Despre Oameni (din Trei in Trei)

Cum mai spun din cand in cand, sunt oameni care ma.

Cand eram in primii ani dupa revolutie am vazut la dalles, la vanzare un afis. Alb-negru, de calitate, mult prea scump pentru banii pe care ii aveam pe atunci. Trei romani la paris. Unul era Eliade. Altul era Noica. Si daca nu ma’nsel al treilea era Cioran (daca nu era el atunci era Tutea). Acel afis m’a cutremurat. Si mi’am zis ca trebuie sa se fi inclinat pamantul intr’o parte atunci cand s’au intalnit aceia trei.

Am mai spus pe ici pe colo, pe rand despre Oameni actuali. Care ma. Dar am spus rasfirat, si niciodata nu mi se pare ca destul. Octavian Paler, Horatiu Malaele si Dan Puric. Initial pusesem doar numele de familie, ca in cazul primilor trei. Dar apoi am corectat. Mi s’a parut ca afisa o intimitate nepotrivita. (da, Mirela, stiu, tu m’ai anuntat, dar pentru mine Octavian Paler inca mai este aici)

Daca in cazul primilor trei am gandit ca s'ar fi inclinat pamantul spre locul unde s'au intalnit, in ceea ce'i priveste pe acestia trei gandesc ca s'ar fi inaltat pamantul acolo unde s'ar fi intalnit.

Undeva printr’una din clasele de liceu am avut de scris acasa ceva despre Eminescu. M’am asezat la birou, am pus titlul apoi am scris plin de avant “Un om”... si m’am oprit o secunda. Apoi m’am blocat. Foaia alba ma anunta ca trebuie sa mai pun ceva. Dar simteam ca tot ce trebuie sa fac e sa scriu cu majuscule cuvantul ‘om’. Si atat. Ar fi continut tot ce era de spus. OM era necesar si suficient. Oricum, orice as fi adaugat, nu ar fi facut decat sa marunteasca acest intreg, sa duca la un nivel mic, ceea ce era mare.

Azi am luat o carte. Dan Puric. Despre Omul Frumos. Ma abtin cu greutate sa nu pun pe blog pasaj cu pasaj, bucata cu bucata, intreaga carte. In prefata Dan Ciachir reuseste sa faca ce nu am reusit eu intr’una din clasele de liceu (de altfel, nici acum). Sa puna cuvinte potrivite despre un om care are capacitatea de a te coplesi (este o raritate sa ma multumeasca o prefata). Imi sterge gustul amar al ‘relatiei’ Daniel Cristea Enache (sper sa nu ma mai lovesc de el) – Octavian Paler din Convorbiri...

Sa revenim. In Horatiu Malaele si Dan Puric gasesc o forta a echilibrului, sau un echilibru al fortei, ori amandoua, care ma face sa vreau sa ii vad, sa ii inteleg, sa aflu cum, unde isi gasesc resursele... poate este o dorinta mica, de gaza zburatoare in preajma unui bec in noapte, dar mi se falfaie! Chiar vreau sa aflu cum... chiar daca am convingerea ca e prea tarziu pentru mine.

________

later edit: Cred ca in acel afis era totusi Cioran. Dar as fi vrut sa fie Tutea.