Manelisti de ambient si manelisti de vocatie

Omul e masura tuturor lucrurilor. Are o multime de intelesuri. Unele banale, altele ceva mai incalcite. Unele barbare, altele frumoase. Probabil am facut bine ce am facut (din pornire intuitiva, fiindca la nivel constient nu prea pot spune precis despre ce este vorba) dar ziceam, am facut bine se pare fiindca mi’am cam revenit, in majoritatea punctelor la linia de plutire. Pana de curand eram sub nivelul marii si luam apa in stil barbar. Si desi au mai venit ieri si azi cate un val mai pieptis, ma simt ok.

Cand ma simt ok, uneori incep sa ma uit in jur cu calm. Azi, in timp ce stateam la semafor asteptand mantuirea, desfatandu’ma cu ‘nothing box’, am vazut trecand strada piezis doi oameni. Oameni de santier, in haine de strada, comuni, fiecare cu specificul lui, fara ca vre’un narav sa dea pe fara, sa se faca vizibil. Am inchis si pus la loc ‘nothing box’ si m’am uitat la ei ca sa’i vad. Ca oameni. I’am vazut in diferite aspecte ale vietii lor. Le’am vazut lumea. La lucru, acasa, cu femeia, la petrcere, cu maneaua. Si cum omul se masoara constant (sau doar barbatii, sau doar eu?) m’am pus in balanta cu ei. N’am putut sa spun cu ce le’as fi superior, cu ce as fi mai bun decat ei. Nu consider ca le sunt superior cu nimic. Ei dau ce pot in acea parte de lume. Ei o tin in viata, functionala. Ei sunt manelisti de ambient. Asta le’a pus viata in brate si cu asta au mers inainte. Stiu despre ce vorbesc, am lucrat pe santiere vreo 3-4 ani.

Insa. Cand vad indivizi carora viata le’a oferit un evantai larg, cand vad indivizi care au avut cel putin cat am avut eu... si ei au ales maneaua... stiu ca este vorba de manelisti de vocatie. Frecventa pe care vibreaza ei este joasa, nivelul la care le functioneaza mintea si psihicul este unul coborat. Daca ma pun in balanta cu acestia, stric jucaria. Acestia sunt rebuturi ale societatii.

Asta consider eu ca este diferenta intre manelistii de ambient si cei de vocatie.