velo-ciclo-biclo. 3.

Fuse si cliclo-biclo-plimbarea. Pe numele ei de cod ciclopromenada 3.

Nu se poate spune cum a fost... fiindca lipseste un etalon. Ca taranu’ la zoo privind catre girafa: “asa ceva nu iexista!”. Un tip la terasa declara postcoitum ca... a numarat 485. Asa’mi spune memoria mea. Insa ochiometric toti spuneau “neeh, vreo trei sute!”. Foarte ciudat, tipul nu se ambala. Ii lasa... si apoi repeta “am numarat 485, s’ar putea sa’mi fi scapat cativa”. In locul lui eu as fi turbat. Adica eu sa numar iar altii sa ma contrazica pe motive de ochiometric? Oricum, a fost greu de cuprins, dincolo de scala.

Dar sa... inceputul. Firesc, cu bere in fuga la o terasa ca data trecuta. Cand am vazut ca omenirea capata sens si directie am purces si noi. Este un filmulet pe youtube, cineva a filmat oameni iesind de pe stradute timp de... 6 minute! SASE! Si inca 54 de secunde. Si ieseau in grup compact! (eu m'am plictisit cautandu'ma in multime)



Iar pentru ca motive de domicilii si haine si intalniri pe timp de seara... am fost inclinat sa merg la costum. Treaba e ca mi s’a parut o idee buna sa arat ca se poate la costum pe bicicleta... drept care voila na chestie! (totusi... nu ma intrebati cum arata gulerul camasii dupa 25 de km)

Data trecuta fusesera minim trei choppere. Acum ramasesem singurul. Insa au aparut in schimb vreo cinci cruisere. Electra, toate. Si mai era un tip imbracat de promenada. Nu avea costum, dar avea palarie. Asta vreau. Sa afle omu’ ca mountain’bike’ul nu e singura bicicleta, si ca bicicleta poate fi folosita pentru orice ocazie, nu numai cele care suporta tinuta sport.

Dupa prima oprire mi’am pierdut cunoscutii. Asa ca am ramas cat mai in spate sa’i gasesc. Uluitor cat de in spate era... spatele! Apoi am fugit in fata, ca tot nu’i gasisem. Asi! Iar telefonul era inchis. Al lor. I’am intalnit doar la terasa, inapoi pe lipscani. O fetita din grup facuse accident, buba, stop joc. Deh, invata de doar 2 luni sa mearga pe bicicleta.

La o oprire tot cautandu’i am gasit insa un coleg de birou. Am facut putin schimb de biciclete... Dahonul pliabil cu roti mici mi se pare o jucarie instabila si foarte rapida. Asa ca la o curba mai stransa am dat putin peste cateva biciclete care stateau cuminti, cu posesorii lor la o tacla. Am ras, le’am spus ca nu e bicicleta mea... si nu o manevrez prea bine. Ori continuau sa se uite urat, ori din cauza noptii am avut senzatia asta. Oricum, fara zgarieturi.

La alta oprire pro’stii’si’castigi vine sa ma interviu. Ca sunt la costum si... na! O pustoaica in ai carei ochi vedeai intunericul (adica prostia) ma intreba intrebari penibile. “Cum a fost drumul?” (pai eram abia la inceput). “Va mai separati la semafoare, nu?” (nu’i asa ca pamantul e rotund?) “Oh, da... suntem copii cuminti. Stam la semafoare. Noi doar droguri, sex, femei... dar stam la semafoare, suntem cuminti!” “Si politia va va mai escorta?” (De unde puii mei sa stiu mai fata? Sunt in multime, nu’s organizator, iar politia a aparut spontan, nu era in program!) “Pai nu stiu, uite’l pe nenea politistu’ mai incolo (l’am aratat cu degetu’) intreaba’l pe el!”. Si alte intrebari similare. De fiecare data ii raspundeam in gluma, aratand ca sunt acolo ca sa ma simt bine, nu ca sa fac analiza de situatie. Firesc n’a inteles nimic. La sfarsit am vazut un schimb de priviri intre ea si cameraman, am inteles, nu le’am dat nimic difuzabil. Hoho! Totusi am aparut cateva secunde, am vazut un filmulet. Cu singura replica ce putea fi incadrata in marea cerinta sociala “suntem bucurosi, suntem pozitivi, suntem prosti”. Eu acolo de fapt faceam misto tocmai de chestia asta. Spuneam de soare, flori si pasarele cand nu exista asa ceva. Ultima intrebare a fost "ati obosit?". abia atunci m'am uitat la ea cu mirare (cat de tuta poti fi?) si i'am raspuns condescendent ca abia am pornit, de la ce sa obosim?... Si daca aveau ceva de aratat de la mine ar fi fost costumul si bicicleta. Insa mi se vede doar capul. Buni oamenii astia de presa! Au surprins esentialul!



Si ca a venit vorba de politie. Desi la inceput pareau periculosi (ne’au oprit amenintatori caravana vreo cateva minute), s’au dat pe brazda. Adica la unele intersectii chiar ii opreau pe soferi si ne dadeau voie sa trecem pe rosu! Alteori, la grupurile mai mici aveau grija sa nu trecem pe rosu... :D. In principiu tot ce au dorit de la noi a fost sa nu ocupam mai mult de o banda... ceea ce sincer... era dificil.

Soferii erau de la idioti care incercau sa treaca prin noi cu nesimtire (de ex. un pusti la volanul unui jeep – ah, imi pare rau ca nu i’am luat numarul) pana la cei care incetineau, dadeau avarii, claxonau, dadeau din maini si ne pozau. O iesire in decor a facut’o un imbecil care a iesit pe geamul masinii si ne’a injurat “bla-bla... idioti de ecologisti bio... bla-bla”. Tot pusti, beat. Ii urez sa devina fluorescent de la atatea neoane cate am fi putut strange pentru el cei cateva sute de biciclisti.

Au fost si cativa caini nedumeriti. Instinctul de a latra ii ridica in picioare... multimea impresionanta de roti din fata lor le taia totusi rasuflarea.

A mai fost o familie remarcabila. Aveau un landou pe roti atasat de bicicleta. M’am uitat la el, era excelent. Si un cuplu parca din cluj cu un tandem! Sau doar bicicleta era din cluj...

Cam atat. La patru dimineata eram la al patrulea irish cofee si’am zis “mi’e somn, ma duc acasa!”