucrurile cele mai savuroase pentru mine este sa intep pe ici pe colo.
Daca asta este doar o pojghita comportamentala data de educarea mea de catre sotul mamei, om care pe post de buna ziua jignea omul de langa el, sau daca asta chiar este o a doua natura a mea... deja e dificil de spus.
Cert este ca sunt lau!
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
spui, semnezi.