Social vs Sociabil. sau Gura Lumii.

Pionierii astia care nu au apucat sa fie soimi ai patriei si s’au trezit direct utecisti, fara sa stie ce sunt, de unde vin si incotro se indreapta, cascand gura catre orice punct luminos, stralucitor sau colorat, si lasand un firicel de saliva sa se prelinga estetic din coltul gurii, se apuca des sa articuleze afirmatii gen “numai la noi, la romanii astia inapoiati, necivilizati este atata discutie pe tema ce face ala sau alalalt”.

First of all, cum spun chinezii, gura lumii avea la baza un rol social excelent. De corectare a comportamentelor care puneau in pericol grupul. Firesc, exista si efectul de franare a varfurilor care dezvoltau comportamente progresiste. Insa chiar si asa, gura lumii avea un rol de contrabalansare a intentiilor poate chiar pozitive, insa pentru care societatea nu era inca pregatita. Gura lumii era cea care obliga indivizii sa fie in randul lumii.

Am pus partea de mai sus la trecut datorita faptului ca face referire la societatea traditionala romaneasca, aia care functiona organic, nu la babilonul disfunctional format din modele sociale externe, copiate fortat, haotic si tamp.

Insa aceiasi pionieri zanateci nu au capacitatea de a vedea ca insasi civilizarea la care se raporteaza ca fluturele de noapte la becul din cerdac, a promovat un alt mecanism de a obliga indivizii sa intre in randul lumii, mult inferior celui din societatea romaneasca: trebuie sa fii un individ placut de ceilalti, trebuie sa fii sociabil!

Simplismul, lipsa de maturitate a acestui principiu l’au facut sa fie nociv. Sa aiba efecte sociale crunte. Fiece gheo’ isi subordoneaza comportamentul ideii de a avea un comportament care sa dea bine. Sa placa. Sa fie cool. Sa nu deranjeze. Sa fie sociabil!

Dimensiunea insa sociala, dimensiunea in care comportamentul individului are efect social, de influentare a societatii in care traieste, eventual de impulsionare intr’o directie precisa, este anihilat. Individul nu mai trebuie sa impinga societatea catre mai bine, individul azi trebuie sa fie sociabil. Sa faca frumos, ca marioneta pe sarma, asa cum cer spectatorii.

Atributul de sociabil a doborat rolul social al omului. Care in paralel a trecut de la om la individ.

Deci bottom line, cum spunea arabul vazand tibetanul la mcdonald’s acum doua mii de ani, mecanismul matur al necivilizatilor a fost inlocuit de cel infantil al supercivilizatilor. Cu efecte de inapoiere sociala.

Eu! Sunt rar un tip sociabil. La birou aproape deloc. Am insa grija de rolul meu social. Asta imi pare important, sa fac lucrurile sa mearga inspre bine, nu sa dau eu bine in ochii celorlalti.

La asta adaugand si o oarecare saturatie (a mea vis'a'vis de infantilitate), am devenit un bau-bau. Am vazut de curand ca sunt banuit ca as reactiona la lucruri pentru care nu dau doi bani: “ai lasat hartiile alea pe birou la liviu, sa vezi ce ti’o furi cand vine!”. Ieri mi’am dat seama ca ei nu fac diferenta intre principiile pentru care iau foc si nimicurile pe care le inteleg ei ca fiind greseli.

Pe de o parte, era de la sine inteles ca ei nu percep diferenta. Pe de alta parte... mi se pare ciudat ca atata timp nu am inteles si actionat si in functie de acest aspect.

Si revenind la social vs sociabil. Efectul cel mai placut este cel care ii vizeaza pe conducatori. Care nu au mai fost cantariti dupa actiunile lor sociale, de corijare a societatii, ci in functie de atributul sociabil. Conducatorii au devenit marionetele care dau bine, in loc sa mai fie oamenii care imping lumea inainte.