Insomnie literara

.

M’am trezit destul de brusc, probabil pe la sase. Am oprit soba care scotea un zgomot specific destul de puternic. Degeaba. N’am mai putut adormi.

Cateva minute mai tarziu m’am surprins gandindu’ma la niste personaje din viata pe un peron a lui paler. Imblanzitorii de serpi. Sau cam asa erau numiti. De cate ori apareau in poveste ma deranjau suficient de tare incat sa evit sa le dau atentie.
Numai ca iata chestie, in intunericul noptii, neputand dormi, ei au fost cei care mi’au populat atentia. Si un pitic mi’a soptit brusc ca ei – imblanzitorii de serpi – ar fi reprezentarea nesimtitilor din viata reala. Violentii societati. Lucru care n’ar fi total lipsit de sens, mai ales ca nenea Paler si’a trait viata scriind “ascuns”, vorbind ascuns, fiind un om al generatiei care a suprvietuit (la nivel intelectual) prin utilizarea limbajului incarcat de sensuri care era folosit cu cateva zeci de ani in urma la noi.

Deci imi trecu prin cap ca imblanzitorii de serpi care terorizau populatia si urateau lumea ar putea fi violentii societatii. Similaritatile sunt mari. De pilda modul in care reactionau oamenii comuni in fata agresiunilor acestora, sau modul in care aceiasi oameni comuni se raportau la acestia. Atitudini de capete plecate, bagate intre umeri, evitarea privirii directe pentru a nu’i starni, lipsa de reactie in fata atrocitatilor comise de imblanzitorii de serpi.

Apoi mi’am amintit ca mai era inca o categorie similara: dresorii de caini. Nu’mi mai era foarte clar cum se trecea in carte de la epoca terorii imblanzitorilor de serpi la cea a terorii dresorilor de caini, dar m’am intrebat: daca imblanzitorii sunt huliganii, cine ar fi dresorii? Fara sa ma macine mult gandul mi’am amintit cateva dintre caracteristicile epocii dresorilor: constientizarea lipsei intimitatii, atacurile directionate si conjugate…  iar probabil acelasi pitic cu sopteala de mai devreme arunca la fel de neasteptat: azi - jurnalistii. (in trecut, firesc, securitatea). Nu jurnalistii comuni. Ci jurnalistii – mercenari care musca la comanda. Jurnalistii fara scrupule (de parca am putea baga mana in foc ca ar mai fi si altfel de jurnalisti in ziua de azi) Ei ar putea fi cainii cu care se fac amenintarile (cel mai dezgustator exemplu care imi vine: mr robert turcescu). Iar cei ce ii platesc sunt dresorii din carte. Asemeni cainilor din roman jurnalistii sunt azmutiti, opriti, indreptati pe o directie sau alta, catre o victima sau alta, catre o zona sau alta.  

Si uite’asa il descoperim pe Paler avand fenomenalul atribut al unei perene actualitati, ca si amicii nostri Caragiale ori Eminescu. (mentionandu’l pe eminescu am facut referire la latura sa de jurnalist politico-social, nu la icoana de poiet national)

Si daca tot am rezolvat cateva posibile substituiri din viata pe un peron (cartea pe care se pare ca nu reusesc sa o termin, desi am inceput’o de vreo trei ori, ma tot opreste ceva cand se ajunge chiar la peron…) fiind inca intuneric si somnul lipsa si aflandu’ma la capitolul substituiri, m’am intrebat cum o arata oare azi casa foarte mica din poezia aia lui nazim hikmet care imi place tare. Si mi’am zis ca ar trebui sa fie asa: aer conditionat, termopan, gresie, parchet laminat si obligatoriu spoturi in scafe de gipscarton!

Horatiu Malaele - Uriasul (Nazim Hicmet)
(muzica se opreste din banda din stanga, sus, o bulina mare si rotunda)

Iar apoi m'am intrebat despre casa uriasului. Pai. Cu siguranta mult lemn. Si aproape la fel de sigur piatra. Si carti.
Si... si probabil ca a fost suficient fiindca s'a facut dimineata.

.

Agresiuni sociale

.

Daca te joci un pic prin sociologie afli ca exista o serie de lucruri incadrate la violenta sociala despre care altfel nici nu’ti trece prin cap ca s’ar cataloga ca atare. 

De exemplu intamplari ca aceasta: pe trotuar se intalnesc venind din sensuri contrare un grup si un individ solitar. Membrii grupului simtindu’se mai puternici (datorita numarului) il vor obliga in mod tacit pe individul solitar sa fie cel care ii evita, cel care face mai mult efort pentru a evita potentiala coliziune. 

Fenomen mult mai pronuntat in cazurile in care grupul are o medie de varsta scazuta iar solitarul este om batran.

Sau indivizi handralaind prin spatii publice cu o atitudine provocatoare.

In fine, cam asa se mai poate privi agresiunea / violenta sociala. 

Acum cateva zile  am inceput sa ma intreb daca nu cumva si femeile imbracate provocator (sumar) nu se inscriu si ele in categoria agresiunilor sociale. In fond, si ele sunt provocatoare, creaza tensiune si multe dintre acestea au inclusa in atitudine si expresia “you’ll never touch this – you’re not good enough” (am observat atitudinea asta nu fata de mine ci fata de indivizi mai putin norocosi: mai saraci, imbracati mai prost, mai batrani, mai… o multime de mai).  

 .

Raspuns

 .

reactie la un articol (ca mi se ceru, aproape cu insistenta): 

contraexemplul 1

faza 1. omul primitiv descopera ca daca bagi mana in foc e naspa. si ca daca il fortezi pe unu' sa stea mai mult timp in foc moare.
faza 7. nu mai tot lua de bun ceea ce spun altii: forteaza pe unu' sa stea in foc, poate e chiar bine!

contraexemplul2
faza 1. unu' inventeaza computerul. bazandu'se pe convingeri ale predecesorilor legate de functionarea unei chestii curioase - curentul electric.
faza 7. nu mai lua de buna ce cred altii! verifica tu, reinventeaza tu roata. si vom ajunge in cateva generatii o lume de primitivi.

fiindca si la nivel personal, interior, spiritual, social, relational samd cutumele, regulile din batrani au la baza in mod similar cunoasteri create, evoluate in cateva mii de ani...! si spre deosebire de maimute, chiar si verificate! fiindca exista in fiecare generatie cativa nonconformisti care le testeaza, le ataca. unii o fac fiind deasupra lor (de pilda ghandi) altii o fac de dedesubtul lor (darwin, freud si hitler mi se par 3 exemple sugestive de astfel de idioti)
dar ma rog, daca etalonul nostru de comportament este cel al primatelor... vom deveni o societate similara celei a primatelor - oricum diferentele sunt din ce in ce mai mici.

ideea este ca prin acest tip de abordare - cel din articolul tau - dai frau liber in comportament celor incapabili de a avea unul ok dpdv social (ref contractul lui rousseau). cei care au suficienta "crestere personala" pentru a ignora "spusele lumii" oricum o fac de la sine, si o fac in deplina cunostinta de cauza, capabili sa isi anticipeze efectele. deci pentru ei nu este nevoie de acest articol. in schimb, el ofera pretextul de a fi nesimtiti celor care cauta unul: "uite ca si psihologii zice ca e bine sa fac cum ma taie pe mine capul, sa ignor ideile ciudate ale astora cu justitia, cu respectul, cu echitatea...!". 

el ofera pretext celor care vor sa scape de clauzele de datorie din contractul social.

stiu ca ideea de pornire a articolului viza alta directie, destul de ok in sine, insa comunicarea defectuoasa - incompleta deschide o cutie a pandorei in alte sensuri.
si mai ales... cei care au nevoie de astfel de "dezlegare" sunt cei incapabili de a se descurca cu libertatea pe care le'o creaza ea.

si din pacate libertatea excesiva se traduce de regula printr'un comportament mai putin periculos pentru sine cat pentru cei din jurul celui ce crede ca libertatea lui nu este limitata de libertatea celuilalt (formularea ii apartine unuia cu p... i'am uitat numele, se gaseste in primul an de filozofie)!

.

Cartile lui

.

Am asezat cartile. Nu ale mele, ci ale lui. Ale tatalui meu.

Camera mare este proaspat zugravita, cu patru parti de galben si o parte rosu din care a iesit un portocaliu mai portocaliu decat ma asteptam. Dorisem doar un galben cald. Dar e bine.

Am disparut si toate chestiile care speriau trecatorii. Doze cu viscerele la vedere, viscere fara doze…

Si acum m’am asezat pe un scaun si privesc resturile bibliotecii tatalui meu, acea parte de carti care a mai supravietuit anilor de decadere.

Le’am asezat de doua ori. Prima data le pusesem aproape la intamplare. Sortate doar vag in trei zone. Aratau ca naiba, provocau o apasare in camera.

Asa ca le’am dat jos si le’am sortat: literatura de calitate, maculatura, bpt, alte colectii, scolarisme, istorie (tata a avut o marota cu al doilea mondial), filozofie, incomplete si chestii. La chestii intrand tot felul de cunoasteri sau tatonari de cunoastere. Tot un fel de filozofie adica. Dar nerecunoscuta oficial.

Destul de uimit am descoperit ca exista in acea biblioteca mai mult Balzac decat am citit eu.  Mult mai mult.  Dar asa cum spunea si o matusa... adolescenta este perioada in care poti citi tot ce'ti cade in mana. Cand cresti mare ti se creaza niste filtre, nu mai ai rabdare sa citesti decat  anumite carti, ceea ce te limiteaza. Si am mai gasit inca vreo trei-patru titluri interesante, si inca vreo doua-trei carti pe care vroiam sa le cumpar. Si o curiozitate. O carte fara nume. Doar un simbol... destul de criptic. Mi'am aruncat o privire... pare un fel de istorie a religiilor cu ceva valente alchimice. Evident, a devenit urmatoarea.

Si acum stau si ma uit la ele. Intr’o anumita masura sunt cartile cu care mi’am petrecut adolescenta. Cat a mai ramas din ele.

Adica sunt (o parte din) acele carti care mi’au format covingeri. Sau baze de convingeri. Puncte de plecare, temelii de la care am inceput sa caut. Sa caut cunoasteri, adevaruri…

Mi’am pus un scaun la cativa pasi in fata bibliotecii si m’am asezat pe el. Fata in fata cel ce sunt cu (probabil) o parte din mine. 

Inca nu simt ca vreau sa unesc biblioteca adolescentei, biblioteca tatalui meu cu biblioteca mea.  Inca nu mi se pare firesc ca sa se intrepatrunda cartile lui cu cartile mele. Cu exceptia celor de sah. Pe acelea le'am unit din start, fara rezerve. Inca  nu stiu ce ma opreste. Si pana cand aflu cred ca vor ramane separate.

S'ar putea sa fie la mijloc un raport de ordonare intre cartile lui si ale mele. In sah mi'a fost simplu: stiam ca a fost un jucator mult mai puternic decat mine. Insa celelalte carti... fac referire la alte zone in care... ma feresc sa fac comparatia. Cand as aseza cartile impreuna pe categorii valorice... ar fi ca si o conceptualizare, o formulare explicita a unor fapte pe care preferi sa le omiti...

"Spune'mi cu cine esti prieten si iti spun cine esti" la mine s'a transformat in "spune'mi ce carti ai si iti spun cine esti".

Asa ca pe de o parte mine'le din cartile mele evit sa se dilueze in multimea celelorlalte carti. Ale lui. Iar pe de alta parte nu vreau sa pun in balanta mine'le meu cu cel al tatalui. Din jena pentru irosirea lui.

.

Lapcele muma'sii!

.

Injuratura. Cat / cand este actiune de eliberare si cand / cat este actiune de creare / intarire a unei obisnuinte nocive?

.

Iarna

 .

De cate ori venea iarna camera lui se micsora. Nu pentru ca se contracta de la frig, ci pentru ca patul crestea.

Iarna nu mai e atat de distractiv sa dormi pe jos.

Numai ca de asta data, dupa ce reorganizase mobila in camera, transformand biblioteca in pat… reusise sa nu mai gaseasca loc pentru chitara. Decat langa soba sau langa ferestra ceea ce nu era bine deloc. Ar fi dezacordat’o cel putin, daca nu cumva i’ar fi stricat lemnul.

.

2046

.

Tocmai ma gandeam ca placerea de a scrie a inceput sa scada de cand m’am reapucat de kendo (adica sportul… prosteste?) si am mai schimbat cate ceva pe ici pe colo.

Insa in seara asta cineva pe mess mi’a amintit ca am vazut un film zilele trecute. Sau am inceput sa’l vad. 2046. Interesant film. Mult sex… nu. Nu din cauza asta. Multa poezie la nivel de imagine, de sunet, de actiune, de replici, insa fara sa fie plicticos. Fara sa fie dulceag-patetico-something. Iar muzica este fenomenala.

Initial am spus ca este mai slab decat in the mood for love dar finalul l’a salvat. Prima jumatate e un pic mai dezlanata. Dar a doua jumatate face sa merite rabdarea.

“sentimentele pot sa se nasca fara sa’ti dai seama” – nu stiu de ce, dar chestia asta m’a oprit. Este banal-axiomatica, spune ceva atat de aproape cunoscut si totusi de neformulat cu usurinta.

“ma tot intreba daca exista ceva care sa nu se schimbe” – eh… asta este o intrebare!

Reactiile intarziate… quelle idee!…

“iubirea este o chestie de sincronizare. N’are niciun rost sa intalnesti persoana potrivita prea devreme sau prea tarziu” –  am spus si eu asta pe undeva. Sau candva.

“si mie mi’ar placea ca povestirea sa aiba un final fericit. Dar nu stiu cum sa’l scriu. Acu’ cativa ani aveam pregatit un final fericit. Dar mi’a scapat.”

(La un moment dat un personaj care murise apare viu… o scapare minora.)

“privind’o am invatat ceva: cand nu accepti nu, exista o sansa sa obtii ce vrei.” – regula de baza in managementul de azi. Dar nu in relatii.

Mi’a amintit de un personaj secundar din colectionarul lui fowles… poate o sa regasesc citatul lui.

“toti cei care merg in 2046 au aceeasi intentie. Sa recupereze amintiri pierdute. Pentru ca in 2046… nimic nu se schimba. dar nimeni nu stie daca este adevarat sau nu, pentru ca nimeni nu s’a intors vreodata.”

.

trei chestii

 .

Conform unui articolas de pe un site de profil, amenintarile informatice au ajuns in medie la 63.000 pe zi.

De ce? Cum? “de ce” e mai greu, dar “cum” e simplu.

Informatia. Da informatie prostovanului care nu stie ce sa faca cu ea si toate in jur ii vor parea cuie!

"Din datele furnizate rezulta ca piata criminalitatii informatice este in prezent in plina crestere, acest lucru fiind posibil si datorita cresterii numarului de creatori de virusi cu cunostinte tehnice limitate, insa care au inclinatii spre astfel de activitati."

Pentru ca orice rumegatoare poate gasi pe internet indicatii despre cum sa faci o bomba. Cum sa faci un virus. Nu e nevoie de inteligenta, ci de insistenta.

I’am mai pomenit pe aerienii aia care au inventat teorii gen “cunoasterea ridica omul”. Nu am pomenit insa oile din ziua de azi care fara sa mai puna la indoiala, fara sa mai deschida ochii, cred ca educatia unui om inseamna cunoastere rationala. Cei care cred ca un om daca a citit doua rafturi de carti este un om mai bun. Pentru el sau pentru cei din jurul sau. Sau cei care cred ca daca un om invata algebra, chimie, fizica si alte cateva chestii devine inteligent.

 Un om care a invatat toate astea, ba chiar si cum sa faca un virus, sau cum sa’l descarce de pe un site si sa’l trimita celor pe care vrea sa se razbune nu este un om mai inteligent. Este doar un copil prost caruia parintii i’au dat pe mana pusca lu’ bunicu’.

.....................................

De pe acelasi site aflam ca “semnatura se bazeaza pe un card cu CIP integrat, care poate fi citit inclusiv de tastatura computerului, careia i-a fost incorporat un cititor de card”.

Need help. Spuneti’mi cum integrez unei tastaturi ceva.

 

.....................................

In metrou am vazut ca Adevarul de seara avea un articol cu cateva zile in urma. Ca pe piata imobiliara preturile au ajuns la nivelul pe care il aveau acum 4 ani.

Sa’nteleg ca…. s’a terminat criza!

Si o companie maricica anunta ca a avut cel mai bun an ever.

Sa’nteleg ca… s’a terminat criza!

Si’atunci de ce oamenii sunt inca tinuti in sah… adormiti cu povesti despre criza…? 

.

Di dei

.

Astazi a fost ziua:

 - In care am dovedit sti’ntific ca supradozarea de magneziu intr’adevar iti face burta prastie.

 - Mai putin sti’ntific am dovedit ca intr’adevar indopat doua zile la rand cu magneziu sunt cel mai calm si pozitiv om dupe planeta.

 - Am semnat de luare la cunostinta pentru convocare la discutii – ca’s cercetat pentru abatere disciplinara – pen’ca am scris pe blog de la munca. Si pen’ca m’am exprimat urat pe blog... in ultima jumatate de an! (un prieten mi’a zis ca inca e bine ca nu sunt admonestat pentru cine am pe feizbuc la friends!)

S'a mai intamplat asta si altora. Nu aici insa. Si firmele au ajuns sa plateasca despagubiri serioase. Repet. Nu aici. Aici nici macar buletin nu'ti poti face in unele conditii. Nici macar mortii nu ti'i poti ingropa in anumite conditii.

.

Telefon nou

 .

Vineri mi’am luat telefon. Nou.

Ca trebuia. Acel nokia 3100 care si’a facut treaba mai mult decat onorabil, mai ales in conditiile in care a cunoscut realitati betonice cu suficienta hotarare.

Insa i’a pus capac marea. Vama. Umezeala sarata, nisipul... Si o tasta (5) refuza sa mai... Ca botonul din cauciuc de inchis / pornit nu mai exista si apasam direct pe cel de pe placa nu era o problema. Ca ii pica o parte din fata nu era o problema. Dar cand nu puteam scrie cuvinte in sms’uri ori nume cu literele j, k, l... devenea naspa.

Singura nemultumire legata de el a fost inexistenta cablului de date. In rest nici acum nu inteleg de ce trebuie aruncat la gunoi.

Dar am trecut mai departe. Doua zile m’am uitat la preturi, am vorbit cu cunoscuti... pt ca evident sunt atat de la curent cu telefoanele incat...

Incat ma uit la cum arata. Si ma intereseaza cat de bine se aude. Si cat tine bateria. Si sa pot transfera date pe computer. Si meniul sa fie relativ logic (am un motorola v3 care mi’a provocat cosmare). Si sa raspunda la comenzi in timp scurt – onorabil (acelasi motorola mi’a creat si dorinta asta).

Eram in mari dubii cu E72, E52... imi placea designul. Si C3 – imi placea pretul. Si vroiam tastatura qwerty totusi. Nu trimit multe mesaje, dar cand trimit oftez de trei ori si renunt. Si in mod clar nu’mi notez chestii. Fara sa mai oftez macar.

Si am aflat. Ca in ziua de azi sa’ti iei telefon fara 3G nici nu se mai merita. Dar 3G e folosit doar la transferul de date, nu si voce. Adica internet. Ori sunt in preajma unui computer cam 80-90% din timp... asa ca nu ma palpita ideea de internet si pe telefon.Dar ma palpita cea de acces WLAN.

Si ca GPS pe telefoane cam naspa.

Oricum... dupa doua zile eram tolba de informatii. Si indecis. Si asta interesandu’ma numai despre nokia. Daca intram si in alte marci... mein got!

Numai ca in drum spre casa... ma opresc la chestia din colt si iau o bere. Noroc, la cutie. Tare mi’a placut berea asta cand a aparut, acu’ aproape10 ani. La sticla. Incep sa o sorb inca de pe drum, inainte sa intru in casa. Sete mare moncher. Pe stomacul gol... o termin repede si ma duc sa’mi iau telefon.

Am luat C3! ‘eftin, s’aude bine, bacteria pare sa tina bine.

Efecte neasteptate:

Am descoperit ca pe tastatura qwerty devine dificil sa scrii numerele de telefon. Hmm... nu’i bai, rar scriu numere de telefon.

Am inceput sa tin casti in urechi in metrou si la birou – desi sunt contra fenomenului.

Fiindca radio. Rock FM! Ura.

Si fiindca o melodie descoperita saptamana trecuta. Or samfing. Cand tu taci, nenea Socaciu. Pe repeat, fundal sonor non-stop la birou, sau pe strada. Ca’n metrou nu se aude. Are o chitara superba.

Si cel mai neasteptat efect: am descoperit ca mi’a reaparut curiozitatea!

M’am jucat ore in sir cu toate setarile telefonului – chestie total curioasa. Pentru ca pana de curand multimea prea mare de setari ma deranja, mi se parea inutila de’a binelea, doar de impresionat cumparatoru’.

Singurul minus: aplicatia OVI – care s’a oferit sa’mi updateze softul de pe telefon a facut o treaba ieftina. Mi’a anulat majoritatea configurarilor mele, a dat o multime de erori, si mi’a disparut o aplicatie de transformat marimi de masura. Pe care azi chiar am avut nevoie sa o folosesc.

Deci am inceput sa’mi folosesc telefonul pe post de radio, mp3 player si agenda. Si mi’a renascut curiozitatea.

Si'mi place C3.

.

Contrabanda

 .

 Ca tot uit. Si imi aduc aminte in statiile de metrou. Unde vad clipul cu care oile sunt dresate ca contrabanda dauneaza grav bugetului. Or samfing.

De fiecare data cand vad acea chestie ma buseste ceva. Daca as trece pe xanax poate chiar rasul.

Pentru ca acea contrabanda care ajunge sa dauneze bugetului... este facuta doar de catre cei care gestioneaza bugetul... iar acum mai si consuma bani din buget pentru o campanie care ar fi exclusiv pentru ei. Campanie care evident nu are sanse de impact, forta... efect... samfing.

Fie si doar pentru faptul ca autosugestia nu am auzit sa treaca peste instinctul propriei burti.Ori peste nesimtire.

.

sau daca

 .

Sau daca aceasta carenta cvasigeneralizata de magneziu este in mare parte datorata cresterii vitezei cu care se schimba lucrurile in mediul cotidian, cresterii cantitatii de informatii cu care sunt bombardati indivizii azi, la nivele care pana acum o generatie sau doua nu existau, fiinta umana neavand timp sa se adapteze fizico-chimic, lucru despre care anunta tofler in socul viitorului, el considerand ca va exista un moment critic... in care ceva trebuie sa se schimbe radical. Sau fiinta umana va claca. Fiindca viteza schimbarii ambientului cotidian permisa de tehnologie depaseste capacitatea individului de acomodare. Individul inca nu‘si finalizeaza acomodarea cu un element si deja acesta este supus unei noi schimbari.

Sistemul uman este mult mai complex decat tehnologia. Adica mai dificil de modificat.

Si pana si tehnologia...

Unui robotel ii cresti viteza. Bagi mai mult curent in el. Se va misca mai rapid si va muri mai repede. Iar daca diferenta de curent este prea mare va intra in colaps. Cam asta se intampla si fiintelor umane.

Numai ca roboteilor le schimbam structura  usor, si mai ales rapid. O noua generatie de robotei, de procesoare este gata si intr’o jumatate de an. Cu toate modificarile structurale necesare – chiar modificari fundamentale. Pe cand o noua generatie de oameni dureaza mai mult. Iar modificari structurale... fundamentale...

Asa ca tofler spera ca omenirea va face o schimbare radicala in modul de a privi tehnologia. Si va limita viteza cu care ea altereaza spatiul in care traim, modurile in care relationam, felurile in care ne raportam la mediu (nu ma refer la natura, ci la obiectele care ne inconjoara), in cele din urma modul in care tehnologia altereaza modul in care ne raportam la existenta fizica. 

Sau daca nu a spus el asta, a spus ceva in directia asta, iar eu am completat restul.

 .

si daca

 .

Si daca fizicul, materialul este proiectia, efectul constiintei? Adica a convingerilor fiintelor constinete, cum afirma what the bleep do we know, pe baza unor experimente si concluzii din fizica cuantica.

Si daca modul prin care se ajunge de la cinci simturi la sapte prin cresterea senzitivitatii (ca sa evit sensibilitatii, care nu suna ok pt un barbat, nu?) este prin schimbarea la nivel fizic a functionarii chimice, mai precis prin scaderea depozitelor de magneziu?

Si daca fizic cineva ia magneziu ca sa isi inchida simturile pe care a reusit sa le deschida la nivel constient... ce ar inseamna asta?

 .

Did it Again

 .

Am mai povestit p’aici, am o optica diferita asupra ideii de profit.

Sa pornim de pe vremea luminei. Nu cea a lu’ becali in ferentari, ci cea care s’a nascut din cuvant.

In acea vreme profitul insemna risipa. Pentru ca orice poama ori animala stransa peste nivelul de consum avea ca destinatie pubela ecologica. Adica risipa.

Si asa a ramas mult timp.

Sa zicem ca aparitia trocului sau a formelor timpurii de moneda ar fi inceput sa schimbe lucrurile. Fiindca a permis acumularea.

Si cei care detineau acumularea au inceput sa fie feriti de unele intemperii ale sortii... si a inceput sa devina o stare dorita – starea de individ cu acumulari.

Insa de acolo s’a trecut prin modificari serioase. S’au dezvoltat ditamai mecanismele economice. Si am ajuns ca orice tartan sa se viseze investitor. Huzurind in paturi plutitoare cu cadane mai mult sau mai putin plutitoare.

Iar metoda de a ajunge la asta este... profitul!

Pe care il consider azi ca fiind acea parte din pretul unui bun care nu este justificata de costuri.

El apare ca un efect al vanzarii la suprapret.

Si a devenit o constanta sine qua non pentru ca s’a nascut natia investitorului. Adica acel individ care baga niste bani in ceva si fara sa se extenueze cu vreo actiune lucrativa... vrea sa castige.

Sa vrei sa iti recuperezi banii este normal. Insa sa vrei sa traiesti pe seama banilor (pe care evident nu i’ai muncit – pt ca banii munciti nu’ti permit investitii) este un soi de lene oficializata si premiata.

Si eu sunt lenes. Insa nu la nesfarsit. Adica dupa cate un repaos... ma ridic si spun “io ce dracu’ fac?”. Inebunesc stand degeaba. Oricum, cu toata lenea mea nu mi se pare corect sa ajung sa  imi cumpar vile stand cu burta la soare, pe motiv ca banii cu care a fost pornita o afacere imi apartin.

Sa am un castig de pe urma imprumutarii unui bun al meu, da – chiar si cand acel bun inseamna o suma de bani – insa asta este zona bancilor. Dobanda este rasplata pentru imprumutarea catre altii a unor bani, nu profitul!

Profitul este doar lacomia lenei. Si preturi umflate incorect – surplusul nesimtirii.

Profitul apare natural din defecte ale naturii umane: din lacomie, orgoliu, lene ori frica. Mai nou din prostie!

Din lacomie in cazurile in care factorul de decizie doreste cresterea puterii sale financiare dincolo de necesitati.

Din orgoliu, atunci cand individul doreste sa arata cat de important sau cat de capabil este el.

Din lene in cazurile in care factorul uman doreste sa poata renunta la munca la un moment dat. Oricum asta se asociaza cu prostia, pentru ca pana cand ajunge sa poata renunta la munca, activitatea febrila ii devine din obisnuinta o a doua natura, si la momentul renuntarii descopera ca nu mai poate respira fara agitatia zilnica a invartirii banilor.

Profitul apare din frica atunci cand individul are nevoie de o asigurare suplimentara ca luna urmatoare afacerea ii va supravietui. Este o asigurare suplimentara si falsa, pentru ca asigurarea reala este convingerea propriilor competente – convingerea ca profesionalismul angajatilor lui va face sa se poata gasi solutii pentru orice fluctuatii din piata.

O firma care nu are profit este - uimitor pentru multi - si acea firma care:

-  si’a platit cu bine salariile: inclusiv pe cele ale managerilor!

- si’a platit cu bine toate facturile: inclusiv pe cele bancare – dobanzile pentru capitalul cu care a pornit afacerea;

- si’a acoperit cu bine costurile de amortizare (adica are capacitatea de regenerare, de a’si innoi mijloacele fixe atunci cand acestea ajung la uzura).

Insa haliud a educat generatii intregi cu o alte definiri ale profitului: calea spre fericire si singura forma de suprevietuire!

Pe cand el dpdv economic este o dobanda nelimitata, actionarii actionand sub forma de elemente de presiune pentru marirea ei, chiar si in dauna afacerii. Pentru ca o modalitate eficienta de a scade eficienta angajatilor este limitarea la pragul minim a cheltuielilor cu personalul - in virtutea optimizarii profitului.

Iar zilele trecute, in plina conferinta microsoft tipu’ cu prezentarea pune o intrebare. Probabil retorica. Sau pentru amuzament.

“Cine considera anormal ca o firma sa aiba profit?”

Intrebarea mea nu este la modul: “Cine credeti ca am fost singurul care a zis: io!”.

Ci este “Pe o scara de la 1 la 10 a nedumerii, la care 15 erau mai toti cei prezenti?”!

Tipu’ vorbitoru’ era atat de conditionat la cei 25 de ani ai sai de optica haliudiana a profitului incat a considerat ca nu pot sa ma refer decat la open-source! (in IT open-source inseamna moca)

I’am spus intr’o propozitie ca nu vorbesc despre munca patriotica ci despre munca platita la valoarea corecta... si am mai avut parte de inca 3-4 capete intoarse cu nedumerire, uneori revoltata! Deh... erau si manageri IT prin sala...

Asa ies eu in evidenta... supar lumea dom’le cu chestii principiale!

.

Depresie isterica

.

Nu pare nimanui paradoxal ca exista o conditie care poate da concomitent si in acelasi timp si depresie si stari isterice?

...si anume carenta de magneziu...

.

Herbalife ofera nemurirea

.

Aflam de pe un site cu reclama herbalife ca:

“Omul modern nu are o alimentatie sanatoasa. Cercetatorii Institutului National American de Gerontologie  din Washington - BETHESDA (USA) considera ca prin administrarea pe o mare perioada de timp a unor suplimente nutritive compuse din vitamine, saruri si substante anti-oxidante mortalitatea generala este redusa cu 42%.”

Adica exista studii stiintifice (!) facute de cercetatori americani, in cadrul unui institut amernican care demonstraza ca lipaind pastile herbalife... 42% dintre... in general nu mai mor! Ever!

.

glume de it

.

Si ca fui la microsoft prezenteişăn:

- chestia la care am ras cu lacrimi a fost povestea in care ni s’a spus ca un student a descoperit ceva mai groaznic decat SELECT * si anume SELECT *,* „credeti’ma, functioneaza!”. Demential! Firesc, trebuie sa intelegi primul steitmănt de eschiuel ca sa lacrimezi de ras la chestia asta. ...si sa mai ai la dispozitie o baza de date de cca 600 de GB la dispozitie pentru... testare, in cazul in care vrei sa te convingi ca functioneaza! =))

- tipul care prezenta a mentionat la un moment dat ca are 25 de ani(şori). Ceea ce mi'a declansat pentru o clipa cateva  intrebari din suita „la varsta asta face deja prezentari microsoft?” „iar eu la varsta aia...?”. Ceva mai tarziu, la discutia de şuetă, de dupa, si dupa ce subiectele fierbinti se dispar, tipul porneste subiectul care totdeauna prinde intre it’sti: bai, da’ mai stiti ce tari eram cand aveam RAM’ul de 16 chilo?, si in continuare vine si afirmatia eu am prins dischetele alea cat casa. Ma uit paralel-intersectat, mai fac odata socoteala si imi zic aha!, pai inseamna ca ai avut computer in brate cam de pe vremea cand invatai sa vorbesti... acum inteleg.

 .

De la Min de Fin si un teckel

.

Cautand pe gugle efectele mesajului (tip fişing) primit azi...

"Dupa ultimele calcule ale activitatii dumneavoastra anuale am stabilit ca va sunt eligibile pentru primirea unei rambursari a impozitului in conformitate cu sectiunea 501 (c).
Valoarea impozitului returnat este de 493,27 RON.
Va rugam sa ne trimiteti cererea de rambursare a impozitului si sa asteptati 6-9 zile pentru verificarea datelor introduse.
Pentru a accesa formularul de plata va rugam sa va completati datele aici :
http://www.mfinante.ro/acasa.html?method=rambursare&pagina=52155
Aceasta notificare a fost trimisa de catre Ministerul Finantelor Publice , Biroul de plati pentru persoane fizice."

...am gasit povestea asta:

“Pleca cu masina de la stomatolog (ea are o catelusa teckel – care arata ca o geanta, by the way – de care este nedespartita :D) in fine a aranjat cateaua in spate pe bancheta, s-a urcat la volan... cand a pornit motorul a aparut unul, extrem de rapid a spart geamul de la portiera din spate, i-a insfacat cateaua.....(tin sa spun ca este o catea cu mare personalitate :D :)) ) cand s-a simtit atacata l-a sfartecat bine de maini; si a fugit ala.... cumva ranit... caci amica a gasit urme de sange pe masina. :)) :))
-Evident nu putem avea toti o catea mica care sa arate seara a geanta, sa mai fie si dracoasa...”

Am avea nevoie de cate un teckel in forma de portofel in buzunarul ala in care ne tot baga mana min de fin.

.

...si prezent

.

...si portretul luptatorului actual.
http://www.leagueoflegends.com/media

.

Cronica de film

.

pagina filmului http://www.portretulluptatorului.ro/

si o cronica




a se excepta cuvintele: "atat de egal cu sine insusi, atat de liniar printr'o optiune estetica deliberata"

in rest, numai de bine. pe bune.

.

Povestea dinaintea unei conferinte

 .

Ajung la birou intr’o fenomenal de urata zi de luni.

Primul e-mail pe care il vad este de la microsoft. Il vad in viteza curgand sub altele. Am apucat sa vad ca este despre conferinta la care sunt inscris. Si imi multumeste pentru interesul acordat... UAT!?!

...suntem in 22... parca era in 21... conferinta... am ratat’o?... era pusa in we? ca niciodata...?

Caut mailul, il citesc si... suntem ok. Este pe 23. Maine.

Asta mi’aduce aminte ca s’au gasit persoane care sa se supere pe mine ca nu am tinut minte lucruri de viata lor curenta pe care mi le’au spus. Iar eu nu reusesc nici macar evenimentele din propria’mi viata sa le... tin evidenta.

Daca tot e maine... hai sa vedem unde se intampla. Hotel Capital Plaza. Unde naiba? Iancu de Hunedoara nr 23. Unde!?

Deschid gugle, ajung pe site’ul hotelului si descopar ca afirma aceeasi adresa in scris, dar in imaginea cu harta... arata cu totul alta! Lucruri care nu se potrivesc... de ce? (1)

 (http://www.capitalplazabucharest.com/Capital_Plaza_Hotel_Location.html)

 

Caut pe o harta a bucurestiului adresa. Gasesc o harta care’mi arata ca iancu de hunedoara este de fapt bucata de bulevard pe care eu am denumit’o in copilarie “zona parcul roma” si e o prelungire a lui stefan cel mare. Dar cunosc zona – si nu stiu sa fie vreun hotel pe’acolo. Iar parcul a disparut si el - ca fapt divers.

Si mai descopar ceva. Ca respectivul site a atasat pe acel bulevard o imagine a... pietei universitatii! Lucruri care nu se potrivesc... de ce? (2)

(http://www.bucuresti.com.ro/strada/iancu-de-hunedoara/2099/)

 Ok, hai sa dau un telefon hotelului ca sa aflu unde se afla. Caut pe tot site’ul... nu are numar de telefon! Adica pagina de prezentare a hotelului fara numar de telefon! Lucruri care nu se potrivesc... de ce? (3)

Directia secundara – microsoft sa’mi spuna atunci unde e conferinta lor. Am link in mailul de reminder de la ei... mi se cere autentificare cu windows live id... tocmai am schimbat parola cand am confirmat prezenta... na ca iar nu o mai stiu exact.

Resetez parola... reusesc sa intru... si nimic. Nici un numar de telefon la care sa’i pot suna pt aceasta intalnire. Cum sa faci organizarea unei intalniri fara sa oferi participantilor un contat telefonic? Lucruri care nu se potrivesc... de ce? (4)

Vad intruna lucruri care nu se potrivesc. De ce nu se potrivesc? Si apoi... de ce le vad? Atat de des! O psiholoaga (mai multe de fapt) ar spune ca le vad pentru ca le caut. Orson spune ca le vad pentru ca gandesc. Eu cred ca le vad pentru ca am ajuns sa traim intr’o lume in care prostii decid – si ei creaza enorm de multe lucruri care nu se potrivesc. Prin toate deciziile lipsite de o minima logica, de un minim bun-simt.

 .

Talking one

.

 - Hhmmm... i have leafes... and i'm not afraid to use themm...

...many... many leafes...!

Hhmmm... just you daare...!
If i pick juust oone... you'll be losst...! 
Dare! ...Chalenge me...! ...and one of my legs will start an earthquake... and the other one will stop it...! 
Hhmm... the end... may be near... i can see... my shaddow! 
Yesss... maybe i'm too big... for you... grasshopper...

(irina, daca'mi dai poza cu amprenta ta, o pun pe aceea)

.

Orson Scott Card

 .

Ziceam ca am mai cetit o carte a lui Orson. (scott card) Wyrm.

In asta data mai putine citate. (am mai spus si data trecuta, nu’l mai vad ridicandu’se la ce a facut in seriile lui ender si in casa cantecelor) Insa mai buna decat cele cu chemarile..

 

Dar:

 

“…tocmai asta e, tocmai de aici vine foamea. Fiecare bucatica de experienta pe care ne’o amintim vine ca o poveste – o serie de evenimente conectate de un du-te-vino al unei cauze. Si noi credem aceasta poveste, cum ca totul este conectat cauzal, fara sa punem intrebari. Am facut asta pentru ca. Am facut asta ca sa. Aceasta este lumea in care traim noi, tiparul evenimentelor care se provoaca unul pe altul. Devine cadrul in care noi ne amintim. Insa apar unele lucruri care nu se potrivesc.

-          Nu numai unele lucruri.

-          Cei cu mintea slaba nu le observa niciodata, Lady Patience. Pentru ei totul se potriveste fiindca pur si simplu nu’si amintesc lucrurile care nu’si au locul acolo. Ele nu s’au intamplat niciodata, amintirea lor a disparut. Dar pentru aceia care traiesc cu mintea, lucrurile care nu se potrivesc nu au cum sa dispara. Devin o foame teribila a mintii. De ce, striga. De ce, de ce, de ce. Si nu pot fi multumiti pana cand nu descoperi legatura. Chiar daca asta inseamna sa destrami toata reteaua care a existat inainte.”

 

 Si inca o chestie despre care la prima vedere am crezut ca poate fi utila:

 

“Si, dupa cum spunea mereu tata, “Sa nu te infurii niciodata cand un prost se comporta ca un prost”. E mai bine cand prostii ti se dezvalui, isi reaminti Patience.

Elimina atatea incertitudini.”

 

Insa nu mi’e utila. Pentru ca nu ma infurii cand un prost se comporta ca un prost. Ci cand un prost este lasat sa decida. Sau cand sau cand un ne-prost se comporta ca un prost, de fica, din comoditate, din indiferenta, pe principiul strutului cu capul in nisip. 

.

A scrie

 .

Mai prin tineretea aia de la fro 25 de ani eram lovit cu leuca. Dupa o tipa. Sau pentru o tipa. (Nu mi’e clar care’i formularea corecta.)

In acea perioada aveam trei chestii care consideram ca ma scot din multime. Una: cantitatea / calitatea de cogitare, adica puterea de a intelege. Alta: cum fac mancare. Si a treia: cum fac sex (deh, tineretile).

No bine, acea tipa care imi zdruncinase busola imi călcă in picioare alea mai tari chestii pe care le consideram bune la mine. “Nu’mi place cum gatesti” (dupa prima experienta, un pilaf) “Saruti ca un pusti! Haha!” (ce’i drept a fost ceva mai tarziu si o remarca zambitoare hmm... inveti repede!, uitandu’se la diagonala camerei pe care o parcusesem impreuna in stil impins-asudat si la mobila la care finalmente ne  oprisem ca un robotel care se tot loveste de un zid...) “Nu’mi place cum gandesti!” (intr’o seara, din senin, ca raspuns la un noapte buna!)

Ei bine... ea fiind cea care decidea de unde rasare soarele pentru mine in acea perioada... aprecierile acestea au avut evident un ecou considerabil.

Mai ales in conditiile in care cu fiecare din afirmatii ea se opunea intregului feed-back primit pana atunci, pe toate cele trei directii.

Si cu toate astea.

Adica cu toate ca nu avea dispozitia de a aprecia la mine ceea ce apreciau cu usurinta cam toate persoanele pe care le cunoscusem... ma loveste intr’o zi cu: 
- Imi place cum scrii, tu ar trebui sa scrii!
- ...?!? (nici de o onomatopee, nici de o vocala atarnata in aer n'am fost in stare)

De unde!?!

Pe atunci nu aveam blog, nu... nu scriam!

E adevarat, mai notam pe ici pe colo cate ceva pe cate o hartie ratacita. Dar atat!

Eu ma stiam ca un antitalent cert la nivel de creatie scrisa. In liceu la tezele de limba si literatura romana primeam (aproape) des superba notă 3, cu o mentiune scrisa clar: “iar mi’ai trimis o telegrama”. In rest, la aceeasi materie, aveam cele mai mari note, deoarece se creau niste discutii intre mine si profesor... o minunatie! Cu precadere despre carti care nu erau in programa.

La cativa ani dupa aceasta apreciere pozitiva socanta au inceput sa se inmulteasca persoanele care afirmau acest lucru.

Iar de curand, vazand ce creatii ajung sa fie considerate carti... devin convins ca pana mea... chiar trebuie.

Asa ca am inceput, pe vreo trei directii. Am stiut ce vreau sa scriu in aceasta carte, am stiut ce vreau sa se intample in ea... am aflat cum arata primele pagini si... m’am luat cu alte preocupari, catre care ma trage ata mai abitir.

In ultimul timp am vazut ca mi’am recapatat usurinta de a vorbi despre lucruri care cel putin par captivante pentru audienta.

Si am ajuns la o alta convingere: eu nu scriu – eu vorbesc. Iar cei care ma aud vorbind ajung rapid la concluzia ca acelor vorbe le'ar sta frumos intr'o carte. Faptul ca am un blog pe care mai pun din cand in cand sub o forma scrisa cate un strigat despre lucruri pentru care vorba nu e suficienta, e un lucru minor.

Pentru ca. Am citit de curand o carte. A lui Orson Scott. Wyrm. Si am citit’o diferit. Fiind atent si la cum. Si uneori cu invidie. Pentru ca ceea ce scrie el este exact tipul de carte pe care doresc sa il scriu, si vad ca nu ma vad creand acel amalgam de intamplari dintre care sa rasara pe ici-colo discutii complexe in care poti pune - ca scriitor - ceea ce de fapt vrei sa transmiti.

Probabil ca datorez asta matematicii. Pentru ca atunci cand scriu ceva structurez involuntar, fundamental, in forma demonstratie. "Asta si aia impreuna cu ailalta dau x."

Pe cand pentru o carte de fictiune, asa cum spunea vara asta si italianul (o ţâră poet) din 2 mai, iti trebuie oprire. Trebuie sa te opresti. Asupra unei idei. Nici macar asupra ideii. Asupra unui cuvant. Si sa te opresti fara ganduri. Nu ganduri ci fuioare de fum, fara forma fixa. Mda, nu vorbea el asa de poetic, asa am tradus eu afirmatia "ma opresc asupra unui cuvant pana cand isi pierde forma - si atunci apar versurile".

Eu... cam... asta... am avut de demonstrat. De data asta.

Prea puternica legatură cu ceea ce este mă opreşte să creez ceea ce nu este. 

later edit:
Atata timp cat zeul meu este ceea ce este (fie dincoace, fie dincolo de lucrurile tangibile), greu de crezut ca as putea scrie beletristica. 
L'am vazut pe Orson cum pentru fiecare adevar pe care vrea sa il spuna creaza si familia de neadevaruri. Cu aproape aceeasi structura solida. Faceam si eu asta. Dar ca exercitiu de logica in diferite conversatii, demonstrand chestii amuzante de genul pamantul e plat. Nu ma vad scriind / fabuland pagini intregi care sa duca pe mai multe planuri, prin intamplari si conversatii catre ambele destinatii.

 .