Matematica si nesimtirea

.

1. Matematica iti da acel principiu care iti spune echilibrul: ceea ce este in dreapta este egal cu ceea ce este in stanga.

(Un pic dificil de acceptat acest lucru cand in stanga vezi cea mai groaznica formulare la care nu voiai sa fii nevoit vreodata sa te gandesti, iar in dreapta vezi un ridicol 0.)

Dar trecand peste astfel de ciudatenii, principiul egalitatii invatat din matematica in anii copilariei poate da o eleganta a echilibrului in viata, cand pastrezi in minte ca totul are o corespondenta, cand la maturitate ceva din interior iti spune ca daca depasesti coloana nu devi pur si simplu mai tare ca ailalti ci  in mod obligatoriu exista efecte in partea cealalta a egalitatii.

2.      2. Exista in psihologie (una dintre ele) niste chestii numite autosabotari. Sau acte de autosabotare. Dap, psihologia este terenul unor indivizi tare imaginativi.

Si totusi. Dintotdeauna (totdeauna are un grad de o relativitate necunoscuta) am fost de acord cu cei care imi spuneau ca imi distrug relatiile sociale prin reactiile brutale pe care le am. Insa dintotdeauna am considerat ca ar fi o lipsa de verticalitate, de consecventa, a tacea in fata nesimtirii pe motive subiective cum ar fi “pai asta e un cunoscut de’al meu” sau “pai pe asta nu’l cunosc” (ambele afirmatii vad ca sunt considerate ca fiind la fel de coerente pentru a justifica orice grad de toleranta).

Dar ieri, povestind intamplari de demult, observ ceva uimitor. Dintotdeauna s’ar putea sa insemne de la 25 de ani.

Bine, ramane insa adevarat ca dintotdeanua  (alt todeauna – cel care inseamna – de cand ma stiu) m’am uitat urat la nesimtit. Dintotdeauna am refuzat sa fiu nesimtit pentru ca e o cale mai usoara de a obtine (de la mici maruntisuri, mici avantaje la relatii de cuplu – mai ales in adolescenta – sau la sex). Dintotdeauna am ridicat vocea impotriva nesimtirii. Si da, in armata ma bateam seara pe scari (inainte de, in timpul sau dupa ce le spalam – pentru a ma opune nesimtitilor care isi vanau victime care sa le spele si bucata lor de sector). Dar ma bateam ca raspuns la provocarea lor la bataie (in urma interventiilor mele verbale pentru apararea altora mai saraci cu duhul).

Dar undeva pe la 25 de ani se pare ca a fost prima data cand eu am initiat violenta fizica impotriva nesimtitilor. Whole new level! Atunci a fost prima data cand am considerat ca este necesara o forma de violenta ca raspuns in fata nesimtirii.

Pana la 25 de ani imi amintesc ca doar faceam afirmatii incomode. Atat. Nu’mi amintesc sa fi folosit nici macar violenta in limbaj.

Iar povestea ar fi in felul urmator: de cateva luni eram cu o fata. Frumoasa. Dar din diferite motive pastram o serie de reticente. Pana cand intr’o zi fac un anume declic si trec cu totul in barca da, este ceea ce vreau, daca in doi ani nu se intampla ceva urat, as vrea sa imbatranesc langa ea.  

 Asa ca in week-end ma intorc in Bucuresti (lucram in deplasare p’atunci) si ma duc sa’i spun schimbarea.

N’am mai avut cui, pentru ca soarta reuseste sa creeze niste sincronizari fabuloase! Fix in acele 4-5 zile in care eu statusem pe ganduri si intelesem ca ea era cea pe care o doream langa mine... ea renuntase sa mai stea pe ganduri si hotarase ca vecinul de la 7 (or something) ii ofera mai multa bucurie decat mine. (Ceea ce nu era chiar atat de dificil de facut, avand in vedere ca de luni bune eram acasa cam odata la doua week-end’uri, pentru mai putin de 48 de ore si cu destule rezerve.)

Insa. Acel vecin era insurat! Din punctul meu de vedere – un nesimtit. Acel vecin ii facea curte de mult timp stiind ca eu lipsesc atat de mult – un nesimtit. Acel vecin ii era impins de catre o prietena – si vecina – foarte prezenta (o parasuta manelista care evident avea pentru mine o admiratie cel putin egala cu cea pe care i’o purtam eu) – o nesimtita.

Si ca efect direct, intors la munca, in giurgiu, dupa cam o saptamana, la o petrecere locala, intr’o stare de matoleala foarte ok, depistez... un nesimtit! Tot incerca sa’si cafteasca fosta prietena – treaba lor probabil. Ea evident si’o cautase alegand un astfel de partener despre care se stia ca isi cafteste prietenele. Insa... eu aveam in fata ochilor un nesimtit!

In acest mod simplu... (toma caragiu) a fost prima data cand am considerat ca a mai buna solutie e sa sar pe nemernic. Cu pumni si picioare. Ceea ce am si facut. Bine... mai putin cu pumni pentru ca dupa prima tentativa am observat ca stau destul de prost cu directia. Probabil de la alcool si de la lipsa de exercitiu – totusi trecusera destui ani de la bataile din armata. Si mai putin cu picioare – pentru ca evident echilibrul nu’mi permitea. Dar in fine, fara pumni si fara picioare am fost victorios, probabil mai mult datorita incancenarii mele. Ce’i drept, il intinsesem totusi pe jos si ma cocotasem autoritar pe el. Noroc cu cateva vagi cunostinte de judo furate de la un coleg de scoala generala.

Asta fiind per total o chestie de la care ulterior nu m’am mai dat inapoi de la a o repeta. Cu orice nesimtit care mi’a mai iesit in fata suficient de insistent si perturbant.

Si mi se pare ca la un nivel mai mult sau mai putin rational am luat in considerare atractia indiscutabila pe care nesimtitii o au – bad boys fiind tinta majoritatii fetelor. Cel putin pana la 25 de ani. Felurite feluri de bad boys. De la cei evidenti la cei cu masti atent lucrate pentru momentele de vrajire. De altfel tiparul frumoasa si bestia fiind un alt laitmotiv cu baza in viata reala de zi cu zi – tipar care romanteaza viziuni blonde “ah, e o bestie (nesimtit), insa doar aparent –  eu stiu ca interior este un om bun” (un interior pe care nimeni nu’l gaseste vreodata fara sa inchida ochii in fata evidentelor, dar ea stie!).

Mai adunam la asta si celelalte lucruri pe care le gasim usor impotriva nesimtitilor. Ca de pilda, nesimtitii obtin constant avantaje fata de ceilalti folosind diferite forme de agresiune. In mod evident, pentru a nu ajunge la o lume in care nesimtitii ocupa toate pozitiile dominante cineva trebuie sa li se opuna. Lucru care va fi evident lipsit de eficacitate in forme “dar vai, este urat este sa scoti limba catre oameni in varsta, sa stii ca nu este frumos sa creezi durere altora!”. Fiindca ei tocmai asta au descoperit – ca pot face aceste lucruri si astfel pot obtine avantaje, fara ca ei sa pateasca ceva! Pentru ei matematica nu are forma 3+2a=6+b, ci a+2>b!  Singurele argumente de care nesimtitii vor mai asculta dupa descoperirea libertatii, in lipsa principiilor de egalitate, de echilibru, raman cele cunoscute de ei – cele care contin agresivitate / violenta.

Am ajuns iar in alta parte. Pornisem de la ideea ca poate reactiile puternice pe care le am in fata nesimtitilor – reactii pentru care nu gasesc motive de a le cenzura – se poate sa fie generate de o pierdere de pe la 25 de ani. 

later edit:

    iar de ieri ma tot intreb daca intr'adevar nu ma inseala memoria.

    si ma intreb daca se va modifica ceva in comportamentul meu daca am descoperit acest lucru. voi avea o alta perspectiva asupra nesimtitilor? data viitoare cand ma voi lovi de un nesimtit imi voi cenzura reactiile violente gandind "nu handicapatu' asta mi'a distrus acea relatie", sau pur si simplu la un moment dat nu voi mai avea porniri violente impotriva nesimtirii?

.