Am albit

Credeam ca a fost ceva gradual – dar din varii motive doar eu am obesrvat brusc. Ca am albit.

Insa m’am intalnit cu cineva care nu ma mai vazuse din ianuarie 2008. Unul din primele lucruri pe care mi le’a spus a fost: “ai albit”. Pe locul 1 a fost cum de mi’am taiat pletele.

In vama, vara trecuta am observat si eu prima data. Ceea ce inseamna ca am albit intre primavara si vara. Ok, stiu pe cine sa dau vina!

(asta afost din categoria: "n'am facut eu asta, nu's eu de vina!"

Ceausescu, Primul Ecolog al Tarii (Ceausescu PET)

Cam asa s’ar fi scandat la intalnirile populare, unde razbatea sincera pretuire a tarii fata de primul sau fiu, daca acesta ar fi fost inteles total: “Ceausescu PET! Ceausescu PET!” – fiindca ar fi fost totusi prea lung si lipsit de cadenta sa strige toate cuvintele alea – primul, ecolog, tarii.

Daca nu intelegeti despre ce vorbesc, lamuresc indata.

Atunci cand am dat prima data cu ochii de chemarea la lupta ecologica prin stingerea luminii pentru o ora, am zis “ie’te dom’le si un spam pozitiv!”. Apoi mi’am adus aminte de un cantecel, interzis pe vremuri... de fapt “interzis” nu este cuvantul corect. Nici nu era nevoie sa fie interzis, cei ce il cantau stiau dinainte de acest lucru. L’am cautat sa’l pun aici si nu l’am gasit. El suna cam asa: “Beculet, stai aprins, Beculet / Noi te iubim...”

Pentru cei mici, ori pentru cei ce uita, Ceausescu obisnuia sa lase in intuneric populatia ore intregi. De asemenea, fara caldura ori fara apa. Asta da sacrificiu ecologic suprem!

Ceausescu PET! Ceausescu PET!

Dezamagire - Dan Puric

Care este vina Bucurestiului ca a fost ales candva sa devina orasul cel mare?

Care este vina Bucurestiului ca a trebuit sa primeasca orice om venit de aiurea cu pretentii de marire, bazate mai mult sau (foarte adesea) mai putin pe intentii oneste?

Care este vina bucurestenilor incat au fost invadati de nemultumiti de propria lor casa, de oameni ce nu’si gaseau rostul in propria lor casa?

Care este vina bucurestenilor de au trebuit sa invete sa caute in copilarie frumusetea naturii, sa invetete sa caute pamantul ascuns de asfalt, sa invete sa caute cerul ascuns de betoane, sa invete sa caute soarele? De le’au putut gasi in parcuri sau in carti sau rar - in vacante! Cel ce a invatat sa caute pamantul si iarba si lemnul copacului poate nu mai are cum sa gaseasca si inocenta celui ce le’a primit aprioric, dar efortul primului spune ceva despre acesta, despre simtirile lui. (atentie, nu vorbesc depre a invata sa gasesti ci despre a invata sa cauti - a invata sa gasesti presupune intrucatva o indrumare, de regula exterioara, spre obiectul cautat, pe cand a invata sa cauti presupune ascultarea unei porniri interioare).

Care este vina bucurestenilor de au creat / invatat alte limbaje corporale, alte limbaje de comunicare pentru a smulge o farama de intimitate in ingramadeala creata de puhoiul stramutatilor?

In toata viata mea NU am cunoscut NICI UN SINGUR bucurestean care sa considere ca originea lui este un motiv de a’i dispretui pe cei din alte parti.

Insa am VAZUT in copilarie, intr’un sat, un mucos de 7-8 ani dispretuindu’si tovarasii de joaca – consateni, din Pojorata, langa Suceava, pe motiv ca el mergea de doua ori pe luna la Bucuresti si vazuse metroul!

Insa am VAZUT in armata indivizi din zone limitrofe Bucurestiului (Popesti Leordeni, Otopeni) dispretuindu’si tovarasii de suferinta pe motiv ca ei insisi ar fi fost pasa’mi’te din Bucuresti, desi erau de langa Bucuresti!

Insa am VAZUT o fata ce m’a luat la o nunta acasa, intr’un sat (sau comuna, undeva pe langa Dragasani) pentru a se fali ca se vede cu un bucurestean, cu toate ca nu aveam prea multe de impartit.

Am VAZUT numai durerea ascunsa a stramutatilor in Bucuresti, dorul de casa, scrasnite in dinti si transformate in fala in fata celor de acasa. In fata fostilor prieteni, fostilor iubiti, fostelor iubite. Asa am vazut creandu’se frustrari. De ambele parti. Ce vina avea Bucurestiu si locuitorii lui pentru aceste frustrari?

Am VAZUT venind in Bucuresti la facultate tineri scapati de acasa fara educatia minima a celor sapte ani. Si facand aici lucruri pe care nu si le’ar fi permis acolo. Si apoi falindu’se cu ele!

Intr’o asezare mica dai socoteala de faptele tale in fata multor cunoscuti ce vor fi intamplator in zona. Intr’un oras mare dai socoteala numai in fata constiintei tale. Care este vina bucurestenilor ca in casa lor vin puhoaie de adolescenti neobisnuiti cu acest mod de autocontrol?

Care este vina bucurestenilor ca aceste puhoaie au crescut in generatii de stramutati fara de constiinta, ramanand aici?

Care este vina bucurestenilor de sunt in minoritate in propria casa, de trebuie sa suporte un turn babel in sufragerie, si inca unul in bucatarie? (sufrageria inseamna lumea, socialul, bucataria inseamna hrana, sacrul)

Care este vina bucuresteanului ce se duce cu zambetul pe buze in creierul muntilor sa’si ia portia de natura ce’i lipseste atat de mult, de este primit de fiul de opt ani, al cabanierului, cu cuvintele “nu avem nimic pentru bucuresteni”? ...si asta prin anii ’94, ’95 cand pe munte nu urcau inca puhoaiele de manelisti, ci doar cei ce cunosteau si pretuiau muntii si ii respectau regulile!

Si care este vina bucurestenilor de trebuie sa suporte si jignirile unor oameni, altfel deosebiti, care ii amprenteaza cu titulaturi dezonorante de damboviteni zgomotosi si goi (Octavian Paler) sau damboviteni autosuficienti (Dan Puric)?

“..., va raspunde cu suficienta damboviteana, considerandu’se un fluviu al cunoasterii,..., etichetand cu lejeritate marturisirea ca fiind un reziduu de gandire patetic ortodoxa si nationalista.” – intr’o carte plina de frumusete gasesc aceasta mizerie gratuita. Primele doua persoane care imi vin in minte ca grefandu’se pe acest tip de etichetare (aferenta marturisirii) NU apartin Bucurestiului, Dambovitei. Primele doua persoane care vor reactiona cu durere adanca la asemenea etichetari apartin insa Bucurestiului...

--- later edit: va rog, nu mai jigniti in mod gratuit orasul meu, va rog nu ma mai jigniti in mod gratuit, pe mine, ca bucurestean!

Despre Oameni (din Trei in Trei)

Cum mai spun din cand in cand, sunt oameni care ma.

Cand eram in primii ani dupa revolutie am vazut la dalles, la vanzare un afis. Alb-negru, de calitate, mult prea scump pentru banii pe care ii aveam pe atunci. Trei romani la paris. Unul era Eliade. Altul era Noica. Si daca nu ma’nsel al treilea era Cioran (daca nu era el atunci era Tutea). Acel afis m’a cutremurat. Si mi’am zis ca trebuie sa se fi inclinat pamantul intr’o parte atunci cand s’au intalnit aceia trei.

Am mai spus pe ici pe colo, pe rand despre Oameni actuali. Care ma. Dar am spus rasfirat, si niciodata nu mi se pare ca destul. Octavian Paler, Horatiu Malaele si Dan Puric. Initial pusesem doar numele de familie, ca in cazul primilor trei. Dar apoi am corectat. Mi s’a parut ca afisa o intimitate nepotrivita. (da, Mirela, stiu, tu m’ai anuntat, dar pentru mine Octavian Paler inca mai este aici)

Daca in cazul primilor trei am gandit ca s'ar fi inclinat pamantul spre locul unde s'au intalnit, in ceea ce'i priveste pe acestia trei gandesc ca s'ar fi inaltat pamantul acolo unde s'ar fi intalnit.

Undeva printr’una din clasele de liceu am avut de scris acasa ceva despre Eminescu. M’am asezat la birou, am pus titlul apoi am scris plin de avant “Un om”... si m’am oprit o secunda. Apoi m’am blocat. Foaia alba ma anunta ca trebuie sa mai pun ceva. Dar simteam ca tot ce trebuie sa fac e sa scriu cu majuscule cuvantul ‘om’. Si atat. Ar fi continut tot ce era de spus. OM era necesar si suficient. Oricum, orice as fi adaugat, nu ar fi facut decat sa marunteasca acest intreg, sa duca la un nivel mic, ceea ce era mare.

Azi am luat o carte. Dan Puric. Despre Omul Frumos. Ma abtin cu greutate sa nu pun pe blog pasaj cu pasaj, bucata cu bucata, intreaga carte. In prefata Dan Ciachir reuseste sa faca ce nu am reusit eu intr’una din clasele de liceu (de altfel, nici acum). Sa puna cuvinte potrivite despre un om care are capacitatea de a te coplesi (este o raritate sa ma multumeasca o prefata). Imi sterge gustul amar al ‘relatiei’ Daniel Cristea Enache (sper sa nu ma mai lovesc de el) – Octavian Paler din Convorbiri...

Sa revenim. In Horatiu Malaele si Dan Puric gasesc o forta a echilibrului, sau un echilibru al fortei, ori amandoua, care ma face sa vreau sa ii vad, sa ii inteleg, sa aflu cum, unde isi gasesc resursele... poate este o dorinta mica, de gaza zburatoare in preajma unui bec in noapte, dar mi se falfaie! Chiar vreau sa aflu cum... chiar daca am convingerea ca e prea tarziu pentru mine.

________

later edit: Cred ca in acel afis era totusi Cioran. Dar as fi vrut sa fie Tutea.

Manelisti de ambient si manelisti de vocatie

Omul e masura tuturor lucrurilor. Are o multime de intelesuri. Unele banale, altele ceva mai incalcite. Unele barbare, altele frumoase. Probabil am facut bine ce am facut (din pornire intuitiva, fiindca la nivel constient nu prea pot spune precis despre ce este vorba) dar ziceam, am facut bine se pare fiindca mi’am cam revenit, in majoritatea punctelor la linia de plutire. Pana de curand eram sub nivelul marii si luam apa in stil barbar. Si desi au mai venit ieri si azi cate un val mai pieptis, ma simt ok.

Cand ma simt ok, uneori incep sa ma uit in jur cu calm. Azi, in timp ce stateam la semafor asteptand mantuirea, desfatandu’ma cu ‘nothing box’, am vazut trecand strada piezis doi oameni. Oameni de santier, in haine de strada, comuni, fiecare cu specificul lui, fara ca vre’un narav sa dea pe fara, sa se faca vizibil. Am inchis si pus la loc ‘nothing box’ si m’am uitat la ei ca sa’i vad. Ca oameni. I’am vazut in diferite aspecte ale vietii lor. Le’am vazut lumea. La lucru, acasa, cu femeia, la petrcere, cu maneaua. Si cum omul se masoara constant (sau doar barbatii, sau doar eu?) m’am pus in balanta cu ei. N’am putut sa spun cu ce le’as fi superior, cu ce as fi mai bun decat ei. Nu consider ca le sunt superior cu nimic. Ei dau ce pot in acea parte de lume. Ei o tin in viata, functionala. Ei sunt manelisti de ambient. Asta le’a pus viata in brate si cu asta au mers inainte. Stiu despre ce vorbesc, am lucrat pe santiere vreo 3-4 ani.

Insa. Cand vad indivizi carora viata le’a oferit un evantai larg, cand vad indivizi care au avut cel putin cat am avut eu... si ei au ales maneaua... stiu ca este vorba de manelisti de vocatie. Frecventa pe care vibreaza ei este joasa, nivelul la care le functioneaza mintea si psihicul este unul coborat. Daca ma pun in balanta cu acestia, stric jucaria. Acestia sunt rebuturi ale societatii.

Asta consider eu ca este diferenta intre manelistii de ambient si cei de vocatie.

Descoperiri

1. S'a stricat traficul pe DN - intre Otopeni si Baneasa. Adica nu poti tu sa citesti relaxat o carte la volan? Asta'i treaba?

2. Pisicii mele ii place liegeois cu caramel. Nu’i asa ca n’am voie sa’i dau? :D

Noi vrem clabuc!

Fahrenheit. 32. gel. douche. nu. pentru ca.

Il aveam de putin timp. Dar il ocoleam si foloseam din celelalte. P’asta ziceam sa il rezerv pentru momente mai placute. Cum ar fi baile in doi, ca’mi plac chestiile astea. Rau.

Dar, asa, din motive de moment, i’am dat cep si l’am bagat in uz.

Iar el ce face? Nu mi’e clar ce face, dar mi’e clar ce nu face. Clabuci, spume sau cum s’o numi chestia aia alba si fascinanta pentru copii si animale care iti da senzatia ca te speli.

Da, asta ma frustreaza!

Pupaturi duioase (a la PSD)

Cu ce isi mai insenineaza zilele psd’istii burtosi? Pai, printre altele isi transmit unul altuia vorbe de duh, prin care isi gasesc motive de a nu mai fi jenati de burdihanele lor.

Cum ar fi: mai cand iti mai spune vreunul daca ti’o mai vezi de burta raspunde’i asta:

“nu, nu o mai vad, dar cand o vezi tu, s’o pupi din partea mea!”

Acum vrei sa'ti lasi burta?

DON'T TRY TO FIX HER!

tipul tocmai a urcat in topul preferintelor mele.

ps. asta m'a trezit azi la 12 si jumtate. cand dormeam cu ochii deschisi ba in monitor, ba intr'o carte si asteptam sa mai treaca inca 3 ore si ceva. sa plec. ca am fost mutat pe tura de dimineata. si m'am trezit la 6. neputand sa adorm mai devreme de 1 si jumate - 2.

Cu bilutele la vedere. (...catre fiul sau teodosie)

Ca barbat, nu esti tratat ca mascul daca nu’ti afisezi, ostentativ, fara motiv, bilutele, mai tot timpul.

Doamne fereste de folosirea neuronului, de evitarea cu decenta a unor conflicte. Doamne fereste sa’ti fie rusine de rusinea lor... si sa’i lasi in pace. Ba chiar este necesara o constanta lipsa de bun-simt pentru reamintirea animalelor ca ai si tu parul tau (ori ghioaga) cu care ii poti pocni cel putin la fel de bine cum pot ei. Nu, bilutele trebuie sa stea p’afara, ceea ce e chiar bine totusi, cateva grade celsius in minus in acea zona e chiar un semn de sanatate. Nu neaparat mentala, dar ne multumim cu ce avem, nu?

Pana si fetele / femeile cu pretentii, educate, citite, sunt placut impresionate de aceasta debandada de bilute zornaind din toate partile, adesea chiar lovindu’se unele de altele in lupte imbecile de orgoliu chior. Si iar mi’aduc aminte de Celine, dar de acasta data nu punem citatul. Prea lung si stufos si duce spre alte taramuri. Povestesc doar de un ins ce’si plimba doua mingi de tenis atarnate de gat prin terasele din vama spunand “sunt coaiele mele”. Si din cand in cand le lua, le rotea in aer nepasandu’i pe cine va lovi. Vai, ele cadeau pe spate “da, exagereaza, dar vai ce barbat!”. Poate ca este chiar natural, intr’o lume in care femeia este din ce in ce mai goala fizic, barbatul devine din ce in ce mai gol... in alta perspectiva. (aici ma deranjeaza efectele, nu cauza! :D )

Si ce este de castigat intr’o lupta biluteasca a orgoliilor? Cel ce castiga, isi umfla si mai tare orgoliul, ceea ce nu este deloc un castig. Si mai apoi, din moment ce a castigat, evident isi alesese un adversar slab. Dar, intr’adevar, exista ceva. Statusul social obtinut. Se stabileste astfel care este cel ce tine coada mai sus intre cei doi, ori daca exista public, tant bien! ...iar daca exista public feminin, oh, delir, poate chiar mai pica ceva! Si totusi, un status obtinut prin batalii orgolioase starnite din nimic mi se pare ridicol, nu il gasesc deloc atragator drept care nu il caut.

Si ce adversar este mai imbietor intr’un moment in care un bilutzos are chef de zanganire orgolioasa decat unul care nu vrea cearta?! Se pare ca niciunul.

Asa ca destul de des sunt luat drept tinta de diversi. De regula mi’e lehamite, ma gandesc ca daca ma pun la mintea lor ii snopesc, asa ca ii las in pace. Doar nu ma apuc sa vanez muste. Sunt prea multe. Si nici ca trofee nu’s bune.

Numai ca uneori ajunge chiar sa ma calce pe coada cate unul. Cu stupiditati. Atunci, am o secunda in care cantaresc. Una singura. Si cred ca am un cantar subiectiv, fiindca de regula imi da acelasi raspuns. “p’asta il fac afis!”. Imi dau seama ce voi pierde prin ceea ce va urma, imi asum pierderile si rup uzantele.

Insa gresesc. Gresesc pentru ca reactionez violent... numai pana cand il fac sa taca. Sa ma lase in pace. Sa se retraga. Apoi, dintr’o ridicola jena fata de infrangerea lui, nu ma duc dupa el. In momentul in care si’a retras piesele in jumatatea lui de tabla, raman in jumatatea mea. nu inteleg de ce sa’l fac de ras. S’a facut destul singur, pornind o batalie cu un adversar ce parea slab si ajungand sa bata in retragere.

Asta este o fachin’ greseala. In era bilutelor la vedere, a lovi pe cineva care bate in retragere, care este deja in cadere, este un motiv de lauda, de mandrie, nu o rusine, cum in mod stupid, mi se pare mie.

ps. aseara, la biliard, am uimit cativa oameni.

Mondene

Pai nu v’am spus. Mi’am manelizat masina. Cu autocolant. Un pic pe la portiere, un pic pe la roti. Si ieri am si spalat’o. Uimitor, chiar arata bine!

Si tot legat de masini. De 1 mai voi fi in 2 mai. Cu o coloana de smart’uri. Na ca a ajuns 107’le meu ditamai masina. Probabil o sa pun un afis pe ea cu ‘gabarit depasit’!

Si azi aveam o multime de lucruri de facut. Asa ca nu am mai facut nimica. Cel putin pana acum. Nu ma hotarasc unde sa ma duc sa’mi ‘regleze’ pantalonii de la costum (proaspata achizitie, cu sor’mea de mana). Am vazut la carrefour asemenea servicii, dar am o retinere.

Si tot felul de vesti, lumea se desparte (bine, nu toata lumea), am ramas fara cumnat bogat. Sor’mea reintra in mood de manea. Noroc ca nu locuim impreuna.

de dimineata. sambata.

cu leapsa. incepe sa sune a oracole din care completam in clasa a 5'a. daca ai putea sa('mi) spui ceva, cand ai vrea s'o facem? sau e mai tare caietul cu patratele sau ala dictando?

nu dau nimanui. daca inspira pe careva, poate sa.

1. Care e singurul lucru pe care nu ai vrea să-l schimbi niciodată la tine?
da.

(later edit: varsta?)

2. Primul film care îţi vine în minte acum?
ala pe care nu l’am vazut si ma batea... cineva la cap cu el. In care richard gere o pune de’o amoroasa cu (lapsus) tipa aia tare pe care am vazut’o pe multe desktopuri de gagici. El fiind casatorit. Ea fiind dansatoare. Sau ceva prin zona.

3. Ce ai desenat ultima oară (pe hartie, nu în paint)?
dungi. sau linii. In forme fara nume. La birou. Ma ajuta sa gandesc. Si sa vorbesc. Totdeauna am avut nevoie de inca o preocupare care sa preia din ‘procesor’ cand gandesc. In timpul partidelor de sah din concursuri trebuia sa mai fac totdeauna ceva pe langa. Analizam zugraveala si datam varsta crapaturilor... sau alte operatii.

4. De câte ori ai spus “te urăsc” până acum?
Sunt un baiat cuminte. Nu spun chestia asta. Nu inteleg ura raportata la o persoana. Daca e cazul... poc bataie, vorbe de alint. Sau la revedere. Si gata.

5. Cu ce personaj din literatură te identifici?

Adica trebuia sa citesc o singura carte???

Sunt designiori si knecht la un loc. Sunt ender. Sunt cum naiba il mai chema pe lupul de stepa al lui hesse, sunt nebunul cu viata pe un peron al lui paler... si asa mai departe. Sunt un om perfect normal. Sunt o gramada de indivizi.

6. Cât de bine te înţelegi cu tine?
Depinde despre ce vorbim. Io cu noi...

7. Daca ar fi sa scrii o carte… ce titlu ar avea?
Again. Numa’ una?

Fix in momentul asta: Inutilitatea.

8. Descrie în trei cuvinte o persoană pe care încă nu ai cunoscut-o.
per, fec, ta – pe aceasta persoana inca nu am cunoscut’o... in rest, le stiu pe toate.

Adaos: vezi? iar incepem sa nu ne intelegem om cu persoana. Firesc ca am cunoscut si persoana perfecta. Dar nu suntem toti de acord. Ba suntem. Doar ca unu (sau unii) se mai razgandesc, apoi se razgandesc la loc... il stiu pe asta: e nebunu’ lu’ paler.

9. Continuă propoziţia: Azi, încă adormit...

Azi, încă adormit, am incercat sa raman asa. Oricum, de trezit, nu ma voi trezi. Nu se va intampla asta. Am incercat mai demult. Si e prea greu, la naiba. Pentru a te trezi trebuie sa muncesti cu tine de’ti sar capacele. Sa’ti vanezi fiecare slabiciune, fiecare defect. Am cateva placeri la care se pare ca nu sunt gata sa renunt. Si apoi nici nu pare sa fie o chestie prea buna. Ce sa cauti treaz printr’o lume de somnambuli? Dar nici adormit nu reusesc sa raman. Din cand in cand lumina imi strabate prin pleoapele inchise. Vad umbre, lumini, forme si uneori chiar culori. Si incerc sa le spun celor din pestera ceea ce vad. Dar ei au o leganare periculoasa de zombi. Se leagana inainte si inapoi. Vin spre mine, curiosi, dar apoi se retrag. Asta nu exista, spuse taranul vazand girafa la zoo. Ma aflu intre ape. Si apoi, nici nu vreau sa deschid ochii. Cand ii deschizi vezi spatiul. Ei stau cu ochii inchisi si ingramaditi unii in altii pentru a’si simti apropierea prin intermediul caldurii corporale. Unii altora. Cand deschizi ochii vezi spatiile. Dintre oameni. Vezi orizonturile. Orizonturile nu sunt populate. La orizont nu vezi oameni. Ci spatiu. Si diverse lucruri ce il delimiteaza. Si vezi libertatea. Alergi prin ea, topai, o pipai. Ei vorbesc despre libertate. Somnambulii. De asemenea ei vorbesc despre lumina. Despre orizonturi. Ei vorbesc! Si raman ingramaditi unii in altii. Cate unul face o curajoasa explorare. Cu ochii inchisi, in functie de noroc se loveste sau nu de cate ceva. Oricum, rapid, dupa cativa pasi de om beat, pasi fara directie, revine intre ei. Si este aclamat. Ca un fiu ratacitor ce a... cunoscut necunoscutul. Azi, inca adormit. m’a lovit seriozitatea. Nu, nu doare. Cred ca s'a tabacit locul cu pricina.

ps. ura, mi'am reparat computadorul.

mic help

...pentru angajatul / angajata electrotel ce cauta pe gugle articolul meu in care zic 'ai dracu nemtii astia':
1. nu zic ai dracu, ci ai naibii.
2. articolul este Curiozitati Istorice, si chiar a fost scris cu simt de raspundere (se vede din prima), ofer garantie pentru el. 8 ani la vopsea si tabla, 4 ani la restul. mai putin ceea ce se strica din cauza constructorului (asa am invatat de la peugeot).

Cu spamu’ la plimbare

Am primit a doua oara o atentionare pe cat de amenintatoare pe atat de haioasa:

-----

Subject: Important!!! VIRUS - scris în româneste
Importance: High

Important!!! VIRUS - scris în româneşte
Informaţia vine de la Microsoft si NORTON.
Va rog transmiteţi-o la orice persoana ce are acces la Internet.. Daca primiţi un e-mail cu o prezentare de Power Point aparent inofensiva intitulata *Viata este frumoasa.pps'***
Nu deschide acest fişier de nici un fel ci şterge-l imediat.

Daca-l deschideţi va apărea acest mesaj: ''Acum este prea târziu, viata ta nu mai este frumoasa''
Imediat veti pierde tot ce aveti in calculator, iar persoana care ti-l trimite va avea acces la numele tău, e-mailul dvs si la parola dvs. Este vorba despre un virus nou care a început sa circule.

Trebuie sa facem tot posibilul sa-l oprim!!! Programele Antivirus nu sunt apte sa-l distrugă.

------

Hai zi zau cu limba scoasa!

Unu. Vreau sa vad si io link’urile alea catre microsoft si norton unde zic ei asa ceva.

Doi. Vreau si io sa primesc mailu’ asta cu virus! Va rog mult. Dau pisica la schimb (in timp are efecte similare).

Trei. Mailu’ asta l’am primit de la un tip care lucreaza intr’o firma de IT. La naiba, daca si astia cred in povesti cu zane si drobu’ de sare...

Dar chiar si asa. Chiar mi se pare haios cel care a compus spamul, a facut o istorioara amuzanta: “viata este frumoasa / acum este prea tarziu, viata ta nu mai este frumoasa”! HAHA!

mujahedin de criza

Criza fuse adusa pe calea aerului si a tzevii de internet. Par mass media.

Apoi, nefiind suficient, fuse importata by multinationale. Care desi sucursalele de aici o duceau bine-merci, au trecut la bugete de austeritate si comportament de coana-mare pe vece’ cand descopera ca a ramas fara cartie genica.

Ca uite egzemplu de la firma romaneasca de panificatie – una mare. Nu mai stiu daca l’am povestit.

Luni, sedinta, aplicam masuri de criza, nu mai angajam! Pai stiti ca avem nevoie... Nu, nimic, n’auzi ca’i criza?!

Marti, mail aprobare, totusi hai sa angajam 40 de oameni pentru dep X. Tot marti, mail aprobare no 2, hai mai luam 25 pentru dep Y.

Miercuri, mail. Ok, angajam 150 de oameni. Ca e nevoie. Ca este de lucru, la naiba! End of igzemplu’.

Orgoliu’mi exubereaza si exhausteaza la auzul vestii ca la raportarea anuala, sucursala romana a gigantului planetar in care ma ‘ntegrez (am fost cumparati inainte de “criza”) a fost singura care nu a iesit pe minus!

Bucurosi cei saraci cu buhul! Nu cointeaza ca la noi mergea treaba ok, masuri de criza se aplica si aici. Se pare ca mi se va fi taind cota de benzen. Se pare ca salar nu va fi corelat cu nivel multinationala. Salar ca salar, care oricum a scazut de cand a mancat bicarbonat euroiu... dar daca’mi umbla la benzen si’au dat foc la valiza cu mine. Pai io i’am pus sa’si faca biurouri in Otopeni?

Ca reactie, lucratorul obisnuit ce poate face? Unu: sa munceasca cel putin la fel de bine! (hoho, asta gluma tare!) Doi: isi mai cauta si alte surse de venit, deci mai putin pentru firma, mai mult pentru siguranta proprie. (la intelijenta nesimtita a manajerilor raspundem pe masura). Amu’... io am deja alte doo firme care imi mai suplimenteaza boz’naru’... cate naiba sa mai iau? Ma apuc din nou de dat si meditatii la matematica?!

Si pentru ce toate aceste scazaminte de la gura celor de jos? In cel mai rau caz, ca sa isi protejeze averile acumulate in vremuri calde cei care aveau acces la partile mari de placinta. Pentru ei nu exista bani pentru zile negre. Ci bani, bani, bani – fara numar, fara numar, fara numar. Acum ar fi fost cazul ca marii giganti sa umble la punga cu micsunele si sa scoata surplusurile acumulate de'a lungul timpului...

Dar, sa purcedem la nivel mai mare. Trecerea in masa si nejustificata la reguli de austeritate duce la incetinirea vitezei cu care se misca banii, ceea ce inseamna tobogan catre blocaj financiar si alte dude. Dar asta cred ca se mai aude pe la colturi. Ce nu se aude este curiozitatea mea de capatai: de cand a inceput sperietoarea cu criza, toata lumea se ingrozea de faptul ca nu va exista CRESTERE economica! Nici nu se punea problema unei scaderi. Dar nesimtitii din varful piramidelor nu au vrut sa le scada deverul lor personal – drept care au scazut din deverul celor mici si multi pentru a’si mentine propriul nivel de huzur. Si imbecilii de manajeri, incompetenti pana la nesfarsit si’napoi au trecut la masuri de regresie! Caragiale curat: ca unde nu e crestere e stagnare e ca si cum daca nu mergem inainte atunci clar este ca mergem inapoi! Si asa mi se zbate pe mine ochiu si ma loveste iar premonitia clarvazatoare... Cum ca toate porcariile astea vor duce fain-frumos la reactivarea sanatoasa a iconomiei supterane... (supterane e cu p, cu supt – ca e pentru guvernanti). Sincer, asta ar fi cea mai inteligenta miscare pentru omul de rand. Cate o lucrarica, cate un ciubuc fara acte, fara dureri de cap, o panie mai alba pe masa cand nesimtitii de sus isi traiesc starea de porcie.

Ca guvernantii. Ultimile informatii. Calde, la gura lor cu picameru’ sex oralisim fie! La ultima iesire la biliard cu viitor-aproape-deja-burtosu’ (PSD) aud vehiculandu’se niste sume de’ti faceau paru’ maciuca. Lunare! Direct in buzunare de nesimtiti. De la buget venite. Direct inseamna firesc, plimbate prin cateva contracte si firme. Iar o colega de facultate a lucrat la ministerul iconomiei cateva saptamani. A dat de ceilalti – PD. Incompetenta, fiica lu’ mama cu capu’ a la axinte (pe dinlauntru, nu pe dinafara!) pusa pe post baban, marsavie peste marsavie, acoperite cu incompetenta si nesimtire.

Se fura ca’n codru. Si fiind doi la guvernare au facut pact. Nu se uita peste gard unu’ la altu’. Fiecare suge din sangele poporului (caragiale, again) cat poate, din felia mai mica decat cea cu care era obisnuit. Si fiecare are de hranit guri la fel de multe.

Am fost PSL’ist in armata (adica tragator cu Pusca Semiautomata cu Luneta, adica lunetist). Dar cele mai bune rezultate la trageri le’am avut cu mitraliera de companie. Am fost de departe, un copil prodigios al jucariei cu pricina. Cred ca Dumnezeu a avut un plan, ori barem un motiv pentru care m’a harazit cu darul asta...

danonino feed-back

iaca raspuns catre danonel.

uite ca spune si el ceva despre blasteme... :D

---
later edit: iaca chestie, muzica tine doo minute juma'. bideoclipu' fro' patru. si ceva. minunea tehncii!
acu' fac conexiuni. de ceva vreme am slabit ca naiba, nu mai chef de mancare, iarba nu'mi mai place... o fi cu blastemu' cu uscarea? vedem, de ieri am inceput tratament cu forneti si shaorma. daca nu tine, incep sa mananc de la mcdoanlds!

Sunt masochist

...si mi’e dor sa mai aud cuvantul mufarina. Il folosea cineva des.

E limpede. Sunt mai masochist decat prevede legea.

Matza nu'i nevasta

Cineva’mi spunea cu ceva timp in urma ca pisicilor le place curatenia. Merde si la naiba! Luni dimineata i’am lasat la dispozitie camera intr’o situatie deplorabila. Azi e marti si iata ca dupa doua zile arata fix la fel. N’a facut curat, n’a strans nimica. Singurele schimbari zilnice, ritmice sunt: cosul rasturnat si o draperie doborata (eu in fiecare zi le pun la loc).

As face o poza ca sa arat dezastrul, ca sa o fac de ras! (pozele de sus sunt mai vechi)

Unde tre’ sa duc matza asta ca sa invete sa’i placa suficient de mult curatenia ca sa o si faca?

Pac! cu memoria (un fleac, m’au ciuruit)

Voila remember ca mi’am adus aminte!

A treia nazbatie vazuta in minuntata lume a femeilor (revista). Se facea ca era reclama la o alta revista care avea in prim plan o... chestie (de sex feminin) care afirma alb pe negru: barbatii fara bani sunt prosti.

M’as opri putin la efectul scrisului alb pe fond negru pentru respectiva afirmatie. Cumva, din aceasta cauza, pare chiar curata...

Apoi m’as delecta cu eminescu si tutea. Rescriem istoria. Cei doi ori erau prosti, ori erau plini de bani, da’ nu stim noi.

Si fi’n’ca n’avem chef de scris ne intrebam rapid unde or mai fi stirile alea din libertatea care spuneau ca sperma barbatilor inteligenti e mai buna? Ah, ce vremuri...

O tempore, o mores!

Gugal.

Din cand in cand ma mai trezesc cu cineva care ma anunta despre mine. De pe gugal. Asa ca, preventiv ma mai caut si eu.

Azi am gasit in afara de referirile corecte.

Una bucata informatie ca dau lectii de chitara. Cu numar de telefon. Not me. Uneori nu reusesc sa ma descurc onorabil nici pentru mine cu chitara’n mana. (functie de cantitatea de alcool, starea de spirit si prezenta carnetului cu cantece)

Una bucata castigator de concursuri scrable. Pe asta il stiu de mult. De cate ori am jucat am pierdut in fata celor doua prietene pasionale (pardon, pasionate) de asaceva. Pierdut in stil barbar. Tot nu inteleg de ce. Or fi terminat ele literele, dar eu am citit o gramada mare de cuvinte. Not me.

Dosar la tribunalul bucuresti – de insolventa. Faliment. Not me again.

Un cont pe facebook. O fi al meu, habar n’aveam de el. Oricum e gol. O fi al meu?

Una bucata anunt de la Marinela. Imi spune “Liviu, bucura-te ! M-ai pierdut ! Nu am chef sa ma incarc cu energiile tale negative.”... sincer, am tresarit. Am pierdut’o si pe ea? Chiar am vrut sa o pierd sau fac si eu ca Paler (de regula faceam, dar si in asta data)? Bine, nu ca el, ci asemeni personajului sau cu viata pe peron. Am energii negative atat de puternice? E drept ca nu mi’o aminteam, poate chiar nici nu o cunosteam, dar sa ajung sa pierd o femeie fara sa o cunosc... pare sa sune urat, nu? Chiar negativ... poate si un pic energetic! Nope, not me.

Insa am gasit un interviu dat cu 3-4 ani in urma. Asta e al meu. Insa ciuntit si maltratat de ma tot intreb cum sa fac sa’l scot de acolo... se inteleg tot felul de bazaconii din el, sunt afirmatii rupte de contextul discutiilor din spatele interviului.

Ah, si iata Liviu ii raspunde in pagina urmatoare Marinelei. Cum ca “textele obscure si stupide ... trebuie aruncate direct la cosul...” Mda. Inca doi oameni ce se iubesc. Luati'va! O camera. De hotel ori capitonata.

Inca un blog cu numele meu de familie, nu intru pe el, not me.

Si adresa de mail de la firma. Pusa pur si simplu intr’o lista. Adresa mea. Why? Who? Agenturili straine? Sunt pe lista neagra a securitatii? Sunt urmarit? Sunt paranoic? Sunt? Sau sint?

O ce lume minunata...

Ieri cu sor’mea ne cultivam cu revista femeilor. Mon Dieu, generatia crescuta cu dansuri din buric a ajuns la maturitate si umple cu ineptii pagini de reviste. Reviste ce cultiva urmatoarele generatii.

Pe rand.

Aflu cu stupoare ca furculita se tine intotdeuna in mana dreapta! Chiar si cand ai nevoie sa tai ceva, muti cutitul in mana stanga! Uluire monser. Cruce de noua ori si ne batem peste gura. In lemn de trei ori. Cu capul, zau!

Apoi aflu ca traditia de martisor spune ca floarea oferita este, nici mai mult nici mai putin decat garoafa! Ma intreb de unde importau dacii garoafe in martie, fiindca pana de curand martie era luna de iarna... Mai ramanea sa ne spuna de faimoasele sere ale sarmisegetuzei! Manelista cu articolul respectiv probabil ca avea ceva contra ghioceilor...

Apoi aflu ca... la naiba, am uitat ce am mai aflat. Mai era inca un subiect pus de dragul de a umple pagina si capetele nerozilor cu prostii.

Prostimea n’are respect pentru nimic. Traditii, maniere... In afara de violenta. (de la violenta fatisa, la forma voalata – tupeul)

Vise

Am visat ca schiam. O singura coborare, dar am fost fericit fiecare metru din ea. O coborare riscanta, in viteza. Pe o partie necunoscuta. M'am trezit, am adormit greu. Apoi am visat ca eram pe cale de a juca tenis. Cu tot ce trebuie. Intr’o sala (cu toate ca prefer zgura ma simteam excelent), cu un grup de oameni minunati (pe care nu ii cunosc, dar pareau a fi vechi cunostinte). Nu inteleg de ce m’am trezit.

Speranta

M’am tot lovit de speranta in zilele din urma.

De ce n’a iesit speranta din cutia pandorei? Atunci. De ce a iesit mai pe urma? Si cum? Si cand? Cine i’a dat drumul? Ca evident pana la urma a ajuns sa ne viziteze. Din cand in cand, dupa chef ori toane. (chef si toane sunt acelasi lucru?)

Hesse, intr’o povestioara spunea despre speranta zilei de maine. De dupa barele manastirii, de dupa barele puscariei. Comparatii, diferente.

Vad intr’o intersectie speranta intr’un afisaj. Zilele acestea reclama unei banci se bazeaza pe speranta. Este cuvantul si ideea mesajului.

Pe de o parte mesajul pare a avea dreptate. Speranta parca ar putea sa ne ajute. La modul practic. Si unii psihologi spun ca avem parte de ceea ce gandim. Asa ca o posibila solutie este sa gandim cu speranta, pozitiv. Alti filozofi spuneau asta de mai demult. Teozofii erau convinsi de asta. Fizicienii cu fizica lor cuantica se pare ca o demonstraza.

Dar. De foarte multe ori, cand aud cuvantul speranta, imi aduc aminte ceea ce spunea Despina despre subiect. Desi intre noi doi eu eram cel pesimist si negativ si asa mai departe, la capitolul asta m’a uimit. Plina de obida, intr’o zi, a spus ca speranta este unul dintre cele mai proaste lucruri pe care le’a putut inventa omul. Ceva inlauntrul meu s’a impotrivit. Pentru mine speranta facea parte din categoria de lucruri frumoase, capabile de a face viata unui om mai luminoasa... Dar a trebuit sa ii dau dreptate. Pentru ca. Speranta este aceea care il face pe om sa nu actioneze pentru ceea ce doreste. In momentul in care omul spera... el spera si asteapta sa pice din cer obiectul dorintei sale. Daca omul nu spera, devine activ. Creaza conditiile necesare pentru obtinerea lucrurilor la care viseaza. Mi’a luat ceva timp sa accept schimbarea conotatiei (din pozitiva in negativa) termenului speranta, insa a trebuit sa o fac. Fiindca este adevarat. M’am uitat la mine, m’am uitat in jur. Un om care spera este in stare sa se aseze intr’un colt, sa se uite la televizor non-stop si sa spere. Ca la un moment dat va trai in sfarsit viata frumoasa pe care o doreste. Un om care da insa speranta la o parte din fata ochilor va incepe sa actioneze pentru a obtine. Rezultatele celor doi sunt net diferite (interesanta comparatia nimicului cu ceva, este ca impartirea la zero). Drumurile parcurse de cei doi sunt diferite.

Astfel privita, intamplarea cu Speranta ramasa inchisa in cutia Pandorei nu mai este o tragedie. Tragedie devine eliberarea ei. O tragedie necunoscuta, facuta in culise, de catre rauvoitori.

Mesajul publicitar al bancii respective nu mai este un mesaj pozitiv.

Insa mai sunt si ceilalti. Cei care ne spun ca traim ceea ce gandim. Ca gandurile noastre ne determina (in felurite moduri) realitatile noastre. Aici facem insa diferenta intre sperante si convingeri. Deoarece sunt convingerile noastre cele ce dicteaza particica de lume in care traim. Nu speranta.

Convingerea ca meritam o viata frumoasa, convingerea ca nesimtitii merita sa fie blamati pentru nesimtire, convingerea ca lumea in care traim este o lume a valorilor morale... La naiba! Am luat’o razna.

Help!

strungul meu nu mai presteaza. placa de baza asus p4p800 e-deluxe si'a dat obstescul sfarsit.
in consecinta, am nevoie rapid de o alta placa de baza cu soket 478.

daca se poate ceva apropiat de:
-Socket 478 for Intel Pentium 4/ Celeron up to 3.4GHz+
-Intel Hyper-Threading Technology ready
- Supports Intel next generation Prescott CPU
- AGP 8x

... help! :(
... help! :(
... help! :(

Poveste

A fost odata ca niciodata un loc curat. Alb ca spuma laptelui. Ca daca n’ar fi fost nu s’ar fi povestit. Acel loc te imbia la lucruri frumoase. Iti dadea voie sa te simti ca acasa, sa te dezbraci de masti, sa uiti de clocotul comun al vietii. Iti aducea aminte ca exista in tine ganduri pe care le reprimi din cauze obiective. Cum ar fi faptul ca traiesti intr’o lume in care animalicul domneste.

Si fiindca am fost si eu acolo, fiindca m’am lasat imbiat de atmosfera deosebita, am lasat armele, armura si ce inutilitati zornaitoare mai purtam. Si mi’am adus aminte. De mine. De linistea unor ganduri frumoase.

Era frumos. Zgomotul grosolan al strazii devenea un element de care puteam uita acolo.
Brusc, un nimeni sare la mine cu strigate de lupta. Ma uit mirat la el, ii zic sa stea calm. Si sa ma ocoleasca. Acolo nu era un loc de lupte barbare. Acolo nu vroiam sa intre miasmele putrede ale strazii. Si am anuntat ca nu ma lupt findca nu vreau, nu fiindca mi'ar lipsi mijloacele.

Nu am fost crezut.

A mai trecut putin si o tanti s’a repezit in mine cu tot ce avea. Sa muste, sa sfasie. Spumeganda. Cu fire verzi de saliva curgand din bot si luciri demente in privire. Am facut un gardulet pe partea dinspre ea si am mai anuntat inca o data ca am un trecut bogat. Si am acces la o paleta prea larga de manifestari pentru a fi luat cu usurinta ca tinta pentru batalii stupide, pentru jigniri. Firesc, nu m’au crezut. Se pare ca e o regula ca omul modern sa nu creada decat ceea ce atinge.

In scurt timp, inca un cocosel isi incearca dintii in mine. Stapana reglilor jocului l’a mangaiat parinteste pe cap dojenindul cu zambetul pe buze. Deja era a treia oara. Deja nu mai era loc de respirat. Senzatia de securitate a disparut complet. Am luat de jos o prastie mica si i’am raspuns acestuia din urma, mai pe limba lui. Vroiam sa fiu lasat in pace, sa ma bucur de albul locului. Desi din momentul in care m’am aplecat dupa prastie imi era clar ca albul acela nu mai are cum sa ramana alb dupa ce cocoselul spurcase tot si primise zambete.

A fost odata ca niciodata. N’au trait fericiti pana la adanci batraneti. Au fost inchise comentariile pe blogul Veronicai.

oameni nemultumiti

Am primit pe mail poza asta. Botezata Carrefour Orhideea.


Inteleg care este problema. Sorichetele se afla la un raion cu totul nepotrivit! In mod sigur nu este dietetic! (desi poate e dulce...)

-------------
later edit: ba nu. soarecele contine cookie la fel ca si chestiile de pe raft. atunci problema este ca sta pe jos sa se murdareasca in loc sa fie pe raft. da, cred ca asta e.

Curiozitati istorice

o

Civilizatia cucuteni. 5000. Inaintea lui Cristos.

Civilizatia sumer. 3500. Tot inaintea lui Cristos.

Diferenta intre cele doua este egala cu diferenta intre azi si navalirea popoarelor migratoare. Prin bucuresti, odorhei samd.

In vremea de sfarsit a imperiului roman se trimiteau pasarele calatoare. Sau curieri calare ori alerganzi de’a’mpicioarelea. Azi se trimit niste chestii uaierles.

Adica atunci cand sumerienii abia aflau tehnici de scris si de facut papusele de lut, prin iasi / suceava se implementa deja politica de criptare pentru securitate pe uaierles MIATRC (ma iesi d’aci ca’ti rup capul!). urmasa a protocolului IPLMF (IP'ul tau e la mine, fraiere!). Asa ca cd’urile de la marea moarta “hit sumer manea moarta -3500” erau fie cu cnou-hau importat, fie chiar comandate la ateliere din state (le unite ale moldovei).

Deci bancul ala era pe bune. (cel cu descoperiri arheologice de tot felul de tehnologii prin alte parti, la noi nimic, aici aveam uaierles).

Ai naibii nemtii astia!

-------------------
Later edit:

Primele semne in china. 5000. Inaintea lui Cristos. (hai ca nu mai spun de chestia asta, poate se supara omu’ – chiar toata lumea e inaintea lui...). dar sunt semne de araturi, nu de scriere. :P

5000. hm. ca la suceava. Dar la 1700 (nu zic inaintea cui) poc, dinastie! (acolo, nu aici)

Probabil ca asta e diferenta intre orez si mazare cu suc de albine. la cuptor.

Si io care credeam ca mananc sanatos... :(

--------
Later later edit:

Am gasit. Buimacii astia de aici (urmasii cucuteni) au gasit microundele. Si cola. Si mcdonalds. Drive mcdonalds. Si haliud. Si'au murit toti grasi in paturi plutitoare uitandu'se la filme pornache. Totul confectionat insa din materiale biodegradabile. Asa a disparut orice urma a civilizatiei lor!

Ah, inca o enigma a istoriei rezolvata!

o

curiozitati de bon-ton

madame.
greu sa spun de ce.
dar acest cuvant tind sa'l impart.
sa'l despart cu o ghilimea.
uneori cred ca ar fi bine: ma'dame. cu intelesuri multiple. de la dama mea la mai dama...
alteori cred ca ar fi bine: mad'ame. cu inteles explicit - suflet nebun. (mad - engl, ame - fr)
madame.

leapsa

Acestea sunt regulile:
1. pune link-ul celui care ti-a plasat leapsa
2. posteaza aceste reguli pe blogul tau.
3. impartaseste 6 lucruri care te fac sa zambesti.
4. da leapsa mai departe altor 6 blogosferici: danonel, ana, crina, mihaela, gabi, 6. (al saselea ar fi fost genaro, insa nu stiu sa aiba blog).
5. anunta-i pe cei carora le-ai dat mai departe leapsa.

Top 6 lucruri fericit ideale

1. Sport (sky, tenis, inot, windsurf, yachting, voley, sah – desi asta nu e sport de’a binelea) – sportul e pe primul loc pentru ca ii duc dorul cel mai mult. *

2. Volanul. Sau mai degraba viteza. (in masina, pe bicicleta, iar cand ma fac mare imi iau si un harley) Cu muzica tare, in functie de starea de spirit si un geam deschis. *

3. Carti bune. Daca mi s’ar spala creierul, ar exista totusi un castig! As putea citi inca o data trilogiile lui orson scott card ‘pe stomacul gol’. *

4. Nebunia. Sau exercitarea nebuniei. Cand faci / zici ceva care blocheaza minti inguste si provoaca fetze perplexe. *

5. Riscul. Cand dansezi cu pericolul. Apleci yola pana cand da sa intre apa in barca si o pala de vant neprevazuta poate fi ‘ghinionul ala mare’. Cand te cateri pe un perete si o priza proasta te poate arunca jos. *

6. Trezitul de dimineata cu cineva in brate.

* - inseamna, firesc, sex. (nu stiu de ce m’am obosit sa explic asta, e de la sine-inteles - freud e de vina)

Top 6 lucruri fericit reale

1. Filme.

2. Sex

3. Lenevit la soare.

4. Sex

5. Citit

6. Sex

(dupa cum se vede, in realitate sexul e mai rar decat... mai sus)

-------------
later edit: sunt genul ala naspa care vrea mai mult. inconstient am schimbat tagul lepsei din zambet in fericire. si in loc de un top am pus doua. asta constient. dar numai asta. in rest, la fel de inconstient.